Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului si Domnul Dumnezeu


Icoane
Cărţi

Învăţături
Diverse

Icoane Ortodoxe


    


    Icoana Zilei

 



 

 

 

 

 

 

 


Manastirea Eghina,Grecia

 

       O... minune este multimea minunilor faptuite de Parintele nostru teofor. Sunt atat de multe ,,semnele” – vindecarile bolilor si suferintelor socotite cu neputinta de tamaduit, slabanogii ridicati de pe patul lor, mortii intorsi din moarte -, sunt atat de multe aparitiile sfantului ,,in trezie si in somn”, sunt atat de multi demonii alungati din sufletele creaturilor lui Dumnezeu, atat inainte de adormirea sa in Hristos, cat mai cu seama dupa adormire, incat se naste o multime de intrebari, pe care in chip cucernic ni le punem. De care din ele sa ne aducem aminte mai intai? Sa ne amintim cum a scapat printr-o minune de la naufragiu ? De cuvantul sau catre ucenica: ,,lasa loc si pentru mormant”? De impietrirea sarpelui, de prada bogata a pescarilor, de aflarea apei acolo unde nu spera nimeni, de deschiderea si revarsarea cerului peste Egina cea insetata care timp de doi ani si jumatate nu cunoscuse ploaia, de scoaterea acelui copil al Eginei de sub puterea duhului pitonicesc? Toate acestea sunt minuni savarsite in timpul vietii, despre care povesteste preanevoitorul monah cretan Abimelec in cartea sa.
       Si cele de dupa moarte, incepand in spital cu tamaduirea paraliticului de langa patul sau, peste care au pus flanelul sfantului? Pastrarea trupului sau intact timp de 20 de ani, izvorarea mirului din sfantul sau trup ca boabele de roua, buna mireasma mai presus de fire, care nu s-a imputinat niciodata ! Si multe altele nenumarate , minuni ce se vor mai petrece in fiecare zi! Si multe altele ramase nescrise si nestiute, care sunt si cele mai multe.
       De aceea, cu ajutorul dumneavoastra, haideti sa redam lumii intregi faptele, intamplarile, minunile in care ati simtit harul si "lucrarea" Sfantului Nectarie, marele facator de minuni.
       Rog pe aceasta cale pe toti cei care au beneficiat de ajutorul Sfantului, sa scrie marturiile lor pe adresa de email: minuni@sfantulnectarie.ro, sau sa completeze formularul de mai jos , urmand ca in maximum 24 de


Carmen, 28-08-2015

  Laudat fie Domnul. Multumesc Bunului Dumnezeu, Iisus Hristos, Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie, tuturor sfintilor care ne-au ajutat in momente grele si dificile din care credeam ca nu mai putem iesi decat cu ajutorul lor. Nu se poate trai fara rugaciuni neincetate si ajutor de la dansii vom avea intotdeauna, mai devreme sau mai tarziu.


Bianca, 28-08-2015

   Vai, dragii mei, cum lucreaza Maicuta Domnului...cat de grabnica ajutatoare este...Slava Tie, Doamne! Pana de curand nu o cunoasteam pe Stapana cerului si a pamantului...cu mare rusine pot spune ca ii iubeam pe Sfintii lui Dumnezeu, si ii cinsteam, ma rugam lor si Bunului Dumnezeu, insa fata de Maicuta nu aveam o mare evlavie. Pacatoasa netrebnica!
  Pe Maica Domnului o iubesc toti Sfintii, ingerii din Cer i se inchina cu evlavie, si tu, suflet netrebnic, nu o slavesti! Dar Maicuta statea si astepta, smerita, rugandu-se pentru noi, toti, cu mila si cu iubire. Tainic lucreaza Maica  Sfanta...a coborat in sufletul meu pe neasteptate, si s-a milostivit de mine, caci nimeni nu iese rusinat de la Dansa. Si da... minune a facut Imparateasa ...a ridicat mainile Sale catre Fiul Sau, iar Acesta a si ascultat rugaciunile sale...
  Dragii mei, nu este doar o vorba. Nu este o expresie, sau o lauda desarta. Nu e un stereotip - Maica Domnului asculta rugaciunile noastre, si de mila Ei, si pentru rugaciunile Ei, Fiul Sau ne miluieste! Am trait in propria viata, daca imi spunea cineva ca asa va fi nu as fi crezut. Cat ne iubeste...cat ne ajuta...cata mila are Stapana noastra, si nu meritam, ca suntem slabi si rai, suntem plini de pacate si patimi, cata iubire poate fi incat sa ne miluiasca atat?
  Nu pentru rugaciunile noastre, Doamne, ca noi nu stim sa ne rugam, ci pentru Maicuta si Sfintii Tai, Doamne, pentru mijlocirile lor, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! De crezi, nimic nu este cu neputinta celui ce crede! Amin!


I., 14-09-2015

  As vrea sa marturisesc si eu una din multele minuni facute de Sfantul Nectarie. In urma cu un an m-am mutat intr-o alta tara cu serviciul, unde nu cunosteam pe nimeni, eu fiind singura. Adaptarea aici a fost deosebit de grea, nereusind sa imi fac prieteni nici la serviciu, nici in afara. Petreceam mai tot timpul liber in casa si asta ma termina psihic, eu fiind o persoana sociabila. Insa totul s-a schimbat dupa ce am intrat pe acest site si am citit multele minuni facute de Sfantul Nectarie. Atunci intr-o clipa de disperare am inceput sa ii citesc acatistul si din momentul acela lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Starea mea psihica s-a imbunatatit, am devenit mai optimista. O persoana cu care avusesem un conflict, m-a sunat fix cand citeam acatistul sa isi ceara scuze, colegii din departament au inceput sa ma invite la diferite evenimente, si prin ei am mai cunoscut oameni noi. Inca nu ma simt complet integrata dar sentimentele de singuratate si disperare au disparut. Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul grabnic pe care mi l-a dat si il rog sa ma ajute in continuare.


Monica, 14-09-2015

 Laudat fie Domnul! Laudat fie Sfantul Nectarie! Cat de ajutator si iubitor este nici macar nu ne dam seama. Sa va povestesc ce am patit ieri. Dimineata pregateam copilul sa mearga la scoala. I am dat micul dejun si cand sa plece pe usa am miruit-o cu mir de la Sfantul Nectarie. Intre timp intra si sotul meu in bucatarie si ma intreaba: Pe mine nu ma miruiesti? L am miruit si pe el. A luat copilul, l a lasat la scoala si a plecat la serviciu. Pe drum, a adormit la volan. Celalalt sofer a fost vigilent si a evitat accident mortal. Numai asa realizam cat este de subtire granita intre viata si moarte. Cand sotul meu a ajuns acasa, mi a spus urmatoarele: Mirul tau mi a salvat viata. Daca nu ma miruiai, azi nu mai eram cu tine si cu copii. Multumesc Sfantului care a avut mila de noi, si l a lasat pe sotul meu in viata. Pe de alta parte, stiu ca este si un avertisment de la Sfantul ca sa nu ne mai certam si sa aruncam cu vorbele si jignirile unul in altul. Multumesc Sfinte! Dragi prieteni, Sfantul asculta toate rugaciunile. Rugati-va neincetat ca nu este de pomana!


Lenuta, 14-09-2015

 Multumesc BUNULUI NOSTRU DUMNEZEU, DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, FECIOAREI MARIA, SF.NECTARIE, SF.PARINTE ARSENIE BOCA si toti sfintii pentru ajutorul primit. Fetita mea poarta ochelari si de curand am fost la un control oftalmologic si doctorul a spus ca miopia la un ochi a incetat si la celalalt putin a mai crescut. Am scos si doua alunite si acum am primit biopsia care a iesit bine. MULTUMESC SF. NECTARIE. Cu rugaciunile Sfantului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.


Mariana, 14-09-2015

 Iti multumesc Parinte scump ptr ca sora mea Elena se simte bine. Sticlutele de mir pe care le-am primit de la Sf biserica i-au adus vindecarea. Te rog Parinte scump ajut-o sa se vindece definitiv de aceasta boala si sa inceapa serviciul sa-si poata intretine familia. Te rog Parinte scump ajuta-l pe LIVIU nepotul meu sa se vindece de boala grea pe care o are. Indura-te de el Sf Nectarie si ajuta-l sa se vindece. Sunt o nevrednica Parinte dar nu voi inceta sa ma rog ptr toate rudele mele cu care m-a binecuvantat bunul Dumnezeu. Iti multumesc parinte sfant si te rog ai grija de noi.


Iuliana, 14-09-2015

 Sfantul Nectarie m-a ajutat saptamana asta, mai mult decat meritam si speram. Am avut de sustinut 4 examene grele si le-am trecut cu bine pe toate. Nu am cuvinte sa multumesc pentru tot ajutorul primit!


Irina, 14-09-2015

    I-am promis Sfantului Nectarie ca daca ma va ajuta intr-un moment de mare nevoie, voi gasi un forum unde pot marturisi minunea Sa.
  De ceva timp cautam un loc de munca. Fiind intr-un oras destul de nepromitator din punct de vedere profesional si avand o meserie destul de noua ca si implementare sociala, nu aveam prea multe sperante. Am citit acatistul Sfantului Nectarie si trebuie sa marturisesc ca nu am reusit sa finalizez cele 40 de zile. In nevrednicia mea, Sfantul m-a ajutat. Acum cateva zile am fost sunata pentru a participa la un concurs ce avea trei posturi deschise in domeniul meu. Vreau sa va spun ca m-au sunat cu o zi dupa ce s-au incheiat inscrierile, nu stiu de ce (stiu ca bunicul meu a depus un CV pentru mine, dar care ulterior fusese rupt de acea unitate in urma controalelor, desi nu aveam nicio \"pila\", nu platisem pe nimeni ca sa imi ofere vreo sansa. In ziua concursului m-am prezentat in sala respectiva. Era un examen scris, iar directorul a venit la mine pentru a ma ruga sa extrag una dintre cele doua variante disponibile de subiecte. Am extras varianta care continea subiectele pe care le stapaneam cel mai bine. Inainte de a face acest lucru, adica inainte de a intra in sala chiar, L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa fie langa mine mereu. Iata ca a fost langa mine, chiar a pus mana mea pe plicul ce continea subiectele care ma avantajau.
Rezultatul: cel mai mare punctaj dintre toti candidatii. Acum imi ramane sa incep lucrul! :)
  Slava Sfantului Nectarie, lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor!


Lazar Elena, 14-09-2015

 Si mie imi ajuta foarte mult ruga catre sfinti.


Andra, 14-09-2015

 Laudat fie numele Sfantului Nectarie! I-am promis Sfantului, ca daca ma va ajuta intr-o problema legata de bani, voi da marturie despre aceasta si voi imparti 10 Acatiste ale Sfantului. Totul a inceput cand eu am castigat o bursa de studiu in Italia si imi trebuiau bani pentru plecare. Fiind studenta nu aveam o sursa de venit si intre timp mama mea a ramas fara servici si am inceput sa o ducem din ce in ce mai greu cu banii. L-am rugat pe Sf Nectarie sa ma ajute sa fac rost de bani si sa reusesc sa ma descurc singura cu toate cheltuielile pentru a nu-i mai impovara pe ai mei. Am gasit un site cu concursuri de grafic design si am inceput sa fac logo-uri cu nadejdea ca sfantul ma va ajuta sa castig. Intr-adevar nu dupa mult timp am castigat 2 concursuri: unul de 160$ si celalat de 210$ si am mai primit o cerere de un proiectel ce valora 300 de RON. Sambata viitoare plec si eu am facut rost de bani suficienti pentru a ma descurca cu cheltuielile pana voi primi banii trimisi de la programul de studiu. Doamne ajuta!


Oancea Octavian, 14-09-2015

 Minunile sunt toti sfintii nostri dragi pe care Dumnezeu Tatal ni i-a daruit noua sa ne arate dragostea lui pentru noi. Multumesc din suflet lui Dumnezeu tatal ca in momentele grele mi l-a aratat pe sfintul NECTARIE, bunicutul meu drag, si pe care de atunci simt ca ma tine in bratele sale si ma apara si pazeste pe mine si familia mea de toate necazurile; multumesc Maicutei sfinte pentru bucuria de a trai sub ocrotirea sa. Zilele trecute am mers la manastirea Radu Voda sa ma inchin sa multumesc Sfintului Ierarh Nectarie, Maicutei Sfinte, Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu tatal si la toti sfintii dragi, si nu gaseam loc de parcare. M-am rugat Sfintului Ierarh Nectarie sa imi faca si mie un loc sa parchez masina. Intrind pe strada cu Manastirea, a doua oara, in acel moment pleca o masina din parcare. Am multumit din suflet si multumesc in fiecare zi pentru tot si sunt constient ca aceste minuni care se intimpla in urma rugaciunilor mele imi insenineaza viata si stiu ca Sfintul Ierarh Nectarie si toti sfintii dragi au grija de mine si familia mea si ne apara de toata nevoile si toate necazurile. Trebuie sa ne rugam continuu cu dragoste si evlavie si toata viata noastra se va schimba si atunci vom invata sa daruim dragoste si iertare cum si Dumnezeu Tatal prin Fiul Sau Domnul nostru Iisus Hristos si toti sfintii dragi ne dau dragoste si ne iarta noua toate greselile savirsite cu voie sau fara de voie. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste si ne mintuieste pe noi pacatosii.


Maria Lavinia, 14-09-2015

 SFINTE NECTARIE, ITI MULTUMESC PENTRU CA MI-AI ADUS BUCURIA DE A TE INTALNI, PRIN HARUL MOASTELOR TALE, CHIAR IN ORASELUL MEU, DUPA CE TIMP DE 14 ANI NICI NU AS FI REALIZAT CE DARURI NEASEMUITE SE ASCUND IN BISERICUTA CU HRAMUL TAU, AL SFANTULUI VASILE CEL MARE SI AL IMPARATILOR CONSTANTIN SI ELENA. INCHINAREA LAA SFINTELE TALE MOASTE CHIAR DE INDATA MI-A ADUS O BUCURIE NEASTEPTATA, CACI TIMP DE DOI ANI PRIETENUL MEU NU SE GRABEA PENTRU INTEMEIEREA UNEI FAMILII, ASA CA DECIZIA LUI RAPIDA O PUN PE SEAMA BLANDETEI SI MILEI TALE. SFINTE IERARHE NECTARIE, ITI MULTUMESC PENTRU MIRUL PRIMIT DE LA M-REA TA CEA VESTITA, PRIN INTERMEDIUL UNUI MINUNAT PREOT AL ACESTEI BISERICUTE/ FIE CA ACEST MIR SI MOASTELE TALE SA NE ADUCA IMPLINIRILE SUFLETESTI SI BUCURII DUHOVNICESTI.


Valentina, 14-09-2015

 Multumesc Domnului pentru toate darurile sale. Desi am întârziat în a mărturisi ajutorul primit de la Sf Nectarie il rog sa ma ierte. Pe langa ajutorul primit zilnic de la Sfant am promis sa mărturisesc următoarea: în data de 3 sept am avut unul din examene iar Sf mi-a ajutat asa cum mereu îmi ajută mie păcătoasei (pe lângă acest examen am avut si altele de mărire pt facultate la care nu eram asa pregătită dar m-am lăsat in voia lui Dumnezeu pt ca îmi doream sa îmi ridic media pt a lua bursa in continuare stiind ca urmează un an fff greu de facultate si macar anul acesta sa mai iau, dar cu nădejde in Dumnezeu care a fost lângă mine prin Sf Nectarie am reusit la toate sa iau nota mai mare; mărturisesc ca am simtit prezenta si ajutorul Sfântului cum îmi place sa zic l-am luat pe Sf cu mine la examen, zic datorită faptului ca am primit o minunata iconită de buzunar pe lemn de la Eghina de la o cunostintă iar când nu mai stiam cum sa continui puneam mana pe buzunar si il rugam sa îmi dicteze si imediat îmi curgeau ideile si ce invatasem în minte; minunat este Dumnezeu prin Sfintii Sai). Revenind la data de 3 sept după cum spuneam la inceput după examen, bucuroasa ca a fost bine aveam o întâlnire cu o doamnă care din anumite motive am început sa ne certam la telefon. Trebuia sa ma găsesc cu dânsa pt a clarifica situatia si ma gândeam, Doamne, cum sa fac sa nu degenereze situatia si sa ne certam cum ne-am certat la tel sau poate mai rău. Si am urmat sfatul duhovnicului (care ma indemna la a rosti cat mai des rugaciunea inimii) si al Sf Nectarie care ne spunea ca orice facem sa spunem Doamne miluieste! Si am început, era atât de greu să îmi si însusesc, sa realizez ceea ce mintea spune dar am cerut ajutorul Sfântului in continuare. Iar când ne-am intalnit lucrurile s-au lămurit cu calm si totul a revenit la normal. Ma miram si multumeam Sfântului ca apoi sa aflu ca era ziua de pomenire a sa a mutării Sf Moaste . Desi stiam, uitasem dar uite cum Dumnezeu ne atentionează si desi gresim nu ne părăseste . Multumesc f mult pt tot ajutorul Sf mei ocrotitori: Sf Nectarie, Sf Luca al Crimei, Sf Xenia si Sf Efrem si tuturor Sfintilor Părintilor nostrii si mai ales Maicii Domnului de al carei ajutor si mijlocire de bucuram pururea si simtit mai ales recent in niste probleme de familie, multumesc mângâierii sale prin Paraclisul sau care ne linisteste sufletele. Iarta-ne Doamne si nu părasi ci întăreste credinta.


Madalina, 14-09-2015

 Astazi 8 septembrie 2015 m-am hotarat sa va scriu ca minunile exista. M-am rugat Preacuratei Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfintei Rita, Parintelui Arsenie Boca si nu in ultimul rand Domului Nostru Isus Hristos sa-mi mijloceasca rugaciunile si chiar datorita lor supravietuiesc in pace si liniste. Ma ajuta sa trec peste greutatile vietii, si cand nu am nici un ajutor vin degraba in ajutorul meu si ma scot la liman. Rugati-va neincetat dragii mei. La mine au functionat intotdeuna rugaciunile spuse la ceas de bucurie dar si de tristete. Minuni exista doar sa crezi in ele. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu iarta-ne de pacate si ne miluieste. Amin.


Adriana, 14-09-2015

 Cu ajutorul Sfantului meu drag si al Maicutei noastre mi s-a implinit cea mai mare dorinta, aceea de a fi mama. Copil nascut din sufletul meu si nu din trupul meu, minune de la Dumnezeu incredintat mie de Maica Domnului. Acum ma rog sa fiu vrednica sa intuiesc si sa indeplinesc voia lor pentru ca m-am convins ca totul ti se da cu un scop...Ruga-ti-va cu credinta si primiti darurile ce sunt randuite pentru voi asa cum se cuvine. Doamne ajuta la toata lumea!


Alexandra, 14-09-2015

 Multumim Sfinte Nectarie k ai fost si esti alaturi de noi si ne.ai ajutat sa venim acasa; azi baietelul meu a fost externat dupa 3 sapt de stat in spital deoarece s-a nascut prematur,cu ajutorul Sf. Nectarie, al Maicutei Domnului, Sf. Maicuta Parascheva,Sf. Parinte Arsenie Boca si Sfintei Treimi azi suntem acasa si suntem sanatosi; multumim din suflet Sfintii mei dragi k sunteti alaturi de noi in fiecare moment.Doamne ajuta la toata lumea.


Steluta, 14-09-2015

 Multumesc Doamne ca o avem pe scumpă Măicută Sfanta care ne iubeste foarte mult. Mă simt putin mai bine si va multumim pentru Iubirea, protectia si linistea sufletească care o simtim alături de Tine, de Bunul Tău Fiu Iisus, Duhul Sfânt si Sfintii Nostri Ingerii Protectori si Iubitori. Va multumeste mult mami mea pe care nu mai vreau să o văd ca suferă atât de mult pentru noi. Va iubim si va rog vindecati-ne sufletele si invatati-ne să va iubim cu tot sufletul si fiinta noastră. Va multumim si Binecuvantati-ne cu Iubirea si Bunătatea voastră Dumnezeiască!!! Iarta-ne si ne mântuieste sufletele pentru ca suntem păcătosi si ticălosi!!! Slavă Tie Doamne pentru tot ce mi-ai dăruit, am găsit Calea spre Tine Doamne si este cel mai important Iubirea Ta!!! Amin.


Ioana, 14-09-2015

 Incepând de sambata, am avut dureri puternice de stomac, stare de rau, voma, diaree. Sâmbata seara m-am rugat in gand Sf. Nectarie sa ma ajute si m-am simtit mai bine. Dar aseara iar m-au luat durerile puternice si m-am dus si mi-am facut un ceai de menta, am luat triferment si am citit acatistul Sfantului. M-am rugat si SF. Efrem sa ma ajute, dar durerea parca era tot mai taioasa. Mi-a fost groaza ca n-o sa ma pot odihni noaptea si a doua zi trebuia sa merg dimineata la servici si n-o sa fiu in stare sa fac nimic. Apoi mi-am adus aminte ca n-am marturisit ajutorul Sf. Nectarie cu o seara inainte. Am strigat disperata in gand \"Marturisesc, Parinte, maarturisesc!\". In catava secunde durerea mi-a trecut instantaneu, ca si cum n-as fi avut nimic. M-am odihnit si am putut merge la servici buna de treaba. Va multumesc din suflet Sf. Nectarie si Sf. Efrem! Ajutati-ma si astazi sa trec ziua cu bine! Sanatate la toata lumea! Doamne ajuta!


Adina-Ioana, 14-09-2015

 Revin cu marturii ale ajutorului Sfantului Nectarie, cuvioasei Parascheva, Maicii Domnului si ale tuturor sfintilor, ale bunului Dumnezeu. Intr-una din zile am simtit ca am o galca la piciorul stang care ma doare si ma durea rau, m-am dat cu ulei de la candela Sfantului Nectarie si ziua urmatoare nu mai aveam nimic. Sfantul Nectarie, cuvioasa Parascheva, parintele Arsenie Boca, Maica Domnului si sfintii mi-au fost alaturi si mi-au ascultat rugaciunile pe parcursul intregii saptamani. Nu ma simt foarte bine din cauza fierii, sunt ametita si am inceput la lucru, un serviciu care necesita atentie caci lucrez intr-o gradinita ca educatoare. Doamna sefa de acolo m-a luat desi nu sunt calificata, am doar un an de facultate, stiu germana dar nu suficient si a vazut ca sunt cam stresata insa tot ea a zis ca se rezolva ca-mi mai aduce o fata pe germana si eu sa fac in romana cu copiii. Apoi ma lasa sa aleg unde vreau sa stau cu copiii, eu am ales sala de jos caci e mai mare, cea de sus ramasa libera nu are geamuri, vara e prea cald; mie imi e rau la caldura si doamna a acceptat asa cum am zis eu. Numai mana lui Dumnezeu e aici ca am o sefa care face tot posibilul ca noi toti sa venim cu bucurie la serviciu. Maica Domnului si sfintii m-au tamaduit de durerile de fiere, de cap, de frica, de spaima, m-au ajutat si ma ajuta enorm si n-o sa le pot multumi lor si lui Dumnezeu niciodata indeajuns de mult pentru tot ce fac pentru mine. \"Fa un pas catre Dumnezeu si El va face 100 catre tine.\" Doamne ajuta. O duminica binecuvantata si linistita si o saptamana asemenea va doresc tuturor. Amin.


Elena, 14-09-2015

 Multumesc Maicutei Noastre Milostive si Binecuvintate si SF. Nectarie care au avut mila de tatal meu si l-au ajutat in momente extrem de dificile, sa se ridice de pe patul neputintei si al bolii , cind nimeni nu mai credea ca mai are o sansa de a mai trai. Cu infinita gratitudine si dragoste fata de mila si bunatatea lor afirm. Multumesc Sf. Duh care lucreaza prin Sfinti cei Bineplacuti lui Dumnezeu.


Emilia, 14-09-2015

 Nu am cuvinte sa_i multumesc sf meu drag sf Nectarie, eu l_am rugat sa ma vindece. Am probleme de sanatate cu ochii mi-i slabit nervul ocular, am tratament, medicii nu au vindecare; mai am cu spatele si menstruatie abundenta...In seara de 30 august am simtit o caldura la ochiul stang si simteam cum sf lucreaza cu ochii mei; imi vajaiau ochii apoi imi cauta locurile bolnave din corp la picioare, spate imi lucra. Minunat esti Doamne intre sfinti Tai. Foarte frumos lucra sf cu noi pacatosii. Dimineata am auzit in gand \" Auzi fica si vezi rugaciunile noastre \" apoi \" Ridicate din patul dureri\" m_am ridicat, m_am pus in genunghi sa citesc acatistul si mi s_au umflat tare picioarele si erau tari ca betonul; am zis atunci: sf nu ma lasa, asa m_am miscat un pic si au inceput sa se desumfle asa plans si i_am multumit sfantului. Intr_o seara eram afara pe scari si citeam acatistul, s_a intunecat, am aprins telu sa vad si MINUNE - TELEFONU STATEA APRINS, deobicei nu sta daca nu lucru pe el, atunci statea fara ca eu sa-l ating cand greseam la citit se stingea. Sf meu drag pe care il iubesc face minuni cu noi in fiecare zi tr doar sa avem rabdare si credinta. Va pup, Doamne Ajuta_ne Sf Nectarie, nu ne uita si ajuta-ne te rugam.


Stefania, 14-09-2015

 Acum 2 seri am avut niste arsuri in gat, nu puteam manca nimic....cum inghiteam ma lua o arsura ingrozitoare. Am ascultat acatistul Sfantului Nectarie si mi-am dat cu mir si dupa ceva timp deja ma simteam mai bine si a doua zi nu mai aveam absolut nimic. Multumesc Sfanta Fecioara, Sfinte Nectarie, Sf Efrem cel nou. Doamne ajuta!


Alexandra, 15-09-2015

 Multumesc din suflet Sfinte Nectarie, asa cum am promis. o sa marturisesc ink o data ajutorul primit; azi am mers la doctor si mi s-a spus ca desi operatia mea este roz, ea se vindeca bine; Multumesc din suflet Sf.Nectarie, Sf.Fecioara Maria, Sf. Treime, Sf. Parinte Arsenie Boca, Sf Maicuta Parascheva si tuturor Sfintilor. Doamne ajuta!


Steluta, 15-09-2015

 Doamne îti multumesc din suflet pentru locul de muncă minunat care l-am primit de la Tine Doamne, Maicuta Sfanta, prin Sfintii Tai Scumpi si Dragi sufletului meu: Sfantu Nectarie, Sfantu Efrem cel Nou, Sfanta Parascheva, Sfantu Luca al Crimeei, Sfantu Nicolae, Sfantu Arsenie Boca, Sfantu Serafim de Sarov; va iubesc si va multumesc pentru darurile Binecuvantate prin Iubirea, Bunătatea, Protectia, Sprijinul Vostru infinit în timp si spatiu. Am încredere ca mă iubesti mult Scumpu Meu Nectarie si vei fii mereu lângă mine sper; Multumesc si Binecuvânta-i pe toti cei dragi din viata mea.
  P.S. îti mai multumesc Măicuta Mea Bună si Sfanta si Sfinte Nectarie, pentru ca mi-ati dat azi putere la Servici să fiu tare si să rezist cu stările mele de anxietate, desi am niste sefi si colegii de aur; Multumesc, Multumesc, Multumesc si va iubesc!!! Slavă Tie Doamne Sfinte pentru dragostea si bunătatea Ta!! Amin!


Ioana, 15-09-2015

 MOASTELE SF. NECTARIE SUNT SI IN CONSTANTA !! Pentru toti cei care isi doresc sa se inchine la Moastele sfantului, ele se afla la Biserica cu hramul Sf. Nectarie, in zona podul cu butelii, unde vor ramane definitiv. Multa sanatate, credinta si pace tuturor.


Bodea Elena, 15-09-2015

 Sfantul Nectarie face minuni de care noi nici nu ne putem imagina!! Eu as dori sa spun tuturor cat de mult m-a ajutat Sf. Nectarie......Eram insarcinata in 9 luni si intro zi de vineri mi-a venit un gand sa plec si sa mai duc la Bucuresti unde sunt moastele sfantului sa ma rog pentru ajutor la nastere. Zis si facut..sambata dimineata am plecat..am ajuns cu greu pentru ca plecasem de la Focsani si mi se umflasera picioarele din cauza sarcinii dar odata ajunsa la el, iesind din biserica, parca zburam... m-am rugat Sf sa ma ajute sa am o nastere usoara! Dupa 2 saptamani prin cezariana am nascut un baiat de 2.900 grame..speram sa fie totul bine dar din pacate nu a fost asa.. s-a nascut cu insuficienta respiratorie si respira doar prin aparate.. a fost transferat la un alt spital iar acolo a fost tinut 10 zile. In aceste zile, m-am rugat cu tot sufletul la Sf Nectarie sa mi-l salveze ca doar el putea face asta. In acest timp la spital am chemat preotul sa il boteze si i-am pus numele sfantului (Nectarie ) dupa 2 zile, baiatul meu a inceput sa isi revina spectaculos si asa putand sa iesim de la spital!! Vreau sa va spun ca am un baiat de 3 luni adorabil, sanatos si asta datorita Sf Nectarie care i-a dat aer sa respire cand nimeni nu ii mai dadea sanse de viata! Sunt cea mai fericita ca astazi ii poarta numele si ii voi multumi toata viata!


Steluta, 15-09-2015

  MINUNI, SCUMPE MINUNI!!!!!! Doamne nici nu stiu cum sa-ti multumesc pentru ce loc frumos de muncă am primit de la Tine prin Sfintii Mei Protectori si Scumpi: Măicuta Sfanta, Sfantu Arsenie Boca, Sfantu Scump Nectarie, Scumpu meu Sfant Efrem cel Nou, Sfantu Luca al Crimeei, Sfantu Bun Nicolae, Sfanta Parascheva, Sfantu Serafim de Sarov si toti ingerii nostri ocrotitori care ne iubesc enorm. Sefii mei sunt minunati si directorul meu general un om de milioane. Chiar dacă viata mea personală este tristă si mai ziceam la desnadejde ca nu sunt iubită de nimeni, mi-am dat seamă de marea mea mândrie si egoista si pentru aceasta plătesc îndepărtarea mea de Tatăl Meu Ceresc, care nu m-a lăsat niciodată, eu l-am abandonat si greu mi-am dat seama ca viata fără iubire fată de scumpă Ta familie este bază la toate, este temelia vietii si în primul rând când nu iubim pe Dumnezeu Creatorul, nu iubim nimic si suntem doar niste persoane vii dar cu luminile sufletului nostru stinse si trebuie să fim în permanentă în legătură strânsă cu Dumnezeu si cu Preasfânta Măicuta noastră care ne iubeste enorm si suferă ca nu apelam la ea în fiecare clipă din viata noastră, citez după Sfantu Arsenie Papacioc: "ca un moment poate fi o clipă si suspinul o mangaiere\" deci scumpii mei prieteni virtuali în fiecare clipă cu gândul la Măicuta Sfanta pentru ca este la căpătâiul nostru în fiecare clipă si scumpii Sfinti, ne iubesc dumnezeieste de mult. Va iubesc si va multumesc pentru toate darurile minunate Doamne si Scumpii Mei Sfinti în frunte cu Scumpa Măicută Sfanta. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toti, pe minunata mea familie, pe nasii mei, pe colegii de la lucru în care chiar ma simt ca suntem ca o adevărată familie, pe familie lui cel pe care inca il iubesc cu: credintă, iubire, bunătate, intelepciune!!! Si dragii mei, Minunile chiar există, adică Dumnezeu ne adoră si doar vrea să apelam la Dragostea lui infinită si să ne ajute!!! Amin si va ador acest forum minunat!! Invata-ma sa te iubesc cu toata fiinta Doamne si Faca-se in viata mea, sufletul meu si mintea mea Voia Ta cea Scumpa!!! Multumesc enorm pentru dragostea voastra netarmuita si infinita!! Slavă Tie Dumnezeule Sfinte, Slavă Tie!!!


Stefania Domintean, 15-09-2015

 Sfantul Nectarie este alaturi de toti cei ce il poarta in inimi si in gand ...m-am rugat nespus sa raman insarcinata ..lucru care s-a intamplat si in data de 21.08.2015 am adus pe lume un baietel sanatos, Calin Nectarie, de care atat eu cat si sotul meu ne minunam in fiecare zi . Perioada sarcinii a fost una usoara din punct de vedere fizic  pentru mine insa din pacate nu am avut posibilitatea sa imi iau concediu si am muncit si cate 16 ore pe zi , plus condus , mancat pe apucate si program total dezorganizat , situatii ce ma ingrijorau pentru ca aveam senzatia ca ii fac rau lui bebe. Insa bunul Sfant Nectarie m-a ajutat si bebita a avut la nastere 3850 gr si nu a avut nici o problema. Numele de Nectarie i l-am pus , in primul rand pentru ca Sf Nectarie m-a ajutat la inceputul carierei mele sa promovez un examen important si mi-a fost alaturi de fiecare data cand am cazut in genunchi si l-am rugat sa ma ajute ... insa toate au venit cu timpul ... important este sa avem rabdare si sa nu uitam niciodata sa ne rugam ... Nu incetati niciodata sa va rugati ,,,fie ca o spuneti in gand ...fie ca va faceti timp special pentru rugaciune ... purtati cu voi tot timpul speranta ca Sfantul Nectarie nu va lasa ...


Elena, 15-09-2015

 Slava bunului Dunezeu, Maicii Domnului si Sf Nectarie ca aseara ma luase instantaneu o durere de masea insuportabila, iar in cateva clipe dupa ce m.am rugat si mi.am dat cu mir de la Sf Nectarie a trecut de tot durerea...Iti multumim Domane pt ce faci pt noi... Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi!


Nedelcu Roxana, 15-09-2015

   Scriu aceste randuri cu multa evlavie si inchinaciune pt. Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Domnului si sfantul meu de suflet Nectarie.
  Te rog sa ma ierti Sf. Nectarie pt. ca am intarziat a marturisii minunile savarsite cu mine pacatoasa si nevrednica. Chiar cand sufletul meu disperat striga neincetat dupa ajutorul bunului Dumnezeu, ai venit la mine bland si cald mijlocitor. Am fost bolnava de cancer la plamani, am trecut prin multe incercari, dar cand am ajuns la Mostele Sf. Nectarie am simtit cum sunt atrasa ca un magnet catre racla.
  Ceva extraordinar s-a intamplat cu mine in acel moment, am simtit cum o mana nevazuta, o putere divina lucreaza in toata fiinta mea. Cred ca de mai multe ori m-am inchinat in acea zi la racla de la manastirea Radu Voda, efectiv nu puteam pleca. Apoi luind mir de la icoana sa, m-am simtit protejata si vindecata. Lucruri deosebite s-au intamplat si in timpul unei slujbe de liturghie, deodata am inteles ca Maica Domnului si Sf. Nectarie m-au vindecat trupeste si sufleteste.
  Voi ramane vesnic recunoscatoare si tributara Domnului Iisus Hristos, Fecioarei Maria si tuturor sfintilor care au mijocit. Ai mila de noi Sf. Nectarie si roaga-te neincetat pt. noi pacatosii! Sa ma ierti te rog, cuvintele mele sunt de prisos pt.a-ti multumi indeajuns. Sa ne ocrotesti pretutindeni!!!


Adela, 15-09-2015

  Binecuvantat este Dumnezeu intre sfinti Sai! Slaviti sa fie toti sfintii care mijlocesc pt noi! Revin din nou pe acest site pt a-i multumi din tot sufletul sf meu drag Nectarie; asa cum am promis vin sa marturisesc minunile pe care le face sf Nectarie. In urma cu patru ani mi-am facut o ecografie mamara in urma careia mi s-a spus ca am noduli la ambii sani si ca de moment nu prezenta niciun risc dar trebuiau tinuti sub control; in fiecare an in luna august repetam ecografia si imi spunea la fel, anul acesta in luna Aprilie am inceput sa ma ung in fiecare seara cu ulei de la Manastirea Radu Voda si sa citesc zilnic acatistul, il rugam pe sf meu drag sa imi fie el medic sa nu trebuiasca sa ajung la operatie; luna trecuta am fost din nou la ecograf, stiam ca la sanul drept am patru noduli si la sanul stang trei......cand a inceput d-na doctor sa imi faca ecografia mi-a sp ca la sanul drept am doi noduli....eu am privit-o si am intrebat, doar doi? si ea mi-a raspuns ca da ..doar doi; i-am sp ca aveam mai multi si ea mi-a sp ca au disparut, cand mi-a facut la sanul stang mi-a sp ca nu mai am niciunul, nodulii mei au disparut, sf meu drag s-a milostivit inca o data de mine pacatoasa. L-am rugat pe sf meu drag sa ma ajute sa ii pictez sf icoana si sa o pot duce la o biserica; am vb cu sora mea si i-am sp sa se intereseze daca stie pe cineva care picteaza icoane si ea mi-a sp ca este o biserica care se picteaza si pot da acolo bani pt icoana sf meu drag si asa sf este pictat in biserica, am reusit sa trec pe la biserica si sa las bani pt icoana.
  Multumesc din tot sufletul Bunului Dumnezeu, Maicutei Sfinte, Domnului Nostru Iisus Hristos si tuturor sfintilor si ii rog sa aiba mila de noi toti. Multumesc din suflet Sf Arsenie Boca ca ne-o ajutat sa urcam la grota unde mergea dumnealui, a fost greu dar atat de frumos. Doamne binecuvanteaza-ne pe noi toti si te rog implineste-mi cea mai mare dorinta. Doamne ajuta!


Mihaela P., 15-09-2015

 Doamne ajuta, tuturor! Inainte de a incepe sa scriu, am citit doua postari de pe acest site si am fost impresionata de postarea Biancai-28.08.2015. Asa este, Maicuta Domnului este grabnic ajutatoare, este Imparateasa cerului si a pamantului, este Maica noastra a tuturor. Eu, pacatoasa, nu stiu sa o laud pe Maica Domnului si nici umilinta nu am sa ma rog Ei cu credinta, dar asa cum pot, spun: Maica Domnului, miluieste-ne pe noi, pacatosii!
  Azi sunt bine datorita milostivirilor Maicii Domnului! Azi noapte nu puteam dormi din cauza multor dureri pe care le aveam-ma durea o masea, un picior, spatele, aproape ca nici nu mai stiam pentru ce sa ma rog mai intai. Am cerut ajutor mai mult sfantului Nectarie, pe care l-am rugat sa se roage pentru mine la Dumnezeu, la Maica Domnului, sa scap de dureri. M-am si uns cu ulei din candela sfantului Nectarie, pe care o am de ceva vreme de la Manastirea Radu Voda, din Bucuresti, unde se afla si cinstitele lui moaste. Numai asa am reusit sa adorm, iar acum cand scriu, toate acele dureri raman o amintire!
  Cuvintele mele sunt extrem de sarace si nu sunt in stare sa multumesc indeajuns pentru tot ajutorul, dragostea si mila Maicutei Domnului, care asculta rugaciunile sfintilor- pentru noi, pacatosii!


Andreea, 15-09-2015

 Buna seara! Vreau sa marturisesc inca o data ajutorul primit din partea sfintilor mei dragi, Maica Domnului, Sf.Nectarie si Sf.Efrem cel Nou. Sunt plecata din tara, lucrez ca bona si zilele trecute fetita a facut febra, situatie cu care nu m-am confruntat pana acum, desi am grija de fetita de aproximativ 7 luni. I-am administrat medicamentul specific insa febra tot nu trecea, am recurs si la impachetari si sosete imbibate in otet, dar degeaba, trecea putin apoi revenea. Apoi am dat-o cu putin ulei adus din Grecia de la sfintisorii mei dragi si am promis ca dc o sa-i treaca febra voi marturisi ajutorul primit. Azi dimineata tot mai avea putina febra, dar acum se simte mult mai bine, febra a scazut, Multumesc din suflet Maicuta Dimnului, Sf.Nectarie si Sf.Efrem cel Nou ca ma ajutati de fiecare data cand am nevoie de voi! Nu incetati sa va rugati, indiferent cat de grave sunt problemele voastre, la Dumnezeu nimic nu este imposibil si de aceea sfintii nostri se roaga neincetat pt noi, trebuie doar sa ne rugam si sa cerem ajutorul lor.


Stefania, 15-09-2015

 Multumesc Sfinte Nectarie, Sfanta Fecioara, Sfinte Efrem cel Nou...aseara a fost o cearta mare in casa, am citit acatistul Sfantului Nectarie si astazi totul a revenit la normal...multumesc Sfintilor..Doamne ajuta!


Any, 15-09-2015

  Doamne ajuta! Ma bucur ca pot sa va scriu iar. Ieri mi-am schimbat, cu ajutorul Sf. Nectarie, serviciul. Multe persoane ma intrebau: de ce te-ai mutat? cum ai reusit? altele: daca stiam ma mutam si eu! Mi-e jena ca nu am putut sa le raspund \"aici a considerat Sf. Nectarie ca va fi mai bine!\" asa ca multumesc administratorului/lor acestui site ca am posibilitatea sa va spun dumneavoastra, cititori ai acestui site.
  Cand a inceput vacanta nu aveam nicio perspectiva de program iar acum constat ca e normal sa-i multumesc Sf. Nectarie pentru \"cea mai colindata\" vacanta + 10 zile la o Sf. Manastire, intr-un peisaj de basm. Chiar nu stiu cum i-as putea multumi mai bine. Am avot parte si de tot felul de peripetii, ispite, evenimente; nu stiu cum sa le denumesc mai bine si din toate am iesit foarte bine, multumita Maicii Domnului, Sf. Nectarie si nu in ultimul rand Sf. Mina (care atunci cand conduc m-a protejat de atatea ori). Ultima data, acum 2 saptamani, am crezut ca \"m-a prins\" radarul, m-am apropiat de masina politiei \"spasita\" si minune: masina politiei era oprita \"psihologic\" pe marginea drumului, singura, personalul nu era in ea. Va puteti imagina ce bucurie am avut? Si trebuie sa va mai spun ca ne-a prins noaptea in munte si ploua si drum rau, cu multe gropi, iar Sf. Nectarie ne-a ajutat sa gasim cazare la o pensiune f. frumoasa, unde ne-am incalzit si ne-am odihnit. Apoi ne-a ajutat a doua zi sa ne intoarcem fara necazuri acasa.
  Chiar am ajuns dependenta si nu stiu ce m-as face fara \"Prietenii mei\"- Sfintii Maica Domnului si Toti Sfintii sa ne aiba in paza lor! Amin!


Alexandra, 15-09-2015

 Buna ziua, am revenit sa marturisesc k in sfarsit minunea mea a venit pe lume, a venit inainte de termen chiar de Sfanta Marie, cred k asta a fost voia Maicutei sfinte deoarece inainte sa raman insarcinata am promis k copilul meu va purta numele Maicutei Domnului; desi ne.am nascut mai devreme suntem un bebe sanatos si puternic, multumim din suflet Sfantului Nectarie ,Fecioarei Maria, Sfantului Parinte Arsenie Boca, Maicutei Parascheva si Sfintei Treimi pt minunea noastra si pt grija care i-o poarta; va rog din suflet sfintisorii mei dragi sa fiti incontinu alaturi de baietelul meu sa creasca mare si sanatos si fiti alaturi si de mn si familia mea. Sfinte Nectarie te rog fii alaturi si de mine si ajuta sa nu am probleme cu operatia sa fie totul in regula; aveti credinta si o sa treceti peste toate incercarile vietii! Doamne ajuta!


Georgeta, 15-09-2015

 Bunul Dumnezeu, Maica Domnului ne asculta rugaciunile iar Sf Nectarie "mediaza \" pentru noi ajutorul. Acum doua seri am cerut ajutor Sf Ierarh Nectarie dar si Prea Cuviosului Parinte Corneliu, staretul Sf Manastiri Calui, care a plecat la Domnul anul trecut, intr-o problema legata de sanatatea fiului meu si Sfintii nu m-au lasat; le multumesc si impartasesc cu Dvs, cititorii acestui site aceasta marturie indemnandu-va sa aveti speranta si incredere in ajutorul Sf Nectarie, al Sf Efrem cel Nou si al altor Sfinti la care aveti evlavie. Multumesc Administratorului acestui site ca ne da posibilitatea sa citim din experientele celor care posteaza si sa ne bucuram impreuna de ajutorul Sf Nectarie, Arhiereu al lui Hristos.


Oana, 15-09-2015

 Vreau sa-i multumesc Sfantului Nectarie pentru ca m-a ajutat de nenumarate ori si nu am facut cunoscute mereu minunile lui. Ultima minune s-a intamplat chiar acum cateva minute. Nu stiu din ce cauza laptop-ul meu nu mai pornea. Am incercat de cateva ori, baterie avea, dar nu pornea nici in ruptul capului. M-am panicat, gandindu-ma ca nu am bani sa-l repar si nici sa-mi iau altul, iar in acel moment gandul mi-a zburat la Sfantul Nectarie si m-am rugat Lui. Dupa ce am terminat rugaciunea am incercat iar sa pornesc laptop-ul si minune: a pornit si functioneaza perfect. Multumesc din suflet, sfinte drag ca imi esti alaturi mereu, chiar daca uneori, pacatoasa fiind, cred ca m-ai uitat!


Simona, 15-09-2015

 Dupa alte cateva minuni infaptuite de Sf Nectarie, despre care am mai vorbit, revin si vreau sa va spun ca acesta impreuna cu Maica Domnului si Cuv. Parascheva mi-au mai ascultat rugaciunile in legatura cu o problema care pt unii parea minora. Dupa ce am nascut, am intampinat probleme foarte mari in a-mi adormi copilul....efectiv erau zile cand durau cateva ore pana adormea....dupa plimbari pe afara, leganat pe picioare, leganat in brate, pus la san etc....simteam ca nu mai pot, ca nu mai fac fata si ca nu sunt o mama buna. De multe ori se invoia sotul de la serviciu ca sa vina sa plimbe fata cu masina ca doar asa adormea; sincer a fost foarte greu; aveam seri cand o vedeam ca aproape adoarme si incetam sa mai respir cateva secunde bune ca se trezea la cel mai mic zgomot; toate acestea au incetat usor usor, dupa ce am inceput sa ma rog Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si Cuvioasei Parascheva. Acum la aproape 11 luni, pot spune ca adoarme si fetita mea asa cum adoarme fiecare copil.


Simona, 15-09-2015

  In ultimul timp m-am luptat cu niste probleme de sanatate si sprijin mi-au fost Domnul, Maicuta Buna, ingerul pazitor si sfintii plini de bunatate si milostivire, care s-au rugat pentru mine, pentru familia mea si pentru cei dragi mie.
  De aproximativ 3 saptamani dorm cu cateva iconite aproape, ale Maicutei Sfinte, ale Sf.Arsenie Boca, ale Sf.Efrem cel Nou, Sf.Nectarie de la Eghina si Sf. Iustin Marturisitorul. Am plans si m-am dat in fiecare zi, cu ulei de la candeluta si am vazut cum pe zi ce trece, ma simt mai bine, ma intremez, cum dispar atat paloarea, cat si starea de slabiciune care ma cuprinsesera. Sfintii buni au facut un scut din dragostea lor si chiar daca am fost nevrednica, m-au ajutat sa ma vindec.
  Am avut familia si cativa prieteni care s-au rugat pentru mine. Maicuta Domnului m-a indrumat spre medicamentele potrivite, m-a invatat cum sa le iau si sa cred ca-mi vor face bine, in situatia cand problemele mele erau complicate si nu aveam cui sa ma adresez pentru un consult medical. Asta noapte, inainte de Sarbatoarea Sf. Ioan Botezatorul, am visat ca am calatorit, mai bine zis am ratacit, trebuia sa ajung undeva, practic nu mai stiam nici eu unde, cand deodata am poposit la o manastire. Nimeni nu-i stia numele, nu stiam nici in ce tara sunt; La inceput am crezut ca e o manastire de calugari, toti ne-au primit frumos, in biserica am vorbit cu un parinte. Retin cateva cuvinte ale unui calugar care mi-a spus: "Ce bine ca ai venit la noi. O sa fii fericita! Am retinut ca un monah a zambit, altul m-a binecuvantat si mi-am dat seama ca de fapt, erau sfintii ale caror iconite le tineam in fata candelutei si care m-au ocrotit zi si noapte. Erau Sf.Arsenie Boca, Sf.Efrem cel Nou, Sf.Nectarie de la Eghina si Sf. Iustin Marturisitorul. "Ce bine ca ai venit la noi; Cum as putea sa multumesc Domnului si Maicutei Sfinte pentru ajutor? Sfintilor pentru prezenta lor plina de dragoste. Bucurandu-ma de darul vietii, de toate darurile si binecuvantarile pe care le-am primit. Si rugandu-ma pentru cel care mi-a intrat in suflet. Multumesc!


Emilia, 15-09-2015

 Multumesc Maici Domnului si sfantului meu drag Sf Nectarie, de cand ma rog lor sunt linistita, simt o liniste sufleteasca, chiar daca am momente de panica, citesc acatistul sfantului sau rostesc rugaciuni si ma linistesc foarte repede...il rog pe Sf Nectarie sa fie langa noi ptr ca avem nevoie mare de ajutoru lui. Ii multumesc ca ne asculta rugaciunile...ii multumesc ca ne_a ajutat pe mine si pe mama sa ajungem la manastirea Izvoru Mures unde am simtit o caldura sufleteasca; era icoana Sf in fata langa moaste sf Nicolae; cand am vazut m_am bucurat foarte tare. Rugati_va sfantului, Maicii Domnului in orice problema aveti. Doamne ai mila de noi pacatosii...minunile exista trebuie doar.sa le vedem. As vrea sa va zic ca ma strangea verigheta atat de tare ca nu puteam so port - am fost la bijuteri sa mi-o largeasca, initial mi-a zic ca s-ar putea sa se rupa, am plecat acasa si dupa jumate dean am hotarat s-o las totusi la bijuteri si in grija sfantului si surpriza - mi-a fost mare cand m-am intors, dupa ea era ca noua nu avea nimic, nu s-a rupt, imi era si buna de purtat; multumesc Sf Nectarie. Rugati_va din suflet.


Maria, 15-09-2015

 Acum doi ani aveam o problema care nu-mi dadea pace, nu mai eram in stare sa ma concentrez la nimic altceva. Intr-o am inceput sa plang, simteam ca-mi pierd mintile, nu stiam ce pot sa fac, nimeni nu ma putea ajuta, raspunsul pe care il asteptam nu mi-l putea da decat Dumnezeu. Disperata fiind, am citit de trei ori la rand Vechiul Paraclis al Sfantului Nectarie si Paraclisul Maicii Domnului si imediat dupa aceea, indiferent cat de uimitor pare, am aflat ceea ce-mi doream atat de mult. Multumesc din inima Maicii Domnului si Sfantului Nectarie!


Elena, 15-09-2015

 Am promis ca voi multumi Sf. Nectarie pt ca m-a ajutat si de aceasta data; pe 17 aug 2015 aveam rezervare la mare si la tv se anunta o vreme cu ploi si furtuni; nu stiam ce sa facem, eu as fi renuntat, dar pt copilasii mei am hotarat totusi sa mergem; m-am rugat la Dumnezeu si la Sf Nectarie; din 5 zile am avut 2 cu soare iar in restul, desi a batut vantul, am reusit totusi sa ne simtim bine; multumesc Sf Nectarie.


Ela, 15-09-2015

 Multumesc Maicutei Domnului ca mi-a salvat viata. In urma cu 3 ani, in septembrie cand ma întorceam dintr-o delegatie, am citit in avion Acoperamantul Maicii Domnului. Pe 1 octombrie eram la mama mea si am mâncat nuci apoi m-am uitat in sus. M-am înecat atât de rau ca nu puteam sa trag aer si nici nu tuseam. Mama a inceput sa tipe ca mor iar eu am căzut in genunchi si m-am rugat in gând Maicutei sa ma ajute sa scap ca sa cresc cei 2 copii (care intre timp fuseseră trimisi in casa sa nu ma vadă pe mine cum eram). Ca prin minune după ce m-am rugat, am reusit sa respir fara sa tusesc. Multumesc Maicutei Domnului. Toate greutătile am reusit sa le depăsesc si cu ajutorul Sfântului Arsenie Boca si al Sfântului Nectarie. Multumesc in primul rand Domnului Nostru Iisus Hristos care intr-o perioada critica in care nu stiam ce sa mai fac, L-am visat ca mi-a pus mâna Lui pe capul meu si m-am trezit atât de fericită si usoara!


C., 16-09-2015

 Sfantul m-a ajutat ca o Persoana draga mie care se simtea rau sa se simta mult mai bine in decurs de o ora; am simtit in glasul acelei persoane dragi mie ca este mult mai bine si stiu ca sfantul a actionat grabnic ca de fiecare data. Nu exista moment in care sa ii cer ajutorul si sa nu fie acolo langa mine sa ii simt prezenta si sprijinul fizic. Iti multumesc Sfinte pentru dragostea nemarginita cu care ma insotesti in fiecare minut.


Adina-Ioana, 17-09-2015

 Sa-mi fie invatatura de minte, m-am dus la o gradinita particulara sa ma angajez, dupa care dupa doua saptamani am fost poftita afara dupa promisiunea ca dupa cele doua saptamani voi fi angajata si mi se va aduce un profesor pentru limba care se studiaza acolo. Mi-a fost atat de greu si am avut momente in care imi venea sa plec si sa las copiii acolo. Ei, in data de 15.09 de hramul Sfantului Iosif de la Partos am primit vestea ca va veni alta fata si ca voi sta si eu inca doua saptamani in proba. In acea dimineata, ca un facut, m-a sunat sotul finei noastre care este educatoare ca a mai ramas un post la o gradinita de stat. In 15, am luat o iconita cu Maica Domnului sa o pun in grupa si in acea zi am si plecat de acolo (semn ca nu era locul meu acolo). Prima data cand am venit la interviu ceva m-a retinut sa intru dar am facut-o totusi si nu regret pentru ca am vazut ceea ce este acolo (poate daca nu incercam as fi regretat). Dupa ce mi s-a spus practic sa plec si raman pe colaborare sa fac planificari doar de acasa m-am simtit folosita (caci la teorie ma pricep, dar nefacand practica din 2013 inceputul anului, mi-am iesit din mana si aveam momente in care cei mici nu erau atenti la mine.). Mi-a fost mereu alaturi Maicuta Sfanta, Cuvioasa Parasceva, Sfantul Nectarie, Sfantul Mina, parintele Arsenie Boca, o multime de alti sfinti si doar Dumnezeu stie cat de greu mi-a fost si cat de obosita eram pentru ca mai am si probleme de sanatate (cu fierea si rinichii, plus am contactat o raceala puternica) si am fost acuzata de ce ma duc atata la toaleta. Ma simteam stinghera si singura acolo si ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a scos din acel loc (de fapt m-ar mai fi tinut inca doua saptamani daca nu as fi renuntat).
  Doamne ajuta tuturor, o zi binecuvantata cu liniste, protectie si binecuvantare. Amin.


Marinela G., 21-09-2015

  Multumesc Sfinte Nectarie pentru ca ne ajuti de fiecare data cand iti cerem ajutorul. Te rog sa mijlocesti la Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa ne ierte de pacate si sa ne ajute sa ne rezolvam problemele de sanatate, cele financiare si sa ne dea sanatate, pace, liniste sufleteasca, intelegere in familie si spor in casa. Doamne ajuta!!!
  Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Mantuitorului IIsus Hristos, si tuturor Sfintilor la care ma rog, pt.tot ajutorul primit pana acum. Am trecut prin multe necazuri, nu se termina unul, ca aparea altul. Am avut probleme mari de sanatate, care au aparut acum trei ani, doctorii mi-au spus ca voi orbi in doua saptamani de la consultatie. Socul prin care am trecut la aflarea acestui diagnostic m-a terminat psihic, plangeam intr-una, aveam anxietate permanenta, atacuri de panica, insomnie cronica, intr-un cuvant, am ajuns intr-o stare deplorabila. Atunci am l-am descoperit pe internet pe Sfantul Nectarie, si am citit minunile pe care le-a facut, vindecand atatia bolnavi disperati. M-am rugat Sfantului zilnic, din cauza tulburlor psihice nu ma puteam concentra si il rugam pe Sfantul drag, sa ma ierte pe mine pacatoasa ca nu pot citi Acatistul pana la sfarsit. I-am cerut ajutorul implorandu-l cu cuvintele mele sa ma ajute sa scap de orbire si sa imi vindece ochii si sa ma intareasca psihic, ca sa pot lupta cu boala. Am facut multe tratamente naturiste, luate de pe internet, cele date de medici nu mi-au ajutat deloc. Boala a evoluat, vederea mi s-a inrautatit putin, dar au trecut trei ani si verdictul doctorilor nu s-a adeverit. Am trecut prin clipe de groaza, cand sotul meu a facut infarct, si a fost operat pe cord deschis, facandu-i-se trei by-passuri. Numai credinta, rugaciunile si speranta ne-au ajutat sa depasim si acest necaz. Tatal meu a fost si el operat de cancer de colon, mama mea a fost operata la ambele picioare deoarece si le-a fracturat si a trebuit sa i se puna proteze. Matusa noastra s-a operat si ea recent, avand tumoare pe colon, varul nostru a facut recent un infarct si medicii i-au pus trei stenturi.
  Rugaciunile la Bunul Dumnezeu, Maica Sfanta, Sfantul Nectarie, Sf. Arsenie Boca, Sf. Mina, Sf. Efrem cel Nou, Sf.Rita, Sf.Anton, Sf.Parascheva, Sf.Ioan Rusul, Sf.Pantelimon, Sf.Luca de la Cremeea, Sf.Iosif, Sf.Nicolae, Sf.Grigorie Decapolitul, Sf.Spiridon, Sf.Arhangheli Mihail si Gavril, Sfintii Ingerii Pazitori, ne-au ajutat enorm sa trecem cu bine peste aceste necazuri. Aveam si mai avem inca mari probleme financiare. Pe unele le-am rezolvat, dar au mai ramas datoriile care s-au acumulat, deoarece sotul meu a stat in convalescenta luni de zile si nu a avut cum sa se ocupe de aceste datorii si cu ce sa le achite. Sper din suflet sa se rezolve si problema fiului meu, problema care a inceput tot acum trei ani. Vreau sa mai spun ca rugaciunile m-au ajutat si in alte probleme aparute. Cand se strica ceva in casa, frigider, leptop, si ate lucruri, ma rugam la Sfintii grabnic ajutatatori si se rezolvau toate. Rugati-va neincetat, caci Sfintii mijlocesc necontenit la Bunul Dumnzeu si Maica Domnului, sa ne ierte pe noi pacatosii si sa ne ajute, cand si cum cred ca ne este mai bine pt. fiecare in parte. Slava Bunului Dumnezeu, Slava Maicii Domnului, Slava tuturor Sfintilor care se roaga pt,noi pacatosii! Slava Tie Dumnezeule in veci! AMIN!


Monica, 21-09-2015

  Maica Domnului si Sfantul Nectarie m-a ajutat de nenumarate ori, impreuna cu Sfantul Efrem si Sfantul Ioan Rusul. M-au vindecat de o infectie urinara de care nu am putut scapa timp de 6 luni de zile, cu toate antibioticele luate si cu toate tratamentele naturiste urmate in paralel. Vindecarea s-a produs instantaneu dupa ce am baut o picatura din mirul de la Eghina si m-am dat cu acelasi mir si pe abdomen.
  Am o rugaminte, daca are cineva putin mir de la Eghina m-ar ajuta tare mult daca mi-ar trimite macar cateva picaturi, imi trebuie pentru tatal meu care are o multime de boli si de complicatii carora nu reuseste sa le dea de cap.
  Adresa mea de mail este: mnca.stfn@gmail.com


Ileana Badila, 21-09-2015

  Am aflat despre Sfantul Nectarie acum cativa ani si de atunci m-am rugat deseori lui pentru sanatatea unor membri ai familiei mele, atunci cand aveau nevoie de ajutor si intotdeauna Sfantul ne-a ajutat. A devenit un obicei, cum aparea o problema, ma rugam Sfantului Nectarie. Citind marturiile de pe acest site am vazut ca multi dintre cei care au scris au simtit ca si mine blandetea nemarginita si graba cu care Sfantul ne vine in ajutor, ca un parinte sau ca un bunic bun care te mangaie pe crestet si iti sterge lacrimile atunci cand esti depasit de situatie. De o vreme citesc in fiecare zi acatistul Sfantului pentru sanatatea mamei mele, care este in varsta si destul de bolnava si de neputiincioasa, si nu stiu cum, dar reuseste cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al Sfantului Nectarie, sa nu dispere, sa mai zambeasca, intr-un cuvant, sa nu se lase coplesita si sa aiba un suflet tanar in ciuda neputintelor si a durerilor. Luna trecuta am inceput sa citesc timp de patruzeci de zile Acatistul Sfantului pentru nepotelul meu, ai carui parinti sunt divortati, spre marea mea durere. Ma rugam in mod destul de difuz, pentru sanatatea lui si pentru a avea si el sansa unei familii normale. Trebuie sa va spun ca incepusem sa lucrez pentru el un pulover cu un model dragut pe piept, o casuta, un soare, pasarele, flori, norisori, in culori vesele, dupa un model pe care il aveam dintr-o revista, de cand erau copiii mei mici. La un moment dat m-am trezit ca am pierdut hartia cu modelul, deci nu mai aveam cum sa-mi continui lucrul. Am fost destul de necajita pentru asta, dar seara, cand am luat carticica pentru a citi acatistul Sfantului, ce sa vezi, modelul era acolo. Am fost atat de bucuroasa pentru asta, mi s-a parut ca Sfantul imi spune ca totul va fi bine in viata lor de acum incolo, ca vor avea si ei o familie fericita, asa cum ar putea fi aceea care ar locui in casuta cea idilica din puloverasul pe care i-l impleteam eu. Mi s-a parut o adevarata minune. Ma rog Sfantului sa ma ierte pentru delasarea mea, pentru intarzierea cu care povestesc despre ajutorul pe care il primesc neincetat de la el, desi de mult ma gandesc s-o fac. Ma mai rog pentru ajutor pentru sotul meu, care saptamana asta face niste analize, sa iasa bine analizele, sa nu aiba cancer, sa fie ceva banal, care se poate trata. Sfinte Nectarie, te rog, ajuta-ne. Va doresc tuturor sanatate si bucurie.


Ioana, 21-09-2015

 Multumesc din suflet pt tot ajutorul primit, nu aveam suficient de munca însă Dumnezeu, Maica Domnului, Iisus Hristos si Sfintii s-au indurat si de mine si acum muncesc mai mult. Astăzi m-am spovedit si mă simt linistită, este ffffffff importanta spovedania si Sf împărtăsanie pt suflet, rugati-l pe Sf Nectarie sa va ajute sa va spovediti sincer si va va ajuta, pe mine m-a ajutat, citesc acatistul Domnului Iisus Hristos si Acoperământul Maicii Domnului si am început sa constientizez multe lucruri, rugati-va si Sf Arsenie, Mina, Efrem, tuturor sfintilor la care aveti evlavie cu totii ne ajuta. Doamne miluieste-ne pe noi păcătosii! Amin.


Cristina, 21-09-2015

 Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru ca a ingaduit prin Sfanta Nascatoare De Dumnezeu, Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Serafim de Sarov, Parintele Arsenie Boca, sa primesc o mare binecuvantare: o sarcina muuult dorita. Si tot prin ingaduinta Lui Dumnezeu am ajuns si \"ACASA\" la Sf. Nectarie pe insula Eghina din Grecia. Am fost intr-un concediu pt 15 zile iar ziua a 16-a a fost drumul catre Sfantul meu drag...Sf Nectarie. Nu pot sa va descriu in cuvinte ce a insemnat pt mine ca am ajuns in acel loc, care pot sa zic ca a anulat toate celelalta 15 zile de concediu. Le multumesc din nou pt binecuvantarea primita si ma rog in continuare sa fie bebele meu sanatos. Slava Tie Doamne, Slava Tie! Amin.


Bianca Pascu, 21-09-2015

Povestea aceasta este pentru cei care vor sa creada.
  Dupa cum bine stiti, Revolutia din decembrie 1989 a adus multe schimbari in viata noastra. Printre acestea, unele care pentru voi pot parea minore: programul meu de scoala s-a modificat de la 11 la 15, iar la TVR dimineata de la ora 10 au inceput sa dea filme. In 1990 eu aveam 9 ani. Intr-o zi de vineri din aprilie 1990 (nu am uitat si nu o sa uit niciodata )la televizor a rulat un film francez despre un tanar pasionat de motociclism, dar pe care familia nu il lasa sa isi urmeze visul. Actorul din film era tare frumos. Nu stiu cum s-a terminat filmul pentru ca a trebuit sa plec la scoala. Dupa cateva zile ma jucam de-a v-ati ascunselea in fata blocului si cand am vrut sa ies din ascunzatoarea mea, o voce mi-a strigat:”Nu, nu! Stai, nu iesi!” Doi tineri pe care nu ii observasem stateau de vorba in fata mea. Cand am ridicat privirea catre cel care imi vorbise, am ramas uimita. Tanarul, care era cu vrea 10-15 ani mai mare ca mine, semana leit cu actorul din film. De atunci l-am vazut de cateva ori. Ma uitam lung dupa el, si cred ca a inceput si el sa observe asta, pentru ca a inceput sa se uita si el dupa mine. Eu eram doar un copil, el era un tanar frumos si bine facut. Nu am stiut niciodata nimic despre el, decat ca statea intr-un bloc aproape de al meu si ca e student la Bucuresti. Nu am vorbit niciodata, nu ne-am salutat vreodata.
  Anii eu trecut si l-am vazut din ce in ca mai rar, apoi deloc. Dupa 18 ani de cand l-am cunoscut mi-am luat inima in dinti si am intrebat pe cineva de la el din bloc cum il cheama. Mi-a spus ca il cheama Marius si ca este plecat de ani de zile din tara. Si au mai trecut niste ani... Cu bune si cu rele, mai mult rele decat bune. Si anul trecut, la 24 de ani dupa ce l-am vazut prima oara, m-am trezit intr-o dimineata uitandu-ma pe geam si l-am vazut. Dupa atata vreme..Ne-am intalnit a doua zi, nu parea sa ma recunoasca. Ne-am intalnit a treia zi si m-a salutat. Deci totusi stia cine sunt. Apoi a plecat. Tot atunci a inceput greul din viata mea. Casnicia mea, plina de certuri, abuzuri fizice si psihice si-a gasit sfarsitul. Pur si simplu mi-am luat copiii si am fugit. Sfantul Nectarie, pe care il cunoscusem inainte in niste imprejurari dificile, mi-a devenit acum prieten. Fara ajutorul lui si fara interventia lui si nu as mai fi fost azi aici, sanatoasa fizic, refacuta psihic, ca sa va povestesc. Am primit prin donatie un apartament pentru mine si copiii mei, am primit bani nesperati sa il refac, am gasit o slujba cu un salaru bun, lucruri care pe mine m-au ajutat sa ies inainte. Chiar si atunci cand nu ceream in mod expres ceva, eram ajutata. Sfantul a stiut mereu ce e mai bine pentru mine, mi-a dat cand am avut nevoie, m-a mustrat cand am gresit.
  Anul acesta, intorcandu-ma in iarna cu copiii in apartamentul copilariei mele, m-am imprietenit cu mama lui Marius si asa am aflat ca au avut un necaz in familie. Si tot asa am aflat ca in urma acelui necaz Marius se imbolnavise. Doamna nu stia ce are baiatul ei, el a vrut sa o protejeze, dar gurile vorbesc, asa am aflat ca el avea leucemie. Am fost disperata. Stiam ca Sfantul Nectarie il poate ajuta, dar cum sa il fac pe M. sa afle de Sfant? Locuia intr-o tara predominant catolica si protestanta, eram sigura ca acolo nu se stia de Sfant. Si practic, nici eu nu il cunoasteam pe Marius, nu vorbisem niciodata cu el, nu aveam cum sa dau de el. Si apoi, ce ar fi zis daca cineva i-ar fi aparut in pragul usii vorbindu-i de un sfant? Totusi gandurile mele se indreptau spre el si ma rugam uneori Sfantului sa il ajute cum poate. La un moment dat am reusit sa aflu adresa lui de la birou si i-am trimis un mail. Mi-a venit inapoi un mail cu ”Out of office”. Motivul ? Boala. Peste o saptamana i-am mai trimis un mail, complet inofensiv, legat de niste pastile pentru mama lui, la care mi-a raspuns. Si apoi, la cateva saptamani, vestea tragica, spusa de mama lui: el era in spital in stare foarte grava. Nu ma puteam gandi la faptul ca s-ar putea intampla ceva rau. Nu ma puteam gandi decat la faptul ca el trebuie sa il cunoasca pe Sfant. Atunci i-am dat mamei lui sa citesca doua carti despre viata si minunile Sfantului Nectarie, iar lui, in disperare de cauza, i-am scris din nou un mail si i-am dat link-uri spre aceasta pagina minunata de internet a Sfantului Nectarie. Eram sigura ca imi va veni din nou mail ca este ”out of office”, ca doar era in spital, sau chiar ca acea adresa de mail nu mai exista. Si nu a venit un astfel de mail. Nici atunci imediat, nici vreodata. Nu am vrut sa sper. Si alaltaieri...Ei bine, alaltaieri Marius si-a sunat mama si i-a povestit tot. I-a spus ca a fost foarte grav bolnav, ca i-a ascuns boala ca nu a vrut sa o necajeasca, ca daca era in Romania sigur ar fi murit dar acolo a beneficiat de cele mai bune tratamente. Dupa luni de zile de analize, de tratamente, a beneficiat de un transplant cu celule stem si ACUM E BINE. Si ce mai vreau sa va spun in aceasta poveste cu happy-end? Vineri cand a sunat-o pe mama lui, dumneaei era in parc si citea din cartea cu Sf. Nectarie. Cand a intrebat-o ce face, ea a spus ca citeste din cartea cu Sf. Nectarie. Si atunci el i-a spus ca si el a citit-o de trei ori. Sfantul a lucrat... Dumnezeu sa ne aiba in paza lui si sa ne ocroteasca pe toti! Doamne ajuta!


Elena, 21-09-2015

 Doamne ajuta-mi Iisuse Hristoase si Maica Domnului cea miloasa, si Sfantul Nectarie si toti Sfintii, ca sinteti alaturi de mine si primesc ajutorul vostru; de curand am trecut printr-o drama, mi-a murit copilul in burtica, eram insarcinata in 6 luni dar cu ajutorul Sfintilor aproape am depasit trauma, dar care a ramas cu urmari de sanatate din cauza supararii - dureri mari de stomac si de fiere, dureri care pina acum nu le-am avut, totul pe baza nervoasa plus ca abia m am videcat de stari de panica si depresie - acum au revenit dar intodeauna cind ma rog imi revin, nu stiu ce m as face fara Sfantul Nectarie care intodeauna ma ajuta in viata de zi cu zi; fara Dumnezeu nu as putea trai, va iubesc si va multumesc pt tot ce mi ati dat pina acum, toate sunt cu un rost in viata. Doamne ajuta la toate lumea...


Mihaela P., 21-09-2015

  Doamne ajuta, tuturor!
  In ultima perioada m-am lasat coplesita de tot felul de ingrijorari si nemultumiri, in special legate de serviciu. Am facut si eu unele greseli: desi m-am rugat sa nu primesc anumite sarcini in plus, nu am multumit indeajuns Domnului pentru aceste daruri minunate pe care le-am primit, ba chiar am prins ura pe director pt ca nu m-a apreciat atunci cand am facut anumite lucruri bune. Mai mult, din mandrie, din neascultare, din slava desarta si din multa neatentie si lipsa de rugaciune, am gresit si eu in anumite situatii foarte simple, incat nu imi venea sa cred ca fac asta; dar asa imi trebuie, pt ca judec pe altii, ma simt neindreptatita si mai si cartesc atunci cand dau de necazuri!
  Iarta-ma Maica Domnului, iarta-ma sfinte Nectarie si ajutati-ma, pe mine, pacatoasa! Acum ma rog din toata inima sa ma scape sfantul Nectarie dintr-o alta situatie complicata in care am intrat numai din vina mea; eu inainte ma plangeam ca directorul imi face rau ca sa plec de acolo; ar fi trebuit sa-l iert si sa ma rog pentru el si, mai ales, sa ma scape Domnul Dumnezeu de mânia lui. Ma rog pentru toti cei care sunt nevoiti sa lucreze in conditii de stres si care au sefi care ii nedreptatesc. Sa le dea Dumnezeu putere si intelepciune pentru a trece de toate situatiile grele!


Maria, 21-09-2015

  As vrea sa multumesc Sf Nectarie pt ca ma ajutat si m-am impacat cu prietenul meu si de atunci ne intelegem foarte bine, sper ca intr-un viitor apropiat sa ne intemeiem o familie. De asemenea, aseara era ora 3 si eu nu mai reuseam sa adorm...dupa ce am citit acatistul Sf Nectarie m-am linistit si am dormit foarte bine pana dimineata. Multumesc din suflet Sf Nectarie si tuturor sfintilor care se roaga lui Dumnezeu pt noi pacatosii. Doamne ajuta pe toata lumea si multa sanatate.


Cornelia, 21-09-2015

 Multumesc mult Maicuta Domnului, sfinte Nectarie, sfinte Efrem cel nou , sfinte Nicolae, pentru ajutorul primit; ma doare gatul, ma dor sanii, ma doare burta, ma dor picioarele, dimineata ma trezesc cu ele umflate; aseara am zis :...ajuta ma sfinte Nectarie, ajuta ma sfinte Efrem si m am uns cu mir; azi parca mi a fost mai bine. Multumesc din suflet pentru ajutorul primit. SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE!


Roxana A., 21-09-2015

 Acum 2 luni am suferit o operatie stomatologica. Dupa operatie (din cauza durerii de dinainte de operatie mi-am inclestat des falcile, dar am si purtat aparat dentar mai multi ani si nu mi-a facut bine, ramasesem cu dureri si din cauza asta) am inceput sa am dureri la incheietura maxilarului. Ma durea cate o zi intreaga, o data la cateva zile. M-am tot rugat si de cateva saptamani nu mai am dureri.


Madalina, 21-09-2015

    Buna ziua, numele meu este Madalina si as dori sa va spun povestea mea, care sper din suflet sa poata fi editata.
  Se intampla acum doi ani 2013, in luna martie sa incep sa am dureri de stomac, sau cel putin asa credeam, aveam o durere care nu intelegeam nici eu ce fel de durere este. Credeam ca este de la oboseala, stres. In doua luni am inceput sa am dureri tot mai frecvent, am inceput sa iau antidolorifici prescrise de medici pentru durere, nu se stia exact ce am, toti spuneau acelasi lucru: este de vina oboseala". Din a treia luna durerea nu mai disparea nici cu mediamente. Asa am ajuns de urgenta la spital, logodnicul meu fiind foarte preocupat, nu mai mancam, nu reuseam nici macar sa beau apa si nu dormeam. Ajunsa la spital total dezidratata, primul control o ecografie abdominala imi gasesc un lichid nel abdomen care rezulta inflamat, dar nu stiu de unde apare lichidul, ma interneaza de urgenta in ginecologie. Am inceput terapia cu antibiotic imediat. A doua zi totul bine, niciun semn de durere. O saptamana in spital cu terapia antibiotica si lichidul disparuse. Ma intorc fericita acasa, cu siguranta ca pot reincepe munca. Dupa trei zile reincep durerile, logodnicul meu ma poarta din nou la spital, unde din nou lichidul din abdomen Isi face aparitia, din nou Sunt internata de urgenta in ginecologie. Aceeiasi poveste, dupa o zi de antibiotic durerea si lichidul dispar. Au urmat 5 luni de cosmar, din nou internata de urgenta, de data aceasta in gastroenterologie, dar nici aici nu s-a gasit raspunsul la durerile mele, traiam doar cu antibiotic de teama ca imi pot pierde locul de munca pt ca lipseam prea mult, imediat cum imi aprea durerea luam antibiotic, era unicul medicament care imi alina durerea si ma tinea in picioare. Mergeam din spital in spital si Toti aveau acelasi raspuns, Sunt sanatoasa iar cand la ecografie si rmn se vedea lichidul nici unul nu reusea sa inteleaga de unde apare acest lichid.
  Intr- o seara ma pun in fata calculatorului pentru a gasi un raspuns la durerile si lichidul care se tot gasea, navigand pe internet se deschide o pagina, fara ca eu sa fi scris Ceva, cu Sfantul Nectarie. Atunci mi -am adus minte de minunile Sfantului, il cunosteam pe sfant de cand eram la facultate in Bucuresti de la Manastirea Radu Voda, unde de cum am intrat prima oara am simtit o liniste sufleteasca minunata si am inceput sa merg ori de cate ori imi permitea timpul; cum am terminat facultatea am plecat in strainatate, unde si aici ajutorul bunul Sfant nu au intarziat sa apara. Aveam o sticluta cu ulei de la sfantul Nectarie, Asa ca am inceput sa ma rog si sa ma ung pe abdomen cu ulei sfant. Am plecat in Romania, cum am Ajuns in tara am mers la Bucuresti la Manastirea Radu Voda pentru a ma ruga. Dupa o saptamana m-am intors in strainatate, iar durerile au disparut definitiv, nici urma de lichid sau inflamatie. Atunci am inteles cat de puternica poate fii puterea lui Dumnezeu, si ca intr-adevar minunile sfiintilor exista chiar si azi. Cand am ajuns la Racla Sfantului, l-am rugat sa-mi dea posibilitatea sa ajung in Grecia la casa Sfantului, si chiar si aici sfantul Nectarie mi-a auzit rugaciunea. In noiembrie din acelasi an, logodnicul meu care stia cat imi doresc sa ajung mi-a facut surpriza si a cumparat biletele de avion pentru Grecia. A Fost un moment unic, un moment emozionant, care nu as putea sa descriu bine in cuvinte tot ceea ce am simtit ajungand la Eghina, in camera Sfantului unde simti mirosul de mir de afara. Nu voi inceta niciodata sa-i multumesc Sfantului Nectarie pentru minunile sale. Bucura-te, Sfinte Ierarhe Necatrie, mare facatorule de minuni.


Cristina, 22-09-2015

 Multumesc mult Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, tuturor sfintilor si in special Sf. Nectarie, pentru ca mi-au fost auzite rugaciunile si tatal meu care avea diagnosticul de cancer renal a fost operat acum un an si se simte bine, Multumesc enorm pentru ajutor si sprijin. Multumesc si pentru copilasul care a venit in familia noastra la scurt timp dupa ce am inceput a citi acatistul Sf. Nectarie. Rugati-va neincetat si nu pierdeti credinta niciodata. Intr-adevar Sf. Nectarie ajuta pe toti in toate! Doamne ajuta!


Bogdan, 22-09-2015

 Si pe mine m-a ajutat Sf Nectarie. Eram cu tatal meu in masina si ne-a ajutat sa scapam dintr-un accident teribil.


Elena, 22-09-2015

 Slava bunului Dumnezeu, Maicutei Sfinte si tuturor sfintilor care s.au rugat pt mine si familia mea si le cer iertare deoarece nu am impartasit minuniile la momentul oportun...le multumesc pentru ca m.au ajutat mereu si ca rugaciunile mele au fost mereu ascultate, ca de fiecare data cand am avut o problema m.au ajutat...mama mea zilele trecute a avut tensiunea mare, dar acum este bine...ii multumesc Sf Nectarie ca am ajuns saptamana trecuta la el la Manastirea Radu Voda...ca mi.am cumparat geanta mult dorita....ca de fiecare data cand am avut o durere trupeasca durerea a dispuarut ca prin minune doar cu ajutorul lor...si de cateva zile am o durere cumplita de cap, dar promitandu.i Sf Nectarie ca ii voi marturisi minunile stiu ca ma va ajuta si voi scapa de aceste dureri si totul va fi bine...Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii! Doamne iti multumim pt tot!


Verginia, 22-09-2015

  In primul rand, vreau sa ii cer iertare Sfantului Nectarie, ca desi am fost ajutata, vizibil, am intarziat a marturisi minunea. V-am scris despre problemele legate ce necazurile legate de familia mea, cu cu cele 2 operatii dificile, surorile mele deasemenea destul de bolnavioare, accidentul fratelui meu, care era singurul sprijin al mamei, diagnosticata in martie cu cancer de colon, apoi a urmat infernul, nu am stiut ce sa mai facem ,insa ajutorul nesperat a venit de aici, de pe forum, de la oameni ca d-voastra, trimisi de Sfantul nostru drag, NECTARIE, caruia nu am cuvinte necesare sa ii pot multumi. Ultima data Sfantul mi-a trimis, cand nu speram prea mult, ajutor printr-o d.na careia nu ii pot spune numele fara acordul dansei, dar ma rog neincetat sa ii dea Dumnezeu sanatate si sa o aiba mereu in grija.
  Acum,va rog si pe d-voastra cei ce cititi aici si aveti posibilitatea, sa ma ajutati cumparand de la mine un goblen sau o icoana pictata pe panza, iar eu cu banii obtinuti sa ii usurez suferinta mamei, oferindu-i cele necesare regimului alimentar foarte strict si suplimentele alimentare, care sunt \'aerul\' ei. Va multumesc din toata inima si Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii Lui sa va binecuvanteze. Doamne ajuta-ne pe toti! mailul meu este: diana_diana485@yahoo.com.


Loredana, 22-09-2015

     Minini, minuni, minuni!
    Buna ziua, numele meu este Loredana si imi doresc tare mult ca sa fie publicat si articolul meu!
  In fiecare zi, cu noi se petrec multe minuni, dar, nu le vedem sau nu vrem sa le vedem! Sfantul Nectarie a intrat in sufletul meu in noiembrie 2013 printr-o carte cumparata odata cu Formula As. Am citit despre viata, minunile Sfantului si zilnic acatistul. Toate acestea, la momentul respectiv, pentru linistea sufletului meu.
  Viata mea a inceput sa se schimbe, iar minunile nu au incetat sa apara. Pentru ca ma simteam rau (migrene, dureri de spate, groaznice dureri de burta-nu mai stiam ce inseamna ca zi sau noapte sa nu te doara burta) am facut niste analize recomandate de medic. Minunat, a fost ca au iesit bune, cu exceptia ecografiei abdominale. S-au evidentiat aici ovarele polichistice (4.5 cm) aproape de fibrom uterin care, daca nu raspundeau la tratamentul medicamentos ar fi trebuit operate si un uter foarte inflamat. Am inceput tratamentul recomandat insa cautam mereu si un remediu alternativ, in care eu am mare incredere de obicei. Intr-o zi, in farmacia unde lucram a venit o pacienta (pentru problemele ei de sanatate) si cum eu descos omul de la nastere si pana la momentul respectiv, am aflat ca si ea a avut aceeasi problema, dupa care mi-a spus cum s-a vindecat. Insa, ea neavand si chichita cu uterul, am fost nevoita sa mai cercetez. Avand stomacul si rinichii nu prea sanatosi, eu nu puteam lua antiinflamtoare.
  Dar Sfantul Nectarie m-a ajutat sa im gasesc si sa concep propriul tratament adecvat sanatatii mele. La nici doua luni de la inceperea tratamentului am fost programata la ecografie la un alt specialist , si, minune, nici urma de chisturi sau uter inflamat. Inca de pe patul de investigatii mintea si sufletul meu stiau ca medicul Sfantul Nectarie ma vindecase! In tot acest timp am citit zilnic acatistul si m-am uns cu mir si ulei de la candela Sfantului.
  Multumesc Sfinte Nectarie pentru grija pe care o ai pentru mine pacatoasa si Te rog, da-mi puterea sa merg mai departe! Multumesc Sfinte Nectarie si pentru uleiul de la candela, aghiasma, iconita si cuvintele frumoase de incurajare pe care le-am primit de la casa Ta din Eghina!
  PS:toti cei care vor sa stie despre tratament ma gasesc la 0762145688. Chiar imi doresc sa il impartasesc tuturor celor care au nevoie de el, dar, si despre rezultatele pe care le-am avut cu pacientii mei rezolvate tot cu ajutorul Sfantului Nectarie! Bucura-te Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!


Dimitrie, 23-09-2015

  Le multumesc si Le cer scuze ca nu am marturisit imediat ajutorul primit Bunului Dumenzeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca luni m-au ferit de un accident rutier teribil. Ma aflam la semaforul de langa Manastirea Radu Voda, s-a facut verde insa o putere divina m-a facut sa nu plec imediat cum s-a pus verde ci dupa vreo 2 secunde. In momentul in care m-am pus in miscare din partea stanga a trecut o masina care avea vreo 60-65 km/ora si care n-a schitat nicio intentie de a frana. Daca forta divina nu m-ar fi oprit cred ca acum nu v-as mai fi impartasit minunea aceasta. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!


Cornelia, 23-09-2015

 Multumesc sfinte drag si bun Nectarie ca mi ai luat durerea de dinte imediat ce am pus o picatura din uleiul de la tine, am promis ca marturisesc imediat si nu am facut o, iarta ma te rog. Slava tie sfinte drag, slava celui ce te a slavit. ALILUIA.


Roxi, 23-09-2015

 Am observat ca de cate ori am vreo durere, daca ma dau cu ulei de la racla Sf Nectarie (de la manastirea Radu Voda) imi trece in scurt timp. Aseara ma durea foarte tare in zona stomac - ficat, si dupa ce m-am uns cu ulei, si am facut o mica rugaciune catre icoana Sf Nectarie pe care o am acasa, mi-a trecut, ca si cum nu ar fi fost. Multumesc Sf Nectarie!


Steluta, 24-09-2015

  Multumesc Sfinte Scump Ierarh Nectarie, pentru binefacerile pretioase care le primesc de la tine: dragostea, credintă, răbdare, intelepciune si protectia Ta infinită. Îmi dai atata putere să trec peste toate, împreună cu Doamne, cu Măicuta Sfanta, Sfintul Efrem cel Nou, Sfanta Parascheva, Sfantu Luca al Crimeei, Sfantu Iosif de la Partos, Sfantu Serafim de Sarov, Sfantu Nicolae, Sfantu Ioan Rusu, Sfantu Arsenie Boca, Sfantu Stelian dupa numele meu care ma protejeaza, va iubesc si va multumesc si pentru ca mă simt mai bine cu răceala după ce am participat la Sfantul Maslu, unde la aceea biserică frumoasă se află si moastele Sfântului Meu Drag Ocrotitor Nectarie, serviciul minunat primit în dar de la tine si pentru ca mă scoti din străfundul deznădejdii; de câte ori mă gândesc la tine si la Sfintii mei trec mai usor peste tot, desi încă te iubesc Iubirea mea si stiu ca te voi iubi mereu, câte zile voi avea, am rămas eu acuma să te iubesc, când nu băgam în seamă prezenta si iubirea Ta; iarta-ma Doamne pentru sufletul meu gol de iubire si plin de răutate, Iarta-ma pentru ca v-am dezamăgit pe toti, ca nu am stiut ca Iubirea este asa frumoasă si minunata, fără ea chiar ca suntem ca niste frunze în bătaia vântului, fără dragoste suntem fiinte cu sufletul mort.
  Binecuvanteaza-ne Doamne cu iubire, intelepciune si rabdare ca să învătam ca dragostea este baza si esenta vietii. Slavă Tie Doamne, Slavă Tie!!!!! Binecuvanteaza-ne pe toti cu Iubire, pe ai mei, pe ai lui si pe toti cei dragi sufletului meu!!!


Elena, 25-09-2015

  Slava Sfintei Treimi, Maicii Domnului, sf Nectarie, sf Paisie Aghioritul, sf Spiridon, sf Pantelimon, sf Parascheva, sf Mina, sf Ioan Rusul, sf Gheorghe, sf Imparati Constantin si Elena, sf Efrem cel nou si tuturor sfintiilor... cateva zile am avut niste dureri groaznice de cap si credeam ca nu o sa mai treaca, dar rugandu.ma mi.au trecut si bunul Dumnezeu nu m.a lasat...astazi aveam probleme cu costipatia si rugandu.ma la Maica Domnului si sf Nectarie am reusit sa elimin destul de usor si nici nu am usturimi dupa ce am eliminat si au mai facut multe minuni cu mine si cei din jurul meu...Slava bunului Dumnezeu si sper ca o sa ma ajute mereu si ca rugaciunile mele vor fi ascultate...Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!


Cristina, 25-09-2015

 Buna ziua! Doresc sa impartasesc si eu cateva intamplari placute care mi s-au intamplat cu ajutorul Sfantului Nectarie si Sfantei Ana, maicuta Maicii Domnului. Intai de toate doresc sa le multumesc din suflet acestor Mari Sfinti. Undeva prin primavara anul acesta stateam si cautam sa citesc lucruri duhovnicesti pe internet...si am dat peste o rugaciune a Sfintei Ana, nu stiu decat ca am citit-o-o singura data si de atunci, din seara aceea nu m-a mai durut burta la menstruatie..tin sa spun ca aveam dureri mari la fiecare menstruatie si din acea placuta seara cand am citit acea sfanta rugaciune nu m-a mai durut burta la nicio alta venire a menstruatiei. O alta minune, daca pot sa spun asa, a fost cand m-am rugat la Sf Nectarie sa iau sala la examenul de soferie si l-am luat fara intarziere...m-am rugat din tot sufletul la acest sfant si parca el raspundea in locul meu si nu eu. Tot rugandu-ma la Sfantul Nectarie am fost linistita cand mamaia mea fiind bolnava, pe care am iubit-o mult, s-a stins din viata. Am simtit o mare pace cand am aflat ca dumneaei s-a dus. Am in bloc o fetita mica de vreun an ...plangea mititica de mama focului..cred ca ii dadea vre-un dintisor sau vreo durere de burtica ...colici ceva...ei vreau sa spun ca m-am rugat din tot sufletul la Sfantul Nectarie sa nu mai sufere fetita si cand am terminat rugaciunea fetita s-a linistit brusc. Tin sa spun ca pe acesta fetita nu o vedeam, eu stau la etajul 2 iar fetita cu parintii ei la etajul 4. Tot in primavara m-am dus la manastirea Radu Voda ca sa caut liniste pt ca mamaia sa se linisteasca sa nu mai aibe dureri (a murit de la metastaza "a avut cancer la san)...de acolo am luat ulei sfant de la candela sfantului Nectarie si am umplut 3 sticlute cu acel mir. O sticluta cu acest mir sfant i-am dat-o prietenei mele ca sa se foloseasca de el la nevoie...prietena mea mi-a marturisit ca de cate ori nu se simtea bine ea, copilul sau sotul ei ..ii ungea un pic cu acel mir si de indata se simteau mai bine. Tin sa spun ca baietelul prietenei mele are bronsiolita asmatiforma si avea probleme cu respiratia, apoi i-au aparut brobonele pe piept..cum l-a uns pe baietel, de indata s-a linistit si respiratia ia revenit si brobonelele i-au disparut. Intr-o seara fetita mea nu se simtea bine...a vomitat...dupa ce s-a linistit am uns-o cu mir, i-am asezat la cap icoana cu sfantul Nectarie si s-a putut odihni pana dimineata.
  Doamne iti multumesc ca ne-ai dat Sfinti la care sa ne rugam si sa mijloceasca pentru noi. O mare evlavie am si pentru parintele Arsenie Boca. Doamne IIsuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu cu rugaciunile sfintilor nostri miluieste-ne pe noi pacatosii.


Simona, 28-09-2015

   Lucruri mici, lucruri mari-daruri de la Dumnezeu, confirmarea ca Bunul Domn e aproape, ca ne aude rugaciunile, ca sfintii mijlocesc pentru noi, tot ce este bun si curat. Emotii, lacrimi de bucurie, bucurie ca viata e in mainile Domnului, ca Maicuta Domnului ne ocroteste cu sfantul acoperamant.
  Am avut probleme de sanatate, au fost rezolvate cu atata dragoste de Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Sf.Arsenie Boca, Maicuta Domnului, ingerii pazitori; Imi amintesc cum nu dormeam noaptea, ma rugam si plangeam, imi simteam inima calda, stiam ca ma ajuta Bunul Domn, ca sfintii sunt cu mine, cu cei dragi mie;
  1.Am depasit o dificultate, in mod pasnic; Aveam un mesaj important de transmis unei familii. Au trecut 3 luni si nu am reusit, desi am facut numeroase incercari; Am trimis bilete, am dat telefoane, degeaba; Capul familiei nu dorea sa raspunda insa la telefon, inchidea telefonul; Stiam din intamplari petrecute anterior, ca era o persoana incapatanata si greu te puteai intelege cu el; Adresa lor era destul de incalcita; Locul lui de munca nu il stia nimeni, aveam doar niste date neclare; Si totusi era necesar sa transmit un mesaj pentru cineva din familia lor; Am venit acasa, am inceput sa citesc rugaciunea Sf.Parinte Arsenie Boca si m-am rugat lui si celorlalti sfinti si am spus "Doamne, eu nu pot sa rezolv situatia asta, rezolv-o Tu, cum stii mai bine"... Am primit un telefon cu o noua adresa unde sa caut; Nu am gasit persoana respectiva, eram trista si deja ma indepartam de acel loc, cand cineva m-a strigat si mi-a spus "Nu vrei un nr. de telefon?" L-am luat fara convingere, am sunat si spre surpriza mea, a raspuns un alt membru al familiei, o doamna de treaba, care a preluat mesajul si lucrurile s-au rezolvat. Cat de grabnic a fost ajutorul sfintilor! Multumesc din inima; Era spre binele cuiva sa primeasca mesajul in timp util;
2.Am primit un plic cu bani pentru a plati o factura; L-am asezat pe birou si am cladit pe el, alte hartii; Eram insa ferm convinsa ca plicul se afla in poseta; Am inceput sa citesc rugaciunea pentru Sf.Arsenie Boca si deodata mi-a venit un gand : Plicul; Cauta-l; L-am cautat in poseta, nu era, nici nu tineam minte unde l-am pus; Am spus "Oare unde este?" si mana a mers direct la ascunzisul de sub hartii; Multumesc mult;
3.Am pregatit un dar pentru o persoana draga mie; Nu aveam cum sa merg la posta, sa cantaresc pachetelul si m-am decis sa cumpar timbre, ca sa le lipesc eu si sa pun plicul in cutia postala; Am spus rugaciunea si am intrebat ingerul pazitor, in ce valoare sa fie timbrele, am inteles raspunsul ca ar fi-5 lei. Am cumparat timbrele, dar nu am apucat sa le pun; Din cauza unei alte situatii ivite, am mers totusi la posta si am cerut sa se cantareasca plicul si sa-mi lipeasca timbrele direct pe plic. Valoarea-5 lei; Raspunsul de la ingerasul pazitor a fost foarte exact. Multumesc mult pentru ajutor.


Alina, 28-09-2015

  Sfintii ne ajuta mereu, chiar si pe cei mai pacatosi, cum sunt eu, ticaloasa. In viata mea Ei m-au ajutat cand I-am rugat daca au considerat ca imi foloseste ce Ii rog. Sotul meu s-a operat la coloana in 2011 si de ceva timp imi tot spunea ca il doare tare spatele si ca nu se stie cat va mai putea munci. Eu am facut o rugaciune la Bunul Dumnezeu si la Sfintii Sai sa il ajute pe sotul meu sa-I treaca durerea. M-am rugat in special Sfantului meu drag, Nectarie, sa-l ajute pe sot sa-si revina, sa-I ia practice durerea. Timpul a trecut si saptamana trecuta sotul mi-a zis ca seful i-a spus ca au o noua regula la serviciu: nu mai trebuie sa care ei marfa in depozitul unde fac livrari, ci doar sa livreze marfa, urmand ca un angajat al depozitului sa vina sa ia in primire marfa… acest lucru l-a ajutat pe sotul meu foarte mult pentru ca nu mai are dureri… Cat m-am bucurat! M-am gandit atunci ca Sfintii nu m-au lasat si m-am mirat cat de frumos au rezolvat ei problema mea. Iti multumesc, Doamne Dumnezeule, canu ne lasi pe noi si le multumesc sfintilor pentru ajutor!
  De asemenea, trebuie sa amintesc de ajutorul Sfintei Parascheva. Sora mea a primit de la o prietena de familie o pernuta de la Sfanta Parascheva de la Iasi, pernuta pe care Sfanta s-a odihnit. Sora mea este insarcinata, dar a fost in pericol sa piarda sarcina. Avea un hematom de 5 ml, doctorii ii ziceau ca e in pericol de iminenta de avort… dar noi nu ne-am pierdut nadejdea si fiecare s-a rugat pentru ea… si ea a pus pernuta pe burtica avand nadejde si credinta ca totul va fi bine si iata ca s-a dus la ecograf si doctorul a observat cu stupoare ca hematomul a disparut si ca sora mea nu mai este in pericol. Aceeasi pernuta a devenit medicament si pentru fetita mea de 4 ani care se plange de mult timp ca o doare o ureche. Doctorii au zis ca va trebui sa faca operatie. Eu i-am dat pernuta sa o puna la ureche si fetita se simte mult mai bine. Tin sa amintesc ca radea cand tinea pernuta la ureche, ca si cum cineva era langa ea si o facea sa rada. Eu cred ca era Sfanta, Care o va face bine si fiica mea nu va mai avea nevoie de operatie. Multumesc, Sfanta Parascheva, multumesc ca ma ajuti chiar daca eu Te supar cu pacatele mele! Slava lui Dumnezeu pentru Sfintii Lui!


Steluta, 28-09-2015

 Doamne îti multumesc prin Sfintii Tai Dragi: Sfantu Arsenie Boca, Sfantu Nectarie, Sfantu Efrem si Măicuta Sfanta ca mă simt mai bine; am crezut azi noapte pe la ora 2 ca îmi explodează capul ce durere puternică am simtit; negasind fratele meu medicamente, a stat doar lângă mine si mi-a făcut un ceai de linistire si doar cu mirul de la candelă si multă rugăciune în gând a încetat asa încet durerea si am reusit să mă calmez si să nu vărs; acuma îti Multumesc Tată Ceresc ca mă simt mult mai bine si m-ai ajutat să împărtăsesc si altora ajutorul tău. Doamne Binecuvanteaza-ne pe toti si ne protejează cu Iubirea si Bunătatea Ta infinită. Slavă Tie Doamne si Sfanta Treime!!!


Ionela, 28-09-2015

 Buna ziua, Sf Nectarie este foarte apropiat sufletului meu. Desi nu ma rog cat ar trebui sau mereu il simt aproape mereu; am trimis acatist in insula Eghina si am primit si ulei de acolo; de fiecare data cand ma ung cu ulei simt o usurare in corp. Multumesc bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf Nectarie fara de care viata mea ar fi fost foarte trista.


Simona, 28-09-2015

 De două zile am facut o criza de gastrita îngrozitoare. Cu dureri gastrice cumplite si senzatia de voma permanenta. După ce nu am mâncat nimic două zile si eram disperată să nu ajung la spital, căutam pe internet solutii de vindecare. Asa am ajuns pe un site unde cineva povestea cum a fost vindecat de dureri de stomac de către Sfântul Luca al Crimeei. M-am rugat si eu Sfântului Luca sa mă vindece. În acel moment, ca si cum Sf. Luca mi-ar fi soptit, mi-am adus aminte că am in casa ulei luat de la candela Sf. Nectarie. Mi-am uns cu acesta zona stomacului si l-am rugat pe Sfântul Părintele nostru să-si amintească putin si de mine păcătoasa. Tin să mentionez că nici nu puteam sta în picioare de durere. Am mers si m- am întins în pat, am avut senzatia că ceva mă apasă foarte tare pe stomac si durerea a încetat. Nu stiu cum să multumesc Sfintilor Doctori Luca si Nectarie, care si-au întors fata către mine, o păcătoasă, si au facut aceasta minune. Singurul lucru pe care-l pot face este mărturisirea minunilor si a bunătătii cu care Sfintii coboară din slava cerească si ne ajută în momentele grele. Slavă lui Dumnezeu si Sfintilor Lui! Slavă lui Dumnezeu ca ne-am născut ortodocsi si avem atâtea ajutoare in cer!


Mihaela, 28-09-2015

 Multumesc Sfinte Nectarie pentru protectia si ajutorul dat zi de zi mie si familiei mele in toate momentele vietii noastre. Uleiul tau sfant ne unge fiecare suferinta trupeasca sau sufleteasca si pentru acest lucru multumim tie. Amin!


Emilia, 28-09-2015

   Multumesc sf Nectarie ca am ajuns ptr a 3-a oara la manastirea Radu Voda la sfintele tale moaste.
  Multumesc sf Nectarie ca este alaturi de noi in toate momentele si ne ajuta zi de zi, ne asculta rugaciunile. Multumesc ca de fiecare daca cand ii cer ajutorul este langa noi si ne sare in ajutor. Multumesc ca l-a ajutat pe sotu sa nu il mai doara stomacu, am ajuns cu bine in Spania si m-a ajutat sa il gasesc pe sotu cand m-am ratacit pe plaja; l-am rugat pe sf meu drag sa il gasesc ca m-am panicat, eu nu stiu nici limba. Astept in continuare minunile sf. Aveti rabdare si credinta Doamne ajuta!!


T., 28-09-2015

 Acum cateva luni am avut de sustinut un discurs public. Sfantul meu drag m-a sustinut si m -a ajutat astfel incat totul a decurs perfect; am primit felicitari; a fost langa mine in fiecare clipa si i-am simtit prezenta minunata. El este minunea vietii mele si fiecare zi petrecuta alaturi de el imi ofera minune dupa minune; si cele mai dificile probleme de zi cu zi se rezolva ca prin minune iar viata mea este mult mai buna si frumoasa datorita minunatiei sale. Iti multumesc Sfinte Nectarie pentru ca esti alaturi de mine, facandu-mi viata mai usoara si mai frumoasa! Ma asculti mereu, ma invalui cu dragoste, ma ajuti intotdeauna si ma ocrotesti pe mine, pe familia mea si pe cei prezenti in rugaciunile mele!


Ioana, 28-09-2015

 Sfantul Nectarie este minunat! M-a ajutat si a intervenit la momentul oportun. In 2005 am terminat facultatea la Timisoara si am urmat un program de formare psihopedagogica, program pe care stiam eu ca nu l-as fi terminat. Nu ma gandeam pe atunci ca o sa fiu nevoita sa predau vreodata. Dar.... \"never say never\". Acum am nevoie de acel certificat si stiind ca nu am finalizat modulul am hotarat sa ma inscriu la acest program in alt oras. Am contactat totusi secretara de la dpppd timisoara pentru a-mi verifica situatia de acolo (voiam sa-mi echivaleze cateva examene, sa nu mai fiu nevoita sa le dau iar). Dar a cautat in baza de date si nu m-a gasit, apoi urma sa se uite prin cataloage sa vada daca apar cu ceva examene. A gasit un examen si practica pedagogica. Zicea ea ca mai cauta sa vad daca mai gaseste ceva dar atunci nu avea timp pentru ca avea sesiunea de restante. Eu eram in asteptare si mai erau 3 zile si se termina sesiunea de inscriere la program. Am hotarat sa merg sa ma inscriu oricum, si sa obtin o situatie scolara de la Timisoara dupa inscrierere. Seara de dinainte, am citit acatistul Sf. Nectarie si m-am rugat sa se rezolve cumva si problema asta. In momentul in care completam cererea de inscriere, primesc telefon de la dpppd timisoara (chiar voiam sa nu raspund pentru ca am zis sa termin cu inscrierea, dar totusi am raspuns si mi-am cerut scuze de intrerupere), si ma anunta secretara ca mi-a gasit toate examenele date si deci modulul este finalizat. Am intrebat-o:\" sunteti sigura pentru ca eu chiar acum ma inscriu la acest modul?\". Mi-a raspuns ca da si ca nu mai e nevoie sa ma incriu pentru ca imi poate elibera certificatul de pregatire psihopedagogica. Imi salta inima de bucurie la o asemenea veste. Am stiut ca a fost doar interventia Sf. Nectarie, care m-a ajutat atat de minunat. Multumesc din suflet Sfantul meu drag si stai alaturi de noi in continuare!


Ioan, 29-09-2015

  Iti multumesc din suflet Sfinte Nectarie ca si in seara aceasta ai facut iarasi o minune pentru linistirea sufletelor celor din familia mea! De aceea marturisesc tuturor celor ce vor citi urmatoarele: Fiica mea, ce poarta si numele sfantului Nectarie si nu a implinit inca 2 ani, se confrunta cu o constipatie de care nu mai scapam. Astazi, ca in multe alte dati, dupa 4 zile de pauza, ajungand la momentul cu pricina a facut o criza de plans foarte foarte puternica, parca mult mai puternica decat in orice alta data. Nu are rost sa precizez cat de tare ne-am speriat, si, in disperare, am strigat in gand la Sfantul Nectarie... va marturisesc cu mana pe inima ca in EXACT acelasi minut, fata mea statea zambitoare si linistita pe olita, lucru pe care greu o convingi sa o faca. Acum, la nici o ora dupa cele intamplate, doarme linistita alaturi de mama ei iar eu ma simt dator sa scriu acestea spre intarirea altora si spre multumirea catre Sfantul. Bucura-te Sfinte Nectarie, Slava lui Dumnezeu pentru tine! Iti Multumim! 


Cristina, 29-09-2015

 Maicuta Domnului linisteste, Sf Ierarh Nectarie linisteste, Sf Efrem cel Nou linisteste...ori de cate ori ma simt agitata, am o stare de neliniste, citesc o rugaciune sfintilor nostri dragi...linisteste, linistesc furtuna sufletelor noastre! Slava Tie Doamne pentru toate!!!! Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne pe noi pacatosii!!!


Cristiana, 29-09-2015

  Despre Sfintul Nectarie am aflat de pe internet cind citeam informatie despre minunile de a ramine insarcinata... Am citit si apoi am fc rost de acatistul sf. Nectarie l-am citit un timp in fiece zi dupa care din lipsa de timp nu l-am mai citit dar era mereu in casa si in gind; m-am informat despre moaste si mereu imi doream sa vizitez moastele lui dar fiind din R. Moldova am cautat sa vad poate sint la noi si n-am gasit nimic; ma gindeam sa ne ducem la Iasi ca era mai aproape...acatistul il luasem de la mama soacra carei ii povestisem despre minunile sfintului, imi doream tare o icoana, mir si ulei de la sfintul Nectarie, ma gindeam sa scriu la Bucuresti sa imi trimita...Im doresc foarte tare copiii, de 3 ani incercam dar se lasa asteptat...intro seara inainte de Ziua Crucei am fost la soacra mea si discutam de una alta cind ea imi zice ca a auzit la radio ca au adus la noi in Moldova moastele sfintului Nectarie si Efrem in raionul Calarasi, intrun sat dar care nu stie denumirea; atunci eu am venit acasa, am cautat pe internet, am gasit unde se afla dar nu stiam exact daca mai sint acolo moastele; am hotarit sa mergem a 2 zi find sarbatoare mare..Ziua Crucei...am ajuns in sfirsit la biserica, de acolo am stat la slujba care mergea si asteptat cu nerabdare sa vad daca sint moastele acolo; la finalul slujbei am vb cu parintele ne-a spus ca sint acolo, ne-am rugat, inchinat ...Am cumparat icoana ..acatiste, iconite mici, am luat mir de acolo...AM o bucurie enorma in suflet ca am gasit bisericuta aici la noi acasa, moastele vor ramine aici in biserica fiind un cadou pentru parinte...oricind voi avea posibilitatea voi merge sa vizitez moastele sfintilor Nectarie si Efrem cel nou si sa ma rog sa imi indeplineasca dorinta de a fi parinti!!!!!!!Multumesc sfintilor pentru minunia de a vizita moasele!


Ioana, 29-09-2015

 Acum cateva luni ma gandeam ce frumos ar fi sa merg sa ma inchin la moastele Sf Luca al Crimeei sau sa primesc putin ulei de la candela Sfantului. Timpul a trecut ai astazi am primit de la o doamna o cutiuta cu putina vata de la moastele Sfantului care miroase superb! Multumesc, Sf Luca! De asemenea vreau sa multumesc Sf Treimi, Maicii Domnului, Sf Nectarie, Nicolae, Sf Efrem cel Nou, Sf Luca al Crimeei , Sf Parinte Arsenie Boca pt minunea care au facut o in legatura cu niste examene. Multumesc tuturor sfintilor care ma ajuta cand cad si nu mai cred ca exista solutii de iesire, ii rog sa ma ierte pt ca nu marturisesc mereu ajutorul si pt toate pacatele pe care le fac.


Emilia, 29-09-2015

 Multumesc Sf Nectarie pe care il iubesc, ca de cand ma dau cu ulei de la manastirea Radu Voda ochii mei sunt mai bine, pielea imi era arsa de la o crema ce mi s-a dat de la Farmacie, dar acum sunt mai bine, pielea de la ochii arata bine, il rog pe Sf meu drag sa fie langa noi.


Elena, 29-09-2015

 Iti multumesc Sfinte Nectarie pentru ajutorul de ieri..am reusit sa imi schimb ghetele cu un nr mai mare desi le purtasem duminica si am reusit sa imi fac pentru prima data CV.ul meu si sa il aplic...Slava Bunului Dumnezeu!


Stancu Bogdan - preot paroh, 29-09-2015

   40 DE SFINTE LITURGHII IN CINSTEA SFANTULUI NECTARIE
  In perioada 29 septembrie - 9 noiembrie 2015 in Catedrala din Urziceni se vor savarsi in fiecare zi, incepand cu ora 8.00, Sfanta Liturghie si Acatistul Sfantului Nectarie spre slava lui Dumnezeu.
  40 de zile de rugaciune si binecuvantare!
  In anul 2013 cateva particele din moastele Sfantului Nectarie au fost daruite de Mitropolitul Efrem din Eghina, Catedralei din Urziceni. Acestea se gasesc spre inchinare intr-o frumoasa racla din argint. Va asteptam cu bucurie.
  Pace si binecuvantare!
www.catedralaurziceni.ro


Ileana, 29-09-2015

    Buna seara,
  Revin cu acest mesaj dupa ce astazi sotul meu a fost din nou la doctor, care i-a interpretat analizele si ecografia si care i-a spus ca prognosticul este mai degraba optimist si ca desi multi medici ar recomanda o operatie imediat, dumnealui ar astepta cateva luni ca sa vada evolutia. Ii multumim Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Anton, tuturor sfintilor pentru ajutor si pentru speranta pe care ne-au dat-o. Ma rog ca evolutia sa fie buna, nodulii sa se retraga si sotul meu sa nu aiba nimic grav, sa se faca bine. Doamne ajuta!


Georgeta, 29-09-2015

   Rugaciunile si rugamintile catre Sf. Nectarie si Sf Efrem cel Nou se unesc si Sfintii nu ne lasa. Saptamana trecuta sotul meu trebuia sa isi faca niste investigatii medicale, avea programare, dar in fata clinicii i s-a oprit masina (de vina fiind bateria). Era in alt oras nu cunostea pe nimeni plus ca eram stresati si de rezultatul analizei. A intrat in clinica si in perioada celor 30 de minute cat dura investigatia i-am rugat pe Sfintiii mei dragi Sf. Nectarie si Sf Efrem cel nou sa-l ajute pe sot sa ii iasa bine analiza si sa gaseasca ei o solutie sa poata reveni sotul cu masina in orasul in care locuim. Si Sfintii nu ne-au lasat: i-au "sugerat" sotului sa cheme un taximetrist care sa ne dea curent sa porneasca masina; apoi in timp ce sotul se deplasa cu ideea de a se duce direct la reprezentanta si sa lase masina pana aduc o noua baterie etc, pe traseu ii apare o firma cu baterii Rombat, intra acolo , i se inlocuieste bateria stricata (il costa si mai putin ca o da pe cea veche) si cand ajunge in oras problemele sunt rezolvate. Multumesc Sfinti Buni si ingaduitori cu noi pacatosii!


Mihai, 29-09-2015

  Acum doua luni am avut niste probleme la un rinichi, in urma investigatiilor medicale am descoperit ca era cancer in faza destul de avansata si ca trebuie sa ma operez de urgenta. Sotia mea cea scumpa s-a rugat neincetat pentru mine la Sfantul Nectarie si operatia a decurs cu bine, iar la analize a aparut ca tumoarea era mai bine dacat s-a estimat initial si ca nu a afectat organele din jur si ca sunt sanse foarte bune sa nu mai recidiveze.
  In perioada de dupa operatie am realizat ca am fost un neghiob si trufas ca nu am crezut in Dumnezeu si in Sfantul Nectarie si am inceput sa citesc acatistul si viata Sfantului apoi dupa ce m-am refacut am fost la Biserica Radu Voda pentru a multumi pentru ajutor si a ma inchina impreuna cu sotia la moastele Sfantului Nectarie.
  Ma rog ca Sfantul Nectarie sa ma ajute sa fi scapat definitiv de acest cancer si sa pot sa fiu alaturi de copiii mei care sunt mici si de sotia mea cea minunata care mi-a fost alaturi la greu si de parinti si de toata familia!  
  Multumesc de o mie de ori Sfantului Nectarie ca m-a ajutat si ca m-a adus pe calea cea buna !


Carleta, 30-09-2015

   In Postul \"Adormirii Maicii Domnului \" 9 august am ajuns La Manastirea Prislop La mormintul Pärintelui Arsenie Boca. Dupa o asteptare de Douä Ore am ajuns sä mä inchin si Sa ating Crucea si am izbucnit in pläns! Atat de mari emotii am avut si Sa realizez ca mä aflu acolo. Am ajuns si in Grota Sfantului Ioan de La  Prislop.
  Dupa o  saptamina cu ajutorul Bunului Dumnezeu si al Sfintilor am ajuns sa mä inchin La Mormäntul Pärintelui Arsenie Papacioc, La Manastirea Sfanta Maria din Techirghiol si in Aceeasi zi Sa ajung La Racla cu moastele  Sfantului  Nectarie La Manastirea Radu Voda. Acolo se afla si icoana si  moastele Sfantului Efrem. Nici nu pot Sa mä exprim in cuvinte cätä bucurie si pace sufleteasca am avut si pe unde am ajuns Sa primesc invataturi duhovnicesti primite prin intermediul Cartilor, prin predica Pärintelui de La Manastirea Radu Voda si cuvintele Parintilor. Pentru toate acestea multumesc  Sfantului  Nectarie, Sf Efrem, Sf Ioan de La Prislop, Sf Iosif de La Varatec , Pärintelui Arsenie Papacioc Si  Pärintelui Arsenie Boca, Care Azi 29 Septembrie se implinesc 105 ani de la nasterea Sa.
  \" Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste - mä pe Mine, päcätoasa !


Maria, 30-09-2015

  Vreau sa multumesc din suflet Sf. Nectarie pentru ajutorul dat...de cand citesc acatistul m-am impacat cu prietenul meu si lucrurile intre noi merg foarte bine. Doamne ajuta sa fie asa (si mai bine chiar) in continuare si poate ne ajuta Sfantul sa ajungem sa ne intemeiem o familie crestina in viitorul apropiat. Multumesc de asemenea si Sf. Parascheva, Sf. Efrem cel Nou, Parintelui Arsenie Boca, Maicutei Sfinte si tuturor sfintilor pt ajutorul acordat...Doamne ajuta in continuare sa avem sanatate, intelegere si sa incercam sa fim in fiecare zi persoane mai bune.


Marian, 30-09-2015

  Si eu l-am cunosctut pe Sf. Nectarie de pe internet, era in vara anului 2012, imi doream atat de tare sa ajung la Radu Voda asa ca l-am rugat pe Sf. Nectarie sa faca o minune sa ajungem la moastele sale (eu imi pierdusem serviciul, sotia nu lucra deoarece ni se nascuse cel de-al doilea baietel, deci eram cat se poate rau din punct de vedere financiar), deci nu aveam nicio speranta dar in timp ce ma rugam am primit un telefon de la sora mea din Anglia cum ca cumnatul avea ceva urgenta in tara si trebuia dus la aeroport la Bucuresti imediat ce termina treaba; asa am ajuns si la aeroport dar si la Radu Voda. Multumesc Sf. Nectarie si Domnului nostru bun si milostiv. Doamne ajuta!!!


Bianca, 30-09-2015

  Mare este puterea rugaciunii, dragii mei! sa ne rugam bunului si milostivului Dumnezeu sa ne ierte pe toti, pe fiecare dintre noi, si pentru toti cei bolnavi, sarmani, neputinciosi, parasiti, batrani si copii... Puterea rugaciunii fiecaruia este imensa, doar sa putem crede!

  Zilele trecute m-am certat foarte tare cu cineva. A plecat de la mine trantind usa, eram ferm convinsa ca se va termina orice intre noi. De data aceasta nu mai avem speranta, s-a terminat tot...gandeam eu. M-am pus in genunchi. Initial cu greu, apoi cu tot mai mare liniste, l-am rugat pe bunul Dumnezeu sa ii vorbeasca, sa il calmeze, sa il aduca inapoi cu bunatate si cu mila. Stiam ca atunci cand se enerveaza supararea tine zile in sir, zile in care nu se poate discuta cu el. L-am rugat pe Dumnezeu ca de data asta sa faca El cum vrea, fara ca eu sa mai intervin in vreun fel. Mi-am facut rugaciunile, am citit o catisma...apoi linistea s-a asezat peste sufletul meu. Si da...milostivul Imparat i-a imblanzit inima. A revenit bland, si dragastos...si stiu ca este cu adevarat mila lui Hristos aici. Rugaciune, pururea rugaciune, la orice ora din zi si din noapte, rugaciune, rugaciune, rugaciune. Doar ea ne mai poate salva!


Cris, 02-10-2015

  Parinte Nectarie, te rog din suflet ajuta-ne si pe noi. Te rog, spune-mi ce am facut asa de rau in lumea asta, de suntem in situatia asta, in care suntem? Cu ajutorul tau, cu rugaciunile tale, catre Domnul Hristos, am reusit sa vindem un apartament cu 4 camere si ne-am mutat la 2 camere, dar necazurile noastre continua. Nu am reusit sa vindem acel apartament la pretul dorit, si nu am putut sa ne achitam toate datoriile, iar acum sunt din ce in ce mai mari. Avem de dat 15.000 de euro, la banca Piraeus, (bani de buzunar pentru unii), ne iau o dobanda lunara foarte mare si nu mai ramanem cu nimic din pensia, din care traim patru oameni, eu nereusind nici acum sa-mi gasesc un loc de munca. Nu mai stiu ce sa fac, dar nu mai pot. Nu inteleg rostul meu pe pamant, nu inteleg de ce m-am mai nascut, daca nu sunt buna de nimic. Ma simt o povara. Traim de pe o zi pe alta, facand alte si alte datorii, pana cand nimeni nu ne mai da nimic, iar noi nu reusim sa le mai platim pe cele, pe care le avem. Banca ne terorizeaza cu telefoanele zilnic, cu amenintari, toti vor sa le dai bani, desi noi le spunem, ca nu avem, ei nu inteleg. Suntem oare sortiti pieirii? De ce Doamne, ce am facut, de ce trebuie sa facem foamea, de ce suntem plini de datorii, de ce saracia ne strange, de ce fratele meu este bolnav de schizofrenie paranoida? Poate, daca eram eu in locul lui, era mai bine si nu eram in situatia asta.
  De ce Doamne, ce am facut sau cui i-am facut rau? Poate, am facut cuiva rau si nu stiu, dar cui Doamne cui? De ce ni se intampla toate astea? Doamne nu mai pot sa mai suport durerile, nici cele trupesti, nici cele sufletesti. Doamne nu ti-am cerut niciodata bogatie, nu iubesc banii, eu vroiam doar sa fim cu datoriile platite si sa putem trai si noi din pensie si mai vroiam un loc de munca pentru mine, sa am si eu un venit. Ce am cerut, Doamne, atat de mult in lumea asta? De ce ne pedepsesti asa? Nu mai pot, te rog ajuta-ne...Parinte Nectarie, te rog, roaga-te pentru noi, Doamne iarta-ne si ajuta-ne, te rog...Ai spus, ca nu-i dai omului, mai mult decat poate duce. De ce Doamne, de ce?


Monica, 02-10-2015

  Acum doua zile mi-a (re)aparut candidoza vaginala.  Am facut de mai multe ori si scap greu de ea, cu tratament medicamentos,  ovule (de obicei de mai multe feluri)  si tablete cu antimicotice.  De data asta m-am dat pe abdomen cu mir de la Eghina si am si inghitit cateva picaturi.  A doua zi nu am mai avut nimic,  niciunul din simptomele atat de suparatoare.
  Multumesc din inima,  Sfinte Nectarie!


Elena S., 02-10-2015

 Sfinte Nectarie, esti Mare intre Sfinti!!! Trebuie sa dau marturie pentru ajutorul Sfantului Nectarie, Maicii Sfinte si multumire pentru toate rugaciunile ce le fac pentru noi pacatosii Domunlui nostru Iisus. Azi de dimineata eram la o coada sa las niste hartii pt. fata mea pt. bursa. Uitandu-se printre hartii secretara mi-a zis ca lipseste una si ca trebuie semnata de fata. Dar intre timp a scos hartia, mi-a zis ca e ilegal ce face si mi-a dat-o sa o semnez. Eu eram cu gandul la tine Sfinte si te rugam sa ma ajuti. Ajutorul a venit instant. Nu sunt vrednica de atata bunavointa din partea voastra .Doamne ajuta pe toata lumea, inclusiv pe cei ce nu se roaga, sa poata sa creada in Dumnezeu si Maica Sfanta.


Dimitrie, 02-10-2015

  Le multumesc si Le cer scuze ca nu am marturisit imediat ajutorul primit Bunului Dumenzeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca S-au milostivit de mine pacatosul si mi-au ascultat rugaciunile chiar daca nu le fac tot timpul cu smerenia adecvata. Mama mea are din cauza diabetului probleme cu rinichii si devenise anemica. Am fost la duhovnic si l-am intrebat ce as putea face ca s-o ajut pe mama mea. Mi-a spus sa citesc o perioada Acatistul Sfantului Efrem cel Nou. L-am citit dar nu in fiecare zi, dar Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou s-a milostivit de mine pacatosul si la analizele efectuate de mama mea saptamana aceasta anemia a disparut. Sper ca prin ajutorul tuturor puterilor ceresti si celelalte analize medicale ale mamei mele sa se imbunatateasca. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!


Alina, 02-10-2015

 Revin pentru a va scrie despre o alta minune a Sfantului Nectarie. Cumnatul meu a renuntat acum cateva luni la serviciul din Romania si a incercat sa gaseasca unul mai bun in strainatate. Am tot incercat sa-l aduc in tara unde ma aflu si eu cu familia, dar de fiecare data intervenea ceva care nu-i permitea sa vina aici. Apoi a incercat sa gaseasca ceva de munca in Germania, Italia sau Danemarca, dar mereu intervenea ceva. Multi dintre noi ne-am rugat pentru el sa gaseasca ceva de munca pentru ca are 3 copilasi... eu una am incredintat Bunului Dumnezeu situatia cumnatului pentru ca stiu ca numai El o poate rezolva spre binele lui. L-am rugat pe Sfantul Nectarie sa il ajute pe Dan sa gaseasca ceva de munca in strainatate daca asta era bine pentru el, dar nu reusea nicaieri. Mi-am dat seama ca acesta este raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile noastre: Dan nu trebuia sa plece in strainatate... am inceput sa citesc zilnic cate un condac si cate un icos din acatistul Sfantului Nectarie timp de 40 de zile si am sperat sa se rezolve cumva situatia pentru ca nu mai reusea sa gaseasca nimic de munca nici in Romania... cu trei copii nu-ti permiti sa stai atatea luni fara serviciu. Zilele trecute, cand sora mea si Dan erau disperati ca nu gasesc nimic de munca (si la cateva zile dupa ce am citit din acatistul Lui zilnic), Sfantul Nectarie i-a ajutat: Dan a fost chemat la fostul serviciu si i s-a propus chiar o varianta de munca ce ii va aduce un salariu mult mai bun. Imi vine sa rad cand ma gandesc la concluzia surioarei mele: \"Aici va imbatrani Dan. chiar daca i se va oferi un job mai bun in strainatate, a zis ca nu mai pleaca... de aici se pensioneaza..\". Inteleg acum ca e mai bine pentru el sa fie in Romania, cu cei dragi. Dumnezeu si Sfantul Nectarie au rezolvat situatia cu multa maiestrie si spre binele tuturor. Multumim, Dumnezeul nostru pentru ajutor! Multumim, Maica Sfanta, Sfinte Nectarie si la toti Sfintii! Slava lui Dumnezeu pentru toate!


Steluta, 02-10-2015

  Doamne îti multumesc pentru Dragostea si Pretuirea vietii mele prin Sfanta Ta Măicută si Scumpii Tai Sfinti. Astăzi chiar este o zi importantă si Sfanta pentru sufletul meu, ar fi ziua de nastere a Scumpului Meu Inger Protector Sfantul Nectarie, caruia îi multumesc pentru Iubirea, protectia si bunatatea Lui pentru mine păcătoasă si ticăloasă. Iti multumesc Scumpu Meu Sfant si Te rog nu mă lasa sa mă prăbusesc, încă îl iubesc atât de mult, Faca-se Voia Ta Tată si da-mi putere să merg inainte, nu mă lăsa si multumesc pentru sănătate, familia minunată, serviciu cu colegii mei minunati, prietenii si persoanele minunate care îmi călăuzesc existenta dar si pentru puterea de a iubi atât de mult pe scumpă mea iubire si pentru Iubirea Ta atât de mare si de pură. Binecuvanteaza-i Doamne cu Iubire si Bunatate pe toti cei dragi sufletului meu. Slavă Tie Doamne pentru toate darurile Tale si pentru ca l-ai ajutat si pe fratele meu mai mult decât s-a asteptat cu banii pentru rate împreună cu Sfintii Scumpi Efrem cel Nou si Arsenie Boca, Serafim de Sarov, Nicolae si Parascheva!!! Amin.


Elena, 02-10-2015

 Slava Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfiintilor ca rugaciunile mele sunt ascultate...ieri aveam nevoie de o adeverinte medicala care costa 30 ron si m.am rugat la Dumnezeu sa nu dau atatia bani inutili si am dat doar 10 Ron..astazi am reusit cu bine sa imi depun dosarul de somaj si in seara aceasta incepuse o masea sa ma supere, dar rugandu.ma la Sf Nectarie si Maicutei Domnuli in cateva clipe durerea a disparut..ii multumesc Bunului DUmnezeu pentru aceste 2 zile minunate zile de toamna si sunt sigura k ma va ajuta sa imi gajesc un job destul de repede pt ca am nevoie..multumesc Doamne Dumnezeule...Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!!!


Ioana, 02-10-2015

 Rugati-va neîncetat pt orice, Dumnezeu ne aude chiar dacă noi uneori credem ca nu suntem ascultati, trebuie sa ne schimbam noi în primul rand, sa avem răbdare si credinta, Maica Domnului e împărăteasa noastră, ea are mila de noi. Sf Serafim, Sf Arsenie, Sf Nectarie, Sf Mina ma ajuta mereu dar si ceilalti sfinti, se indura de noi păcătosii. Acum am ajuns sa lucrez după o perioada lunga de timp, Dumnezeu m-a ajutat si acum la fel ca de fiecare data. Slava Domnului pt tot.


Elena, 05-10-2015

  Ii multumesc Domnului Nostru Iisus Hristos ca pe 2 octombrie l-a nascut pe Sf nostru ocrotitor Sf Nectarie! Astazi eram disperata ca nu am bani cu ce sa fac cumparaturi, m-am pus in genunchi si am inceput sa citesc acatistele Sf Nectarie, am zis catre icoana :Doamne Sf Nectarie ma voi ruga tie pana cand ma vei ajuta. Cand citeam acatistul a treia oara m-a sunat o patroana de la un restaurant si mi-a zis daca ma pot duce maine la munca. Doamne mare esti Sf Nectarie. Iti multumesc Sfinte al lui Dumnezeu si tuturor sfintilor la care ma rog, Maicutei Sfinte si Bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce ne dai! Doamne problemele mele le stii, faca-se voia Ta!


Maria Cojocariu, 05-10-2015

    As dori sa povestesc si eu despre minunea petrecuta la nasterea celui de al treilea copil al nostru, Nectarie, minune care s a petrecut sub Acoperamantul Maicii Domnului, in data de 1 octombrie 2015, dar si pentru mijlocirea Sfantului Nectarie. Cu o saptamana inainte de nastere fiind la Cuvioasa Parascheva, duhovnicul mi a spus ca ar fi bine sa raman in Iasi pentru nastere, noi fiind din Piatra Neamt. Impreuna cu acest sfat, parintele mi a mai spus ca ar trebui sa ma rog la Maica Domnului si la Sfantul Nectarie. Am inceput sa citesc  Acatistul Sfantului Nectarie, impreuna cu Paraclisul Maicii Domnului, care facea parte din pravila noastra de rugaciune. Dupa ce am citit Acatistul am simtit nevoia sa ii promit Sfantului ca daca va fi un baietel in burtica va fi Nectarie. Pe  1octombrie la 5 dimineata am avut un vis cu un parinte care statea pe o parte pe un scaun si brusc m am trezit; la putin timp am constatat ca membranele s au rupt. Am ajuns la maternitate si dupa o perfuzie contractiile s au inmultit si erau din ce in ce mai dureroase. Daca in timpul unei contractii ziceam in gand Maica Domnului si Sf Nectarie, durerea parca se usura. Astfel ca am ajuns in punctul expulziei, cand micul Nectarie a aparut usor si frumos, cantarind 4150 g. In acele momente am simtit o pe Maica Domnului si Sf Ei Acoperamant, impreuna cu Sfantul Nectarie care a vegheat totul. A fost un sentiment unic, de nedescris, de plinatate de dragostea Bunului Dumnezeu, a Maicii Domnului impreuna cu Sf Nectarie si toti sfintii.
  La celelalte 2 nasteri expulzia a fost ajutata de asistente, apasand pe burta pentru a iesi bebelusul. Chiar si medicul s a mirat de cat de bine venea copilul, dar si de expulzie. Dupa nastere, sotul se gandise la un alt nume, dar eu simteam Nectarie, deoarece cand l am vazut pe bebelus prima data nu am putut sa l vad decat ca Nectarie. Am intrebat duhovnicul cum sa facem, acesta spunandu ne ca sa fac ascultare de sot caci e f importanta. Am vorbit cu sotul si a spus ca cel mai bine ar fi sa decida nasii copilului. Vorbind cu nasa la telefon, si povestindu i, mi a zis ca nu a fost intamplator, deoarece primise o icoana cu Sf. Nectarie, cu cateva zile in urma, de la cineva care fusese in Grecia, si atunci a adus la colegii de birou cate o icoana. Toate icoanele erau intr o punga si i a fost oferita in mod aleator, dar nu intamplator, caci.Sfantul a avut grija ca sa ii fie cunoscuta dorinta de a l numi asa pe bebelus. Toate cele intamplate sunt adevarate, si inca nu realizez pe deplin dragostea lui Dumnezeu pt noi toti. Totodata Sf Acoperamant al Maicii Domnului il simtim acum si mai aproape.
  In timpul spitalizarii, as fi vrut sa plec acasa cu Nectarie, mai devreme cu o zi, insa duhovnicul mi a zis sa nu ma grabesc, sa fie bine Nectarie. M am rugat Sfantului, sa ma ajute si sa arate cum e bine, asa ca in dimineata cand vroiam eu sa plec nu s a putut deoarece a gasit bebelusului glicemia mai mica putin. Astfel ca si de data aceasta l am simtit pe Sf Nectarie in ajutor, ca sa se mai vindece inauntrul meu, neascultarea. Slava Tie Doamne, si Maicii Domnului impreuna cu Sfant Acoperamantul ei si nu in in ultimul rand, Sfantului Nostru drag, Sfantul Nectarie.
  Va multumesc ca ati citit. 
P.S.  inainte de nastere am luat o carte cu minunile Sfantului in Romania, pe coperta fiind Sf Nectarie cu niste ucenici; cand am atins cartea de burta, bebelusul a tresarit, lovind burtica unde atinsesem cartea.  Precizez ca am mai incercat sa scriu intamplarea ieri, dar brusc s a intrerupt. imi propusesem ca Sfantul sa ma ajute cu externarea si apoi sa scriu. L am rugat sa mi arate cum sa fac, si iata ca si acum a fost voia Domnului asa, deoarece cumva ii fortam mana Sfantului sa fie voia mea.
  Nadajduim la Bunul Dumnezeu sa aibe mila de noi.
  Sfinte Nectarie, roaga te, te rog, Domnului si Maicii Sale sfinte pt noi toti.


Cristina, 05-10-2015

  Sfinte Nectarie, nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru ajutorul acordat. Toti care suntem plecati din tara stim cat este de greu sa gasim un loc de munca in care sa ne fie recunoscute studiile din Romania. Dupa un an si jumatate de lucrat intr-un restaurant am inceput sa am probleme grave de sanatate: dureri de spate si dureri de articulatii care ma impiedicau sa ma ridic din pat. Incepusem sa aplic pentru un alt job dar nu primeam niciun raspuns, nici macar negativ. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Nectarie, la cateva zile am descoperit pe internet ca exista o biserica greceasca in Londra cu hramul sfantului pe care am vizitat-o intr-o zi de vineri. Am intalnit acolo niste oameni minunati care mi-au spus sa merg in aceeasi zi la slujba de maslu de la biserica Sf Gheorghe din Londra si sa revin marti cand se citeste acatistul Sfantului Nectarie si se scot moastele in biserica. In drum spre casa am intalnit o fata din Romania care m-a sfatuit sa apelez la o agentie ca sa pot gasi un job bun. Am asteptat cu nerabdare ziua de marti cand am sunat la o agentie de recrutare si m-au programat a doua zi pentru a ma inscrie in baza lor de date. Tot in acea zi de marti am fost la biserica Sf Nectarie pentru a citi acatisul, slujba a fost foarte frumoasa si inaltatoare fiindca in acea zi se serbau si Sfintii Ioachim si Ana. A doua zi am fost la agentie sa ma inscriu si ca prin minune aveau un loc disponibil in domeniul bancar unde lucrasem si in Romania, m-au propus pentru post si in 10 zile am inceput sa lucrez. Ceea ce parea imposibil pana atunci a devenit posibil doar cu ajutorul Sfantului Nectarie caruia nu uit sa-i multumesc in fiecare zi de marti si duminica cand merg la biserica ce il are drept protector. Apelati cu incredere la sfantul Nectarie si veti primi ajutorul sau! Problemele de sanatate au disparut de asemenea. Doamne ajuta!


Roxi, 05-10-2015

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru viata linistita pe care o acum, pentru sanatatea mea si a familiei, pentru ca nu m-a lasat niciodata la greu!! Sa ma ierte Sfantul ca nu ma rog asa des cum ar trebui. Vreau sa ma spun ca de curand, Sfantul Nectarie si Sfantul Mina m-au ajutat sa-mi gasesc portofelul ca prin minune si sa nu ma ranesc de la o cazatura foarte urata pe care am avut-o de curand! Doamne ajuta tuturor!


Mihaela P., 05-10-2015

  Multumesc pentru a nu stiu câta oara Maicutei Domnului si Sfantului Nectarie, care mi-au luat toate durerile trupesti si sufletesti! Am auzit pe cineva spunand ca nu avem nevoie de sfinti, ca nu crede decat in Dumnezeu. Da, asa trebuie, sa credem in Dumnezeu, dar sa ne rugam sfintilor sa se roage pentru noi, pentru ca rugaciunea lor pentru noi, pacatosii, este puternica! Se stie ca Sfantul Nectarie a fost vazut slujind in altar alaturi de Sfantul Mare Mucenic Mina! Intr-adevar, mare este sfantul MIna! De foarte multe ori m-a ajutat in imprejurari grele! Acum cateva zile, nu imi gaseam anumite fisiere in calculator, chiar daca am folosit un program de cautare mai rapid. Eram dupa zile epuizante petrecute la serviciu...La un moment dat, avand calculatorul deschis si vazand ca nu gasesc ceea ce aveam nevoie, am strigat in gand la sfantul Mina si l-am rugat sa ma ajute, ca nu mai pot, sunt epuizata! In nici doua secunde am gasit ceea ce cautasem de doua zile! Nu imi venea sa cred! Asa ca, sfintii sunt vii, ne aud, ne vad, ne stiu necazurile! De fapt, Domnul Dumnezeu le-a dat aceasta putere, acest har! Le multumesc Sfintilor dragi si ii rog sa mijloceasca mereu pentru noi, pacatosii!
  Doamne ajuta, tuturor! Sanatate pentru toata lumea si pentru MIhai; sa il ajute Domnul Dumnezeu sa isi vada copiii crescand mari si sa se bucure de ei! Ii multumesc din nou sfantului meu drag pentru TOT! Cred ca sfintii ne stiu durerile si necazurile si Domnul Dumnezeu ii trimite sa ne intareasca si sa ne ia durerile, suferintele, greutatile si bolile! Azi trebuie sa ii multumesc si sfantului Mina! Trebuia sa ma duc la spital la mama mea, care ma rugase sa ii duc niste lapte. Eu, ca o netrebnica, ii spun mamei ca nu o sa vin pt ca ma simt tare rau si asa era. Ma durea tot corpul; dupa ce i-am spus ca nu ma duc, am regretat si am sunat-o sa ii spun ca ma voi duce sa ii duc ceea ce dorea, dar ea a insistat sa nu ma mai duc. M-am rugat atunci imediat la sfantul Mare Mucenic Mina, a carei biserica se afla vis-a-vis de spital. Acolo se afla si moastele sfantului. Eu cred ca sfantul este viu, ca toti sfintii. M-am rugat la sfantul Mina sa mearga la mama si sa ii ia durerile, sa nu mai aiba probleme. Cand am sunat-o mai tarziu pe mama sa vad cum se mai simte, mi-a spus ca se simte bine si ca a primit la masa de seara exact ceea ce isi dorise: lapte! Stiu ca pare putin lucru, insa pentru mine este un lucru minunat! Le multumesc sfintilor mei dragi si ii rog sa mijloceasca pentru iertarea pacatelor noastre in fata Mantuitorului!


Vasile, 05-10-2015

 Ieri in timp ce imi spuneam rugaciunile de dimineata am simtit o dorinta puternica sa dau ceva de acasa cuiva. In sinea mea ma gandeam ca poate vand ceva ce avem in plus pe langa casa ceva ce poate nu-mi mai este necesar si poate trebuie altcuiva si mai fac un ban. In atelier se mai gasesc mereu piese care pot fi de folos altcuiva. Sfantul Nectarie imi mai scoate uneori in cale si astfel de oportunitati. Nu a durat mult si a venit o tiganca la cersit. Atunci in momentul acela am inteles ca iar sunt in viteza si ca atunci cand traiesc in agitatie si in viteza si dorintele cresc peste masura deoarece la drept vorbind nu imi lipsea nimic deci Sfantul m-a facut sa inteleg ca e vremea sa mai si dau nu numai sa cer pentru mine. Asta nu e prima data. Apoi a mai venit cineva la atelier sa-i repar ceva, la care nu i-am putul lua bani deoarece am considerat ca pentru atat nu pot cere nimic. Totusi pentru omul asta a fost important ce i-am facut, apoi a mai venit o vecina sa-i rezolv o problema. Si uite asa am realizat din nou cata bucurie poti avea ajutand pe altii si sa mai uiti din cand in cand de tine si sa nu vrei nimic. Insa din cauza multor pacate de obicei asta mi se intamlpla. Adica treptat agitatia interioara creste, incep sa-mi doresc tot felul de lucruri in mod nemasurat, insa ii multumesc Sfantului Nectarie ca imi reaminteste de fiecare data ca si prin experienta de ieri ca deja o luasem prea inainte si ca ar trebui sa incetinesc ritmul si sa constientizez mai bine ce am inainte de-a vrea si mai multe, care uneori le vreau mai mult inconstient crezand ca asa o sa umplu golul si nelinistea acumulata in interior.


Alexandra, 05-10-2015

 Pt a nu stiu cata oara am primit ajutorul Sf.Nectarie; bebelusului meu ii curgea rau un ochisor deja se inrosise, i-am pus ulei de la candela Sfantului din Eghina si l-am rugat sa imi ajute copilasul si ochiul este mult mai bine; multumesc Sf.Nectarie, Sf Parinte Arsenie Boca, Sf.Maicuta Parascheva, Sf.Fecioare Maria si Sf. Treimi. Multumesc k sunteti mereu alaturi de noi.Doamne ajuta la toata lumea!


Anca, Bihor, 05-10-2015

  Va rog din suflet sa ma ajutati cu o picatura de mir cei care stati prin apropiere de Manastire caci imi doresc sa am un copil si medicii nu prea spun ca ar trebui, din cauza ca copilul se va naste cu o boala genetica. Am mai avut o fetita care a murit la 5 luni dar eu nadajduiesc in D-zeu si in SFINTII Lui. Platesc eu taxele de transport prin posta numai sa fie doritori care sa ma ajute cu o picatura de untdelemn. Va multumesc mult. imi puteti scrie pe mail chirilaa70@yahoo.com sau la nr de tel 0757354014.


Ioana, 05-10-2015

 Doamne ajuta! Puterea rugaciunii si acatistul Sf. Nectarie sunt foarte, foarte puternice; in urma cu 2 luni Sf. Nectarie a facut o mare minune cu mine. Eram disperata si m-am dus la moastele Sf. Nectarie si l-am rugat sa ma ajute cu locul de munca, deoarece eu nu castigam asa bine, nu ma descurcam cu plata intretinerii in iarna ce urmeaza iar in 2 luni mi-am schimbat locul de munca unde castig foarte bine, si o pot ajuta si pe mama mea cu bani. Luna aceasta voi merge la Bucuresti sa ii multumesc din suflet pentru ajutorul dat. Maica Domnului, Arsenie Boca va multumesc pentru ajutorul dat, nu va pierdeti sperata, toti sfintii ne ajuta, cereti-le ajutorul. Doamne ajuta!


Alina, 05-10-2015

  In iarna acestui an am mers la un control cu baiatul meu, deoarece avea o exostoza la picior. In urma consultului s.a descolerit ca are un picior mai scurt si unul mai lung cu 2 cm. Noi suntem din Pitesti si in ziua consultului la Bucuresti am hotarat sa mergem si la Manastirea Radu Voda, unde fusese o prietena. Dupa consult am mers si ne.am rugat cu patima pentru baiatul nostru. Am inceput procedurile pentru picior, am dat comanda de incaltamintea specifica, iar la un control nu a mai iesit diferenta dintre picioruse, diferenta vizibila pana atunci cu ochiul liber. Speriati am mers la cel mai bun medic ortoped si ne.a confirmat ca nu mai exista diferenta. De atunci am considerat ca Sf Nectarie a facut o minune pentru noi si ne rugam zilnic la el.


Anca, 05-10-2015

 Vreau sa marturisesc si eu înca o minune pe care a facut-o Sf. Nectarie pentru mine. Având probleme cu calculatorul, nu reuseam sa inscriptionez niste CD-uri de care aveam neaparata nevoie la serviciu. Dupa ce m-am rugat Sf. Nectarie si am promis ca voi scrie minunea pe site, aceasta s-a si întâmplat, iar eu am reusit sa fac Cd-urile necesare. Multumesc Sf. Nectarie, te rog ajuta-ma sa-mi cumpar si casa mult dorita! Doamne ajuta!


Bianca, 05-10-2015

  Pentru Cris: draga mea, Dumnezeu are socotelile Lui, nebanuite, necunoscute, pe care nu le putem nici macar sesiza cu un colt al inimii noastre. Poate pentru pacatele noastre, poate pentru a ne smeri, poate pentru a ne feri de ceva mai rau, doar bunul Dumnezeu stie ce ne randuieste. Crucile ne sunt diferite, unii primesc boli trupesti, altii sufletesti, altii saracie...dar avem mare nadejde in mila si bunatatea lui Dumnezeu ca se va milostivi si va lua de la noi greutatea sau ne va intari astfel incat sa o putem duce. Roaga-te in primul rand Maicutei Domnului, vorbeste-i ca unei prietene, invit-o la un ceai la tine si vorbeste-i, roag-o sa te ajute, roag-o sa mijloceasca pentru tine. Fecioara nu ne lasa niciodata, Cris. Maicuta noastra ne iubeste, este plina de iubire, Maicuta draga face minuni, Cris. Va spuneam de curand ca mult timp nu am avut nici un fel de evlavie pentru Maica lui Dumnezeu, nici macar nu stiu sa ii fi adresat un cuvant in 30 de ani. Nimic. Pentru mine era doar o femeie ca oricare alta. Blasfemie! Mai bine m-ar fi spulberat bunul Dumnezeu decat sa ma mai fi lasat sa mai gandesc asa. Dar Maicuta, cu smerenia ei, astepta. Toti sfintii au iubit-o, au cantat-o, au prealaudat-o. \"Cum ar fi daca m-as ruga si Ei?\" Tainic gand. Oameni buni, din momentul acela toata viata mea s-a schimbat - liniste, implinire, pace, bucurie, realizari palpabile, oameni schimbati in bine, adevarate minuni care nu isi au explicatie...Si ma intreb \"Cum asa? Atata iubire sa aiba Doamna noastra? Atata mila? Atat de repede sa lucreze Stapana?\" Pentru intarirea credintei noastre, pentru a ne apropia de Fiutul Sau, pentru a ne salva sufletele, pentru acestea toate Imparateasa Cerurilor si a pamantului intinde manutele la rugaciune pentru noi. Cris, roaga-te, roaga-te dimineata, poart-o in mintea ta permanent, roaga-te seara, roaga-te noaptea, plangi, razi cu ea, glumeste cu ea, intreab-o orice, poart-o in sufletul tau peste tot pe unde mergi. Nu te va lasa Imparateasa - dar nu o lasa nici tu. Incearca sa tii post miercurea si vinerea, nu lipsi de la Sfanta Liturghie duminica si permanent \"Doamne, Iisuse...\". Bucură-te ceea ce ești plină de dar, Marie, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din necazuri izbăveste-ne, una curată si binecuvântată. Sa iti dea Maicuta Domnului si bunul Dumnezeu multa liniste si har! Amin.


Elena, 07-10-2015

  Vreau sa impartasesc si eu minunea facuta de Sfantul Nectarie- ajutorul meu. Fetita mea la 2 ani si jumatate a fost diagnosticata in urma unui consult intamplator la cardio cu malformatie congenitala compusa din ingustarea pe doua portiuni a aortei, ceea ce ducea la mai multe complicatii. Au urmat zile foarte grele de teama si ideea de neputinta. Am certut ajutor Sf. Nectarie de atunci si am uns-o pe cea mica pe piept pe ulei de la candela sfantului. Cand am fost la control acum cateva zile, ni s-a spus ca una dintre ingustari a disparut si nu mai pune probleme si a mai ramas doar una, care speram sa dispara si aceasta ca sa nu fie nevoie de operatie. Multumesc Sf. Nectarie. Rugati-va si aveti incredere. Doamne ajuta!


Cornelia, 07-10-2015

  Multumesc Doamne Isuse Hristoase, multumesc Maicuta Sfanta fecioara Maria ca m-ati ajutat sa ajung astazi la manastirea Radu Voda sa ma inchin si sa sarut moastele sfintilor mei de suflet Sfantul Nectarie si Sfantul Efrem cel Nou. Am plans si mi am spus durerea sufleteasca pe care o aveam si cand am plecat m am simtit asa de  usurata sufleteste cum demult nu s-a mai intamplat. Ceea ce ma framanta a inceput sa se rezolve imediat cum am plecat de la manastire. Imi doresc sa ma si pot spovedi, dar vreau sa o fac curat din toata inima si sa nu uit nimic din pacatele mele, de aceea vreau sa mai merg inca o data saptamana viitoare cu toate pacatele scrise pe o hartie ca nu cumva sa uit ceva. Imi doresc din tot sufletul Sfanta Impartasanie dar eu nu sunt demna de asa ceva, pacatele mele sunt mult prea mari. Stiu ca nu am dreptul dar daca Bunul Dumnezeu se indura poate parintele ma va impartasi daca voi avea puterea sa postesc. Te rog Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfinte Efrem cel Nou, rugati va pentru noi pacatosii, indemnati ma, sfatuiti ma si ajutati ma sa fac ceea ce trebui sa fac, sa reusim ceea ce ne am propus, sa ii dea somajul lui Florin daca alta cale nu exista. Multumesc, multumesc, multumesc. Maine la avocat te rog Doamne ajuta ma sa obtin toate informatiile necesare si sa nu uit nimic. Aliluia, Aliluia, Aliluia!


R., 07-10-2015

  Pentru d-na Elena (09.06.2015)
As dori s-o intreb pe d-na Elena, care a postat in data de 9.06.2015: ce mai face nepotul dv., Ciprian-Nicolae? Cu se mai simte? Eu am fost la Eghina si l-am pus la acatiste acolo. Sper sa ii fie bine.
  Pentru Bianca (05.10.2015)
Postarea ta m-a impresionat atat de mult incat, atunci cand am terminat de citit, deja incepusem sa plang. Ai mare dreptate. Ai perfecta dreptate. Cred ca voi face acelasi lucru pe care l-ai facut si tu. Voi incerca sa fiu mai aproape de Maica Domnului, cu atat mai mult cu cat am facut deja peste 30 picturi pe sticla cu ea si cu Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prunc, in brate. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Bianca! Eu vreau sa va spun ca zilele trecut Sfantul Nectarie m-a ajutat nesperat de mult. Mama mea, in varsta de 84 ani, a cazut prin casa si s-a lovit foarte tare la cap. Mi-era frica sa nu pateasca ceva. Dar nu. Totul pare sa fie ok. Multumesc Sfinte Nectarie, ca n-a patit nimic, ca nu a ramas acolo, inerta, sau ca nu si-a rupt ceva, Doamne fereste!


Vasile, 07-10-2015

  In urma cu o luna si ceva multumeam Sfantului Nectarie ca m-a ajutat sa gasesc o motocicleta foarte ieftina pentru restaurat. L-am rugat atunci pe Sfant sa ma ajute sa o fac functiuonala si sa arate cat de cat bine intr-un timp cat mai scurt. Toate s-au potrivit ca prim minune, toate piesele lipsa care le avea am reusit sa le inlocuiesc de la alte modele ce le aveam in atelier fara alte investitii financiare .In momentul acesta e terminata cam de vreo 3 saptamani, a fost deja testata pe tot felul de drumuri prin padure, practic am lucrat la ea cam doua saptamani insa a fost doar munca si doar 50 ron cat a costat un chit si o vopsea pentru rezervor. Majoritatea care au vazuto s-au minunat cand au aflat la ce pret am luat-o si cativa au dorit sa o cumpere. Asta e o dovada ca Sfantul chiar a facut o minune deoarece in aproximativ 2 ani de cand urmaresc motoarele pe net acest model a fost prima data cand a aparut la noi in tara. Totodata mai vreau sa multumesc Sfantului ca m-a ajutat zilele trecute cand a trebuit sa fac un control medical. Il fac periodic de ani buni si pentru prima data ajuns acolo aflu ca imi trebuia programare telefonica inainte pentru ecograf. Era si foarte multa lume m-am si mirat cati transplantati pot sa existe la analize intr-o singura zi. Am reusit totusi sa-mi fac analizele de sange si mai important e ca mi s-a intocmit foaia medicala pe baza careia imi pot scoate reteta in continuare. De fapt pe mine asta ma interesa cel mai mult. Ba chiar mi s-a parut amuzant ca pana la urma am iesit din spital cu treburile rezolvate si cu biletul de trimitere tot la mine. Si nu pentru ca am uitat eu sa il dau insa prima data cand am l-am dat la fisier impreuna cu buletinul sa mi se intocmeasca fisa medicala mi s-a dat inapoi. M-am mirat si m-am gandit ca mi l-a dat din gresala. Dr. Nefrolog mi-a completat fisa cu medicamentele pentru reteta si vazand ca am si trimiterea a zis sa o las la fisier. Cand am iesit am dat iar pe la fisier sa las trimiterea, doamna a dat din mana ca nu-i trebuie. N-am mai zis nimic si am iesit. Mie mi s-a parut toata treaba asta chiar amuzanta. Am considerat ca asa a vrut sa-mi arate Sfantul ca ma poate ajuta. Dupa 3 zile am sunat dupa rezultatul analizelor. Dr nefrolog, mi-a spus ca analizele au iesit bune si mi-a mai spus ca le-a si trimis prin fax la centrul de dializa in localitatea de unde imi scot si reteta.


Monica, 07-10-2015

Pt Bianca.
  Stii si eu gandeam la fel cand era vorba de Maica Domnului. Ziceam in gandul meu.. Nu ma rog la Ea ca este femeie si nu ma ajuta. Si apoi au inceput necazurile buluc. Am inceput sa ma rog la Ea ca mi am dat seama ce tampenie am gandit si viata mea s a schimbat radical!!!


Diana, 07-10-2015

  SLAVA TIE, DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE! SLAVA TIE, DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE! SLAVA TIE, DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE! Dragul si bunul meu parinte, vreau sa-ti multumesc pentru bunatatea ta, pentru dragostea pe care le-o daruiesti tuturor si pentru ajutorul acordat. Ajutorul care nu intarzie sa vina la fiecare credincios. Azi am primit o veste minunata! Pentru asta vreau sa va multumesc Sf. Nectarie si Fecioara Maria. Pe parcursul intregului an m-ati ajutat cu sustinerea si cu dragostea voastra. M-ati ajutat sa fiu puternica, sa fiu rabdatoare, sa ma apropii de Dumnezeu. N-am sa uit niciodata ce-ati facut pentru mine si familia mea. Va iubesc foarte mult si imi cer iertare ca nu ma rog zi de zi... Va rog sa-mi fiti alaturi si sa ma inatariti in credinta, sa le fiti alaturi copiilor mei, sotului meu, prietenilor mei, familieii mele, care la moment sunt foarte departe de mine si tuturor celor care au credinta! IN NUMELE TATALUI SI AL FIULUI SI A SFANTULUI DUH, AMIN.


Andreea, 07-10-2015

  Vreau sa multumesc inca o data bunului Dumnezeu, Maicutei Domnului, Sf. Nectarie, Sf.Efrem cel Nou si tututuror sfintilor care se roaga neincetat Domnului pt mine pacatoasa. In luna februarie a acestui an am plecat din tara si lucrez si in momentul acesta ca bona. La inceput eram tare ingrijorata ca nu ma voi descurca cu fetita, era tare mofturoasa, in acelasi timp eu trebuia sa ma ocup si de treburile casei, dar am avut incredere si Domnul nu m-a lasat. Dupa scurt timp, dupa ce m-am lasat cu totul in grija lui Dumnezeu si a sfintilor sai, lucrurile au inceput sa se rezolve de la sine, am reusit sa am o relatie f buna cu fetita, s-a atasat mult de mine si bineinteles si eu de ea. Problema e ca mai lucrez doar pana in noiembrie, apoi o sa aiba ei mai mult timp si o sa stea cu fata, ma rog in continuare sa-mi gasesc un alt loc de munca, in alt domeniu si sper ca pe o perioada mai lunga de timp. Sunt convinsa ca Dumnezeu nu o sa ma lase nici de data aceasta si ma va ajuta cum a facut-o de fiecare data, chiar dc de multe ori gresesc si nu merit ajutorul Lui. Doamne ajuta!


Elena, 97-10-2015

  Slava Sfintei Treimi, Maicii Domnului si tuturor sfintisorilor care se roaga pentru noi..in seara aceasta Domnul Iisus a facut o minune cu mine..am urcat in autobuz pentru a merge 2 statii fara bilet si in gand tot ma rugam sa nu apara controlorul, dar la penultima statie am vazut ca o doamna controlor urca si cere biletele, eu atunci am inceput sa ma rog si ma gandeam ca o sa scap cu o amenda, dar Bunul Dumnezeu s.a indurat de mine si cand a ajuns la mine doamna mi.a spus blajin sa nu se mai intample...Slava Tie Doamne..Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!


Laurentiu, 08-10-2015

  Foloseam de multi ani acelasi sampon si nici nu ma gandeam ca ar putea sa imi creeze vreo problema de sanatate. Sfantul Nectarie m-a luminat sa folosesc alt sampon cand aveam deja o iritatie cronica pe piele care nu imi trecea cu nimic, am schimbat samponul, m-am dat cu mir din Eghina, mi-a trecut.
  Acum putine zile, crampe foarte dureroase la amandoua picioarele mi-au trecut instantaneu dupa ce m-am dat cu mir din Eghina, nu exagerez cu nimic, nu mai stiam ce sa fac de durere si Sfantul Nectarie mi-a luat durerea cu mana. Iti multumesc pentru ajutorul vazut si pentru cel nevazut Sfinte Nectarie, arata-ne si de acum inainte ajutorul tau!


Anna, 08-10-2015

 Multumesc maicutei Domnului si Sf Nectarie ca am mers azi la o investigatie medicala si rezultatul e f bun. M am rugat inainte sa merg si m am dat cu ulei si Sf Nectarie m a ajutat. Dumnezeu sa va ajute pe toti!!!


Emilia, 08-10-2015

  Multumesc Maici Domnului si sf meu drag Sf Nectarie ca m-ati vindecat de durerile de spate. Cand imi era frig putin la spate apareau durerile dar acum de cand ma rog sfantului nu mai am dureri. Doamne ajuta pe Toata lumea.


Dimitrie, 09-10-2015

  Le multumesc  Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca azi m-au ajutat sa gasesc loc de parcare foarte usor si m-Au avertizat sa pun frana pentru ca nu ma asigurasem temeinic si era sa lovesc una din cele doua masini intre care parcam. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!


Stefania, 09-10-2015

  De ceva timp prietenul meu avea probleme dimineata...se trezea stranutand, cu nasul infundat, ii curgea tot timpul, noi credeam ca este alergic la ceva. Azi am fost la orl, inainte sa mergem vorbise cu cineva si i-a zis ca poate are polipi si ca o sa trebuiasca se opereze...mai avea si o umflatura dupa ureche si se gandea numai la rau. Inainte sa plecam am rugat-o pe Maicuta Sfanta sa il ajute sa nu fie ceva grav si Maicuta Sfanta l-a ajutat...impreuna cu Sfantul Nectarie, Sfantul Partenie, Sfantul Efrem Cel Nou, Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ioan Cel Nou si ceilalti Sfinti. Cand a intrat in cabinet am inceput sa citesc acatistul Sfantului Efrem, il aveam in portofel...iar cand a iesit a zis ca are doar un inceput de otita si un inceput de sinuzita si i-a dat un tratament pe 10 zile...nimic grav cum se gandea el....Sfintii l-au ajutat. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie.


R., 09-10-2015

  Pentru cine doreste sa scrie la Sfântul Munte Athos, o poate face in limba romana, la adresa:

SFANTA MANASTIRE VATOPEDU

CAREIA, 63086

GRECIA sau

MANASTIREA VATOPAIDI

63086, KARYAI, GREECE

Doamne ajuta!


Lizuca, 09-10-2015

  Cele mai multe rugăciuni le facem atunci cand suntem stresati sau cand ne dorim ceva cu ardoare, si de multe ori ma intreb daca multumim suficient cand primim ce am cerut..Si totusi Dumnezeu in marea Lui bunătate, ne ascultă la fiecare întoarcere a noastra, desi poate prea putin din ce am promis am si realizat. Nu sunt vrednică sa ii multumesc Domnului si tuturor Sfintilor de tot ajutorul. Sfântul Nectarie este un sfânt drag inimii mele, la care m am rugat pt orice mărunt lucru, dar si pt lucruri mari precum sarcina si orice problema, inclusiv analize proaste din sarcina Sfântul Nectarie le a rezolvat si dupa nastere a fost si este lângă noi si puiul nostru Luca Nectarie Iosif. Nu i am multumit suficient, si pe lângă am tot timpul alte cereri dar si putina răbdare in asteptarea rezolvării lor. Sfinte Nectarie iartă -ma ca iti cer atatea si nu ma rog asa cum trebuie, ca insist asa mult pe lucruri si ca deznădăjduiesc. Ajuta ne si protejează ne in fiecare zi, luminează- ma in cum sa imi aduc copilul si de este cu putinta si spre binele nostru ajuta l pe sotul meu sa isi gaseasca un loc de munca unde ne am dori. Bunul Dumnezeu prin Maica Sfânta si toti Sfintii si Îngerul păzitor să ne ocrotească si sa ne îndrume pe drumul cel bun! Doamne ajuta!


Alina, 09-10-2015

  Slava Tie, Doamne Dumnezeule, pentru Sfintii Tai si pentru ajutorul pe care ni-l dai noua, pacatosilor! \"Crede si ti se va da!\" sunt niste cuvinte foarte adevarate si autentice. De cateva zile ma durea sanul stang. Am simtit ceva tare si dens desi alaptez de un an si cateva luni... ma si durea cand puneam mana pe san... aseara am avut niste frisoane de nu reuseam sa-mi revin. Eram vanata efectiv pe fata si pe maini... nu stiu daca e de la san sau e vreo raceala, dar stiu ca m-am simtit foarte rau. Am luat iconite (Maica Domnului, o Crucita de la Ierusalim, Sfanta Parascheva, Sfantul Ioan de la Neamt, Sfantul Ioan de la Suceava) si m-am insemnat cu semnul Crucii si m-am rugat cu disperare sa fiu bine pentru copilasii mei, pentru mine si pentru sotul meu. M-am rugat si la Sfintii Nectarie, Efrem, Ioan Botezatorul, Nicolae, Teodora de la Sihla, sfintii doctori fara de arginti si la toti Sfintii. M-am linistit si am adormit... mi-au disparut frisoanele si am dormit chiar foarte bine. Durerea sanului insa ma nelinistea...am luat pernuta de la Sfanta Parascheva de la Iasi si am pus-o in dreptul inimii si m-am rugat sa fiu bine si sunt bine... cred ca nu voi mai avea probleme pentru ca stiu ca Sfintii nu ne lasa niciodata daca le cerem ajutorul. Multumesc din suflet pentru ajutor.


Antonia, 12-10-2015

     I-am promis Sfantului Ioan Rusul ca voi aduce marturie despre ajutorul lui.
  Am niste probleme pe care nu reusesc sa le rezolv, nu pot, pur si simplu nu depind de mine. Noaptea nu pot sa dorm, sunt foarte stresata, ma tot gandesc, ma tot framant... Azi-noapte a fost mai rau ca alte dati, simteam ca suferinta ma strange de gat, m-am rugat atunci catre Sfantul Ioan Rusul sa ma ajute, sa ma linisteasca, sa ma ajute sa dorm si sa ma lumineze cumva. Surprinzator, am adormit in scurt timp si am visat foarte clar calea pe care sa o urmez.
  Ii multumesc Sfantului Ioan Rusul, pe care il consider ocrotitoul meu!


Irina, 12-10-2015

  As vrea sa ii multumesc Sf. Nectarie pentru minunea care a facut-o pentru mine in toamna anului 2012. Incercam de 7 ani sa raman insarcinata am trecut prin inseminari artificiale, inseminari in vitro, dar nimic. Am inceput sa ma rog Sfantului Nectarie si doar dupa putin timp s-a intamplat minunea, am si ramas insarcinata. Eram in culmea fericirii si eu si sotul meu. Am dus sarcina doar timp de 9 saptamani, dupa care am pierdut-o. Acum dupa 3 ani am inceput sa citesc din nou Acatistul Sfantului Nectarie. Ma rog lui Dumnezeu si Sfantului Nectarie sa ne implinesca dorinta de a deveni parinti de copii sanatosi. AMIN!


Nicoleta. 12-10-2015

  Buna ziua tuturor. Revin pe acest site pentru a multumi Sf Nectarie, Bunului Dumnezeu si tuturor sfintilor la care ma rog, pentru ajutorul dat atat mie cit si familiei mele. Am avut probleme cu stomacul, mi-am facut o proba pentru helycobacter care a iesit pozitiva si atunci am urmat un tratament cu antibiotice dar degeaba. Dupa repetarea tratamentului proba a iesit tot pozitiva iar stomacul ma durea din ce in ce mai mult. Atunci m-am hotarit, dupa ce citisem pe internet, sa beau suc de aloe si ceaiuri si am inceput sa ma simt bine, durerea de stomac se diminua din zi in zi pina mi-a trecut. Un alt mare ajutor de la Bunul Dumnezeu, Sf Nectarie, Maicuta Domnului si toti sf carora ma rog, a fost dat baiatului meu care acum un an s-a pomenit cu o malformatie pe partea dreapta la coaste. Am mers la medic si ni s-a spus ca este o boala, dar sa nu ne speriem ca nu este grava si nu ii va afecta nici inima si nici plaminul deoarece malformatia nu este spre interior. I-au facut luna trecuta o tomografie compiuterizata care, Slava lui Dumnezeu, a iesit bine, dar singurul inconvenient este ca e posibil sa se deformeze mai mult. Timp de un an, multumim Bunului Dumnezeu si Sf Nectarie si tuturor sf, a stagnat. Ne vom ruga in continuare Sf Nectarie si Bunului Dumnezeu sa ne ajute ca boala sa nu mai evolueze si baiatul meu sa se faca bine. Doamne ajuta!


Mihaela P., 12-10-2015

  Doamne ajuta, tuturor! Cuvintele mele sunt extrem de sarace pentru a multumi Maicutei Domnului pentru mila Sa cea Mare!
  Azi eram in criza de timp, iar de la serviciu trebuia sa trec pe la spital la mama mea. Stand acolo, a venit si fiica unei alte paciente, careia eu ii dadusem o carte cu Sf. Nectarie si care era foarte bucuroasa pentru ajutorul dat de catre sfant; cand am vazut-o eu prima oara, voia sa ia o decizie radicala in privinta sarcinii; dupa cateva zile de citire a rugaciunilor Sf. Nectarie, a devenit mai increzatoare, mai puternica si nici vorba de renuntare la sarcina!
  Stiu ca este numai puterea lui Dumnezeu, care face asemenea minuni! Sfantul Mina este cel care a slujit in altar cu Sfantul Nectarie, cat timp era acesta in viata, iar acest lucru a fost confirmat de maicutele de la manastirea din Grecia. Si acum sfintii conlucreaza pentru binele nostru; eu sunt total nevrednica de ajutorul lor, dar le multumesc pentru atata dragoste fata de noi, pacatosii! Azi m-am rugat si la Sfantul Mina, care m-a ajutat grabnic: mi-a dat putere sa trec cu bine peste toate greutatile, m-a ajutat sa termin la timp ce aveam de facut, iar anumite lucruri care in mod obisnuit durau mult mai mult, azi s-au rezolvat extrem de repede! De asemenea, azi nu imi gaseam niste pastile cumparate acum cateva zile si imi trebuiau neaparat; m-am rugat sfantului Mina sa ma ajute sa le gasesc si, in nici un minut, le-am gasit! Aseara, trebuia sa listez ceva pentr serviciu, insa paginile erau numerotate aiurea, iar cand eu dadeam comanda la imprimanta sa listeze paginile de la 1 la 3, nu se putea realiza acest lucru. Eu pur si simplu nu vedeam ca aceasta era problema si incercam mereu sa listez paginile dorite; m-am rugat sfantului sa ma ajute si de aceasta data, pe mine, pacatoasa si imediat mi-am dat seama unde era problema! Sa ne rugam neincetat si \" sa multumim Domnului pentru toate lucrurile\"!


Nelly, 12-10-2015

 Vreau sa multumesc si eu Sf Nectarie ca ne-a ajutat sa facem nunta anul acesta si sper sa ne ajute bunul Dumnezeu sa ne de-a intelegere sanatate si iubire in noua familie ce am intemeiat-o; m-am rugat cu toata puterea mea sa ma ajute grabnic ajutatorul Sf Nectarie sa depasim acest moment si i-am promis ca o sa marturisesc ajutorul dat! Bunul Dumnezeu si Maica Sfanta cu toti Sfintii sa ne calauzeasca pe drumul cel bun! Doamne ajuta tuturor!


Simona, 12-10-2015

   Am cumparat o icoana a Mantuitorului, sa o duc la o biserica, in semn de multumire pentru viata pe care mi-o da Domnul, pentru ajutorul si bunatatea Maicutei Domnului, pentru ajutorul sfintilor si al ingerilor pazitori.
  Cu gandul la Maicuta Domnului, Sf.Arsenie Boca, Sf.Efrem cel Nou, Sf.Nectarie de la Eghina, care ma ajuta zi de zi, am pornit plina de emotie, sa-mi implinesc promisiunea de a duce icoana la biserica. Sa-mi pun viata, casatoria in mainile Domnului. Duceam icoana in brate, cu grija, faptul ca o aveam in brate si o duceam ca un dar la sfanta biserica, era mai presus de cuvinte; Deodata, cand o duceam in brate, am zarit ochii Mantuitorului privindu-ma din icoana. Erau atat de adanci, de profunzi, ca apele infinitului si de o dulceata nesfarsita. Nu puteam sa cred ca i-a pictat o mana omeneasca. O raza de lumina ma urmarea din ochii sfinti ,mergeam pe drum si nu-mi puteam desprinde privirea mea, de ochii Mantuitorului, ma uitam cu emotie, vedeam dragostea care o emana si ma simteam fericita. Am dus iconita la biserica. Dupa doua saptamani, am visat o biserica, o slujba, lume multa; In dreapta era un preot-un sfant, cu vesminte preotesti stralucitoare [odajdii ca de arhiereu], cu sobrietate si o prestanta, care privea multimea in tacere. Stateam ascunsa in multime, deodata Sfantul [care era Sf.Arsenie Boca] mi-a adresat o intrebare in soapta. Stiam raspunsul, dar nu puteam sa spun raspunsul tare. Mi-era rusine sa merg in fata, dar trebuia sa raspund, am mers spre sfant, i-am soptit raspunsul. Sfantul mi-a pus amandoua mainile pe crestet, s-a rugat, chipul i s-a luminat de o blandete si de o gingasie nesfarsita, avea lacrimi la rugaciune, o liniste i se citea pe fata.
  Am plecat, imi aduc aminte apoi in vis, colegele ma intrebau "O sa lucrezi pentru Sfantul? Raspundeam si eu cu sobrietate "Da, Cred ca o sa scriu ceva.. Si a doua parte a visului, eram cu o colega care imi spunea, mai ai 2 saptamani si nasti. Si eu spuneam "Deja ?...Da, se apropie clipa.


Jeanina, 12-10-2015

  Suntem un grup care plecam - ca in fiecare an de altfel - in circuit/pelerinaj in Grecia, intre 4 – 12 nov. 2015 , cu prilejul praznicului Sf. Nectarie, dar nu numai (pt. ca ajungem si la Sf. Efrem cel Nou, Sf.Spiridon, Sf. Ioan Rusu, Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigore Palama, Sf. Vasile cel Nou, Sf. Anisia, Sf. Paraskevi, Sf. Efrem Sirul si Sf. Irina, M-rea Paleokastrita, M-rea Braul Maicii Domnului, Acropole, Meteora si multe altele, care nu incap intr-un simplu anunt). Mai avem 5 locuri, 299 euro/pers. Sunt asigurate: transportul cu autocarul, cazarea, micul- dejun, calatoriile intre insule cu ferry- boat- ul. Daca este cineva interesat, pentru mai multe detalii traseu si obiective turistice, istorice si religioase, contactati pe d-na Cristina: 0722722845.


Simona, 12-10-2015

  Incepuse sa curga iar apa in baie, instalatia vecinilor cedase din nou, pentru a nu stiu cata oara. Am mers pe furis in baie, am facut semnul crucii pe perete, am dat cu putin mir, apoi am mers in camera si am spus rugaciune catre Maicuta Domnului, Sf. Arsenie Boca, Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou. I-am cerut sa ne ajute, sa ne pazeasca de certuri si neintelegeri cu vecinii de sus. Dupa o ora-doua aud un membru al familiei mele spunand "Ce curios. Nu a mai curs nici o picatura de apa. Oare ce s-a intamplat? Inima mi-a tresarit, stiam ce s-a intamplat. Deja sunt 24 ore, nu a mai curs nimic. Multumesc din suflet pentru ajutorul prompt.


Maria, 12-10-2015

  Ii multumesc SF Nectarie ca l-a adus in viata mea pe Adi, oe care-l iubesc enorm. Este persoana pe care am dorit-o toata viata mea atat fizic cat si moral. Mergeti in Eghina la SF Nectarie si rugati-va!


Emilia, 12-10-2015

 Multumesc Maici Domnului si Sf Nectarie ca au grija de noi, pe Sf Nectarie il simpt aproape tot timpul cand citesc acatistul. Vreau sa zic ca mai de mult in timp ce citeam acatistul am zarit pe peretele din casa chipul sfantului; nu pot descrie in cuvinte ce am simtit si incerca sa mi explice cva. Este greu sa descrii cea ce simti. Doamne ajuta, rugati-va din suflet dragi mei, Sf ne asculta rugaciunile.


Manuela Pop, 14-10-2015

Pentru Anca Bihor 05.10
  Ti-am trimis un email pe adresa care ai scris-o tu, dand copy paste si mi-a fost returnat. Am vrut sa te ajut cu ulei de la candela Sfantului Nectarie. Te rog scrie adresa de email corect sa te contactez.


Mariana, 14-10-2015

  Multumesc Maicii Domnului, bunului Dumnezeu si Sfantului Nectarie pentru ajutor. Dupa 10 ani de relatie si aproape 3 de cand faceam eforturi in van sa ne cununam religios, preotul la care m-am spovedit in 14 august (in ajun de Sf.Marie Mare) mi-a cerut numele noastre sa se roage penrtu noi la fiecare liturghie. Iar de Sf.Marie Mica ne-am cununat si civil si religios, in ciuda multor piedici de tot felul, pana in ultimul moment. Ieri a aparut brusc o durere continua la piciorul stang de nu mai puteam sa ma sprijin pe el, toata noaptea nu am dormit de durere, iar a doua zi am uns locul dureros cu ulei de la Sf.Nectarie si in cateva minute durerea a disparut, ca si cand nu a fost niciodata, merg absolut normal. Si tot astazi, dupa ce am scapat de problema cu piciorul am reusit cu ajutorul Sfantului Nectarie sa rezolv o mare problema a sotului meu legata de serviciul lui - care trena si ne necajea de luni bune. Multumim din suflet Sfinte Nectarie, multumim tuturor Sfintilor care ne ocrotesc, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos si bunului Dumnezeu - faca-se Voia Sa!


Dimitrie, 14-10-2015

  Le multumesc  Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca desi ieri am aflat despre o ruda mai indepartata ca este internata la spitalul Bagdasar deoarece a cazut si s-a lovit la cap si coloana, astazi am fost la spital si am aflat ca aceasta lovitura nu ii pune in pericol viata. De asemenea Le multumesc pentru ca ieri tatal meu a facut un accident minor in parcarea unui centru comercial, iar celalalt sofer a fost de buna credinta si a acceptat sa incheie o constatare amiabila astfel tatal meu scapand de amenda si punctele de penalizare. Slava Tie Dumnezeul Nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni!


Adina-Ioana, 14-10-2015

 Multumesc Preacuvioasei noastre Maici Parascheva de la Iasi impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ca m-au ajutat sa ajung pe jos pana la Lidl si in Lild; de doua saptamani am temperatura si dureri mari de cap. Multumesc lor, Sfantului Nectarie, Efrem Cel Nou, Pantelimon, Dimitrie Izvoratorul de Mir, Spiridon, Iosif de la Partos, Ioan Botezatorul, Ioan Rusul, Ioan cel Nou de la Suceava ca ieri desi cu febra, cu dureri de rinichi si ovare, cu invarteli in burta si durere de fiere am reusit sa ajung la Sfanta Liturghie si sa ma inchin, nu am stat mult si imi cer scuze pentru asta. Multumesc Sfantului Efrem cel Nou, Maicii Sfinte, Sfintei Parascheva pentru ca ma scoate din starile de panica si frica si din depresie, dupa ce am fost data afara de la servici si dupa ce in urma cu cateva luni mi-am pierdut si bunicul (dupa ce bunica a decedat in 2014). Multumesc pentru toate cele ce mi le amintesc si cele ce nu mi le amintesc si imi cer iertare ca stiu cat sunt de pacatoasa si mizerabila si cu toate astea Dumnezeu prin bunii sfinti si Maica Sa nu ma lasa. Iarta-ma Iisuse al meu si ajuta-ma sa ma ridic si sa ma caiesc de tot raul. Doamne ajuta! Seara binecuvantata. Amin.


Verginia, 14-10-2015

 Multumesc din toata inima Maicutei Domnului, Domnului Iisus si Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor pentru tot ajutorul pe care, desi poate nu il meritam mereu, EI ni.l dau intodeauna. Aveam foarte mari emotii la ridicarea rezultatelor analizelor (nu ma simteam prea bine) si toate rezultatele au iesit foarte bine, m.am rugat intruna si ori de cate ori am o durere Sfantul Nectarie ma ajuta si imi trece. Ii multumesc nespus de mult. Rugati.va si sigur veti primi ajutor. DOAMNE-AJUTA!


Ruxandra, 14-10-2015

 Prima data am citit acatistul acum 4 ani. Am aflat despre Sfantul Nectarie de pe acest site. Imi doream atunci ca nepotelul meu nenascut, suspect de sindrom Down, sa fie sanatos si sa intalnesc omul potrivit pentru mine, care sa ma accepte asa cum sunt. Toate rugamintile mele au fost ascultate: nepotelul meu s-a nascut sanatos iar eu am o casnicie fericita. In multe alte necazuri m-a ajutat Sfantul, care ar parea minore: am primit iertarea de la o persoana careia i-am gresit, nepotul meu suspectat de autism a inceput sa se poarte normal, incep sa nu mai fiu anxioasa....multe altele. Va multumesc pentru siteul acesta si tuturor care marturisesc minunile intamplate. Daca avem credinta Dumnezeu ne ajuta!


Alexandra, 14-10-2015

  Multumesc sfinte Nectarie k mi.ai ajutat azi sa rezolv problema cu telefonul, sfantuletul ne ajuta in orice situatie; azi m-a scapat de a trimite tel la reparat, ceea ce însemna k trebuia sa astept 2 saptamâni pana sa il primesc înapoi; multumesc sfinte Nectarie. Doamne ajuta la toata lumea.


Mihaela P., 14-10-2015

   Doamne ajuta, tuturor!
  Marturisesc ajutorul sfantului Nectarie in toate imprejurarile in care ma rog, dar si in cele in care poate uit sa ma rog lui! II multumesc Maicutei Domnului ca asculta rugaciunile sale cele sfinte, pentru noi, pacatosii! Azi am fost la limita cu toate problemele pe care le-am avut de rezolvat, dar sfantul nu m-a lasat! De ex. trebuia sa listez ceva pentru serviciu si nu mai aveam acasa nicio foaie xerox; cand am spus sefei mele ca nu pot lista azi, ea mi-a spus ca nu va fi nevoie, pentru ca imi va lista ea ce am nevoie; eu doar mi-am dorit acest lucru, dar nu am indraznit sa cer aceasta de la ea, insa cred ca a fost ajutorul sfantului, pentru ca nimic nu este intamplator! Apoi, tot azi trebuia sa predau niste dcumente de care eu nici nu aflasem, pt ca nu imi deschisesem mail-ul, dar toate s-au derulat in asa fel, incat eu sa aflu la timp si sa le si termin! Cand am fost la cumparaturi, am cam exagerat si am luat mai multe produse, apoi m-am gandit ca nu o sa am suficienti bani sa le platesc. La casa, m-am rugat sa nu depasesc suma si chiar asa s-a intamplat: totalul era exact cati bani aveam in portofel! Stiu ca acestea pot parea neinsemnate, dar fara ajutorul Domnului nimic nu am putea face pe lumea aceasta!
  Domnul Dumnezeu sa ii ajute pe toti care posteaza pe acest site si pe toti oamenii!


Iuliana, 19-10-2015

 Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie ptr ca ne este ocrotitor, m-a ajutat foarte mult in problema de sanatate a sotului; fiind diagnosticat co boala grava, rugaciunile ne-au fost ascultate si implinite; multe ar fii minunile, trebuie sa ai credinta si staruinta, sa multumim si sa ne rugam in permanenta ca sa fim izbaviti de tot necazul; Slava Lui Dumnezeu, Maici Sale si Sfantului Nectarie!


Cornelia, 19-10-2015

 Multumesc Doamne, Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie si Sfantului Efrem cel Nou ca m au ajutat astazi sa rezolv cu actele. Nu gaseam un document sub nici o forma, disperata am strigat in gandul meu.....Sfinte Efrem te rog ajuta ma si in secunda urmatoare am gasit documentul, multumesc Sfantul Efrem cel Nou, Multumesc Isuse Hristoase, Maicuta Sfanta, Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou pentru tot. ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Nina, 19-10-2015

 Am luat viroza care circula în aceasta perioada, ma simteam deja rau, ma tineau plamânii si aveam starea aceea de slabiciune generala. M-am dat cu mir de la Eghina, am citat al doilea acatist al Sfântului Nectarie si brusc am început sa ma simt bine. Am citit si Paraclisul Sfântului Efrem si am promis ca daca îmi trece cu totul, azi voi da marturie. Dimineata ma simteam perfect, sunt sanatoasa. Multumesc, Sfinte Nectarie, multumesc, Sfinte Efrem!


Adina, 19-10-2015

 Multumesc Sfântului Nectarie pentru fetita minunata dar mai ales sanatoasa pe care mi-a daruit-o, dupa o perioada foarte grea în care era suspecta de un sindrom foarte urat. Înca odata Sfântul Nectarie a lucrat în favoarea noastra si ne-a ajutat asa cum a facut-o întotdeauna când i-am cerut ajutorul. Multumim din suflet Sfinte Nectarie si nu încetati sa va rugati pentru ca Sfântul Nectarie va aude si nu ramâne indiferent. Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie mare facatorule de minuni.


TP., 19-10-2015

 Astazi am reusit sa imi achizitionez ceva ce imi doream de foarte mult timp; a fost facuta o minune ca acest lucru care costa enorm sa ajunga la mine la un pret infinit mai mic, este mana sa si dragostea sa infinita fata de noi si fiecare lucru oricat de neinsemnat ar parea daca e important pentru noi el il va face posibil! Slava tie Sfinte Nectarie mare facatorule de minuni!


Roxana, 19-10-2015

  Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul pe care mi l-a dat. Acum o luna si jumatate de zile mi-am scos 4 alune displazice de pe piele si am asteptat cu frica rezultatul biopsiilor, in special a uneia dintre ele care avand displazie mare a fost trimisa la Bucuresti pentru test IHC. In tot acest timp m-am rugat Sfantului Nectarie, Sfantului Parinte Arsenie Boca, Sfantului Efrem, Sfantului Mina, Sfintei Parascheva, Sfantului Nicolae, Maicii Domunului si Mantuitorului Iisus Hristos. Am fost la Bucuresti sa duc aluna pentru analiza si ieri am fost sa iau rezultatul analizei, eu fiind din Craiova. Si in urma cu 2 saptamani si ieri am trecut la Manastirea Radu Voda si m-am rugat Sfantului Nectarie sa ma ajute. Sfantul mi-a ascultat rugaciunea si m-a ajutat si rezultat pe care l-am luat ieri este unul bun. Ieri dupa ce am luat rezultatul eram speriata pentru ca nu prea stiam sa il interpretez dar Sfantul a facut inca o minune pentru mine si atunci cand am sunat la Spitalul din Craiova la Laboratorul de Anatomie Patologica mi-a raspuns chiar doctora care a lucrat prima data biopsia si mi-a spus ca rezultatul este foarte bun si pot sta linistita pentru ca nu am nimic. Simt prezenta Sfintilor in viata mea si simt ca ma ajuta atunci cand am nevoie si le cer ajutorul. In toata perioada de care v-am zis de o luna jumate am citit in fiecare zi Acatistele Sfintilor Nectarie, Efrem, Mina, Maicii Domunului si Sfintei Cuvioase Parascheva la inceput o data pe zi si dupa aceea si dimineata si seara. Rugati-va si aveti credinta in Dumnezeu si in Sfintii pe care Domnul ni i-a dat. Multumesc din suflet Sfinte Nectarie pentru ajutor si tuturor celorlalti Sfinti, Parintelui Arsenie Boca la mormantul Caruia am fost acum o saptamana si m-am rugat, Maicii Domului si Lui Iisus Hristos. M-au ajutat sa fiu linistita si sa simt ca totul va fi bine, sa am o stare de calm si de liniste, de pace interioara, o schimbare pe care toti au observat-o. Multumesc tuturor Sfintilor, Parintelui Arsenie Boca, Maicii Domnului si Lui Iisus HristoS!


Alina, 19-10-2015

 Bună! Locuiesc in Franta si nu stiu cum sa fac rost de mir de la Sf Nectarie. Daca ati putea sa ma ajutati va rog sa imi scrieti. Chiar am mare nevoie. Multumesc. aalina.micsku@yahoo.com


NM, 19-10-2015

 Multumesc din nou Sfant drag Nectarie, nu am cuvinte suficiente sa-ti multumesc pt tot ajutorul acordat de cand te-am cunoscut si pana acum. Saptamana asta a fost fffoarte stresanta la serviciu si a trebuit sa ma ocup de o problema foarte delicata, nu aveam internet, eu schimbasem contractul deci eu eram raspunzatoare, toata lumea astepta sa se regleze internetul iar eu nu reuseam sub nicio forma sa o reglez cu compania care ne furnizeaza; spuneau ca totul este in regula, ca nu pot trimite pe cineva la noi atata timp ca la ei aparem ok, ma puneau sa verific cabluri si tot asa 2 zile pana cand am reusit sa gasesc pe cineva care dupa mai multe cautari amanuntite a realizat ca in loc sa se modifice vechiul cont ei au creat un alt cont si ca nu ne au dat nr de utilizator si parola pt ca pers. care se ocupa de serverul nostru sa poata sa faca toate de configurarile. Nu va puteti imagina cat m-am rugat la sfantul Nectarie sa ma ajute, sa fie langa mine, credeam ca o sa ma dea afara din cauza asta, ce poti sa faci in zilele astea fara internet? Nu mi s-a intamplat nimic cu ajutorul sfantului meu drag am trecut cu bine si cu asta. Iarta-ma Sfantule Nectarie pt ca ma rog doar cand am nevoie si nu merit tot ajutorul de care am parte!


Emilia, 19-10-2015

 Multumesc Maici Domnului si sf Nectarie ca si astazi ne-au ajutat; am fost cu sotul la oftalmologie si am uitat sa luam bilet de parcate; cand ne-am amintit am fugit sa iau si ma rugam sf sa ma ajute sa pot ajunge sa iau bilet. Ajuta-ne sf ca sti cata nevoie avem de tine, te rog din suflet, te iubesc sf drag. Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Ana B., 19-10-2015

  Revin cu drag pe acest site si iar vreau sa-i multumesc Sf.Feciare Maria, Preacuvioasei Paraschieva care s-a sarbatorit ieri - ziua despre care vreau sa si povestesc, Sf. Nectarie pentru ca pe el il rugam sa ma ajute cu problema mea si anume la serviciu avem niste date eronate intr-un program, nu dau soldurile, o problema veche de cativa ani inainte sa vin eu pe acest post. Tot am vorbit la judet sa ma ajute cu aceasta problema cumva dar mi s-a spus: trebuie rezolvat manual ceea ce insemna sute sau mii de inregistrari, o munca uriasa dar inainte trebuia gasite problemele si comparate datele ceea ce e si mai greu. Ieri trebuia sa o sun pe sefa de compartiment de la judet sa vorbeasca cu informaticieni de la ei daca ma puteau ajuta cumva, cea ce am si facut, am sunat si mi-a spus ca o sa ma anunte ce au hotarat. Peste vreo 3- 4 ore ma suna si imi spune urmatoarele cuvinte \" Anca nu o sa ma crezi de aceea ti-am trimis si adresa prin mail, mai inainte am primit adresa de la nivelul national (nu scriu institutia) prin care ne anunta ca introduc informatic la nivel national compararea acestor date noi va trebuii sa facem doar inregistrarile diferentelor unde va fi cazul\" Deci Sfantul Nectarie a mers la nivelul cel mai mare a institutiei noastre pt. a-mi rezolva problema; va dati seama cat de mult se roaga sfintii in fata lui Dumnezeu si cat de ascultate sunt rugaciunile lor; rugati-va mult si cu drag si toate o sa fie posibile. Sa ne aiba Dumnezeu in mila Lui, sa ne ocroteasca si ne dea sanatate.


Constanta, 19-10-2015

   Dumnezeu, Maica Sa si Sfintii dragi sa ne ajute pe toti. Amin Sfantul Nectarie, Parintele Arsenie Boca si alti Sfinti dragi, au facut mari minuni cu familia mea, dar cea mai mare dintre minuni, este, ca am cunoscut iubirea si mila Lui Dumnezeu.
  Uleiul de la candela Sfantului drag, Nectarie, este medicament miraculos pentru orice durere, este comoara de pret, pentru care niciodata nu voi gasi cuvinte de multumire.
  Sfantul Nectarie e prieten drag, care nu lasa pe cei care ii cer ajutor. Multumesc Maicuta Sfanta, ca nu ma lasi la greu! Multumesc Doamne, ca prin Sfintii Tai, te-am cunoscut! Amin.


Maria, 20-10-2015

  Nu am cuvinte sa multumesc Sf. Nectarie, ca de cand a intrat in viata mea totul s-a schimbat spre bine...multe minuni face acest Sfant cu mine pacatoasa cu toate ca nu merit, multumesc din suflet sfantul meu drag Nectarie si ajuta-ma in continuare.


Elena, 20-10-2015

  Nu am cuvinte sa ii multumesc bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfintiisorilor pt minuniile care le infaptuiesc cu mine si familia mea..saptamana trecuta mama mea a avut glicemie 390 si era intr.o stare de rau de neimaginat, dar rugandu.ma din suflet s.a linistit si slava Lui Dumnezeu acum este bine...eu am avut diverse dureri si rugandu.ma durerile am disparut fara a luat vreun medicament deoarece ma feresc sa iau si tin sa precizez ca am luni bune de cand nu iau nici un medicament desi sufar de o boala grava...in acest week.end cercelusul meu mi.a fost gasit dupa cateva luni de la pierdere si at m.am rugat la sf Mina..dar se pare k totul se rezolva la timpul lor...astazi am avut o groaznik usturime care este produsa in urma unei fisuri pe anus si doar cu rugaciunea ma vindec de toate suferintele..Ii cer iertare Bunului Dumnezeu k i.am gresit enorm..Doamne Iisuse Hristoase salveaza.ne!


Simona, 20-10-2015

 Eram la serviciu, am primit un telefon de la parintii mei, care m-au anuntat ca telefonul lor mobil s-a stricat cu totul. M-am rugat in gand si mi-am zis ca odata ajunsa acasa o sa-l dau cu ulei sfintit de la candela si o sa spun o rugaciune. Asa am facut. Desi familia era convinsa ca nu mai este nici o sansa pt telefon, nu a durat mai mult de 1 minut si telefonul a inceput sa mearga perfect. Multumesc Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Sf.Iustin si Maicuta Domnului!


Mihaela P., 20-10-2015

  Doamne ajuta, tuturor! Inca o data dau marturie despre puterea si dragostea Sfantului Nectarie, care a primit har de la Dumnezeu pentru a ne ajuta pe noi, pacatosii! Acum cateva zile am folosit pentru a nu stiu cata oara uleiul sfintit din candela sa de la Mnastirea Radu Voda, pentru a-mi alina durerile si ajutorul sau a fost imediat; daca durerea nu trecea de cateva zile, dupa ce m-am uns pe locul dureros, in semnul sfintei cruci, imediat am simtit alinare.
  Ieri am fost la o biserica la care nu mai fusesem de mult, dar ma rugasem sfintei Parascheva sa pot ajunge acolo, pentru ca biserica are hramul Sfintei Parascheva, iar eu de ziua Sfintei nu am putut ajunge la biserica. Dupa slujba, am reusit sa ma inchin la acoperamantul sfintei, care se afla in aceasta biserica si am fost tare emotionata cand am vazut icoana sfantului Nectarie chiar langa racla cu acoperamantul sfintei; parca statea de veghe la picioarele Sfintei Parascheva, parca stateau de vorba...Oricum, ei sunt vii si ne vegheaza cu sfintele lor rugaciuni.
  Ii multumesc Maicutei Domnului pentru ca asculta rugaciunile sfintilor si pentru tot ajutorul! Le multumesc din suflet acestor minunati sfinti, dar si tuturor sfintilor! Va doresc tuturor:\" ajutor de la Domnul, cel ce a facut cerul si pamantul!\"


Roxana, 20-10-2015

   Revin pe acest site pentru a spune si alte minuni pe care le-au facut Sfantul Nectarie, Parintele Arsenie Boca, Sfantul Nicolae, Sfanta Parascheva, Sfantul Mina, Sfantul Efrem, Maica Domunului, Iisus Hristos. Sfintii m-au ajutat sa imi recuperez niste bani pe o amenda pe care a luat-o noul proprietar al masinii pe care am vandut-o din cauza rovignetei pe care nu si-a achitat-o si care amenda mi-a venit mie. Atunci cand m-am dus la el sa ii spun sa isi achite amenda nu a vrut dar apoi dupa o luna a venit singur si mi-a inapoiat banii. Atunci mi-am dat seama ca Sfintii i-au dat omului respectiv gandul cel bun si l-au facut sa isi recunoasca greseala si sa imi dea inapoi banii pe amenda pe care eu o achitasem si pe care el o luase deoarece eu ii vandusem masina lui si el luase amenda a doua zi dupa ce a cumparat-o si a iesit cu masina din oras fara rovigneta platita. Intr-o noapte dupa ce m-am simtit rau toata noaptea si am vomitat, am facut frison si ma dureau toate oasele si capul spre dimineata am inceput sa tremur, ma durea mana stanga si in ambele maini si picioare simteam furnicaturi. Mainile deja mi se inclestasera si ma simteam foarte rau atunci am luat ulei de la Manastirea Radu Voda de la Bucuresti, m-am uns cu el pe maini si m-am rugat Sfantului Nectarie sa ma ajute sa nu mi se intample ceva si Sfantul Nectarie m-a ajutat si imediat dupa m-am simtit bine si nu mai aveam nimic. Atunci cand am dat bacul aveam foarte mult de invatat si pentru bac si pentru admiterea la facultate. M-am rugat Sfintilor sa iau bacul cu 9,50 si exact cu media respectiva l-am si luat. Am intrat si la Facultatea de Drept acolo unde mi-am dorit cu o medie buna printre primele persoane. In timpul facultatii Sfintii m-au ajutat sa trec niste examene restante cu note foarte bune la care chiar nu ma asteptat deoarece nu prea ma pregatisem, dar ii simteam pe Sfinti acolo langa mine si stiam ca vor fi alaturi de mine si ceva bun se va intampla. La examenul de licenta la proba scrisa pentru care nu prea invatasem foarte mult Sfintii m-am ajutat sa iau 8.40 o nota de care am ramas surprinsa dar de care mi-am dat seama ca a fost mine pe care Sfintii au facut-o pentru mine. De asemenea m-au ajutat acum un an cand pe laptop mi-a aparut un virus de care nu stiam ca este virus si care ne-a speriat foarte tare pe mine si pe mama mea dar m-am rugat si dupa cateva zile cautand pe internet am aflat ca si altor persoane le-a aparut acelasi mesaj si este doar un virus din cauza caruia nu se intampla nimic. Atunci din nou mi-am dat seama ca Sfintii au facut o minune pentru mine ca sa ma linistesc deoarece au vazut cat eram de speriata. Tot Sfintii m-au ajutat sa uit pe cineva de care eram indragostita, dar care nu-mi impartasea sentimentele si din cauza caruia sufeream foarte tare. M-am rugat tuturor Sfintilor sa il uit si sa ma indragostesc de altcineva care sa ma iubeasca si pe care sa il iubesc foarte tare si sa nu ma mai gandesc la celalalt. Sfintii m-au ajutat, mi-au indeplinit dorinta si acum sunt foarte fericita. Rugati-va Lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Iisus Hristos, Parintelui Arsenie Boca si tuturor Sfintilor deoarece Ei in fiecare moment sunt alaturi de noi, ne ajuta si ne ocrotesc. Multumesc Maicii Domnului, Lui Iisus Hristos, Parintelui Arsenie Boca, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem, Sfantului Mina, Sfintei Parascheva, Sfantului Nicolae si tuturor Sfintilor si Ii rog sa ma ierte pentru pacatele pe care le fac voit sau nevoit, eu, pacatoasa, roaba lui Dumnezeu. Multumesc Doamne. Multumesc.


Vasile, 21-10-2015

  Sfantul Mina m-a ajutat sa recuperez de la cineva niste piese care in mod normal nu ar fi trebuit sa lipseasca atunci cand am cumparat motorul de la el. Asa scria in anunt si asa am vorbit si la telefon. Insa cand mi-a adus motorul acasa am observat cateva piese lipsa de care i-am si spus pe loc. Omul m-a asigurat ca in cursul saptamanii va aduce piesele insa eu nu prea mai credeam ca o sa le mai vad. Locuia la vreo 40 km distanta si ma gandeam ca no sa mai vina. A trecut saptamana si piesele nu au venit. M-am gandit sa cer ajutorul Sfantului Mina si am citit doar primele pagini din acatist. Apoi am hotarat sa-l mai pun o data pe om si m-a asigurat ca a doua zi spre seara o sa vina cu piesele. A doua zi dimineata la trezire am gasit piesele agatate intr-o galeata in poarta. Omul le-a adus mai repede decat am vorbit la telefon. Sunt comvins ca a fost ajutorul Sfantului Mina caruia ii multumesc.


Aurelian, 22-10-2015

  De mult timp citesc acatiste ale Sf. Nicolae, Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Spiridon, Acoperamantul Maicii Domnului, si de ieri vazand atata lume spunand minunile si ajutorul dat de Sf. Nectarie am luat si eu acatistul sfantului si am inceput sa-l citesc; astept din tot sufletul sa ma ajute in problema pe care o am....am rugat un fost coleg sa-mi trimita si o sticluta cu mir de Manastirea unde sunt sfintele moaste ale Sf. Nectarie...


Mihaela P., 22-10-2015

  Doamne ajuta, tuturor! Marturisesc ca sunt fara numar momentele cand am fost ajutata de sfantul Nectarie! Azi m-a ajutat sa rezist la serviciu, pentru ca nu ma simteam deloc bine. M-am rugat si la sfantul Arsenie Boca, sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Mare Mucenic Mina, carora le multumesc. Azi am vrut sa folosesc calculatorul insa nu mai pornea si scotea si niste zgomote ciudate, pentru care m-am dus acum cativa ani cu el la reparat. La inceput m-am cam speriat si ma gandeam ca la stresul si oboseala pe care le am, numai aceasta imi mai lipsea!Totusi, am facut trei cruci pe calculator, am spus Tatal nostru si m-am rugat Sfantului Nectarie sa ma ajute, ceea ce s-a si intamplat imediat! O! marea mila a Domnului Dumnezeu, pentru mine, pacatoasa! El il trimite pe sfantul Nectarie si pe toti sfintii sa ne ajute in nevoile noastre cele multe! Ma mai rog sfantului sa ma ajute sa ma vindec de raceala cumplita pe care o am si din cauza careia abia ma pot duce la serviciu! Indraznesc, eu, pacatoasa, sa il rog pe sfantul Nectarie sa ii ajute pe toti cei aflati in nevoi, in boli cumplite, sau in stresul zilnic!
  Multumesc Maicutei Domnului ca asculta rugaciunile sfintilor, pentru noi, pacatosii!


Carmen, 23-10-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie ptr. gandurile pe care mi le asculta si imi vine in ajutor cand nici nu ma gandesc. De curand o colega a fost in Grecia, la intoarcere surpriza: la fiecare colega a luat ulei de la sfanta candela si mir. Nu va pot exprima cat de mare a fost bucuria gandindu-ma in tot acest timp ca poate ar putea trece si la mormantul Sfantului Nectarie. Multumesc ptr tot Bunului Dumnezeu, Iisus Hristos, Maicutei Domnului. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie.


Cristian, 26-10-2015

  Marturisesc ca Sf. Nectarie m-a ajutat de multe ori in situatii fara iesire: probleme de sanatate, lipsuri financiare, examene. O situatie delicata a fost admiterea la doctorat pentru care nu am avut suficient timp. Rugaciunile catre Sf. Nectarie impreuna cu rugaciunile adresate Sfintilor: Efrem cel Nou, Sf.Parascheva de la Iasi, Sf.Xenia de Sankt Petersburg, Sf.Spiridon, Sf.Mina, Sf.Nicolae, Sf.Serafim de Sarov; Evident Maicii Domnului, plus o Catisma din Psaltire si Parintelui Arsenie Boca m-au ajutat sa intru al 5 -lea pe lista. Plus sa depasesc situatii financiare si profesionale (schimbarea serviciului ) ce pareau de netrecut. Unele situatii s-au rezolvat imediat ce terminam acatistul de citit! Intr-o zi cand am repetat acatistul Sf.Nectarie camera s-a umplut de miros de busuioc unul din atributele prezentei sale! Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai! Totii sunt mari sfintii grabnici facatori de minuni. Chemati-i in rugaciune!Cristian ,Timisoara 2015.
  PS.(adaugare la cele relatate anterior). Sfantul stiu ca m-a ajutat de multe ori fara sa imi dau seama. De multe ori am promis ca voi marturisi, dar de fiecare data am omis. Acum m-am hotarat asa cum am scris anterior pe aceasta adresa. Stiu ca nu este bine sa promiti sfintilor si sa nu te tii de cuvant. In amanunt sunt multe de relatat. Mai bine sa incerci sa stai smerit. Evident fara sa constientiz sfintii ne ajuta la tot pasul. Din mandrie sau din ispita celui rau de multe ori uitam promisiunile facute. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ingaduie pe noi pacatosii!!!!


Nicusor, 26-10-2015

  Buna seara. Vreau sa=i multumesc Sfantului meu drag Nectarie pentru toata purtarea de grija ce o are fata de mine si indiferent cate necazuri as avea, niciodata nu ma lasa la greu si isi revarsa mila si dragostea asupra mea. Ieri, spre exemplu m=am rugat in gand lui sa ma ajute cu o problema, nu mi se mai conecta calculatorul la internet si nu reuseam sa=i dau de cap eu pricepandu-ma cat de cat la calculatoare, dar cu niciun chip nu vroia sa se conecteze laptop-ul. L-am rugat pe sfantul Nectarie sa rezolve el ca eu ma lasasem pagubas si ca prin gand am cautat pe net tutoriale la problema asta si ce credeti??? am gasit rezolvarea problemei si chiar nu a fost ceva greu. Poate ca pentru unii pare un mizilic pe langa adevaratele minuni ce le savarseste Sfantul Nectarie insa nu mi-a venit sa cred ca pentru o chestie asa banala sfantul m-a ajutat sa rezolv uitandu-ma pe net. Mare este mila ta Sfinte Nectarie si iti multumesc din nou ca niciodata nu ma lasi la greu, multumesc din suflet. Mai este putina vreme pana il vom sarbatori pe Sfantul nostru drag si abia astept sa ajung la Radu Voda la aceasta mare sarbatoare. Doamne-Ajuta tuturor si fie ca Sfantul Dimitrie de maine sa va ocroteasca pe toti.


Steluta, 26-10-2015

  Multumesc Doamne, pentru ca lucrezi atât de minunat prin Sfintii mei dragi Protectori: Sfantu Arsenie Boca, Sfantu Nectarie, Sfantu Mina, Sfantu Efrem cel Nou, Sfantu Stelian, Sfantu Nicolae, Sfantu Serafim de Sarov, Sfantu Luca al Crimeei, Sfanta Parascheva. Va iubesc si va multumesc ca desi se fac 7 luni de când nu mai sunt cu cel pe care încă îl iubesc, dar dacă asta a fost Voia Ta Sfanta Doamne, nu comentez...totusi mi-ai umplut sufletul de atata iubire si liniste sufletească, k nu mă recunosc. Măicută Sfanta si pe Tine si Fiul Tău Scump, Duhul Sfânt si Scumpii Mei Protectori, va iubesc si va multumesc pentru această durere sufletească, am descoperit cea mai de pret Iubire si Infinită a lui Dumnezeu prin Sfintii Tai Îngerii iubitori. Binecuvanteaza-ne pe toti cu Iubirea, Bunătatea, Lumină si Întelepciunea Ta. Slavă Tie Doamne pentru toate darurile Tale scumpe, multumesc ca mă simt mai bine si cu răceala!! Da-mi putere!!! Amin.


Ioana, 26-10-2015

  În fiecare zi si noapte Sfintii, Maica Domnului, Iisus Hristos puterile ceresti ne sunt aproape si ne ajuta. Mi se întâmplă minuni mai mari si mai mici, aveam niste extensii de par de vreo 3 ani pe care le folosisem cred ca de trei ori pt ca îmi crescuse si parul si nu mai era nevoie. Îmi doream sa le vând, m-am rugat in special Sf Mina si el m-a ajutat, acest Sfânt nu m-a lasat niciodată fără ajutor, nu a fost rugaciune fata sa nu fie implinita, va rog sa mă credeti, rugati-va si lui, este minunat. Slava lui Dumnezeu pt tot. Amin.


Vasile, 26-10-2015

 M-am rugat Sfantului Nectarie in legatura cu o dilema pe care o aveam asupra unui lucru. Ma tot macinam zilnic cum anume ar trebui abordata problema respectiva. A doua zi in la un moment dat mi-a venit in minte solutia si m-am linistit. Multumesc.


Emilia, 26-10-2015

 Multumesc Maicii Domnului si sfantului meu drag sfantu Nectarie ca m-au vindecat de rau de masina; zilele trecute cand mergeam cu masina imi era rau aveam dureri mari de cap, ameteli, dureri de stomac, o senzatie foarte urata. Multumesc din suflet ca azi am fost cu masina si nu am mai avut nimic. Multumesc din suflet. Doamne Ajuta-ne!


Niculina Diana, 26-10-2015

  Revin pe site pentru a multumi Preasfintei Treimi, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Ierarh Nicolae, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Apostol Iuda Tadeu, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Parintelui Arsenie Boca, Sfantului Mina, Sfintei Parascheva, Sfantului Pantelimon si tuturor Sfintilor pentru nemarginita dragoste, bunatate si milostenie pe care o revarsa asupra mea si a familiei mele zi de zi.
  In luna iulie, m-am trezit intr-o dimineata cu o durere intensa la mana dreapta. Ori de cate ori incercam sa misc mana ma durea ingrozitor. Dar cel mai dureros era faptul ca nu puteam sa-mi fac semnul Sfintei Cruci. I-am rugat pe Sfantul Ierarh Nectarie, pe Sfantul Ierarh Nicolae, pe Sfantul Ioan Rusul, pe Sfantul Apostol Iuda Tadeu, pe Sfantul Efrem cel Nou, pe Sfantul Spiridon, pe Parintele Arsenie Boca, pe Sfantul Mina, pe Sfanta Parascheva și pe Sfantul Pantelimon sa mijloceasca pentru mine inaintea Preasfintei Treimi si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, m-am uns cu ulei sfintit de la Eghina si dupa doua zile mana mea era sanatoasa. Vreau sa multumesc pentru aceasta minune si pentru ca ori de cate ori eu sau familia mea am avut vreo suferinta, durere sau boala Sfantul Nectarie si ceilalti sfinti au mijlocit la Bunul Dumnezeu si la Maica Domnului tamaduirea lor: au vindecat sensibilitatea dentara a surorii mele, au tamaduit durerea acuta de masea a mamei mele, au vindecat tusea puternica insotita de durere in partea dreapta a abdomenului a surorii mele, au facut minunea de a-i iesi analizele la sange si investigatiile la inima bune surorii mele.
  Sfantul Nectarie este grabnic ajutator in toate problemele. Alaturi de Sfantul Mina si de ceilalti sfinti au ajutat la gasirea ultimei file din foaia matricola a surorii mele (fila pe care o cautam de foarte mult timp si chiar ne gandeam ca trebuie sa facem cerere la facultate pentru a o elibera din nou); ne-a ajutat sa validam dosarul de inscriere prin telefon, in ultima zi de validare; ne-a "reparat" imprimanta, tableta si computerul de bord. Surorii mele i se incheia contractul de munca la institutia la care lucra in luna august, urmand ca din septembrie sa intre in somaj sau sa-si gaseasca un loc de munca in alta parte. I-am rugat pe Sfantul Nectarie si pe Sfantul Ierarh Nicolae, pe Sfantul Ioan Rusul, pe Sfantul Apostol Iuda Tadeu, pe Sfantul Efrem cel Nou, pe Sfantul Spiridon, pe Parintele Arsenie Boca, pe Sfantul Mina, pe Sfanta Parascheva, și pe Sfantul Pantelimon sa-i roage pe Bunul Dumnezeu si pe Maica Domnului sa faca ce e mai bine cu sora mea. Preasfinta Treime si Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu s-au milostivit de noi si de aceasta data si iata ca inainte de a i se incheia contractul de munca surorii mele, s-a vacantat un post la institutia la care lucra (o doamna si-a dat demisia) si astfel sora mea a reusit sa-si pastreze locul de munca la institutia respectiva si sa fie incadrata cu data de 1 septembrie 2015.
  Mare, nemarginita si nemasurata este bunatatea Preasfintei Treimi, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a Sfantului Ierarh Nectarie, a Sfantului Ierarh Nicolae, a Sfantului Ioan Rusul, a Sfantului Apostol Iuda Tadeu, a Sfantului Efrem cel Nou, a Sfantului Spiridon, a Parintelui Arsenie Boca, a Sfantului Mina, a Sfintei Parascheva, a Sfantului Pantelimon si a tuturor Sfintilor pentru noi, pacatosii si "daca avem credinta cat un bob de mustar, putem muta muntii."


Oana Larisa C., 26-10-2015

  Vreau sa-i multumesc Sf Nectarie, Sf Parascheva si Maicii Domnului pt ca m-au ajutat sa-mi gasesc un loc de munca. A trecut un an de cand am terminat facultatea, trimisesem zeci de cv-uri, dar cu ajutorul rugaciunilor luni incep serviciul. Doamne ajuta!


Laura, 26-10-2015

 Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat in cazul fetitei mele de 8 ani care a fost diagnosticata cu un chist popliteu (situat in spatele genunchiului) si despre care medicii spuneau ca se poate rezolva doar chirurgical, prin operatie cu anestezie generala. Nu au fost prescris niciun tratament. Nu am fost de acord cu operatia si asa am inceput sa ma rog Maicii Domnului si Sfantului Nectarie. In maxim 3 luni, chistul s-a retras. Au trecut 2 ani de atunci, acum fetita frecventeaza cu mare drag si fara probleme cursuri de balet.


Maria, 28-10-2015

  Am promis sfantului Nectarie ca voi marturisi minunea sa...aseara ma durea maseaua iar dupa ce m-am dat cu ulei de la racla cu moastele sfantului din Bucuresti durerea a incetat. De asemnea se petrecuse ceva care anunta o cearta mare cu prietenu meu dar rugandu-ma sfantului Nectarie, sfintei Parascheva, sfantului Efrem cel Nou, Parintelui Arsenie Boca, sfantului Dimitrie, Maicutei Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos am discutat foarte calm si totu s-a rezolvat fara a ne certa. Multumesc Sfinte Nectarie si tuturor sfintilor care va rugati pentru noi pacatosii.


Adriana, 28-10-2015

   Am primit ajutorul lui Dumnezeu, Maicuței Sfinte și al Sfântulului Nectarie de nenumãrate ori. Anul trecut Dumnezeu mi-a scos în cale un duhovnic minunat care slujea la o mãnãstire ce poarta hramul Sfântului Nectarie. Așa l-am descoperit pe Dumnezeu și pe Sfântul Nectarie, iar de atunci viața mea s-a schimbat radical. Înainte eram o persoanã foarte pasivã, nu prea mergeam la bisericã dar din fericire duhovnicul meu a fost cel care m-a luminat, datoritã lui am început sã merg la Sfintele Liturghii și ajutorul divin nu s-a lãsat așteptat. La nici o sãptãmânã dupã ce am terminat facultatea m-am angajat în domeniu (lucru ce pãrea imposibil într-un orãșel atât de mic cum este cel în care locuiesc). Am fost într-o perioadã de școlarizare în alt oraș, iar douã zile pe sãptãmânã veneam acasã. Într-una din zilele în care trebuia sã vin acasã am avut mult de muncã, am stat peste program la serviciu și eram conștientã cã nu mai prind trenul spre casã, iar pânã la urmãtorul mai erau 4-5 ore.  Am plecat totuși spre garã iar pe drum m-am rugat lui Dumnezeu, Mãicuței Sfinte și Sfântului Nectarie sã facã o minune pentru mine sã prind trenul, iar când am ajuns la casa de bilete am aflat cã acesta avea întârziere; fãrã ajutorul lor nu reușeam sã îl prind pentru cã trenul trebuia sã fie plecat de aprox 5 minute.
  La îndemnul pãrintelui duhovnic eu și soțul meu ne-am decis sã facem un copil și uite așa am rãmas însãrcinatã din prima încercare. Mulțumesc lui Dumnezeu am avut o sarcinã extrem de ușoarã și o naștere pe mãsurã. În momentul travaliului soțul și sora mea au citit acatistul Sfântului Nectarie iar acesta întradevãr a fost grabnic ajutãtor pentru cã am avut dureri doar 40 de minute dupã care am adus pe lume un bãiețel sãnãtos, comoara noastrã.
  O altã minune a Sfântului Nectarie este legatã tot de pãrintele duhovnic.În general acesta este extrem de ocupat și foarte de rar reușește sã rãspundã la telefon iar de sunat înapoi nici nu se pune problema. Eu aveam foarte mare nevoie sã vorbesc cu el, dar nu a putut sã rãspundã așa cã am citit acatistul Sfântului Nectrarie iar dupã nici mãcar o orã acesta m-a sunat. De multe ori am primit ajutorul Sfântului, în urmã cu o lunã bebelușul meu a fãcut febrã, i-am citit acatistul iar pânã am terminat febra scãzuse. Cumnata mea a avut un travaliu lung și dureros, l-am rugat pe Sfântul Nectarie sã o ajute și pe ea iar în jumãtate de orã am primit telefon cã a nãscut. 
  Sunt sigurã cu multor persoane li se vor pãrea banalitãți dar eu cred cã toate acestea nu sunt simple coincidențe iar aceastã mãrturie este în semn de mulțumire pentru acest minunat și grabnnic ajutãtor Sfânt, Sfântul Nectarie.


Nicusor, 28-10-2015

  Vreau sa-i multumesc Sf Nectarie ptr ca anul acesta am reusit sa merg ptr prima data la moastele Sf Parascheva de la Iasi si la moastele Sf Dimitrie Basarabov, si asta chiar in perioada praznuirii lor. Mai mult decat atat, anul acesta, de ziua Sf Nectarie, voi fi in Grecia la Manastirea Sf Treime din Eghina. Iti multumesc ptr tot ajutorul dat, Sf Nectarie, si ptr familia pe care mi-am intemeiat-o. Roaga-te ptr noi, Sf Nectarie, si  mijloceste la bunul Dumnezeu sa binecuvanteze familia noastra cu copilasi frumosi, sanatosi, pe care sa-i crestem in frica de Dumnezeu. Doamne Ajuta!


Diana, 28-10-2015

   Vreau sa-i multumesc Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Ierarh Nicolae, Sfintei Parascheva, Sfantului Pantelimon, Sfantului Stelian ocrotitorul copiilor, Sfantultui Alexandru, Sfintilor Petru si Pavel, Sfantului Ioan Botezatorul, Sfantului Ioan de Shanghai si San Francisco, Sfantultui Ioachim si Ana, Sfantului Iosif, Sfantului Zaharia, Sfantului Gavriil, Sfantului Arhanghel Mihail, Sfintei Anastasia, Sfintei Daria, Sfintei Cuvioasei Xenia, Sfintei Matroana, Sfintei Ecaterina, Sfintei Elisabeta, Sfintei Treimi si tuturor Sfintilor pentru nemasurata dragoste, bunatate si milostenie pe care o revarsa asupra familiei mele.
  In luna mai a anului 2014 feciorasul mei de 3 anisori a fost diagnosticat cu Cancer - Neuroblastoma, stagiul 4. In urma rugaciunilor am observat ca Alex trecea cu usurinta de toate procedurile pe care i le-a prescris doctorul. Doctorii ne-au zis ca tratamentul va dura 18 luni. Nu ne dadeau nici un procent ca copilul va supravietui. Chimioterapiile urmau sa stopeze inmultirea celulelor canceroase, nici intr-un caz nimicirea lor. Alex a avut de trecut prin multe: 5 Chimioterapii, Operatie, Metoda MIBG, Transplant de maduva, Iradieri, Antybody Therapy... Despre Sfantul Nectarie am aflat de la o prietena. Am scris o scrisoare in Grecia, la Manastirea Sfintei Treimi si le-am povestit amanuntit ce ni s-a intamplat, am pus si hainutele copilului. Am primit raspuns imediat. Maicutele ne-au trimes aghiazma, ulei sfintit de la Racla si iconite. Am primit si o scrisoare foarte emotionanta. Care m-a facut sa cred si mai mult in puterea Bunului Dumnezeu si in bunatatea sfintilor. Timp de cateva luni ii dadeam lui Alex o lingurita de ulei cu aghiazma pe stomacul gol si ma rugam Sfantului Nectarie (asa m-au invatat Maicutele de la Manastirea sf. Treimi din Grecia). Peste doar 4 luni doctorii ne-au zis ca tumoarea s-a micsorat enorm si ca nu se mai observa celule canceroase. Alex era gata sa fie operat. Un an si jumatate am trait in spital, dar niciodata n-am incetat sa cred ca va veni ziua cand calvarul se va termina.
  In urma cu doua saptamani am facut analizele finale. Dupa rugaciuni indelungate am aflat ca Alex nu mai are cancer. Slava Tie Dumnezeul, nostru, Slava Tie!!! Nu ne-am fi descurcat fara rugaciune, fara credinta, fara speranta. Tot timpul am simtit ca sfinitisorii ne erau alaturi. Acuma ne rugam sa nu se intoarca cancerul inapoi si nu incetam a le multumi Sfintisorilor si bununlui Dumnezeu pentru minunea care s-a petrecut in familia noastra cu ingerasul nostru. Credeti dragii mei si rugati-va, si multumiti-le sfintilor pentru bunatatea lor si totul va fi bine. Sanatate tuturor!


Cornelia, 28-10-2015

  Multumesc Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, multumesc Maicuta Sfanta Fecioara Maria, multumesc Sfinte Nectarie, Sfinte Efrem cel Nou ca am ajuns la manastirea Radu Voda si m am inchinat la moastele voastre si am resusit sa ma spovedesc gasind un parinte foarte bun in fata caruia am avut curaj sa imi deschid sufletul, multumesc pentru ajutoarele mici si mari pe care le primesc necontenit, incepand de la gasirea unui loc de parcare si pana la ameliorarea si vindecarea bolilor; eu in fiecare luna in acea perioada delicata pentru femei am niste dureri insuportabile, datorita durerilor iau si 3...4 calmante pe zi si asta pe parcursul celor 3, 4 zile nu numai in prima zi; in aceasta luna m am rugat Sfantului Efrem cel Nou si Sfantului Nectarie sa ma ajute a nu mai avea asa dureri ingrozitoare si sa numai iau calmante, si nu am luat decat un singur calmant, si multe foarte multe sunt minunile care mi s au intamplat, multe nemarturisite si ii rog din suflet sa ma ierte pentru delasarea mea probabil venita de la diavol. Aliluia, Aliluia, Aliluia, SlavaTie Dumnezeul Nostru Slava Tie.


Elena, 30-10-2015

  Pe Sfantul Nectarie l-am cunoscut anul acesta. Am inceput sa citesc Acatistul, aceasta ca sa imi indeplineasca o dorinta mai veche de a avea un copil. Deasemenea am cerut ajutorul si legat de alte cateva lucruri. In scurt timp minunile s-au implinit: am ramas insarcinata iar lucrurile au inceput sa se aseze. Acum ma rog Sfantului in continuare pentru o sarcina usoara si pentru sanatatea copilului meu. Nu am cuvinte sa multumesc Sfantului pentru schimbarile care au avut loc in viata mea. Sfantul Nectarie este grabnic ajutator atunci cand il chemam. Trebuie doar sa credem si sa ne rugam cu credinta. Eu ii multumesc din suflet Sfantului Nectarie si ma rog pentru linistea si sanatatea familiei mele. Rugati-va Sfantului Nectarie si Sfantul nu va intarzia sa isi faca prezenta in viata voastra si sa va ajute.


Simona, 02-11-2015

  Nu am cuvinte sa-i multumesc Sfantului Nectarie care m-a ajutat acum 10 ani in cele mai grele momente posibile . Mama mea trebuia sa fie operata pe cord deschis, in timp ce eu aveam o problema grava de anxietate, care trebuia tratata urgent.
  In aceeasi zi, am aflat ca nu mai e necesara operatia mamei, iar eu am primit tratamentul necesar de la un medic psihiatru, ca sa imi revin. Totul s-a intamplat dupa ce cu o zi inainte citisem, de fapt rasfoisem, o carte primita de la Maica Stareta Cristina, de la Manastirea Recea. Dansa mi-a dat cartea cu ceva timp in urma si-mi spusese sa-l citesc pe Sfantul cu coperti rosii, culoarea cartii care vorbea despre Parintele Nectarie. De atunci, mama mea citeste zilnic Acatistul Sfantului Nectarie. Anul acesta, la implinirea a 80 de ani, i-am daruit o icoana cu Sfantul Nectarie, pictata minunat de un prieten iconar care traieste in Spania.
  Ma simt vinovata  ca l-am cam uitat pe dragul nostru Sfant Nectarie, dar il rog sa ma ierte si sa imi dea putere in continuare! Multumesc, Parinte Nectarie!


Roxi, 02-11-2015

  Alalteieri am primit ajutorul Sfantului Nectarie si am promis ca voi scrie pe site! Aveam niste probleme importante de rezolvat in administratie, eram sigura ca nu am toate documentele. In drum m-am rugat Sfantului si Maicii Domnului sa ma ajute sa rezolv cu bine deoarece era foarte urgent sa termin totul. Cand am ajuns acolo, am gasit o doamna foarte draguta si intr-o ora totul era rezolvat! multumesc foarte mult Maicii Domnului si Sfantului Nectarie, chiar a fost ajutorul lor, pentru ca nu aveam sanse sa rezolv asa repede! Poate unora li se pare putin lucru dar pentru mine era foarte important. Sfintii si Maica Domnului sunt alaturi de noi mereu, in situatii mai grele sau mai usoare si mijlocesc cererile noastre la Domnul! Doamne ajuta tuturor!


Nicoleta, 02-11-2015

  Multumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, multumesc Maicuta Sfanta Fecioara Maria si Sfantului Nectarie ca m-au ajutat sa-mi gasesc un loc de munca aproape de casa si tot in domeniul in care am lucrat. Sunt atat de fericita ca nici nu imi vine sa cred, dar puterea lui Dumnezeu este atat de mare. De fiecare data cand am avut o problema Sfantul Nectarie nu a intarziat sa ma ajute, iar de luni sunt la noul meu loc de munca. Doamne ajuta!


Vasile, 02-11-2015

  De cate ori am treaba in oras in mai multe locuri ma rog inainte Sfantului Nectarie si toate se rezolva foarte usor si simplu. Zilele trecute nu stiu ce m-a apucat dar am zis ca ce am eu nevoie de ajutor, ca doar nu e mare lucru ce am de rezolvat si ma descurc si singur fara ajutor.Toate mi-au mers foarte greu, am intampinat indiferenta si nepasare ba chiar rautate din partea unora. Am ajuns acasa epuizat psihic si fizic. Apoi in alta zi cand a trebuit sa ies iar la oras cu treburi am citit inainte jumatate de acatist. Toate mi-au mers ca pe roate, am intampinat numai bunavointa, ba uneori raman mirat de cata amabilitate primesc. E important sa si \"mori\"fata de tine, de eul, tau, sa nu crezi ca esti cineva si sa te smeresti ca fiind un nimeni.
  Sfantul Nectarie, Maica Domnului ne-au ajutat sa vindem un teren intr-un mod cat se poate de linistit si simplu. Desi eu am cam incercat sa fortez lucrurile parca ceva imi spunea sa stau linistit sa nu fac nimic ca la vremea potrivita se va vinde. Au trecut cam 2 luni poate mai putin de la hotararea de a-l da si tata a spus doar unei singure persoane de intentia care o are in legatura cu terenul.Totul s-a petrecut intr-o dupa masa intr-o zi in care parca,ca un facut eu am avut parte de niste lucruri foarte frumoase datorita Sfantului Nectarie si eram foarte relaxat si calm. Un om care era interesat a oprit in poarta, venea de la camp cu tractorul de la munca, l-a chemat la poarta pe tata si l-a intrebat daca vinde terenul, caci daca il vinde, el e cumparatorul. Tata i-a spus un pret, omul si-a sunat sotia si in 5 minute aceasta a venit cu masina cu banii si in 15-20 minute totul a fost gata si toata lumea bucuroasa. Surpriza a fost ca tata a pus un pret mai mare decat se vinde in zona respectiva lasand loc de negociere insa omul nu a mai negociat nimic si-a sunat sotia pe loc si i-a spus sa aduca suma ceruta de tata. Multumim Maicii Domnului Sfantului Nectarie, Sf.Mina si tuturor sfintilor care ne ajuta si de care poate ca noi nici nu suntem constienti intodeauna.


Mihaela P., 02-11-2015

  Doamne ajuta! Acum mai bine de o saptamana, ma rugam sfantului sa ma ajute sa scap de o raceala cumplita, din cauza careia ar fi trebuit sa nu mai merg la serviciu. Nu am vrut sa renunt si am facut eforturi foarte mari sa ajung la serviciu si sa rezist acolo, mai ales ca nimeni nu iti sare in ajutor; la un moment dat, sefa chiar ne-a amenintat sa nu ne luam concediu in aceasta perioada, pentru ca o sa ne faca rau! E greu de crezut, dar este adevarat! M-am rugat Maicutei Domnului, dar si sfantului Nectarie, Sf.Arsenie Boca, Sf. apostoli Petru si Pavel, Sf. Cuvioase Parascheva, dar si altor sfinti sa ma ajute, ca imi era foarte greu. Ajutorul lor a venit neintarziat, am reusit sa duc toate greutatile -cu serviciul si cu toate celelalte pe care le aveam de facut. Dar am avut si intamplari care sa imi ingreuneze situatia, atat la serviciu, cat si acasa si, chiar daca eu credeam ca nu o sa pot sa le rezolv la timp, Domnul Dumnezeu mi-a rezolvat totul, in mod minunat!
  Acum cateva zile, s-a imbolnavit si mama mea, pentru ca virusul pe care il luasem eu l-a luat si ea, de la mine. Intr-o seara, i-a fost foarte rau, abia putea sa respire, avea temperatura si era epuizata. Am uns-o cu ulei de la sfantul Nectarie si a adormit imediat. Aseara scotea zgomote ciudate din piept si se simtea iar rau; din nou, am uns-o cu ulei sfintit, insa noaptea a avut junghiuri mari, atat in spate, cat si in abdomen, de care a scapat pana dimineata! Eu cred ca a fost din nou ajutor de la Dumnezeu. Ii multumesc Domnului Dumnezeu ca este alaturi de noi in toate greutatile si in toate clipele vietii, chiar daca noi nu realizam acest lucru si nu ii multumim indeajuns!


Dimitrie, 03-11-2015

  Vreau sa-mi cer iertare Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou pentru ca nu am scris despre ajutorul pe care mi l-a dat. Pe 27 octombrie de hramul sau am fost impreuna cu mama mea la Basarabov, satul langa care se afla chilia unde el s-a nevoit. Sfantul mi-a dat forta sa rezist in picioare la slujba pana la capat, vremea a fost frumoasa, nu a fost multa lume la slujba, iar mama mea nu a racit desi a stat o buna perioada de timp pe o banca de metal care era rece.
  Le multumesc de asemenea Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos si tuturor Sfintilor pentru ca o prietena trebuia sa mearga la concertul din clubul Colectiv unde au pierit atatea suflete, insa nu a mai ajuns si este bine. De asemenea Le multumesc pentru ca astazi tatal meu desi s-a simtit rau si am chemat ambulanta la el nu a avut nimic grav si nu a avut nevoie de internare.
  Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie!Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Simona, 03-11-2015

  Am primit din nou ajutorul Sfantului Nectarie. Promitand ca voi scrie aici si citind din acatist, am primit repede raspunsul pe care il asteptam. In acelasi timp m-am rugat si la Bunul Dumnezeu, la Domnul Iisus Hristos, Fecioara Maria, Sfantul Nicolae, Sfantul Mina, Sfanta Parascheva, Sfantul Gabriel si Sfantul Mihail. Le multumesc pentru ajutorul dat si pentru ca intervin imediat ce Ii chem in gand si rugaciune.


Cornelia, 03-11-2015

  Multumesc Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou. Trec printr o perioada proasta, sunt cuprinsa de atacuri de panica si depresie, dimineata ma trezesc cu o stare de rau greu de suportat, dureri de cap ameteli, dureri de stomac etc. Aseara m am rugat Sfantului Efrem cel Nou sa ma trezesc bine si am dormit cu iconita sub perna si m am trezit mai bine azi dimineata, multumesc din suflet, ajutati ne sfinti dragi sa ne vindecam de depresiile in care suntem, eu si sotul meu, sa ne regasim linistea sufleteasca, multumesc pentru tot ajutorul dat de fiecare data cand l am cerut, multumesc Maicutei Sfinte care este atat de buna si milostiva rugandu se mereu pentru noi pacatosii; Doamne te rog ajuta ne si iarta ne ca tare pacatosi suntem. ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA, Slava Tie Dumnezeul Nostru, Slava Tie.


Adina Ioana, 03-11-2015

  Cine este mai buna in ceruri decat Mama noastra, Presfanta Nascatoare de Dumnezeu? Cand se intampla tragedii, eu sunt sensibila emotional din pricina greutatilor intampinate in familie, astazi urma sa stau singura acasa, iar reactia mea este una destul de urata ca ma doare sufletul ingrozitor si capul si ajung sa fac temperatura pe baza emotionala. Azi noapte am implorat-o pe Maica Domnului sa nu ma lase singura ca nu vreau sa stau singura, ba chiar nu m-am trezit devreme ca sa nu ma doara. M-am rugat Sfantului Efrem cel Nou, Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Sfantului Mina, Sfantului Pantelimon, Sfantului Ierarh Nectarie, Parintelui Arsenie Boca si cui am mai putut si am stiut sa nu ma lase singura in intuneric. M-am trezit cu febra astazi, linistita, cu rugaciune. Dumnezeu iti da putere cand te astepti mai putin. Pe la 4 fara ma suna tata ca vine acasa in conditiile in care el iese de la serviciu la ora 7 si ajunge la 8 seara acasa. Maica Sfanta mi-a ascultat rugaciunile iar prin ea Dumnezeu s-a miluit de mine pacatoasa. Daca am avea si noi atata bunatate, ce frumoasa ar fi lumea. Fratii mei, Maica Domnului ne asculta, sa aveti credinta si nadejde ca tot ce cereti vi se va da. O zi binecuvantata cu pace si ajutor de la Domnul cel ce a facut cerul si pamantul. Amin.


Valentina, 03-11-2015

  Revin cu aceeasi bucurie în suflet pentru a mărturisi si multumi Sfântului nostru drag si bun ocrotitor Nectarie. Sunt multe minuni care mi s-au întâmplat de când am scris ultima dată, datorate Sfântului Nectarie, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor prin mijlocirea lor nu voi putea mărturisi pe toate pentru ca unele le traim si fără să ne dam seama. Dar vreau să vă mărturisesc după cum ne învăta si Părintele Iustin Parvu ca Dumnezeu îti da putere si te întăreste în credintă oricât de slab ai fi ca să îl mărturisesti si oricât de multe ispite ai avea. Spun asta deoarece am simtit pe pielea mea cum nu mai puteam continua un program f intens de facultate dar si datorită unei postliceale de stat începute anul acesta. Îmi doream mult ca să învăt si să pot ajuta mai mult, fiind studentă la facultatea de farmacie simteam ca trebuie să completez si cu asistenta medicală. Dar nici nu îmi dădeam seama cât de obositor poate fi, am vrut să renunt la postliceală de multe ori pt ca spuneam gata numai pot, dar ceva imi dădea putere Dumnezeu vedeam cum imi place, cum am cunostinte, cum imi consolidez si practic unele cunostinte. Si încet, încet am ajuns să pot face fată, sper să finalizez acest an. Dar pot să spun ca am simtit cum îti vine să plângi si Dumnezeu te ia în brate si te poartă El, cum te ajuta trebuie doar să te încredintezi si să te rogi, mare este această taină. Iar în această seara am zis ca nu mai trebuie să aman mărturisirea mea pentru ca Sfântul Nectarie mi-a reparat si conexiunea la internet, aveam nevoie pt a-mi descărca pt facultate si scoate la imprimantă si desi folosise tatăl meu calculatorul, în seara aceasta nu mai mergea internetul. Când am sunat la firmă unde am contractul în urma evaluării mi-au zis ca nu am placă de retea instalată si trebuie să instalez un driver de la unitate eu nu mă prea pricep pe partea de IT si nici nu stiam care din cd-uri să le folosesc si printr-un gând am zis Sf Nectarie să mă ajute ca am nevoie de internet. Si apoi la fel de repede am si primit răspuns să închid calculatorul si să il deschid si asa am facut si a mers. Atât de repede aude Dumnezeu rugăciunile noastre si tot ce gândim noi mai mult decât credem. Doamne îti multumesc si păzeste-ne pe noi. Doamne miluieste!


Bianca, 03-11-2015

  Doamne ajuta, dragii mei! Iata ca mai sunt doar cateva zile pana la sarbatoarea cea mare a Sfantului nostru iubit, o mare bucurie pentru noi toti, care dam marturie despre ajutorul primit de la Dansul. Si ce binecuvantare avem noi, cei care ne putem inchina la racla sa. Pentru cei care sunt din Bucuresti, si nu numai, duminica la ora 18:00 se face priveghere pentru ziua Sfantului, la Manastirea Radu Voda. Sa venim, dragii mei, in numar cat mai mare, sa ii aducem multumiri Sfantului si Slava bunului Dumnezeu pentru toate pe care ni le rabda. Sa facem un efort si luni, sa ii aducem o floare, sa ii citim Acatistul, sa il imbratisam, si sa ii spunem ca il iubim, ca tare bun este Sfantul, si sa multumim Domnului si Maicutei ca ne binecuvanteaza cu Sfinti buni si dragi. In marea Sa mila, Domnul nostru asculta rugaciunile Sfintilor si ale Maicii Sale; noi, pacatosi si tarana fiind, primim mare ajutor prin mijlocirile Sfintilor. Cum altfel sa le multumim decat daruindu-le din sufletul si din timpul nostru? Mare bucurie duhovniceasca ne aduce ziua de 9 noiembrie. Sa ne rugam asadar unii pentru altii, pentru cei care sufera, pentru bolnavii, sarmanii, batranii, copiii nostri, pentru cei ce ne iubesc si pentru cei ce ne urasc, pentru sanatate, inteleptire, sporire in credinta si mila, si sa cantam intr-un glas: Bucura-te, Sfinte ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Adriana, 03-11-2015

  Sfinte drag, ajuta tinerii raniti sa se vindece si pe cei plecati dintre noi sa mearga in lumina. Tragediile ar trebui sa ne uneasca in rugaciune caci pe multi numai minunile dumnezeiesti ii mai pot salva.


Tusca63, 05-11-2015

     Doamne ajutã-ne!
  Vreau sã mãrturisesc ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii noastre dragi- Sf. Maria, al Domnului nostru Iisus Hristos, al tuturor sfintilor si în special sf. Nectarie, sf. Mina, sf. Nicolae, sf. Ioachim si Ana, sf. Spiridon, sf. Cuvioasei Parascheva, sf. Ioan Botezãtorul, sf. Paisie de la Neamt, sf. Efrem cel Nou, sf. Filofteia, sf. Serafim de Sarov, sf. Ioan Rusul, pãrintelui Arsenie Boca, pãrintelui Iustin Pârvu în ziua de 30 octombrie când am trecut, cu ajutorul Lor o mare cumpãnã, atât eu cât si soþul meu. Multumesc din tot sufletul pentru mila revãrsatã de acesti minunaþi sfinti cãtre mine pãcãtoasa. Nu am cuvinte sã multumesc pentru pacea si linistea pe care le simt mai ales când sunt cu gândul la Ei. Doamne binecuvânteazã-ne, pãzeste-ne si ne ocroteste.
  Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pãcãtosii!


Alena, 05-11-2015

  Multumesc Sf Nectarie. Sunt însărcinată la aproape 40 ani, aveam sângerări care nu se opreau desi luam medicamente. Intr-o seara mi-am facut o cruce pe burta cu mir de la Sf Nectarie, iar a doua zi dimineată sângerarea a încetat. Multumesc.


Manuela, 05-11-2015

  Multumesc Domnului ca asculta rugaciunile Preacuratei Maicii sale, ale Sfantului Nectarie si ale tuturor sfintilor care se roaga pentru noi. E asa de bun cu noi Domnul nostru Preaiubit si Sfintii care se roaga pentru noi pacatosii. Toate Le face pentru noi si spre mantuirea noastra. Orice durere si suferinta este pentru mantuirea noastra. Multumesc inca o data pentru toate ce le primesc in viata mea, Ii multumesc Domnului ca ma iubeste si imi da toate cele de trebuinta sufletului si trupului mei. Ii multumesc Sfantului Nectarie ca se roaga pentru noi si pentru fetita mea, pentru sanatatea ei si ca o ajuta de fiecare data cand ii cer ajutorul. Ii multumesc Domnului pentru toate binecuvantarile pe care le revarsa asupra noastra. Slavit fie Domnul in veci. Amin.


Adina-Ioana, 05-11-2015

 Inca o data Dumnezeu si-a aratat milostivirea fata de mine pacatoasa. Astazi tata m-a chemat sa merg cu el sa ia cartofi iar eu ma simt rau, ma doare capul, ma doare in piept, am subfebra si cand stau uneori in picioare simt ca ma prabusesc la propriu. Mai am si o stare de deznadejde, de pierdere. Nu stiu cum, dar rugaciunile catre Dumnezeu si Maica Domnului de cerere sa ma pot duce spuneam: \"Ajuta-ma Doamne ca nu pot, Maicuta Sfanta nu pot, stii ca mi-e frica si ma doare in piept, nu vreau sa merg la supermarket\". Cand am iesit din casa, alta poveste, parca ma purta cineva. Doamne multumesc, inca o data pentru mila Ta caci imi stii pacatele si stii cat sunt de grele! Da-mi putere sa fiu a Ta intru totul! Amin! Si multumesc si tuturor sfintilor grabnic ajutatatori care nu ma lasa niciodata la greu. Amin.


Ioana, 05-11-2015

  Slava lui Dumnezeu pt tot! Astăzi sora mea a avut examenul de conducere, întreaga familie s-a rugat Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Arsenie, Sf Mina si l-a luat, câtă fericire. M-am rugat ca tatăl meu sa nu mai bea, are patima betiei desi este bolnav si acum nu mai bea. Multumesc ca în fiecare zi în viata noastră se petrec minuni. Cumnata mea nu putea rămâne însărcinată a zis ca s-a rugat Sf Nectarie si acum are deja 4 luni. Rugati-va. Dumnezeu e lângă noi. Amin.


Mihaela P., 05-11-2015

  Doamne ajuta! Acum doua zile, mamei mele i-a fost foarte rau, tusea incontinuu si la un moment dat nu mai putea respira, im facea doar semne si abia mi-a spus ce are; Domnul Dumnezeu m-a ajutat de nu mi-am pierdut cumpatul; inainte de a suna la salvare, am ingenunchiat in fata unei icoane facatoare de minuni, numita\" Maica Domnului, potoleste intristarile noastre\", icoana pe care o am in camera mamei mele, apoi am uns-o pe mama cu ulei sfintit si am pus Icoana sfantului Nectarie pe mama mea, facand cu ea cate trei cruci. I-am spus mamei mele sa nu se sperie, ca sfantul Nectarie este chiar cu noi, acolo! In foarte scurt timp, mama s-a linistit si a reusit sa doarma foarte bine, pana dimineata. Multumesc Doamne Dumnezeul nostru pentru ale Tale faceri de bine! Domnul Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe toti cei care au pierit in incendiul din Bucuresti si sa le intareasca familiile sa treaca peste aceasta tragedie! Doamne ajuta, tuturor!


A.O., 09-11-2015

  Minuni se intampla mereu trebuie doar sa ne rugam cu multa credinta! Saptamana trecuta sotul meu imi dadea o veste foarte rea. Avea probleme la locul de munca si risca sa isi piarda postul. Am fost extrem de suparata si speriata apoi mi-am dat seama ca singura scapare este rugaciunea. M-am rugat mult si mi-am dat seama ca cel mai bine ar fi sa merg la manastirea Radu Voda pentru a ma ruga si a vorbi cu parintele duhovnic. M-am rugat la Sfintele moaste al Sfantului Nectarie si la indemnul parintelui am inceput sa citesc si Acoperamantul Maicii Domnului. Acum, dupa o saptamana lucrurile au revenit la normal, problema s-a rezolvat si totul pare ca a fost doar un vis urat. Voi continua sa ma rog si sa  multumesc Bunului Dumnezeu pentru aceasta minune. Aveti incredere si cand va loviti de probleme nu ezitati sa cereti sfatul bunului parinte duhovnic pe care il aveti. Doamne ajuta!!!


Angelica, 09-11-2015

  Azi noapte nu puteam dormi. Ma durea tot corpul. Nu mai stiam ce sa fac. Medicamente nu mai puteam lua pentru ca le luasem seara inainte de culcare si-mi venea sa urlu. Am folosit putin mir adus de la Manastirea Radu Voda de la Sf. Nectarie si intr-un sfarsit am adormit pana dimineata. M-a ajutat. Nu-mi venea sa cred ca nu mai simteam durere cand cu o jumatate de ora in urma ma invarteam si nu stiam ce sa fac. Acum pare banal ceea ce tocmai am relatat dar in momentele acelea de durere si neliniste realizezi ca minuni se intampla si tot ceea ce trebuie este sa crezi.


Adriana, 09-11-2015

  Multumesc Maicuta Sfanta, Parinte Nectarie, Parinte Arsenie Boca, Sfantul Nicolae, Sfantul Spiridon, Sfantul Efrem, Sfantul Ioan Rusul, Sfantul Dimitrie, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, Marele Mucenic Mina, Sfantul Anton, Sfanta Parascheva, Sfanta Rita Si Sfanta Marta. M-au ajutat in necazurile mele si in nevoi, am reusit sa ies din toate cu ajutorul lor. Am citit si Psalirea de 3 ori cu tot sufletul pentru a imi deschide calea spre mai bine. Acum pot sa respir si eu ca am iesit din greutati cu ajutorul rugaciunilor si ajutorul tuturor Sfintilor. Maicuta Sfanta m-a ajutat in timp ce citeam Paraclisul Maici Domnului, in fiecare zi cand citeam, simteam cum ies din apa care ma ineca din valurile vieti care ma tranteau la pamant. Mare este putera lor si daca ne rugam cu suflet curat, ajutorul nu intarzie sa apara. Doame ajutane tuturor Maicuta Sfanta!


R., 09-11-2015

Sa nu-l uitam nicio clipa pe Sfantul nostru drag, Nectarie!
El este salvarea celor care se roaga lui si lui Dumnezeu.
El stie ce are nevoie fiecare si mereu sta langa noi.
Daca as scrie tot ajutorul lui, as umple aceasta pagina.
Maine, 9 noiembrie, este ziua lui. Sa nu uitam asta!
Un om pe care nu degeaba l-a iubit Dumnezeu!

  Sfinte Nectarie, te rog sa ramai in viata mea si a celor de langa mine tot timpul, clipa de clipa, acum, aici, si dincolo, in eternitate! Te rog sa nu ne parasesti niciodata, caci tare bine este cu tine.
  Multumesc Iisuse Hristoase, multumesc Sfinte Nectarie!

Aceasta este una din multele icoane pe sticla pe care le-am pictat intru slava acestui mare sfant:

http://i269.photobucket.com/albums/jj49/roryta/Religioase/Picture001.jpg


Dimitrie, 09-11-2015

  Vreau sa-i multumesc Sfantului Nectarie pentru ca a aranjat lucrurile astfel incat astazi de hramul sau sa astept la coada la moaste exact cat a trebuit. Am stat la coada atat cat sa am timp sa ii citesc acatistul, dar am ajuns la timp si la serviciu.
  Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Carmen, 09-11-2015

  Buna ziua ma numesc Carmen si as vrea sa va marturisesc si eu minunile Sfantului Nectarie. Sunt in Italia de 10 ani si vreau sa va spun ca am cunoscut sfantul acum 2 ani cand intro zi am citit pe net despre viata si minunile lui. De atunci nu putine au fost minunile care le-a facut cu mine pacatoasa. In primul rand m-a ajutat atunci cand bunica mea a fost internata in spital pentru un ictus iar sfantul a tinut -o in viata pana cand am ajuns eu in tara ca sa pot sa o mai vad; m-am rugat mult sfantului iar El m-a svuotato. Azi de ziua sfantului s-a petrecut a alta minune. De putin timp m-am mutat in alt oras si-mi doresc sa gasesc un servici. Vineri am fost sunata de o agentie la care am trimis cv si ghiciti cand trebuie sa ma duc la un interviu???  Azi, exact de ziua sfantului. Sper ca sfantul sa faca o minune cu mine pacatoasa si sa pot sa incep lucrul cat mai curand posibil. Cu ajutorul sfantului Nectarie, sfantului Efrem cel Nou si sfantului Arsenie Boca la mormantul caruia am fost anul acesta si care m-a ajutat mult si mi-a indeplinit dorintele mele, sper ca toti sfinti impreuna cu Maica Domnului sa ma ajute si sa-mi ierte pacatele. AMIN, multumesc din suflet tuturor sfintilor si Dumnezeului nostru care ne ajuta chiar daca noi pacatuim in fiecare zi.


Dalia, 09-11-2015

  Pentru mine Sfantul Nectarie este Sfantul meu bun si drag. In multe imprejurari l-am simtit aproape si mereu ii cer ajutor. Fie ca sa ramana grabnic ajutor tuturor celor ce au nevoie. Doamne ajuta! Multumesc pentru ca am descoperit existenta Sfantului Nectarie, intr-un moment in care eram disperata, iar el nu a intarziat a ma ajuta.
  Nu intamplator am aflat despre acest Sfant, vreau sa cred ca mi-a fost dat de catre Bunul Dumnezeu, drept ajutor la vreme de necaz. De atunci ma rog neincetat la Sfantul Nectarie, m-am intarit in credinta si stiu ca ma ajuta mereu cand am nevoie. Rugati-va neincetat dragi credinciosi si ajutorul nu va intarzia sa apara. Laudate fie minunile Sfantului Nectarie si puterea Maici Domnului. Doamne ajuta!! Rugati-va cu incredere la Sf Nectarie.   
  Multumesc Sf. Nectarie pt. ajutorul dat! Doamne ajuta!


Miruna, 09-11-2015

  O iubesc foarte, foarte mult pe Maica Domnului, este mereu langa mine, ma asculta mereu, ma ajuta mereu, ma indruma mereu. Am necazuri care m-au secatuit de putere, problemele tin de la inceputul anului si eu nu reusesc sa-mi gasesc linistea si sa rezolv definivitv greutatile care ma apasa. De cateva zile am reinceput sa ma rog catre Maica Domnului, citesc Paraclisul, ma rog si cu cuvintele mele. De fiecare data cand termin rugaciunea realizez ca am inima si sufletul pline de liniste, ca sunt intarita si privesc situatia cu calm si detasare. Am anxietate, asa ca ceea ce se intampla este ceva iesit din tiparele obisnuite. Am incredere ca ma va ajuta sa pun punct pentru totdeauna dificultatilor cu care ma confrunt.
  Rugati-va Maicii Domnului! Iti multumesc din toata inima, Preasfanta Fecioara Maria, nu ma parasi Maica niciodata!


Opris Ramona, 09-11-2015

   Am 26 de ani, si sunt din Baia Mare, Jud.Maramures, iar in vara anului 2012 viata mea a trecut printr-o grea incercare. Totul a inceput intr-o dimineata, cand m-am trezit amortita cu partea dreapta. M-am dus la spital dar cu greu am reusit sa ajung, fiindca imi trebuia numar la sectia neurologie si nu ma primeau decat peste cateva zile. Am reusit sa ajung la o policlinica si am dat de o doctorita foarte cumsecade care mi-a facut un control. M-a trimis la un RMN, si urmatoarea zi am avut rezultatul. Scleroza multipla. Nu stiam ce este, apoi am citit...mult. Au urmat controale spitale din Bucuresti, unde nu s-a confirmat diagnosticul, era o hemipareza dreapta. Multiple accidente vasculare cerebrale ischemie, si mi-a s-a dat un tratament pentru epilepsie partiale, pentru a reduce amortelile, ametelile, tulburarile vizuale, de vorbire, de concentrare si de memorie. In martie 2013, din pacate a trebuit sa ma pensionez pe caz de boala, trebuia sa fac o pauza. Nu vroiam sa aud de asa ceva. Imi era greu sa stau acasa, eram obisnuita sa lucrez, am lucrat de la 19 ani, am facut facultatea in paralel cu munca. Imi placea. In 2013, am mers din nou la control la Bucuresti,s i mi-am dorit tare mult sa ajung la Manastirea Radu Voda, la moastele Sf.Nectarie. Am stat internata in spital o saptamana, m-am interesat de manastire si nu era departe. Am mers, si m-am rugat sfantului, sa ma ajute si sa ma fac bine. Am aflat de un doctor, foarte bun, neurochirurg, de la stiri. Si mi-am facut o programare. M-am dus la un control, tot atunci, si m-a trimis sa imi mai fac la spitalul unde am fost internata inca niste analize de coagulare ale sangelui, care nu mi s-au facut. Am umblat mult... Si in curs de 3 ani de zile, am facut 7 drumuri de Baia Mare-Bucuresti. In 2013, s-a confirmat ca diagnosticul era o malformatie vasculare cerebrala, din cauza careia am facut acele AVC-URI multiple.
  In decembrie 2014, urmatorul control, diagnosticul era urmatorul: Boala MOYA-MOYA, un diagosticul foarte rar, in tara noastra, iar tratament nu era. Eu faceam doar tratamentul pentru epilepsie, dar amortelile imi apareau deja si pe partea stanga. M-am externat, am mers iar la Manastirea Radu Voda din Bucuresti la Sf.Moaste ale Sf.Nectarie. Ma simt bine acolo si imi place. Simt ca Sf.Nectarie e Sf.care ma ajuta, si ii multumesc Domnului ca m-a ajutat sa ajung la sfintele moaste. Am ajuns acasa, inainte de sarbatori, si am trimis actele le clinica privata din Bucuresti, la neurochirurgul despre care am vorbit. M-au chemat la un control, cu tot dosarul, ca erau multe, si RMN-uri, pe 6 ianuraie 2015. Nu puteam sa merg din pacate, aveam comisia pe 10. In mai 2015, am rafacut angiografia cerebrala, intr-adevar aveam boala Moyamoya. Creierul nu se oxigena, se depunde un perete vascular pe arterele si vasele cerebrale, si pe partea stanga nu era vascularizat destul. Nu se putea rezolva decat chirurgical. Nu am vrut sa o fac,dar dl.doctor de care am auzit si la care am fost, am vazut ca face, nu avea caz in tara, la spitalul unde era, dar a facut in strainatate in America si Franta 10 ani. Mi-au aparut probleme si ginecologice, si imi doream sa pot sa imi fac o familie si sa am copii. Din cauza problemei neurologice nu puteam sa fac copii. In august 2015, m-am dus la clinica, sa vad daca pot sa rezolv operatia. M-am uitat pe internet, era foarte scumpa. Nu mi-as fi permis, costa mult 10 000 euro, desi era de 3 ori mai ieftina decat in strainatate. Am o pensie foarte mica de 470 de lei, pensionate de gradul 2 si nu am drept de munca, si am o familie modesta, care nu prea au avut posibilitate sa ma ajute financiar. Da, am lucrat tot acest timp, dar mai putin,sa imi pot plati analizale, drumurile la Bucuresti si controalele, RMN-urile. Am zis sa incerc, si DA! Am fost programata pe 24 sept. 2015 la operatie. Am trecut iar pe la Manastirea Radu Voda, pe la Sf.Moaste ale Sf.Nectarie! M-a ajutat! Am fost reprogramata pe data de 23 octombrie 2015, deoarcece trebuia sa fie si un doctor cardio-vascular, care nu era disponibil pe aceea data. Domnul doctor, mi-a facut operatia gratuita, si ii multumesc din suflet si Sf.Nectarie care m-a ajutat. Nu mi-a fost frica si nu am avut emotii. Am avut incredere in dl.doctor, pentru ca mi-a dorit sa ajung la el, era singurul care facea operatia, si am avut incredere in Sf.Ierarh Nectarie! Operatia a decurs foarte bine, a durat 4 ore si jumatate, nu au fost complicatii si totul este foarte bine. A facut o revascularizare a creierului, nu am avut dureri de cap, si nici stari de rau. Am stat la terapie intensiva pana ziua urmatoare, si in 5 zile m-am externat.Totul a desurs foarte bine. Citesc acatistul Sf.Nectarie cand pot si merg mai des la biserica. Dupa ce m-am externat, am mers din nou la Manastirea Radu Voda, sa ii multumesc Sf.Nectarie pentru ca am trecut cu bine prin operatia grea pe care am avut-o la cap. Acum sunt bine, si urmeaza sa merg din nou la control si bineinteles la Manastirea Radu Voda, la Sfintele Moaste. Am citit multe minuni ale Sf. Ierarh Nectarie si ii multumesc ca si cu mine a facut o minune! M-am rugat lui, si port mereu de 2 ani, la mine acatistul ,iconita, si mir de la manastire. Si,imi doresc sa ajung in Eghina, in Grecia, cand o sa imi permit financiar. Ii multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfintului Ierarh Nectarie pentru ajutor! Doamne ajuta tututor si multa sanatate! Ramona Opris, Baia Mare - 2015


Adriana, 09-11-2015

  Mari sunt minunile pe care le-a adus in viata noastra dragul si Marele Nostru Sfant Nectarie! Datorita lui am descoperit calea cea ingusta dar atat de placuta a mantuirii, mantuirea prin credinta! Ii multumesc mamei male, ea este cea care mi- a vorbit pentru prima data de Sfantul Nectarie de la Eghina. Am fost de doua ori acolo, odata cu 2 prietene si apoi cu sotul meu. Ne dorim foarte mult sa ajungem si anul acesta la Eghina, sa ne rugam, sa ne linistim si sa ne reculegem acasa la Parintele Nectarie. De cand a ajuns in viata si in casa noastra unde icoana si fotografii ale Dansului sunt la mare cinste, toate au capatat o turnura pozitiva si desi traversam o perioada foarte grea, minunile intamplate in viata noastra nu inceteaza sa apara, minuni care se intampla prin oamenii de langa noi sau prin oamenii noi pe care ii cunoastem. Dumnezeu lucreaza prin oameni si chiar cand te gandesti ca nu mai vezi nici o scapare.,cu credinta si cu rugaciune se intampla minuni, se rezolva tot ce iti doresti sau pentru ce te rogi, este absolut minunat si absolut incredibil! Cum spunea si sotul meu: Credinta ma tine! Astazi cand sarbatorim ziua dragului nostru Sfant Nectarie vreau sa-i multumesc din toata inima pentru cum ne- a schimbat in bine viata noastra si a tuturor copiilor nostri! Nu vom inceta sa povestim tuturor despre ajutorul si puterea Ta nemarginita Dragul nostru Parinte Nectarie!


Steluta, 09-11-2015

  Multumesc Doamne ca îmi daruiesti atata dragoste si bunătate prin Maicuta Sfanta, Sfantul Duh si Fiul Tau Scump Iisus si Sfintii Tai Dragi si Protectori: Sfantul Arsenie Boca, Sfantul Nectarie, Sfantul Mina, Sfantul Nicolae, Sfantul Stelian ocrotitori meu după nume, Sfantul Serafim de Sarov, etc, toti sunteti minunati si va iubesc ca îmi sunteti alături în această perioadă care nu este deloc usoara. Am ajuns asa cum mi-am dorit la Prislop, la Scumpul Arsenie Boca, a fost minunat si parcă pentru moment am uitat de toate cu asa o atmosferă plăcută si binecuvantata de prezenta Duhului Sfânt alături de Tine Sfânt Drag, te iubesc si ajuta-mă ca tu stii tot ceea ce simt si am pe suflet. Ms pentru această călătorie Sfinte Drag!!! Binecuvanteaza-i pe toti cei dragi sufletului meu si care nu-i cunosc, iarta-i si ocroteste-i cu Iubirea Ta atât de mare si dragă. Slavă Tie Doamne, Slavă Tie pentru toate darurile minunate!!! Astăzi să nu uit ca este ziua de prăznuire Sfântului Drag Nectarie, multumesc ca m-ai ales si pe mine o păcătoasă să ai grijă de mine si te-ai uitat la durerile mele sufletesti si trupesti si pentru toate Binecuvântările Tale si Sfantul Ilie si Iosif de la Partos!!! Va iubesc si va multumesc scumpii mei protectori ca mă iubiti asa mult si Binecuvanteaza-i pe scumpă mea familie, prietenii si colegii dragi de la lucru. Amin!!!


Nicoleta, 09-11-2015

  Vreau sa-i multumesc Maicii Domnului si Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat la servici, am 3 zile de cand m-am mutat la un nou loc de munca, trebuia sa fac o retea si nu reuseam, imi dadea erori, nu am mai facut niciodata asa ceva, si doamna directoare zice: ai terminat si eu nu reuseam intrasem in panica; am zis in gandul meu ca plec nu mai stau ca nu o sa ma descurc dar cu ajutorul Sfantului Nectarie am reusit sa rezolv aceasta problema. Adevarul e ca niciodata nu m-a lasat la greu, intotdeauna m-a ajutat. Doamne ajuta!


Simona, 09-11-2015

   Acum un an, am avut o nemultumire, o suparare si am plans toata noaptea; Dimineata aveam ochii atat de umflati de plans incat nu am putut sa merg la serviciu; Ma durea tot corpul, imi venea rau; Ma obisnuisem sa plang, sa fiu geloasa, suspicioasa, plangeam ca o disperata; Incepusem cu cateva luni inainte, rugaciunile catre Sf.Arsenie Boca si catre Sf.Efrem cel Nou, aveam si am dragoste si nadejde in Maicuta Domnului si gand de recunostinta spre multi alti sfinti, care au ramas prezenti in inima mea, in viata mea; Spre ingerul meu pazito. Incepusem sa simt indrumarea Sf.Arsenie Boca, pas cu pas ma invata cum sa gandesc, cum sa-mi exprim dragostea, cum sa fug de gandurile rele, cum sa am incredere in cel iubiti.
  Deodata, am simtit cum un indemn, un gand nou incepe sa-si faca loc cu staruinta in inima mea-Sf.Nectarie. Sf.Arsenie Boca parca imi arata o adresa, cand am citit-o cu atentie, am vazut ca era vorba de manastirea Sf. Nectarie din Grecia; Nu am dat atentie gandului, dar am revenit la acea adresa, atunci am inteles ,,Sf.Nectarie o sa te ajute sa nu mai plangi, fiindca nu ai motiv. Persoana iubita nu-ti da motive sa plangi; Tu le cauti; Si asa a fost, nu am mai plans din gelozie, din ciuda sau neincredere; Daca am avut lacrimi, au fost din speranta, dragoste, multumire, rugaciune. Am invatat sa iubesc, sa pretuiesc, sa ma vindec. Am invatat sa traiesc. Este luna noiembrie, in curand vor fi sarbatori de suflet: ale Sf.Nectarie, ale Maicutei Domnului, ale Sf.Arsenie Boca. Nu sunt cuvinte suficiente prin care sa multumesc Domnului, pentru bucuriile si mangaierea ce mi-o da prin Maicuta Domnului, prin ingeri si sfintii iubitori; Eu, familia mea, cel drag mie, toti multumim, slavim pe Domnul si spunem ,,Minunat esti Doamne intru sfintii Tai !


Mirela, 09-11-2015

  Slavit sa fie Domnul impreuna cu sfintii! Multumim MAICII DOMNULUI, SF NECTARIE, SF EFREM CEL NOU, SF NICOLAE, SF GHEORGHE, PARINTELUI ARSENIE BOCA, SF FILOFTEIA! Cu ajutorul lor am invins cancerul, de doi ani sunt in remisie si sper sa nu recidiveze niciodata, sa avem prunci sanatosi si sa- i crestem cu frica de Dumnezeu pana la batranete. Doamne ajute-ne, asculta ruga nevrednicilor robilor tai! Amin!


Maria, 09-11-2015

  Am promis sa dau marturie despre ajutorul primit de la Sf Nectarie si Sf Luca al Crimeii. Ma durea o masea de cateva zile si nu puteam sa dorm, incepusem sa iau multe calmante care nu isi mai faceau efectul si m-am dat cu ulei sfintit de la candelele sfintilor si durerea mi-a trecut. Va multumesc din suflet!


BSM, 12-11-2015

  Sfinte Nectarie, vreau sa scriu ceva, in aceasta zi minunata, dar nu imi gasesc cuvintele. Imi pare rau ca nu m-am rugat mai mult, minunat esti intre sfinti. Privesc deseori la fetita mea, Anastasia, darul primit de la Tine, si parca nu realizez ce minune mare ai savarsit cu noi. Stiu ca fiecare mama isi vede copilul ca fiind cel mai frumos si destept, dar eu nu am cuvinte sa iti multumesc. Te rog din toata inima mea sa o tii sanatoasa, sa o ocrotesti la fiecare pas al ei in viata. Ajuta-ma te rog sa ma intorc pe calea cea buna, sa ma rog mai mult, sa fiu mai toleranta, sa ajut mai mult, sa nu mai judec pe cei din jurul meu. Iti multumesc pentru tot. Arata-mi ce trebuie sa fac. Doamne ajuta.


Elena, 12-11-2015

  Doamne Sf Nectarie astazi este ziua praznuirii tale. Cum putem noi pacatosii sa-ti multumim tie pentru tot ceea ce ne dai? Nu sunt vrednica de cat ajutor mi-ai dat! Si astazi eram disperata ca nu stiam cum sa platesc rata, mergeam in masina si ascultam acatistul Sfantului, am ajuns acasa si am trimis un mesaj unei persoane sa ma ajute, am primit mesajul pozitiv. Doamne iti multumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine. Ii multumesc  Maicutei noastre, Domnului Nostru Iisus Hristos, Sf Mucenic Mina, Sf Spiridon, Sf Paraschiva, Sf Nicolae, Sf Arsenie Boca, Sf Fanurie, Sf Efrem cel Nou, Sf Xenia, Sf Mihail si Gavril si tuturor sfintilor care mijlocesc pentru noi. Doamne ajuta-ma pe mine pacatoasa, necazurile mele le stii faca-se voia ta.


Simona, 12-11-2015

  Inca o data aduc slava si multumiri Domnului Iisus Hristos, Bunului Dumnezeu Tatal, Fecioarei Maria pentru ajutorul dat. M-am rugat Lor, am citit si acatistul Sfantului Nectarie, al Sfantului Nicolae, al Sfantului Mina. De ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gabriel le-am cerut si Lor ajutorul. Si Sfanta Parascheva si Sfantul Ioan Botezatorul au mijlocit ca sa se indeplineasca rugamintea mea. Recunostinta si multumiri!


Mona, 12-11-2015

  Doamne ajuta! Sfinte Nectarie Vreau sã îți multumesc ca ai fost alãturi de mine în clipele grele ale vieții mele. De câte ori am rãmas fara paine pe masã tu ai sãvârșit pentru mine și familia mea minuni. Sfinte Nectarie te rog din tot sufletul meu ajutati-ma, credințã mea este slabã, sufletul mi- e plin de pãcate dar te rog din tot sufletul meu Ajuta-ma în rezolvarea problemei mele care o am. Necazurile mele le ști, te rog din tot sufletul meu ajuta-ma. Iarta-ma Doamne! stiu ca nu sunt vrednicã și nu merit dar Sf.Nectarie fie-ti milã de sufletul meu. Doamne ajuta!


Georgiana, 12-11-2015

 

  Vreau sa multumesc Sfantului meu drag Nectarie pt ajutorul sau in gasirea unui loc de munca. Dupa 40 de zile ce citit acatistul minunea s-a infaptuit. De atunci viata mea s-a schimbat. Doamne ajuta!


Larisa, 12-11-2015

     Sfantul Nectarie a mijlocit pentru gasirea unui loc de munca !!!
  Se intampla anul trecut pe vremea aceasta, la inceputul lunii noiembrie. Eram foarte deznadajduita deoarece afacerea mea nu mergea bine si tot ce imi doream era sa gasesc un loc de munca stabil. Cum eram foarte suparata am cazut in genunchi la icoana Sfantului Nectarie si l-am rugat cu lacrimi sa ma ajute sa gasesc un loc de munca, i-am spus ca nu vreau bani multi, vreau doöar un loc de munca unde sa ma duc si de unde sa ma intorc acasa, iar daca este posibil locul acela de munca sa fie spre mantuirea mea. Dupa ce am terminat rugaciunea nu a trecut o jumatate de ora si am primit un telefon de la o prietena care m-a intrebat daca sunt interesata de un post intr-o importanta institutie si exact pe profilul meu. Nu-mi venea sa cred !!! Sfantul sa lucreze atat de repede, intr-un chip atat de minunat ??? Desi nu sunt la prima intamplare minunata cu Sfantul Nectarie, am ramas pur si simplu fara cuvinte. Pentru prima data in viata mea am intrat pe site-ul acelei institutii care are mai multe centre si nu mica mi-a fost mirarea sa vad pe ecran poza Sfantului Nectarie si centrul care ii poarta numele. Mi-au dat lacrimile cand am vazut. Habar nu aveam ca au un centru cu numele Sfantului Nectarie; ulterior, in acest centru am facut si toate analizele de sange in vederea angajarii. O mana nevazuta m-a ajutat la examenul pe care l-am sustinut pentru ocuparea postului ptr ca nu eram singura concurenta pe acel post. Ce stiu sigur insa este faptul ca am avut langa mine un aliat puternic: pe Sfantul Nectarie! Nu voi inceta tot restul vietii mele sa-i multumec pentru privilegiul si binecuvantarea de a-l cunoaste si pentru toate lucrurile minunate pe care le-a adus in viata mea. Mi-a schimbat viata. Mi-a aratat calea spre blandete, bunatate,smerenie si iertare..calea spre lumina !!!
  Aceasta marturie sper sa fie spre folosul duhovnicesc al celor ce citesc minunile Sfantului Nectarie. Sfinte Nectarie, te rugam sa duci rugaciunile noastre in fata tronului lui Dumnezeu. Amin.


Cristina, 12-11-2015

  Multumesc din suflet sf Nectarie, ocrotitorul meu, multumesc TATALUI CERESC, PREACURATEI MAICII DOMNULUI, DOMNULUI IISUS HRISTOS, SF. EFREM CEL NOU, PARINTELUI ARSENIE BOCA, CUVIIOASEI PARASCHEVA si tuturor sfintilor pt iubirea lor! ms Doamne ca ai primit rugaciunile mele si fratele meu e bine, nu are nimic grav si cu tratament, cu regim si sfanta ta iubire se trateaza; multumesc ca durerea de spate s-a ameliorat, aproape ca nu o mai am, am promis Sf Ierarhe Nectarie ca voi marturisi ajutorul tau; te iubesc din inima. Doamne iarta ma pentru tot si ajuta ne tuturor sa punem inceput bun de mantuire si ne izbavesti de iadul cel vesnic si dureros. ALILUIA, ALILUIA, ALILUIa, slava Tie Dumnezeule!!!!!


Deny, 12-11-2015

  Multumesc Sf Nectarie, Sf Ioan-Rusul, Sf Maici Parascheva, Maicii Domnului pentru minunea facuta cu soacara mea. Fiind in coma si dupa o operatie la cap nimeni nu ii mai dadea nici o sansa ca isi va reveni...dar si-a revenit miraculos dupa 2 sapatamani de stat in coma. Cum a deschis ochii a cerut de manacare si acum de la reanimare a trecut-o la salon si suntem tare fericiti ca poate vorbi si nu si-a pierdut memoria. Drumul pentru recuperare va fi lung dar cu credinta si speranta stim ca va reusi cu ajutorul Sfinitilor, ea fiind acum paralizata pe partea stanga. Minunea s-a intamplat ca si-a revenit. Doamne ajuta cu multa sanatate pe toata lumea si pe soacra mea! Amin!


Andreea Corina, 12-11-2015

  Încep aceasta marturisire spre sfârsitul zilei de 9 noiembrie 2015. Desi aveam icoana Sfântului Nectarie în casa, desi stiam cât de mare sunt dragostea si puterea lui, povestea mea constienta începe în primavara acestui an. Tocmai aflasem ca urma sa ma reclame cineva pentru motive inventate si pline de rea intentie. Satula de comentarii si vorbe aiurea, am intrat într-o papetarie-librarie sa cumpar o agenda. Am profitat si am trecut si pe la carti. Aveam o sacosa destul de mare si destul de grea cu care am darâmat o carte. O istorie. Am pus-o la loc. Mi-am mai rasucit si am mai darâmat o carte. Am ridicat-o, dar nu mi-am dat seama de unde cazuse. Vânzatoarea mi-a spus sa o las acolo, undeva. Nu mi-a venit. Cazuse cu ultima coperta în sus, asa am ridicat-o, dar nu se vedea niciun loc liber...
  Am întors cartea sa vad din ce categorie ar putea fi. Era o carte depre minunile Sfântului Nectarie. Am cumparat-o imediat. Tot drumul spre casa m-am gândit ca Sfântul ma trasese pur si simplu de haina. Am început Acatistul, dar nu am reusit sa îl termin. Neplacerile pluteau prin jurul meu. Am lipsit o saptamâna din tara, iar la întoarcere ma asteptau doua vesti proaste: tatal meu si prietena mea cea mai buna trebuia sa-si faca amândoi biopsie. Mai aveam o cunostinta cu un cancer operat, operatia reusise, dar dupa un an au aparut complicatii. A fost momentul în care am decis ca trebuie sa-l citesc, cu orice pret, cele 40 de zile propuse. La sfârsitul perioadei aveam rezultatele biopsiilor: iesisera bine. Slava Tie, Doamne! Multumesc, Sfinte Nectarie!


Liana, 12-11-2015

 Multumesc Sfinte Nectarie pentru ajutorul primit (am promis ca voi scrie pe acest site imediat ce ajung acasa). Noaptea trecuta nu am dormit aproape deloc si astazi am fost foarte obosita; am avut o zi grea cu multe probleme la servici; am reusit cu ajutorul Sfantului meu drag la care ma rugam, sa fac tot ce mi-am propus si sa ajung cu bine acasa--am condus masina aproape 40 km. Ii multumesc Sfantului Nectarie ca sunt bine si il rog sa imi dea somn noaptea, sa-mi alunge gandurile si sa ma pot odihni. Doamne-ajuta!


Ioana, 12-11-2015

  Sf Nectarie, Maica Domnului, Iisus Hristos împreună cu sfintii ne-au ajutat si de data aceasta. Am plecat în excursie în alta tara cu gândul ca Dumnezeu ne va ajuta, nu mai fusesem doar citisem câteva informatii pe net. Va spun din tot sufletul ca noi am fost îndrumati tot timpul, am mers mereu în directia potrivita, am găsit unde sa dormim ieftin, mâncare ok, am simtit ajutorul la fiecare pas, parcă am fi locuit acolo asa de simplu părea. M-am rugat în mod special Sf Nectarie si Sf Mina sa nu cheltuim multi bani si asa a fost, ne-au binecuvântat călătoria si am văzut tot ce trebuia si am ajuns cu bine acasă. Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri, tatăl meu a primit rezultatul la un control la inima, m-am rugat sa fie bine si asa este. Iarta-ma Doamne pe mine păcătoasă ca uneori mă indoiesc, desi nu ar tb nici măcar o secunda. Astăzi îl sărbătorim pe Sf Mina, mereu mă ajuta, rugati-va si lui! Amin.


Mihaela P., 12-11-2015

   Doamne ajuta! La inceputul acestei saptamani, luni, imi promisesem ca voi merge sa ma inchin la o biserica cu hramul sfantului Nectarie, insa, dimineata- cand m-am trezit, am vazut ca ma simt rau si am gandit ca voi merge altadata, mai precis, duminica viitoare. Apoi am regretat si mi-am cerut iertare sfantului...In ziua aceea am avut cateva evenimente peste care nu credeam ca voi trece asa usor, deci, sfantul nu m-a lasat pe mine, pacatoasa, iar in dupa-amiaza aceleiasi zile am aflat o veste minunata: ca la noi in oras vor fi aduse, spre inchinare, moaste ale mai multor sfinti, printre care si sfantul Nectarie! MI se parea ca visez, ca nu aud bine! In noaptea de dinaintea zilei sfantului Nectarie visasem ca ma aflam in fata unei biserici, vis-a-vis de biserica sfantului Mare Mucenic Mina si ma inchinam, alaturi de alti credinciosi. Exact asa s-a intamplat in realitate, in ziua aceea m-am inchinat la moastele sfintilor Mina, Dimitrie Basarabov, Sf. Cuvioasei Parascheva, Sf. Nicolae, care au fost aduse la BISERICA cu HRAMUL SFANTULUI MINA, aflata la noi in oras. A doua zi, au fost aduse la aceiasi biserica si moastele Sfantului Nectarie, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Sf. Ioan Rusul, Sf. Efrem cel Nou. \"Mare este mila Domnului si minunat este Domnul intru sfintii Sai\"
  Cred cu tarie ca mila Domnului si rugaciunile Maicutei Domnului, precum si mijlocirea acestor sfinti minunati au facut ca mamea mea sa treaca peste toate problemele de sanatate pe care le-a avut in ultimele zile, cand ajunsese sa respire foarte, foarte greu si sa aiba si alte dureri si complicatii. Daca ieri abia se tinea pe picioare si abia respira, azi a reusit sa se ridice, sa manance si sa isi prepare singura o supa. Cand am ajuns acasa si am vazut-o, am multumit Domnului pentru mila Sa nemarginita!


Gabriela, 12-11-2015

  Am promis ca voi marurisi una din minuniiele SFANTULUI MEU DRAG NECTARIE; ma durea rau stomacul asa dintr-o data si mi-am dat cu ulei de la sfantul si dupa catva timp durerea a incetat. Vreau sa ii multumesc SFANTULUI MEU DRAG NECTARIE, MAICUTEI DOMNULUI SFANTULUI EFREM, SFINTIILOR ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL SI TUTUROR SFINTIILOR, pt ca mereu fac minuni, totul e sa le cerem ajutorul. Si nu in ultimul rand DOMNULUI ADMIN, care a creat acest site ca ne da posibiitatea sa cititm din minunile SFANTULUI DRAG NECTARIE si sa ne apropiemmai mult de EL SI DE DUMNEZEU!


Cristiana, 13-11-2015

  Dupa ce m-a durut citeva zile urechea am mers la doctor care mi-a zis ca este inflamata tare si nu e bine deloc, mi-a dat tratament si mi-a zis sa vin peste o zi; a 2 zi mi-a zis ca posibil sa fie nevoie de operatie, m-am speriat tare, seara dupa ce imi faceam pansament ma ungeam cu mir de la Sfintul Nectarie iar peste 2 zile cind am fost la control medicul a zis ca tratamentul a dat rezultate bune si nu mai trebuie operatie; aceasta s-a intimplat datorita Sfintului Nectarie caruia m-am rugat sa ma ajute si caruia ii multumesc ca ma ajuta intotdeauna si mereu imi este alaturi. Si pe care il rog in continuare sa ne ajute, sa ne pazeasca de rele si sa ne daruiasca copiii sanatosi  pe care ni-i dorim de mult timp. Multumesc sfinte Nectarie!


Simona, 13-11-2015

  Multumesc Domnului, Maicutei Domnului, Sf.Mina, Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie de la Eghina, Sf.Efrem cel Nou pentru tot ajutorul. Sf.Mina m-a ajutat sa gasesc un lucru pierdut, imediat dupa ce am aprins candeluta. Maicuta Domnului, Sf.Mina, Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie de la Eghina, Sf.Efrem cel Nou si ingerul pazitor m-au ferit de o suparare. Stiindu-mi sufletul nesigur si nevrednic, ingerasul pazitor impreuna cu sfintii dragi mi-au adus gandul "Sa ai incredere"...Nu stiam unde, dar am inceput sa ma rog, si am simtit o liniste in suflet, am simtit ca am incredere; Imediat dupa aceea, a venit momentul de rascruce, dar sfintii in bunatatea lor mi-au adus aminte din nou "Sa ai incredere"...Si am avut, totul s-a rezolvat frumos; Multumesc;
  Multumesc Maicutei Domnului pentru ca in dragostea ei curata, mi-a raspuns la o intrebare care ma framanta; O intrebasem pe Maicuta Domnului ce nume sa poarte copilasul pe care mi-l va da Dumnezeu, care este numele placut ei; Am atipit un minut si am visat un nume; Un nume care are legatura cu ceea ce am cautat. Multumesc pentru raspuns si pentru faptul ca primindu-l, m-am simtit incurajata si binecuvantata.


Emilia, 13-11-2015

  Multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului si sf meu drag sf Nectarie ca m-au vindecat de o infectie. Aveam o infectie care nu se mai vindeca, am fost la medic, mi-a dat tratament dar nu mi-a trecut; dupa ce am inceput sa citesc acatistul sf Nectarie infectia a disparut, sf m-a vindecat. Multumesc ca tot timpul cand intru in panica ma ajuta sa ma linistesc, imi dau putere si liniste sufleteasca. Doamne ajuta!


Stefania, 13-11-2015

  Iti multumesc Sfinte Nectarie prentru ajutorul tau...va multumesc Sfanta Fecioara, Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Partenie, Sfantul Nicolae, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Ioan Rusul si tuturor Sfintilor...multumesc bunului Dumnezeu pentru ca s-a milostivit de mine prin rugaciunile sfintilor. Am fost ieri la ecograf si aveam mari emotii, ma gandeam ca e ceva rau, ceva nu e in regula....dar Sfintii mei dragi m-au ajutat. Inainte sa plec am citit acatistul Sfantului Nectarie si acatistul Sfintei Parascheva si m-am dat cu ulei de la Sfantul Nectarie si acolo am citit din acatistul Sfantului Efrem. La ecograf doamna doctor a vazut ca am hidronefroza la rinichiul drept si o sarcina frumoasa. Si vreau sa va spun ca in vara m-am rugat sfantului sa imi daruiasca un copilas....rezultatul l-am vazut ieri. Multumesc Sfintilor si Bunului Dumnezeu. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!


Andreea, 16-11-2015

  Multumesc sf ierarh Nectarie si Maicii Domnului pt ca mi-au ascultat rugaciunile si nu m-au lasat niciodata; sunt fara munca de 1 an si acum cu ajutorul sf Nectarie si Maicii Domnului maine am un interviu; stiu ca o sa fie bine; rugati-va mereu, Dumnezeu ne iubeste si nu ne lasa la greu.


Elena S., 16-11-2015

  Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie!!! S-au implinit doi ani si trei luni de cand L-am descoperit pe Sfantul Nectarie si Sfantul Mare Mucenic Mina. Viata mea proprie si a familiei mele este schimbata 100%. Saptamana asta nu m-au lasat Sfintii mei dragi impreuna cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Am simtit ajutorul lor, am simtit atingerea lor draga inauntrul meu. Am cerut semne de la Ei, sa-mi arate ca sunt cu mine nevrednica; mi-au dat semne. Nu am cuvinte de multumire pentru tot ce fac pentru mine si familia mea. Una dintre fetele mele a fost bolnava si este pe drumul bun, sotul meu nu este religios, dar cu ajutorul Sfintilor va fi, sunt sigura de asta. Va iubesc din tot sufletul voi stiti asta, chiar daca rugaciunile mele sunt scurte cateodata. Voi le stiti pe toate. Va rog ajutati-ma sa merg pe drumul cel stramt fara sa cartesc.
  Slavita sa fii mereu Sfanta Fecioara, Binecuvantata esti intre femei si Binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Hristos Mantuitorul sufletelor noastre. Sfinte Ierarhe Nectarie mare facator de minuni, slavit sa fii in veci. Si Tu, Sfinte Mucenice Mina mult Patimitorule. Amin.


O femeie, 16-11-2015

    Vreau sa ii multumesc Maicii Domnului pentru marea bunatate pe care mi-o arata de fiecare data cand ma rog catre Ea, dandu-mi liniste, putere, incredere, ajutandu-ma sa rezolv probleme care pareau, de multe ori, de nerezolvat.
  M-am certat cu cineva, este vorba de un om pe care il iubesc foarte mult, cu multe calitati, dar si cu defecte care il transforma intr-o persoana dificila. Este impulsiv, certaret si foarte mandru, nu ar fi recunoscut cu niciun chip ca a gresit si nici nu ar fi fost dispus sa faca primul pas spre impacare. Nefiind primul incident de genul asta, am crezut ca relatia s-a rupt definitiv. Citeam de aproape 40 de zile Acatiste si Paraclise catre Sfantul Nectarie si catre Sfantul Efrem, din cand in cand si rugaciuni catre Sfantul Ioan Rusul, pe care il iubesc foarte mult. Am reinceput sa citesc si Paraclisul Maicii Domnului si am remarcat ca de cate ori imi terminam ma simteam altfel, intarita, linistita, plina de pace. De ziua Sfantului Nectarie am citit cu multa credinta toate Acatistele si Paraclisele lui. Am fost la Radu-Voda, m-am rugat catre Sfantul Nectarie si catre Sfantul Efrem, m-am inchinat la icoana Maicii Domnului, am rugat-o sa ma ajute asa cum stie Ea ca e mai bine.
  Timpul trecea si nu se intampla nimmic, se scursesera aproape doua saptamani de tacere. Cu lacrimi in suflet am mers la biserica Sfantului Ioan Rusu (in Bucuresti se afla in curtea interioara a spitalului Polizu) si m-am rugat cu toata forta catre Sfant sa ma ajute si sa faca cum este mai bine, caci sunt epuizata sufleteste. Pe siteul www.eviasieghina.ro la categoria minuni este marturia unui domn George care povesteste cum sfantul Ioan Rusul i-a vindecat cei doi copii orbi, poate pare naivitate pentru unii, dar eu cred ca este adevarat, il simt pe Sfantul Ioan Rusul foarte bun, foarte bland, foarte puternic, grabnic ajutator si mangaietor. Asa ca m-am dus la racla lui, am citit Paraclisul sau si apoi i-am zis: \"Sfinte Ioane Rusule, ajuta-ma si pe mine si vindeca-ma si pe mine sufleteste, asa cum i-ai ajutat pe cei doi copii orbi si fa cum vrei, dar sa plec vindecata din biserica ta, ca eu nu mai pot sa duc durerea asta si nici nu mai stiu ce sa fac. \" Apoi am fost la Radu-Voda, m-am rugat la fel catre Maica Domnului, catre Sfantul Nectarie, catre Sfantul Efrem si Maica Parascheva. Am ajuns acasa si omul respectiv m-a cautat, ne-am impacat in aceeasi seara, de parca nimic nu se intamplase.
  Multumesc din inima pentru ajutor!
(pentru cei care vor sa citeasca marturia lui George o gasesc la adresa http://eviasieghina.ro/Minuni2.html postata pe data de 22 04 2013)


Iuliana, Constanta, 16-11-2015

 Buna seara, sa va mai scriu inca o minue faptuita de SF Nectarie care ne este ocrotitor si ajutator; locuiam cu chirie intr-o casa de 8 ani, ne-am inteles bine cu proprietarii dar a venit momentul sa evacuam spatiul, (le trebuia spatiul ptr ca fiiul dorea sa casatoreasca); unde sa pleci in scurt timp, ocupati si cu serviciul, copilu la scoala, casa fiind in apropiere cu serviciul si scoala; atunci m-am rugat SF Nectarie sa ne ajute sa gasim o locuinta tot pe aproape, am luat ziaru si am tot dat tf peste tot, casele prin zona fiind ocupate in timp de sezon estival apartamentele costau foarte mult, 250 euro chiria, si Sfantul ne a ajutat sa gasim un apartament in zona mobilat, utilat, cu contract de inchiriere la pretul de 600 lei, pe cand la casa dam 500 lei; venind sa batem palma cu noul proprietar gasim in apartament o singura icoana pusa in biblioteca la vedere cu chipul SF Nectarie; m-a cuprins o nemarginita liniste si bucurie stiind ca EL ne astepta aici, a fost raspunsul rugaciuni la momente grele, multe minuni  a savarsit SF Nectarie cu noi ; daca veti citi acest mesaja sa nadajduiti in ajutorul Lui ca e mare facator de minuni, indrasniti ca orice are rezolvare, multumim de ajutor si Maicii Domnului, slava Lui Dumnezeu ptr tot si toate!


Elena, 16-11-2015

  Saptamana trecuta m-am simtit incontinuu rau, intrasem in panica si depresie. Am facut Acatistul Sfantului Nectarie si m-am rugat pentru liniste sufleteasca si sanatate, iar in aceeasi zi toate starile de rau si apasarile sufletesti pe care le aveam au trecut. M-am simtit mult mai bine instantaneu si m-am linistit complet. Doamne ajuta!


Gabriela, 16-11-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si tuturor sfintilor pentru mijlocirile inaintea Preasfintei Treimi. Am fost grabnic ajutata in numeroase situatii limita, in rezolvarea unor probleme familiale si in restabilirea sanatatii, am fost inclusiv salvata de la moarte, eu si familia. In urma cu aproximativ un an, am preparat cina si am mancat cu sotul in dormitor, pentru a putea supraveghia si bebelusul, acesta trezindu-se frecvent. Aveam de gand sa ma culc direct, fara a mai trece prin bucatarie, intrucat eram foarte obosita. Ceva ma tot indemna sa merg in bucatarie si cu toate ca voiam sa merg la baie, m-am trezit ca merg la bucatarie. Am aprins lumina, am deschis usa, am intrat si in acea clipa am simtit un puternic miros de gaze. Nu stinsesem focul la cuptor, ci doar il facusem mai mic, flacara se tot micsorase, pana s-a stins si ieseau gaze. M-am ingrozit, bineinteles, gandindu-ma ce nenorocire putea sa se intample, mai ales ca aprinsesem si lumina, iar fereastra era inchisa. Multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ferit de moarte! Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si tuturor sfintilor ca mi-au trecut cu vederea greselile si rautatile si m-au ajutat mereu! Slava lui Dumnezeu pentru toate!


Cornelia, 16-11-2015

  Imi era asa de teama, trebuia sa fac o analiza specific femeilor, m am rugat Maicutei Domnului, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Nicolae si Domnului Nostru Iisus Hristos sa ma ajute sa imi ia teama si mi a luat o, acum ii rog din tot sufletul ca rezultatul sa fie bun, am o perioada in care ma simt cam rau, ajutati ma va rog din suflet sa trec peste ea, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste ne pe noi pacatosii, ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Nicusor, 16-11-2015

  Iti multumesc Sf Nectarie ptr ca ne-ai invrednicit sa ajungem in Eghina de ziua hramului tau. Doamne Ajuta!
  Ii multumesc Sf Nectarie ptr tot ajutorul dat. Cu ajutorul Sfantului anul acesta am cunoscut-o pe sotia mea iar in octombrie ne-am casatorit, la doar cateva luni dupa ce ne-am cunoscut. Totul parca a fost aranjat de Sf Nectarie ptr ca foarte usor si repede am facut rost de bani (ptr ca initial am plecat \"la drum\" fara nici un ban) si pregatirile de nunta (restaurant, biserica, nasi, Dj) au curs de la sine. Tot cu ajutorul Sfantului am gasit biserica in care am fost cununati. Noi ne doream ca aceasta sa aibe hramul Sf Nicolae si daca se poate o icoana cu Sf Nectarie (daca nu, ne gandeam sa cumparam noi una micuta). Dar am avut parte de o minune, ptr ca am descoperit Catedrala din Slatina, cea noua, aflata inca in constructie, care adaposteste particele din moastele Sf Nicolae si ale Sf Nectarie, iar in altar se afla pictata o icoana de dimensiuni f mari a Sf Nectarie.
  Ptr noi a fost un semn ca Sfantul nostru drag are grija de noi. Inainte de nunta ne-am inscris la pelerinajul facut de Basilica Travel, a patriarhiei, in Grecia la Sf Nectarie, chiar de ziua Sfantului, la Sf Efrem cel nou si la Sf Ioan Rusul (sfintii nostrii dragi, alaturi de Sf Parascheva) ptr ca am vrut sa mergem sa multumim ptr ajutorul primit, iar asta sa fie “luna noastra de miere”. Printr-un context de imprejurari, am ajuns ca la o sapt de la nunta sa mergem la Iasi sa ne inchinam la Sf Parascheva, in preziua praznuirii sale. Multumim din suflet Sfantului Nectarie si celorlati sfinti dragi: Sf Efrem cel Nou, Sf Cuv Parascheva, Sf Nicolae mare factor de minuni, Sf Ioan Rusul, Sf mucenita Filofteia, ptr minunile facute, ptr rugaciunile ascultate si grija pe care ne-o poarta. Ne rugam in continuare ptr a avea o famile frumoasa, crestineasca, binecuvantata de Dumnezeu cu copilasi frumosi, sanatosi, pe care sa-I crestem in frica de Dumnezeu. Doamne Ajuta!


Mihaela, 18-11-2015

     Bucura-te, Sfinte Parinte Nectarie, mare facator de minuni.   
  Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ca face minuni cu mine in fiecare zi. Cea care m-a impresionat cel mai mult a avut loc foarte repede dupa ce l-am cunoscut pe Sfantul Nectarie (de pe internet, cam acum o luna). Mi-am comandat carti si am citit o particica din minunile lui. Cel mai mult imi doream sa ajung la Manastirea Radu Voda, atunci cand voi putea si voi avea bani (sunt din Suceava si nu reusisem sa ajung niciodata in Bucuresti). Pentru ca aveam multe suparari si necazuri m-am rugat mult Sfantului, il simteam tot mai aproape si la doar 2-3saptamani, printr-o minune am plecat la Bucuresti pentru o zi, la Manastirea Radu Voda. A fost cea mai mare fericire pentru mine, m-am bucurat ca un copil. L-am rugat foarte multe pe Sfantul Nectarie, in fata moastelor, si sunt sigura ca m-a ascultat si ma va ajuta.
  Voi continua sa ii citesc minunile, iar acatistul si paraclisul cat de des pot, si sa ii multumec in fiecare zi ca e alaturi de mine, pacatoasa.
  Va indemn sa va rugati Santului Nectarie pentru ca nu lasa pe nimeni nevindecat trupeste si sufleteste. Doamne ajuta!


Oana, 18-11-2015

   Laudat fie numele Sfantului Nectarie, grabnic ajutator al celor aflati in nevoie, I-am promis Sfantului ca voi face cunoscuta minunea pe care a savarsit-o cu mine, asa ca iata istorisire mea: sunt casatorita cu sotul meu de 2 ani si ne dorim foarte mult un copilas. In luna septembrie, am aflat cu mare bucurie in suflet ca am fost binecuvantati si ca urma sa devenim parinti. Din pacate, bucuria noastra a fost la scurta vreme curmata, intrucat pe data de 11 septembrie am suferit un avort spontan si am pierdut copilasul. Era foarte micut...doar 4 saptamani, insa durearea a fost crunta. Ne-am hotarat din nou sa incercam, dar am simtit nevoia sa ma rog mai mult. Am inceput sa caut pe internet un Sfant care sa ma ajute in nevoia mea, si astfel am dat de Sfantul Nectarie. Am inceput sa ii citesc acatistele, rugaciunile de pe site, precum si viata. Iar ajutorul sau nu a intarziat sa apara. L-am rugat din tot sufletul pe Sf. Nectarie, precum si  pe Sf. Fecioara Maria, pe Sf. Nicolae si pe Bunul Dumnezeu, sa ma ajute sa am un copilas care sa se formeze in mine, iar aseara i-am vazut inimioara pentru prima data la ecograf. Este un sentiment inexplicabil. Slava tie, Sfinte Nectarie, iti multumim din tot sufletul si te rugam sa ai grija de copilasul nostru sa ajunga sanatos pe lume.


Vasile, 18-11-2015

  Prin 2009 am auzit prima data de Sfantul Nectarie si pot sa spun ca pana acum cred ca tot ce mi-am dorit am primit de la El. Pentru unele lucruri nici macar nu m-am rugat in mod expres doar le-am dorit pe undeva, desi in acel moment mi se parea imposibil ca acea dorinta sa devina realitate. Mereu spuneam cand ma gandeam la un lucru care mi se parea imposibil de infaptuit: \"intr-o alta viata\" asta era vorba mea. Si totusi acum stau si realizez ca multe din acele dorinte despre care spuneam in acel fel astazi fac parte din viata mea.


Andreea, 20-11-2015

  Le multzumim din suflet Sfintilor Nectarie si Efrem cel Nou, Maicii Domnului, ca ne-au insanatosit atat de grabnic copilasul. Sambata micutzul Adrian, baietelul nostru de 2 ani, a avut febra 40,2. I-am administrat Ibuprofen, i-am invelit piciorusele in comprese cu apa, dar temperatura se-ncapatana sa stagneze la 40. Disperata, l-am implorat pe Sf Nectarie, ocrotitorul familiei noastre, sa aiba mila de el, ca e doar un copilas nevinovat. Sa ne-ajute sa nu fie nevoie sa ajungem in spital cu el (era noapte, trecut de ora ora 1), sa-i scada febra. M-am mai indreptat cu rugaciuni disperate si catre Sf Efrem cel Nou, grabnic ajutator al copiilor, si l-am rugat sa ne-ajute. Febra a-nceput sa scada incet si in jur de ora 3 avea deja 37. Le multzumesc din suflet pentru ajutorul lor grabnic, pe care am promis ca-l voi face cunoscut, spre a fi marturisirea si altora de folos. Cu drag, Andreea


Elena, 20-11-2015

  Slava bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfintilor in special Sf Nectarie...le multumesc ca au grija de familia mea si fac multe minuni cu noi..acum cateva secunde incepuse sa ma doara o masea, am inceput sa ma rog sf Nectarie si in ateva clipe mi.a trecut durerea..Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!!


Maria, 20-11-2015

  Bunul Sf Nectarie continua sa fie alaturi de mine in fiecare zi si pt asta ii multumesc din suflet...ultima minune infaptuita cu mine pacatoasa a fost ca acum in miez de noapte ma durea foarte tare maseaua iar dupa ce m-am rugat Sfantului, durerea a disparut in cateva minute; multumesc Sfinte Nectarie.


Miluta, 20-11-2015

   Vreau sa fac publica si minunea facuta cu mine. Acum câtiva ani, ma simteam foarte rau. Toata vara nu am putut sa fac nimic. Îmi era foarte rau, în tot corpul. Nu puteam sa stau în picioare decât dimineata, gateam ceva si apoi eram nevoia sa ma pun în pat. M-am gândit, am vorbit cu familia, si ne-am hotarât sa mergem la manastiri, pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Am mers la Suceava, la moastele Sf. Ioan cel Nou, ne-am rugat, am lasat acatist, dupa care am mers mai departe la alte manastiri. Printre altele si la Putna. Am stat peste noapte acolo si a doua zi la slujba, simtindu-ma tot rau. Am hotarât sa mergem si la Iasi, dorindu-mi sa ajung la Sf. Nectarie. Îmi spusese baiatul de el, si faptul ca sfântul l-a ajutat si pe el. (Venind de la cursuri se simtea rau si trecând pe lânga biserica unde se aflau sfintele moaste s-a oprit si s-a inchinat. Când a iesit din biserica si-a dat seama ca nu mai avea nimic. durerea îi fusese luata deodata.) Am mers la slujba cu baiatul, ne-am închinat apoi am mers la apartamentul sau dupa care am mai revenit odata la Sf. Nectarie cu sotul si copii, pentru a se închina si ei. Am mers apoi si la moastele Cuvioasei Parascheva, iar când ne-am întors seara spre apartament am simtit ca nu mai aveam nimic. Toata durerea disparuse. Am plecat de la Iasi, catre casa, în seara respectiva, iar a doua zi am reluat activitatile pe lânga casa, ca si cum nu as fi avut nimic. Îmi pare rau si cer iertare Sf. Nectarie, tuturor sfintilor, Maicii Domnului si Domnului Iisus Hristos, pentru ca nu am facut publica minunea pâna acum, si le multumesc pentru tot binele ce mi l-au facut, si ii rog în continuare sa ma ajute si sa ma ocroteasca, pentru ca sa ma fac bine!


Andreea, 23-11-2015

 Vreau sa-i multumesc si eu sf Nectarie si Maicii Domnului pt ca au avut mila de mine si mi-au ascultat rugaciuniile; era 1can decat nu imi gaseam de munca si acum vreo 2 sapt am inceput sa ma rog sf Nectarie si sf Fecioare Maria acum a te nu sa aleg din doua locuri de munca; acum ma rog pt a le multumi pt miracolul acesta, ma voi ruga neincetat pt ca sf Nectarie ma asculta si il simt aproape; rugati-va neincetat la sf Nectarie si sf Fecioara Maria din suflet ca si cum ii aveti in fata voastra si vb cu ei; multumesc, multumesc. Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.


Adina-Ioana, 23-11-2015

  Multumesc tie Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu ca mi-ai ajutat sa ajung la sfanta Biserica sa ma inchin in fata icoanei tale, in fata icoanei Sfantului Ierarh Nectarie, a Sfantului Mina, a Sfintilor Epictet si Astion, a Domnului Nostru Iisus Hristos acum seara caci macar atat pot sa fac sa vin sa-ti multumesc. Tu-mi cunosti fricile si ma cunosti intru totul, ajuta-mi mie celei neputincioase si slabe. Nu stiu daca am marturisit insa in timpul celei de-a doua facultati in singurul an semestru pe care l-am facut m-am rugat Maicii Domnului, Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, lui Iisus Hristos sa-mi ajute in toate examenele si cea mai mica nota a fost 8 desi doar Dumnezeu si eu stiu cat am putut sa retin in sesiune. Nu au fost notele mele, ci de la Dumnezeu. La cel care am luat 8 am avut lucrarea scrisa de acasa caci nu prea am apucat sa invat si nici nu am prea facut cursuri ca orele erau vinerea de la ora 1 la 4 si proful ba venea ba nu venea si cu toate astea am luat nota 8 si nu am copiat si nu am schimbat lucrarea ca inainte ma inchinasem Maicii Domnului si mi s-a facut rusine de ea si sa o supar. Am vorbit doar cu doamna de la personal ca imi era frica ca-l pic si domnul profesor mi-a marit nota desi nu meritam si sunt nevrednica. Nu ma lasa Doamne al meu ca fara Tine sunt nimic. O seara binecuvantata, pace, liniste, sa dezlege Dumnezeu toate legaturile pizmataretului diavol. Iubire multa. Amin. (am uitat sa mentionez ca mama a facut ciorba de perisoare iar carnea era veche si mi s-a facut scarba la ora 4 si-mi era teama ca nu voi mai ajunge la Biserica sa ii multumesc Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu dar am baut ceai de menta cu sunatoare si am facut rugaciune la icoana Maicii Domnului si am ajuns. Multumesc din toata inima. Amin. )


Emilia, 23-11-2015

  Multumesc bunului DUMNEZEU, MAICII DOMNULUI SI SF MEU DRAG SF NECTARIE ptr ca ne asculta rugaciunile. L-am rugat sa ne ajute pe mine si pe sotu sa gasim locuri de munca, azi am fost in prima zi de munca, il rog pe Sf Nectarie in continuare sa ne ajute, sa ma descurc la lucru; azi sotu meu a fost sunat si chemat la interviu...nu am cuvinte de multumire, multumesc din suflet sf Nectarie. Doamne Ajuta.


Adina-Ioana, 23-11-2015

  Pentru Mihaela din Suceava (care a scris in 18.11). Sfantul Nectarie se gaseste si la Suceava la biserica din incinta spitalului judetean, chiar are si hram si sunt si moaste acolo si nu numai ale Sfantului Nectarie. Eu sunt din Timisoara si am fost anul acesta in concediu, am fost la slujba Sfantului Maslu la bisericuta la care iti zic si nu pot explica prin cuvinte ce am simtit acolo. Daca nu stii inca de ea, te indemn sa mergi. Doamne ajuta!


Titiana, 25-11-2015

  Multumesc Sfantului, ii citesc Acatistul si sper sa imi gasesc un loc de munca. Ii multumesc pentru ajutorul dat fiindca se stricase centrala si nu aveam caldura in casa de vreo 4 zile si asteptam sa vina luni sa pot chema un instalator sa o repare, dar, ca prin minune dupa vreo patru zile, duminica seara au inceput sa se incalzeasca caloriferele. Iti multumesc Sfinte pentru minunea facuta.


Aura, 26-11-2015

  Vreau sa va spun o minune legata de sfintul Nectarie: ma tot gindeam de o vreme cum sa ajung la Bucuresti la Manastirea Radu Voda, cautam pe internet unde este situata in Bucuresti fara sa am in viitor vreo problema de rezolvat acolo. Dupa citeva zile ma suna o colega si-mi spune ca este un curs care ar trebui sa-l facem in aproximativ 5 zile, dupa care era un examen. Am retinut hotel cit mai aproape de sala de curs si am plecat spre Bucuresti. In compartiment o colega din Satu Mare mi-a vorbit de credinta, spovedanie si cum s-a transformat ea dupa o boala grea aplecindu-se mult spre rugaciune, post. Am ajuns la Bucuresti, la hotelul retinut nu figuram cu nici o rezervare, nu-mi venea sa cred, am sunat la numarul de telefon unde am rezervat, mi s-a spus ca mai trebuie sa vin 2 statii de metrou pina la hotelul cu rezervarea. Am luat un taxiu spre hotel, linga hotelul unde aveam rezervarea era la 2 pasi manastirea Radu-Voda; am incremenit, sfintul Nectarie m-a dus acolo de mina, am mers la moaste asa cum mi-am dorit. Iti multumesc sfinte Nectarie.


Roxi, 27-11-2015

 Multumesc Maicii Domnului si Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat astazi intr-o intalnire foarte importanta. Aseara m-am rugat Sfantului si Maicutei noastre sa-mi dea gandurile si vorbele potrivite si ca intalnirea sa mearga bine. Le multumesc din suflet deoarece m-au ajutat chiar mai mult decat credeam ca merit! Doamne ajuta tuturor!


Stefania, 27-11-2015

  Slava Tie, Dumnezeul Nostru, Slava Tie! Multumesc sfintilor pentru ajutorul dat azi..am fost la un control cu sarcina, maine merg la analize, ma rog sa fie totul bine. Multumesc pentru ajutor Sfinte Nectarie, Sfinte Partenie, Sfinte Efrem cel Nou, Maicuta Sfanta, Sfanta Parascheva, Sfanta Ecaterina si tuturor sfintilor. Va multumesc.


Stoian Gabriela, 02-12-2015

  Mulțumesc Sfântului Nectarie pentru faptul ca acum un an m-a vindecat de o boala groaznica și ca pana în prezent mă ocrotește și mă ghidează în viața de zi cu zi. Mulțumesc Maicii Domnului care este ca o mama pentru mine și nu este gând pe care sa nu mi-l audă sau rugăciune la care sa nu primesc răspuns. Mulțumesc Sfântului Nicolae ca mi-a dat prilej sa ajut oameni din păcate mai nefericiți iar după aceea mi-a dăruit o zi minunata și mulțumesc Sfântului Mina ca mi-a ascultat rugăciunile.
  Minunile sunt mici și se întâmplă zilnic. Iar Sfinții sunt mereu aproape și poate credem sau nu, dar ei lucrează pentru noi în fiecare moment. Trebuie sa rămânem buni și sa răspândim dragoste în jurul nostru iar Sfinții ne vor oferi dragostea din partea lui Dumnezeu, prin daruri și dorințe îndeplinite pe care doar El ni le poate face.


Viorica, 02-12-2015

   Am aflat de Sf. Nectarie pe la jumatatea lunii Ianuarie. De atunci am citit despre viața lui și minunile pe care le-a făcut si le face mereu pentru cei care se roagă lui.
  De atunci am început să citesc acatistele când aveam o problemă sau pe cineva bolnav in familie. Mă rugam la bunul Dumnezeu, Măicuța Sfânta, Sfantului Nectarie pentru sănătate si am fost ajutată. Ca mulțumire am citit acatistul sfântului Nectarie timp de 40 zile. În urmă cu o săptămână cineva din familie a fost nevoit să  facă o operație grea la inimă. Atât eu cât si alte persoane din familie ne-am rugat mai mult în această perioadă la bunul Dumnezeu, Măicuței Sfânta si sfântului Nectarie. Operația a trecut cu unele operatii ce au apărut, dar bunul Dumnezeu nu l-a parasit si rugaciunile sfântului Nectarie au fost cu el in sala de operatie. Şi acum pot să spun că s-a trezit, se ridică din pat şi a început să mănânce. Mulțumesc pe această cale Măicuței Sfinte ca a ascultat rugaciunile noastre și a mijlocit pentru noi la bunul Dumnezeu. Doamne Iisuse Cristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii. Amin. Amin. Amin.


Mariana, 02-12-2015

    In vara aceasta, după ce am aflat că au venit moaştele Sf. Nectarie în Republica Moldova, m-am bucurat foarte tare. O părticică din mîna dreaptă a Sfîntului a rămas în satul Dereneu din Raionul Călaraşi. Este exact satul în care m-am nascut şi am copilărit.
  Într-o bună zi, am visat un vis, dar am memorizat din el doar data de 22 noiembrie. La început nu am ştiut ce înseamnă, dar cînd am ajuns în sat la moaştele Sfîntului Nectarie am cumpărat un acatist şi deschizînd prima pagină m-ia sărit în ochi data de 22 noiembrie. Atunci se sărbătoreşte la noi Sfîntul. Au mai fost vise prin care Sfîntul mă Chema la el, în special de ziua Sa. Cu ajutorul Lui am ajuns în sat si am participat la prima slujbă dedicată Lui, aici în Republica Moldova. Mă bucur mult că l-am regăsit după  mulţi ani în care am uitat de existenţa lui.
  M-am casătorit anul trecut şi din cauza unor probleme de sănătate nu putem avea încă copii. Sfîntul Nectarie mi-a apărut în vis şi de data aceasta  liniştindu-mă că nu am nimic, sunt sănătoasă şi nu ar vedea un motiv pentru care să nu am copii. M-a asigurat că după ziua lui de 22 noiembrie voi afla vestea cea mare. Aşa că nu-mi rămîne nimic decit să mă rog în fiecare seara la icoană şi să citesc Acatistul Sfîntului. Chiar şi în fiecare zi imi dă semne că el este aproape şi-mi ascultă rugăciunile împreună cu Maica Domnului mare şi atotputernică. De fiecare dată cînd m-am rugat la Ea, m-a ajutat mai devreme sau mai tîrziu.
  Nu vă perdeţi speranţa şi deschideţi-vă sufletul la rugăciune şi negreşit veţi fi ascultaţi şi ajutaţi.


Maria-Mirabela, 02-12-2015

   Buna ziua, ma numesc Maria - Mirabela si vreau sa va povestesc uitimele mele intamplari considerate de mine minuni.
  Acum aproximativ o saptamana, bunicul meu avea dureri foarte mari de la rinichi, la un moment dat a fost internat in spital. Eu m-am speriat destul de tare si nu stiam cum sa-l ajut, astfel am inceput sa ma rog pentru el Maicii Domnului. Mare minune vreau sa va spuzn ca a facut Maica Domnului ca doar de la o perfuzie administrata bunicul a eliminat o pietricica pe cale naturala, fara operatie, iar in doar 3 zile a fost acasa; o alta minune facuta de Maica Domnului si Sfantul Nectarie cu mine: adica am inceput sa am dureri destul de mari in piept, zona inimii si nu puteam sa respir cum trebuie, foarte greu, m-am speriat, am fost la medic sa imi iau trimitere, dar era in concediu, trebuia sa merg la urgente, insa am hotarat sa merg ziua urmatoare; seara m-am pus sa citesc Paraclisul Maicii domnului si o catisma din Psaltirea Maicii Domnului, timp in care spre surprinderea mea, am respirat cat de cat normal, dupa ce am terminat de citit, m-am rugat Maicii Donului sa ma ajute sa imi treaca, apoi m-am uns cu mir si ulei de la candela Sfantului Nectarie de la Eghina, in zona respectiva. Urmatoarea zi incepuse vizibil sa imi revin, mare minune, nu imi vine sa cred, azi merg din ce in ce mai in spre bine. O alta minune a Maicii Domnului: azi mergand la control cu ochii, vederea nu s-a mai inrautatit si asta e foarte bine, iar asistenta de la optita a hotarat ca rama vechilor mei ochelari era cumparata de la ei, iar ea nefiind cum trebuia (imi era mare, aluneca) mi-a facut o oferta sa primesc gratis lentilele, iar eu sa cumpar doar rama. Rama pe care o aveam cumparata dinainte si astfel nu a mai trebuit sa platesc nimica inafara de consultatie. Mie una mi se par mari miracole acestea si multe altele de la Dumnezeu prin Maica Domnului si Sfantul Nectarie. Ragati-va dragii mei ca Dumnezeu ajuta prin Maica Domnului si Sfintii Sai. Doamne Ajuta !!!


Alexandra, 02-12-2015

 Pentru a nu stiu cata oara Sfantul meu drag m-a ajutat, mi-a ajutat baietelul de numai cateva luni; copilasul meu a inceput sa se simta rau si am dat totul pe seama dintisorilor avand in vedere simptomele, am incercat cu geluri dar el era tot mai agitat, atunci m-am rugat la Sf Nectarie, Sf Treime, Sf Fecioara Maria, Sf maicute Parascheva, Sf Parinte Arsenie si Sf Parinte Paisie sa ii aline durerile copilasului meu; pt cateva ore s-a simtit mai bn dar knd a venit seara a inceput sa fie mai rau, at am inteles k e un semn k tre sa mergem la spital si bn am facut, bn m-au indrumat sfintisorii mei pt k copilasul meu avea o forma usoara de bronsiolita, acum suntem bn si suntem acasa, ma rog in continuare sfintisorilor mei dragi sa fie alaturi de copilasul meu, sa creasca mare si sanatos. Doamne ajuta la toata lumea si la toti copilasii, multumesc din suflet sfintisorilor mei dragi!


Ionel, 02-12-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie ca este alaturi de familia mea, m-am rugat sa scada febra fiului meu si minunea s-a produs, ma rog si sunt sigur ca ma va ajuta sa plec in voiaj, pentru a-mi ajuta familia si sa avem sanatate. Doamne ajuta.


Ioana, 02-12-2015

 Iti multumesc din tot sufletul Sfinte drag pentru ajutorul grabnic primit in atatea randuri si ca m-ai scos la lumina. Marturisesc tuturor ca Sfantul Nectarie mi-a venit in ajutor de fiecare data cand l-am chemat. Multumesc Sfinte bun si te rog, ocroteste-ne pe toti.


Radu Nicolae J., 03-12-2015

   Am 33 de ani si as dori sa multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului si sfintilor pentru ajutorul dat mie si familiei mele.
  Sa va aduc la cunostinta modul in care Dumnezeu a intrat in viata mea: in luna decembrie 2013 am fost operat de colon, iar in urma analizelor a rezultat ca am cancer in stadiu avansat. In luna februarie 2014, verdictul medicilor a venit ca un ciocan, necrutator: cancerul s-a extins la ficat, la mezenter si plamani astfel ca am fost trecut pe tratament cu citostatice mai agresiv. Eu si toti din jurul meu eram lipsiti de speranta mai ales ca chiar si doctorii (chiar daca nu mi-au spus-o in fata) nu prea imi mai dadeau nici o sansa. Ajutorul a venit insa de la Dumnezeu in chip minunat.
  Cu ajutorul bunului Dumnezeu si al tuturor sfintilor, la evaluarea medicala din luna mai 2014, situatia se prezenta stabila in sensul ca boala parea ca a stagnat. Apoi la inceputul lunii septembrie, s-a vazut o minune si mai mare a sfintilor: ceea ce de fapt in luna februarie parea o extindere a bolii este de natura necanceroasa!! 
  De curand la inceputul lunii februarie 2015 mi s-a umflat testiculul stang si toata lumea inclusiv noi cei din familie inclinam spre reintoarcerea bolii, mai ales ca probabilitatea unei “altceva” este mic in astfel de cazuri. Inainte de ecografia recomandata de medici m-am rugat la man. Radu Voda la Sf. Nectarie care a facut o noua minune cu noi, a doua zi dovedindu-se ca de fapt nu este vorba de recidiva bolii.
  In luna octombrie 2015 am hotarat sa mergem sa multumim Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem cel Nou la Eghina, respectiv Nea Makri. Daca la Eghina, iei feribotul si de acolo un autobuz/taxi, spre Nea Makri lucrurile sunt ceva mai complicate, insa Sfantul ne-a scos in cale doi batranei greci deosebiti care ne-au ajutat pe tot parcursul pelerinajului (ne-au insotit si la dus si la intors ca niste ingeri pazitori). Noi consideram ca am primit un nou semn: doamna grecoaica ne povestea ca ea intotdeauna inainte de monitorizare merge la Sfantul Efrem cel Nou si mereu analizele ii ies bine, cee ace ne-a dat si noua mai mult curaj si credinta. In perioada respectiva aveam jene, dar si nelinisti sufletesti, la doua saptamani dupa ce am fost in Grecia jenele au incetat, iar pasii mi-au fost purtati spre un doctor psiholog specializat in pacienti de cancer.
  Incercarile prin care am trecut in ultimii doi ani ne-au intarit in credinta atat pe mine cat si familia mea si, desi la acest moment, am dureri abdominale am credinta si speranta ca Dumnezeu nu ma va lasa nici de aceasta data si imi va mai da zile pe pamant pentru a ma mantui si  sa-mi cresc baietelul de 3 ani si 9 luni.
  Au fost momente in care m-am gandit ca Dumnezeu nu exista sau ca m-a parasit, dar prin ceea ce mi s-a intamplat pana acum, El mi-a aratat ca este bun si indurator chiar si fata de cei mai pacatosi.
  Tuturor celor care au indoieli, va recomand sa credeti cu putere, sa aveti incredere pentru ca Dumnezeu si Sfintii vor asculta rugaciunile si va vor ajuta.


Ana Maria, 03-12-2015

  Buna ziua. Vreau si eu sa marturisesc minunea de care am avut parte Duminica seara, cand dupa 2 zile de munca super obositoare am ajuns acasa si din senin s-a iscat o cearta in casa noastra de am crezut ca nu se mai termina si ca nu se va termina cu bine. Si in timp ce lucrurile degenerau din rau in mai rau eu in gandul meu nu incetam a-l ruga pe Sfantul Nectarie sa aduca iar pace in casa mea si linistea de care aveam atata nevoie. Va spun sincer ca nu am incetat a-l ruga in gandul meu cam 10 minute continuu si mare mi-a fost mirarea cand am vazut cum se linistesc spiritele si cum incet incet reusim sa vorbim si sa comunicam si s-a lasat linistea si pacea iara. Va spun sincer ca numa Sfantul m-a putut ajuta, la cum erau spiritele nimeni nu le mai putea linisti dar puterea Sfantului E MARE DACA CREZI. Nu incetati a crede si a va ruga fiecare cum poate si cum stie mai bine. Doamne ajuta !!!!


Emilia, 03-12-2015

  Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sf Nectarie care ne ajuta si ne asculta rugaciunile..sotul meu a fost acceptat la locul de munca la care a avut interviu, va multumesc din suflet; si eu maine am 2 saptamani de cand lucrez; numai minunile lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sf Nectarie ne-au ajutat sa ne gasim amandoi de lucru intr-un timp asa scurt...va multumesc din suflet, va iubesc Sf Nectarie si Maica Domnului ca ne ascultati si sunteti asa de buni cu noi pacatosii. Amin.


Stefania, 03-12-2015

 Azi am luat rezultatele analizelor si totul este bine ....numai cu ajutorul sfintilor, si le multumesc din suflet ca totul a iesit bine. Multumesc Sfinte Nectarie, Sfanta Fecioara, Sfanta Parascheva, Sfintilor Chir si Ioan, Sfinte Ioan Cel Nou de la Suceava, Sfinte Stelian, Sfinte Partenie, Sfinte Efrem, Parinte Arsenie Boca, Sfinte Stefan, Sfinte Nicolae si tuturor sfintilor. Eram foarte speriata si ma gandeam ca am ceva grav, ca poate o sa ii fac rau fetitei, am citit acatistul Sfantului Nectarie si m-am uns cu ulei, m-am rugat tuturor sfintilor sa ma ajute azi si sa fie totul bine....sfintii m-au ajutat. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!


Valentina, 03-12-2015

  Doamne ca mare este mila Ta! Ii multumesc Bunului nostru Dumnezeu ca prin bunavointa Sa are grija de noi prin intermediul tuturor Sfintilor si deasemenea ii multumesc Sfantului Ierarh Nectarie pentru tot ajutorul acordat in gasirea unei noi locuinte intr-un termen aprope imposibil de realizat, ii multumesc pentru locul de munca din strainatate la care am reusit sa trec toate examenele, ii multumesc pentru ca intotdeauna a avut grija de mine sa trec peste tot felul de probleme. Doamne, iarta-ma pe mine pacatoasa, intareste credinta mea in Tine, ai grija de mine, de familia mea, de rudele mele, de toti prietenii si dusmanii mei si arata-Mi calea spre mantuire! Multumesc neincetat dragului Sfant Nectarie ca vegheaza asupra mea necontenit! Doamne ajuta tuturor!


Georgeta, 07-12-2015

  Vreau sa-i multumesc Sf.Nectarie din toata fiinta mea, si Sf.Maicute si Sf.Iisus Hristos, pentru ca Moastele care au fost aduse in America in Philadelphia prin grija preotului de acolo, m-au vindecat si Sf.Nectarie m-a vindecat de cancer si mi-a ascultat rugaciunile si nu m-a lasat la greu; m-a ajutat si ma ajuta foarte mult! Doamne Ajuta si multumesc ca mare e mila Ta si la mare nevoie ajuti oamenii! Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti cei ce cititi si sa va ajute cu tot ce va rugati!


Liliana, 07-12-2015

  Bine v-am regasit, dragii mei! Am scris aici acum 2 ani cand rugaciunile Sf. Nectarie au fost ascultate de Bunul Dumnezeu si nepoata mea a fost vindecata de o boala f grava la plamani (vindecata  fara nici o urma pe plaman) si acum un an cand descriam pelerinajul in Grecia, la Suroti, la Sf Paisie, in Eghina, la Sf Nectarie si la Nea Makri , la Sf. Efrem cel Nou. Minunati si dragi Sfinti!
  Acum va scriu pentru ca vreau sa va marturisesc inca o minune a Maicutei Sfinte si a Sfintilor iubiti de noi. Acum 2 saptamani am simtit cum se poate schimba viata intr-o singura clipa. Intr-o buna zi, sotul meu, foarte ingrijorat a spus ca a urinat f inchis la culoare. Foarte ingrijorati, a doua zi, am mers la medicul de familie, care i-a dat sa faca un set de analize (sange si urina). Analiza de urina n-a iesit deloc bine (leucocite exagerat de mari, proteine, hematii f multe). La vederea analizelor, dr de familie ne-a indrumat catre urolog si catre Spit. de infectioase sperand ca poate e o hepatita (pe fata dr. se citea ingrijorarea). Am mers in aceeasi zi la urolog, care vazand analizele s-a abtinut in a pune un diagnostic. I-a facut un ecograf si nici atunci nu a putut spune ce e, dar mimica fetei doctorului spunea multe. Ne-a recomandat sa mai facem niste analize de urina si sange. Doctorul, sa-i dea Dumnezeu multa sanatate, ne-a rugat sa-i trimitem pe mail rezultatul de la aceste ultime analize si ne-a spus pasii ce tb sa-i facem in continuare. Trebuia (de altfel, ne-a si programat) la o endoscopie a vezicii urinare sa vedem ce este acolo si, daca era cazul, urma sa facem, apoi, o biopsie si...sa vedem ce urmeaza. Sotul meu avea programata o delegatie in strainatate si nu putea sa amane si, ca urmare, aceste investigatii urmau sa se faca dupa ce se intoarce. Nu vreti sa stiti ce a fost in sufletele noastre! Avem doi copii care inca au nevoie de noi (un student si un elev), avem nevoie unul de altul...Atunci am inceput sa regret fiecare gest nepotrivit sau vorba spusa la suparare, sa-mi dau seama ce inseamna pt mine sotul meu. Stiam ca Sfintii nu ne vor lasa, dar omul are slabiciunile lui. Mi-am amintit un vis pe care l-am avut acum cateva luni: eram in chilia Sfantului Nectarie, in Eghina, stateam in genunchi, cu capul langa pernuta alba si frumoasa de pe patul Parintelui, incercand sa nu o ud cu lacrimile care-mi curgeau pentru pacatele mele. Atunci am simtit pe cap o mana care ma mangaie si o voce care-mi zice \"nu mai plange, nu stii ca sunt langa voi si vin de cate ori ma chemati, ca am venit si v-am ajutat sa se faca bine Andreea (nepoata mea)? Am stiut atunci de ce am avut acel vis...credinta mea era pusa la incercare! Dragii mei, iubitii mei, rugati-va cu toata credinta de care sunteti in stare!! In astea 2 saptamani in care am facut analize am citit Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Sfantului Nectarie, Canonul de umilinta catre Domnul nostru Iisus Hristos, Acatistul Sf Efrem cel Nou, Acatistul Sfantului Paisie Aghioritul (l-am printat de pe net), m-am rugat la Parintele Arsenie Boca si, nu in ultimul rand, Parintelui Ilie Cleopa (parintele care prin \"Ne vorbeste Parintele Cleopa\" m-a facut sa nu mai fiu o oaie ratacita, sper! ). M-am rugat cu toata durerea si credinta de care am fost in stare. L-am sunat si pe duhovnicul meu si prietenii mei duhovnicesti care s-au rugat cu incredere si ei. In sfarsit, a venit ziua pentru endoscopie. Si eu si sotul meu eram cu gandurile sale, incercand sa ne sustinem reciproc. Am mers la doctor, s-a facut endoscopia si...MINUNE!!! Ceea ce cauza sangele din urina era o decompresie a vezicii ( nu se goleste total) si niste vase de sange care se rup relativ usor. Doamne, am crezut ca zbor, imi venea sa-l iau in brate pe doctor si sa-l pup, asa eram de fericita. L-am imbratisat pe sotul meu pe care-l iubesc mai mult ca in prima zi! Dar sa revenim: i s-a dat un tratament si urmeaza sa mergem la control si sa tinem totul sub observatie. Spuneti si voi, dragii mei, cat de minunat este Dumnezeu care, pentru noi pacatosii, a lasat pe Sfintii Sai sa ne ajute.
  Vreau sa va spun ca sotul meu este credincios, dar nu merge cu mine la biserica (inca). L-am dat cu mir si ulei de la candela Sf Nectarie si a Sf Efrem si parca-l vedeam cum ii sporeste nadejdea. Stiu ca tot ce se intampla este pentru mantuirea noastra si indreptarea noastra.
  Nu stiu cum sa va fac sa credeti ca Dumnezeu face cu adevarat minuni. Rugati-va si nu veti fi dezamagiti. Ati vazut cum ne cer anumiti oameni, pe strada, cate un banut sa-si ia o paine? Ma gandesc ca asa ne rugam si noi de Bunul sa ne dea ce-i cerem. Si cum sa nu ne dea? Nu suntem noi copiii Lui?!
  Va doresc liniste in casa, multa dragoste sa daruiti si sa primiti si Sarbatori fericite!


Luminita, 07-12-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie, tuturor sfintilor, Maicutei Domnului si domnului nostru Iisus Hristos pentru toate minunile pe care ni le daruisec zilnic. Pentru ca am fost partasa unei adevarate minuni trebuie sa o impartasesc si voua. La locul de munca s-au facut restructurari si am intrat in somaj. Pentru ca dispuneam de timp suficient m-am apucat sa invat pentru un examen foarte, foarte greu ce presupunea studiu intensiv zilnic de aproximativ 8 ore pe zi. Examenul se dadea in Bucuresti, in mai multe etape, eu fiind din Timisoara si pentru ca auzisem de Manastirea Radu Voda m-am hotarat sa merg si eu la sfintele moaste si sa ma rog, in principal sa iau acel examen. Am fost inainte de fiecare examen la el, am dat vreo 3 examene diferite si pentru ca era concurenta foarte mare, de vreo 25 pe loc, la ultimul examen m-am rugat ca in cazul in care nu iau examenul sa imi gasesc repede un alt serviciu pentru ca eram inca in somaj. Nu am luat examenul final, desi am trecut prin toate etapele dar incepuse sa imi fie o frica enorma ca nu voi gasi nici de serviciu, avand si un copil mic in intretinere, iar sotul neavand un venit suficient. La intoarcere din Bucuresti, dezamagita, am cautat pe internet anunturi de angajare si am gasit unul interesant intr-o institutie mare. Desi credeam ca nu voi avea nicio sansa efectiva, neavand cunostinte care sa intervina pentru mine, cum ma gandeam ca se ocupa astfel de locuri, m-am dus cu curaj sa-mi depun dosarul de angajare. Va spun sincer ca am simtit ajutorul sfantului Nectarie, parca toate usile mi s-au deschis nu imi venea a crede parca acel post ma astepta pe mine. Cand doamna de la resurse umane a ridicat ochii la mine cand i-am inmanat dosarul de angajare, am simtit o mare caldura in inima si o pace imensa, pe loc aceasta oferindu-mi toate datele de organizare a concursului, fiind foarte primitoare, desi pana atunci statea numai cu ochii in dosare si imi spunea sa revin.... Am simtit ca sfantul Nectarie a indrumat-o sa  fie mai binevoitoare sa nu plec si de aici dezamagita ....Pana in ultima clipa am crezut ca nu-i adevarat, am stiut toate subiectele, am luat toate etapele, am luat concursul, foarte, foarte, foarte simplu mi se parea ca in vis,,,si acum cand scriu retraiesc aceeaiasi emotie si fericire.
  Va indrum din toata inima sa va rugati sfantului Nectarie si tuturor sfintilor, chiar va ajuta. Eu de fiecare data cand ajung in Bucuresti merg si la Sfantul Nectarie sa ma rog....


Vasile, 07-12-2015

  Multumim Sfantului Nectarie, Sf.Mina si tuturor sfintilor care ne-au ajutat si poate ca noi nici macar nu stim. Acum 2 ani, sa ne cumparam o masina era doar un vis, care anul acesta s-a implinit. Multumim de asemenea si Maicii Domnului. Doamne ajuta la toata lumea.


Roxana A., 07-12-2015

  Am o mica afacere. De 1 decembrie am fost foarte suparata ca in luna noiembrie nu avusesem decat foarte putin de lucru - am avut lucrari de doar 300 de lei. Am citit in noaptea aceea Acoperamantul Maicii Domnului si in ziua urmatoare am primit de lucru de la ambele firme cu care colaborez, lucrari in valoare de 600 de lei pana pe 7 decembrie (una dintre firme nu-mi mai daduse nimic din luna mai) - le consider cadoul meu de Mos Nicolae :)


Cristina, 07-12-2015

  Buna ziua, bunicutule sfant, in primul rand iarta ma ca nu am mai scris de mult; vreau sa dau si eu marturisire despre ajutorul si drgostea sf ierarh Nectarie pe care o are pt mine pacatoasa; de 1 an jumate am inceput sa ma rog lui, nu prea eram aproape de Doamne Doamne, nici acum nu sunt asa cum mi as dori,dar sper cu voia lui Dumnezeu si cu ajutorul Maicii Domnului sa ma apropii din ce in ce mai mult; in urma unei despartiri de barbatul pe care zic eu il iubeam, am simtit ca lumea s-a prabusit, era singurul baiat din viata mea, nu am avut un alt prieten; eu sunt de etnie roma, el nu era, ne am logodit si urma sa ne casatorim; era un baiat f bun, a plecat in Cehia si a cunoscut o doamna cu copil, mai matura si...m-a parasit ca si cand nu as fi existat; atunci a inceput durerea si suferinta mea, eram o rasfatata, capricioasa, credeam ca am totul, nu aveam nevoie de nimic, credeam ca totul mi se cuvine; viata...mi-a aratat ca fara Dumnezeu nu am nimic; in suferinta mea si noptile nedormite, suspinand cautam pe net o minune care sa il intoarca; asa l_am intalnit pe ocrotitorul meu, m_am rugat lui sa il intoarca, dar baiatul nu s-a mai intors, apoi simteam cum ma linistesc, cum ma mangaie, simt o bine,alinare de fiecare data cand ma rugam sfantuluil usor, usor m-a scos din depresie, m_a ajutat sa imi iau permisul, pe mama mea a facut-o bine, analizelele tatalui si fratelui meu au iesit bine; SLAVA TIE DOAMNE; acum am cunoscut un baiat pe net, vb de un, nu ne am vazut niciodata, am luat o pauza si m-am inchinat sf moaste ale sf Nectarie din Manastirea Fenes si m_am rugat sfantului sa ma ajute sa imi intemeiez si eu o familie; a doua zi baiatul m-a cautat, desi de o luna noi nu mai discutasem. Sper ca sfantul Nectarie sa ma ajute sa fiu cu el, daca este voia lui Dumnezeu si va indemn cu toata dragostea sa va rugati sfantului, pt ca el nu lasa pe nimeni neajutat; nu imi vine mie sa cred cand ma vad acum, cata liniste, pace bucurie si nadejde am in suflet si cum eram inainte de al cunoaste! BINECUVANTAT SA FII TU, DUMNEZEUL NOSTRU! multumesc SFINTE NECTARIE PT TOT AJUTORUL SI DRAGOSTEA TA, TE IUBESC DIN SUFLET SI TE ROG NU MA PARASI NICIODATA!


R., 07-12-2015

  Cineva mi-a spus aseara sa mergem la biserica de care apartin, sa asistam la Slujba Sf. Maslu. Nu stiu cum s-a intamplat, dar m-am trezit in toata valtoarea aceea, cu cei 5 preoti care oficiau slujba, chiar in primul rand. M-am intrebat la un moment dat \"ce caut eu aici?\". Eu, care sunt atat de pacatoasa, eram printre toate acele femei credincioase care vin de ani de zile la biserica aceea, iar la mine este pentru prima oara cand ma duc la Sf. Maslu.
  Evit, pentru ca este supraaglomerata si nu ai loc sa arunci un ac. Ma duc de regula in alta parte, unde este mai lejer. Dar stiti ceva? Cu toata nebunia de acolo, cu cele aproape 3 ore de stat in picioare si cu oboseala specifica, mi-a placut. Mi-a placut la nebunie. Mi-a placut pentru ca eram acolo, printre credinciosi, eu, pacatoasa, eu care am pacate atat de multe... M-am simtit \"primita\", in sfarsit, in Casa lui Dumnezeu. Multumesc, Iisuse Hristoase, multumesc Sfinte Nectarie, ca mi-ati dat bucuria de a fi si eu acolo, si nu oricum, ci in primul rand chiar. Multumesc. A fost frumos si mi-am \"incarcat bateriile\".


Alina, 07-12-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ajutorul dat. Sunt insarcinata si mai am putin pana o sa nasc. Cand am avut 29 de saptamani de sarcina am descoperit ca am colul scurtat si multe contractii, ceea ce putea duce la o nastere prematura. Mi-am adus aminte ca auzisem de un sfant care ajuta femeile insarcinate..Sf Nectarie... Mama mea a venit la mine si am rugat-o sa imi aduca acatistul Sfantului... nu locuiesc in Romania. Am scris aici ca am nevoie de ulei de la sfant si am primit de la trei doamne. I-am promis Sfantului ca o marturisesc minunile sale si ca unul dintre numele copilului va fi Nectarie. Ori de cate ori ii cer ajutorul imi raspunde neincetat. Acum sper sa am o nastere usoara si copilasul sa fie sanatos. Sper sa ajung intr-o buna zi la el acasa...in Eghina. Multumesc Sfinte Nectarie.


Verginia, 07-12-2015

   SLAVA TIE DOAMNE pentru tot ajutorul pe ni.l oferi ! Multumim Maicuta Sfanta pentru mila pe care o reversi asupra noastra, ca nu exista rugaciune neasculta de Tine. Multumim Sfinte Nectarie, cel care ne ajuti neincetat si care ai facut minuni si in cazul mamei mele si nu numai, prin rugaciunile Tale la Bunul Dumnezeu am gasit de fiecare data sprijinul necesar pentru a iesi dintr.o anumita situatie aparent fara rezolvare.
  Acum vreau sa va rog pe cei care cititi aici, daca printre voi exista cineva care are posibilitatea sa ajute o familie foarte saraca, este vorba de o batrana pe nume Loghin Maria si fiul ei Loghin Florian, 80 de ani femeia si 49 fiul, care sunt foarte bolnavi si nici macar nu se pot ajuta unul pe celalalt. Acesti oameni nu au absolut nimic, atunci cand ploua se invelesc si cu un celofan ca altfel ii ploua printre tiglele sparte, nu au nici curent si nici bani sa incarce o butelie, femeia e si senila, surda si aproape nevazatoare. Daca ii puteti ajuta, va rog sa o faceti. Va multumesc. Pentru detalii ma puteti contacta pe mail diana_diana485@yahoo.com.


Adelina, 07-12-2015

  L-am cunoscut recent pe Sfantul Nectarie, prin intermediul acestui site. Desi timpul a fost scurt, 2-3 zile, am inceput sa simt prezenta sfantului parinte prin ajutorul pe care mi l-a oferit la o teza si la durerile frecvente de cap pe care le am. Mi-as dori foarte mult sa primesc putin mir/ulei sfintit de la Manastirea Radu Voda sau celelalte biserici unde se gaseste, alaturi de o iconita. Aici este e-mailul meu adelinaade1998@yahoo.com si sper ca o persoana binevoitoare va citi acest mesaj si ma va ajuta. Drept rasplata am sa ma rog Sf Nectarie si Dumnezeului nostru sa ii rasplateasca inmiit fapta facuta. Multumesc anticipat. Dumnezeu sa fie cu voi toti si rugati-va Sf Nectarie care va va ajuta cat de curand. Amin!


Alexandra Elena, 08-12-2015

   Oricat as incerca, nu gasesc suficiente cuvinte spre a multumi Sfantului Nectarie indeajuns pentru minunile care s-au intamplat in viata mea din momentul in care Sfantul cel bun mi s-a facut cunoascut. Am sa incerc sa redau in cuvinte cateva momente minunate, insa subliniez hotarat faptul ca aceste cuvinte nu pot nici pe departe sa exprime profunzimea extraordinara a evenimentelor intamplate. Incep prin a povesti cum am ajuns la manastirea Sfantului Nectarie din insula Aegina, cu gandul si dorinta de-a ma ruga pentru sanatatea socrului meu, greu incercat de o boala cumplita. In timp ce ma aflam singura langa mormantul Sfantului, o doamna discreta intra in incapere si imi face semn sa ies, indicandu-mi o directie cu mana. Am iesit ca purtata de un vis, am facut cativa pasi si am ajuns ( traind o senzatie de nedescris ) in ceea ce urma sa aflu mai tarziu ca este chilia Sfantului Nectarie. Pasind din hol in dormitorul Sfantului, intalnesc o maicuta care aranja niste petale de trandafir proaspat culese in fata unei icoane cu Maica Domnului. Din nou insist, totul a fost dincolo de cuvinte, iar maicuta, in momentul in care m-a vazut, mi-a intins un boboc de trandafir spre a mi-l darui. Am luat in mana floarea ( ce emotie am trait ulterior cand am regasit in acatistul Sfantului cuvintele \" Bucura-te, cel ce te-ai aratat ca un trandafir proaspat inflorit \" ) si am inceput sa plang, un plans linistitor, trist si limpezitor. Intre timp, a ajuns langa mine si sotul meu, purtat in chilie de aceeasi traire de nedescris. I-am spus printre lacrimi maicutei faptul ca noi am venit sa ne rugam pentru tatal nostru, grav bolnav, iar ea ne-a raspuns cu seninatate in privire sa nu fim tristi, caci Sfantul Nectarie ne va trimite un copil, iar ea ne va spune ce trebuie sa facem. In ideea aceasta, ne-a rugat sa mergem inapoi la mormantul Sfantului ( de unde era sa stie oare faptul ca noi veneam de acolo ? ) iar maica care se afla acolo ne va da un fitil din candela ce arde neincetat la mormant, spre a-l taia in trei si, in timpul a trei zile de post, sa inghit in fiecare dimineata o bucatica de fitil si putin ulei tot din candela Sfantului Nectarie. Tot atunci mi-a mai spus maica niste cuvinte ce mi-au ramas gravate in suflet si anume ca voi sti ca Sfantul a facut o minune atunci cand voi naste copilul si voi vedea fitilul in zona capului ori a manutelor, il voi vedea vreme de aprox. o ora, apoi el va disparea. Mentionez faptul ca, la acel moment, atat eu cat si sotul meu nu ne gandeam la un copil, fiind in necaz cu boala tatalui, fiind totodata intr-o tara straina cu studiile si neavand inca un loc stabil . Nu eram nici genul de cuplu care isi dorea pe lista de prioritati o casa, o masina, bani, statornicie financiara si apoi un copil, dar eram tineri, inca studenti, departe de casa si loviti recent cu boala tatalui. Nu e nevoie insa sa mai precizez ca am ascultat intocmai sfatul maicutei, iar dupa 10 luni de la vizita noastra in Aegina s-a nascut Elena-Nectaria, o fetita frumoasa si sanatoasa, avand, credeti va rog toti cei ce cititi, FITILUL SFANTULUI NECTARIE pe frunte la nastere, vreme de o ora, asa cum ne spusese maicuta.
  Cu ajutorul bunului Dumnezeu am ajuns din nou in Aegina exact in ziua cand fetita a implinit un an, multumind Sfantului Nectarie pentru minunile savarsite cu noi, pacatosii. Marturisesc cu profunda emotie ca, inainte de-a ne imbarca pe feribot spre a parasi insula, fetita noastra a facut primii pasi, exact pe pamantul binecuvantat de pasii Sfantului Nectarie. Pe socrul meu Sfantul nu l-a vindecat de boala trupeasca, insa i-a daruit ceva cu mult mai de pret, si anume vindecarea duhovniceasca, caci l-a intors la credinta prin boala cea grea si noua tuturor ne-a aratat care este adevarata viata, si anume viata vesnica. As incerca sa mai conturez din cuvinte intamplari si momente in care Sfantul Nectarie mi-a fost alaturi, insa ele sunt nenumarate, unele evidente, iar altele discrete, dar pline de inteles si de ajutor minunat. Credeti cu toata puterea voastra si cu profunda convingere in taria rugaciunii si in bunatatea grabnic ajutatoare a Sfantului Nectarie, a tuturor Sfintilor minunati, a Maicutei Domnului si a Sfintei Treimi. Multumesc Sfinte Nectarie, multumesc eu, o pacatoasa care s-a invrednicit de privirea ta! Doamne ajuta!


Oana, 08-12-2015

  Doamne ajuta! Doresc sa aduc si aici multumirea mea Sfantului Ierarh Nectarie pentru tot ajutorul daruit in ultima perioada. Sfantul m-a ajutat sa-l cunosc pe sotul meu, ne-am casatorit in doar sase luni si am mers impreuna la Eghina, chiar in ziua praznuirii Sale. Toate acestea nu le puteam realiza fara ajutorul Domnului, al Maicii Sale si al Sfintilor. Simtim cum Sfantul Nectarie ne ocroteste mereu si ne asculta rugaciunile, fiind unul dintre protectorii familiei noastre, impreuna cu Sfantul Nicolae, Sfantul Efrem cel Nou, Sfanta Parascheva, Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Simon Zilotul. Printre bucuriile pe care ni le-a facut Sfantul Nectarie se numara si aceea de a fi prezent la cununia noastra prin Sfintele Sale Moaste si o icoana pictata in altar la Catedrala cea noua din Slatina. Tot acolo am avut bucuria de a gasi si particele din Moastele Sfantului Ierarh Nicolae, ocrotitorul sotului meu si ale pruncilor ucisi de Irod pe 29 decembrie, ziua nasterii mele. Ne rugam sa avem parte in continuare de grija Sfantului Nectarie si sa ne putem implini fagaduintele. Sfinte Nectarie, mare facatorule de minuni, primeste rugaciunile noastre de multumire, binecuvanteaza-ne familia cu prunci sanatosi si credinciosi, dragoste si intelegere, apara-ne de tot raul pe noi, pe cei dragi si pe tot poporul ajuta-i cu mila Ta pe toti cei care iti cer ajutorul! Daca nu iti cer prea multe, Sfinte Ierarhe Nectarie, te rog sa ma ajuti si de data aceasta sa gasesc serviciu. Doamne ajuta! Amin!


Cristina, 09-12-2015

  Revin si eu pentru a da marturie despre infinitul ajutor primit de la Sf nostru drag Nectarie...eu am dat mereu marturie si voi marturisi mereu cum Sf Nectarie si Presfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara linististesc, potolesc intristarea sufletului nostru ceea ce cred si marturisesc ca este cel mai frumos ajutor ce il putem primi. Sunt un caracter ansios, am suferit de o puternica depresie si totul bineinteles pentru multimea pacatelor savarsite si continuare de a trai departe de credinta, de Sfanta spovedanie, Sf Liturghie, farà post, egoista pana la maxim si multe alte situatii strigatoare la cer. Dar mult Milostivul Dumnezeul nostru nu ne lasa si stie cand si prin ce mijloace sa ne readuca pe calea cea dreapta. Din depresie tin sa marturisesc ca am primit in mod real, palpabil mult ajutor din partea Sfantului meu ocrotitor, sfantul Mare Mucenic Efrem Cel Nou, doamne ce mangaiere sufleteasca este pentru noi!!! Insist mult asupra acestui aspect al linisti noastre sufleteste, sa nu avem Doamne fereste sufletul trist...este asa dureros ca nu sunt cuvinte a exprime prin ce stari incomode si de nesuportat poti trece, de aceea cred si marturisesc ca dragii nostri sfinti au mare putere de rugaciune inaintea Bunului Dumnezeu, linisteste sufletele noastre, ce poate fi mai frumos!!! Sfantul nostru drag m-a ajutat si in alte situatii, una dintre ele fiind atunci cand nepotica mea de doar 3 anisori racise foarte rau, avea o tuse ca atunci cand o apucau crizele de tuse nu se mai opreau, asa ii vine o alta criza de tuse ce a durat 40 de minute, si è disperata micuta mea nepoata, ti se rupea sufletul vazand cum sufera; asa eu m-am adresat cu rugaciune catre Sf nostru drag Nectarie, am citit acatistul dupa care am dat cu tamaie si uite asa imediat dupa c\'è am terminat de citit sfantul lui acatist si am dat cu tamaie, nepotica mea in mai putin de zece minute s-a calmat si a si adormit, multumesc Sfinte Nectarie, multumesc pentru tot si toate bunatatile ce versi in ale noastre suflete in ale noastre vieti!!! O alta minune a Sf ierarh Nectarie impreuna cu Marele Mucenic Mina, Presfanta Cuvioasa Parascheva si cu Presfanta si Preacurata Nascatoare De Dumnezeu Fecioara, m-au ajutat sa inchei cu bine incheierea unui loc de munca, credeti a fost cu mult mai bine decat eu as fi sperat dar cel mai important este faptul ca pentru 10 luni m-au intarit sufleteste, trupeste de a putea lucra in mod linistit si mi-au calauzit pasi in cel mai frumos fel, bineinteles am avut multe momente de frica, tristeze, momente ca nu mai rezistam !!! avem multe neputinte si pacatuim mereu, dar sa nu uitam chiar de pare a fi greu sa ne ridicam si sa o luam de la capat, sa ne spovedim ori de cate ori simtim nevoia, este foarte importanta taina Sfintei Spovedanii, sa mergem sa luam medicament pentru sufletele noastre, eu asa zic mereu!!! Slava lui Dumnezeu pentru toate!!! Presfanta Curata si Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu impreuna cu sfintisorii nostri dragi sa ne calauzeasca mereu pasi si sa ne miluiasca mereu cu preasfintele si curatele lor rugaciuni!!! Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi toti pacatosii!!! va iubesc si Bunul Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe noi toti pacatosii!!! Multumesc frumos.


Andrea, 09-12-2015

  I-am promis Sfantului Nectarie ca daca va face o minune cu mine si iubitul meu, si ne va asculta rugaciunile si ne va ajuta, o sa scriu pe acest site minunea ce a facut-o cu noi, ca sa creada si alti oameni, si sa se roage si sa aiba incredere ca rugaciunile noastre intotdeauna sunt ascultate de sfinti si ca ne ajuta, si in primul rand Dumnezeu, care este bun si milostiv cu noi. Povestea mea este urmatoarea: luni ne-am rugat atat eu cat si iubitul meu sfantului Nectarie sa ne ajute intr-un proces ce il avea iubitul meu la tribunat, este parte vatamata intr-un proces, a fost victima unui accident rutier acum 2 ani, si inca nu s-a terminat proces ce il avea cu paratul si cu firma de asigurari, ca despre asta e vorba. Nici pana acum n-am recuperat de la cei de la asigurari pagubele ce le avem. Si ne-am rugat sfantului Nectarie sa faca o minune si de data aceasta cu noi, deoarece nu e prima data cand ne ajuta si face minuni sfantul cu noi. Ne-a ajutat foarte mult si ne-a ascultat rugaciunile, cu toate ca noi pacatosii ne rugam sfintilor si Bunului Dumnezeu doar cand avem necazuri si suferinte, in rest cand ne este bine, uitam sa ne mai rugam. Ii rog pe toti sfintii si pe Bunul Dumnezeu sa ne ierte pt tot ce am facut si sa ne ajute! Referitor la ajutorul primit de la Sfantul Nectarie, a facut si de data aceasta minuni cu noi si ne-a ascultat rugaciunile. Marti cand am fost cu iubitul meu la proces, totul a reusit f bine, a mers ca pe roate, si nu a fost nici el asa emotiv. Teama lui cea mare era ca avea mari emotii, ca de felul lui el este mai emotiv, si acum ca trebuia audiat, avea mari emotii ca nu stie cum se descurca, mai ales ca n-a mai trecut niciodata prin asa ceva, n-a mai fost pana acum intr-o sala de judecata. Multumesc sfantului Nectarie ca ne-a ajutat si a facut si de data aceasta minuni cu noi, si promit ca o sa citesc Acatistul Sfantului Nectarie si de acum incolo, cand pot, sper sa pot cat mai des. Asadar, rugati-va la sfinti si la bunul Dumnezeu si aveti incredere ca o sa va ajute si o sa se faca minuni! Minunile exista! Si asta o spun din proprie experienta! Doamne ajuta la toata lumea si multa sanatate sa ne dea Dumnezeu!


R., 09-12-2015

   Duminica am fost la biserica, la Sfanta Liturghie. Acolo era asezata o icoana mare, de argint cu Sf. Nicolae. De cum am vazut icoana, m-am simtit ca electrizata. Pur si simplu nu puteam sa-mi iau ochii de la ea. Mi se parea foarte frumoasa, mi se parea ca din icoana ma priveste un sfant foarte frumos, un chip aparte, frumos si bland, si, brusc, mi-am adus aminte ca Sf. Nicolae a fost cel care l-a \"ridicat tot mai sus\" pe Sf. Nectarie. Am stat asa pret de circa o ora si am privit acea icoana si dintr-o data, am simtit imboldul de a ma apropia si de a saruta acea icoana. Ei bine, in acea clipa am simtit un puternic miros de mir, miros pe care nu l-am mai simtit nicaieri in alta parte si niciodata decat doar in Eghina, la mormantul Sf. Nectarie. Am gandit in clipa aceea ca Sf. Nectarie mi-a daruit un cadou: pe insusi Sf. Nicolae. Ei bine, de doua zile simt ca Sf. Nicolae parca este langa mine, parca ma priveste. Ii voi lua pe amandoi ca ocrotitori ai mei. Parca ar fi frati. Ii iubesc pe amandoi si sper sa ma ajute amandoi, pe mine si intreaga mea familie, toata viata.
  Multumesc voua, Sf. Nectarie si Sf. Nicolae si, in primul rand, bunului Dumnezeu, pentru toate minunile din viata mea!


Mihaela, 10-12-2015

  Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie si Maicii Domnului pentru ajutorul pe care ni-l dau in fiecare zi si pentru minunea care au facut-o cu masina noastra care si-a revenit si pentru care nu mai trebuie sa cheltuim bani sa o reparam. Doamne ajuta la toata lumea si sarbatori cu bine.


Simona, 10-12-2015

 Vin din nou sa multumesc din tot sufletul meu de mama care m-am rugat pentru baiatul meu sa-si gaseasca serviciu in domeniul pe care l-a studiat la facultate. Rugaciunile mele au fost ascultate si azi baiatul meu lucreaza ce si-a dorit sa faca de cand a intrat la facultate. La inceput pentru a castiga experienta, pe bani mai putini, dar tot cu ajutorul lui Dumnezeu va evolua si sunt sigura ca va fi bine. Multumim din suflet lui Dumnezeu, Iisus Maicutei Sfinte , Sf. Nectarie si Sf. parinte Arsenie Boca.


Anamaria, 10-12-2015

  Multumesc Sfinte Ierarh Nectarie pentru ajutorul pe care il reversi in fiecare zi in viata mea. Iti multumesc pentru ca mi-ai ascultat rugaciunile in fata icoanei tale si am primit rezultate bune la analizele mamei mele. Slava lui Hristos Ce te-a slavit pe tine, slava Celui ce te-a facut minunat pe tine, slava Celui ce in vremurile cele din urma cu stralucire pe tine te-a sfintit!


Dalia, 10-12-2015

  Iti multumesc Sfinte Nectarie ca te-ai rugat Bunului Dumnezeu sa-i ajute baietelului meu bolnav de enterocolita. Am fot la un pas de internarea in spital pt ca voma si avea tulburari digestive. Tot ce manca si bea, dadea afara. Eram disperati... Ne-am rugat Sfantului Nectarie sa ne ajute, sa nu mai vomeze copilul si asa a fost. Nu a mai varsat nici noaptea, nici dimineata urmatoare, apoi a inceput incet- incet sa manance, iar apoi si-a revenit. Cand am mers la gradinita cu el, am intalnit alti parinti care aveau copii in grupa cu el si ne-au zis ca au fost internati in spital cu copiii, care aveau tot enterocolita. Sunt sigura ca datorita rugaciunilor Sf Nectarie catre Bunul Dumnezeu, copilasul meu s-a facut bine si nu a fost nevoie de internare! Iti multumesc Tata Ceresc! Iti multumesc, Sfinte Nectarie pt rugaciunile tale!


Stefania, 11-12-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie, Maicutei Sfinte, Sfantului Efrem cel Nou si tuturor sfintilor pentru ajutorul dat ieri cand am fost la Iasi si totul a mers bine la controlul prietenului meu...totul merge bine cu ochii. Multumim sfintilor ca nu ne-au lasat. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie.


O., 14-12-2015

  Laudat fie Domnul si toti sfintii Lui; in special Sfantul Nectarie si Sfantul Stelian! Pe mine m-au ajutat foarte mult; mai mult decat as fi crezut eu vreodata. Ieri puiutul meu nu s-a simtit foarte bine si inainte de culcare a ragusit destul de tare. Noi avem antecedente cu laringite foarte grave. Azinoapte numai rugaciunile catre Sfantul Nectarie ne-au scapat de la o vizita la spital! Nu credeam ca scapam, dar uite ca sfantul s-a indurat de rugaciunile unei pacatoase! Iti multumim Sfinte Nectarie si te rugam sa fii in continuare protectorul nostru!. L-am descoperit pe Sfantul Nectarie de putina vreme si tare mi-as dori sa pot sa fac rost de un pic de mir. Oare ma poate ajuta cineva in acest sens? Multumesc anticipat.


Adina-Ioana, 14-12-2015

  Multumesc Sfintei Cuvioase Parascheva ca ne-a ajutat sa ajungem cu bine acasa. Multumesc Maicii Domnului, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Ierarh Nicolae, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Ierarh Ciprian, Sfantului Efrem cel Nou, tuturor sfintilor care ne-au sarit in ajutor in ultima perioada in orice fel de problema (de sanatate, calatorie, intarire in credinta). Am foarte multe ispite de cateva luni incoace, poate si pentru ca nu m-am spovedit mai repede, iarta-ma Iisus al meu si nu ma lasa! Slava Tie, Doamne, Slava Tie! Seara binecuvantata si linistita cu bucurii duhovnicesti. Doamne ajuta! Amin!


Felicia, 14-12-2015

  Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie si Maicii Domnului pentru ajutorul pe care ni-l dau in fiecare zi si in special pentru minunea care au facut-o cu masina noastra care a ramas fara frane si ne-a ajutat si nu am facut accident iar mecanicul a acceptat sa ne repare masina mai ieftin. Doamne ajuta la toata lumea si sarbatori linistite.


Adina-Ioana, 15-12-2015

  Multumesc Sfantului Efrem cel Nou ca mi-a reparat laptopul. Astazi am zis ca voi suna un specialist ca mi se tot blocau paginile insa am pus icoana Sfantului Efrem cel Nou si am zis: \"Sfinte Efrem cel Nou, repara-l tu cum stii\" Si s-a reparat. Doamne ajuta. Multumesc Maicii Domnului, Sfintei Treimi si tuturor sfintilor pentru grija pe care ne-o poarta. Amin.


Bianca, 15-12-2015

    Doamne ajuta, dragii mei! Mai sunt cateva zile pana la marea sarbatoare a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, dar oare cati dintre noi constientizam cu adevarat ce impact, ce responsabilitate, ce bucurie, ce marire, ce minune negraita avem in fata noastra? Imparatul Slavei, Cel ce tine cu mana toata creatia, se intrupeaza, se smereste si ni se daruieste Prunc. Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Sa primim pe cel mai sfant intre sfinti cu iubire, curatentie sufleteasca si trupeasca, post, rugaciune, milostenie, sa ne rugam pentru cei vii si cei adormiti, pentru prieteni si vrajmasi, sa cerem Maicutei Sfinte sa imbuneze inimile tuturor, sa puna in sufletele noastre bunatate si smerenie. Sa ne rugam acum mai mult ca oricand pentru cei sarmani, pentru cei tristi, pentru cei bolnavi, pentru cei singuri, pentru copii si batrani. Sa ne rugam sfintilor nostri dragi sa mijloceasca pentru noi, sa nu ne lase, sa le citim Acatistele si Paraclisele, sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa participam la slujbele Bisericii si sa ne invingem patimile si neputintele, sa ne pocaim si sa ne innoim, caci, oameni buni - Domnul se naste!
  Dragii mei, vin cu o noua marturie a felului minunat in care lucreaza Maicuta Domnului - tainic, nu cu biciul, nu vine cu bocancii, ci vine cu smerenie de Fecioara curate si buna, ca o adiere de vant primavaratic.
  Incepuse Postul de cateva zile si mi-am dat seama ca nu voi putea sa il tin, cel putin in ceea ce priveste alimentatia. Sunt foarte dezorganizata, mananc haotic si cam ce prind. Mi-a fost rusine rau de mine, si m-am gandit ca macar lunea, miercurea si vinerea sa il tin. Si totusi...as fi vrut sa pot face mai mult. Dar ce? M-am asezat in genunchi si am rugat-o pe Maicuta sa ma ajute, sa faca ea cumva sa pot sa fac si eu ceva bine in acest post. Fratilor, daca inainte de acea seara fumam chiar si un pachet de tigari pe zi, din acel moment nu am mai simtit nevoia de asa ceva! Nu concepeam sa nu imi incep ziua cu o tigara si o cafea, sau sa merg la somn inainte de a mai fuma o tigara pe balcon. Ei bine, din acea seara, pur si simplu nu a mai existat nevoie/dorinta/placere pentru asa ceva. Nu am explicatie, nu exista nici un argument logic/stiintific, oricum ar fi, doar ca Maica Domnului s-a milostivit de mine si a indepartat aceasta patima de la mine. Au fost momente grele in timpul asta, au fost stari de nervi, in care in mod normal as fi fumat, dar iata ca de data aceasta nici gand de asa ceva. Si nu e greu, asta este partea cea mai incredibila, nu este pic efort sau lipsa, pur si simplu nu mai exista nimic, dupa 6 ani de fumat ca un turc.
  Cat de minunata este Doamna noastra Imparateasa? Cata smerenie, cata blandete, cat de lin face Maicuta noastra minuni in viata noastra...
  Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine; binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor nostru!
  Sa marim, sa slavim, sa laudam, sa binecuvantam si sa ne inchinam Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, sfintilor si ingerilor nostri, ca multa bunatate, mila, iubire si rabdare au cu noi, pacatosii. Amin!


Maria, 17-12-2015

  Revin pentru a marturisi inca o minune pe care Sf Nectarie a facut-o cu mine pacatoasa...acum cateva luni in urma mi s-a stricat laptopu si reparatiile au costat destul de mult si in seara asta laptopu dadea semne ca s-a defectat iarasi, cauza fiind aceiasi...dupa ce am citit acatistul Sfantului si am uns laptopu cu ulei de la candela Sfantului de la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, acesta si-a revenit. Va urez cu ocazia aceasta sarbatori fericire, cu linistite si pace in suflet. Multumesc Sf Nectarie si tuturor Sfintilor pentru tot ajutoru dat.


Vasile, 17-12-2015

  Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie pentru tot ce face pentru mine. De multe ori ma simt parasit de El si atunci ma gasesc complet singur si dezorientat insa mereu intervine in viata mea chiar si atunci cand cred ca ruga pe care i-am adresat-o in mod spontan nu va fi ascultata. Marturisesc ca fara El sunt un nimeni insa cand e cu mine totul e miraculos. Imi raspunde la unele dileme si intrebari prin alti oameni (cum s-a intamplat chiar azi) intrebari la care nici macar nu am avut curajul sa ma rog pentru ele sau sa cred ca as putea primi vreun raspuns.Fara El sunt un nimic insa cand e cu mine atunci totul e mai mult decat ma astept.


Alina, 17-12-2015

 Ii multumesc Sfantului Nectarie pentru ca m-a ajutat sa nasc un copil perfect sanatos. In timpul sarcinii am fost nevoita sa fac investigatii si un tratament care puteau sa afecteze bebelul si mi se recomandase sa avortez. M-am rugat la Sfantul Nectarie, si nu numai, si m-am lasat in nadejdea Sfintilor si a Maicii Domnului si am nascut un baietel sanatos. Nu incetati sa va rugati si nu va pierdeti nadejdea in Sfinti si in Dumnezeu.Amin!


Maria, 17-12-2015

  Doamne ajuta! Ii multumesc mult Sfantului Nectarie pentru ca mi-a ajutat sa imi schimb locul de munca. Eram disperata ca nu imi voi gasi altceva si voi fi obligata sa raman in continuare intr-un loc care ma distrugea psihic. Il mai rog frumos pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa repar greselile pe care le-am facut, si sa ma pot intelege mai bine cu sotul meu. Dumnezeu sa ne ajute pe toti!


Adriana, 17-12-2015

  Se apropie sfarsitul de an si marea sarbatoare a Craciunului, moment in care multumesc Sfantului meu drag si Maicii Domului pentru toate darurile facute si nemeritate. Tot ce va pot spune este ca de cand l-am intalnit pe Sfant viata familiei mele s-a schimbat si acum stim cu siguranta ca cineva vegheaza asupra noastra neincetat. Doamne da-ne puterea in anul ce vine sa implinim toata randuiala dupa voia Ta, sa ne descoperim sensul si menirea pe acest pamant, sa reusim sa scapam de patimi si vicii, sa ne crestem copilul in adevar si dreptate. Doamne ajuta la toata lumea! Bunule Sfant pazeste si ocroteste casa noastra si in anul ce vine cum ai facut-o si in cel ce trece!


Alexandra, 17-12-2015

  Multumesc din suflet Sfinte Nectarie k ai fost langa mine si m-ai ajutat iarasi, numai cu ajutorul Sfantului am reusit sa rezolv o mare problema, fara ajutorul Sfantului ar fi trebuit sa platesc o suma enorma de bani pt spitalizarea tatalui meu si tot Sfantul l-a ajutat de a trecut cu bine printro operatie! Multumesc din suflet Sfanta Treime, Sf Nectarie, Sf Parinte Arsenie, Sf Parinte Paisie, Sf Maiculite a Domnului si Sf Parascheva si tuturor Sfintilor. Credinta este singurul ajutor.


Dimitrie, 18-12-2015

  Vreau sa multumesc Sfintei Treimi, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor pentru ajutorul pe care mi-l acorda in fiecare zi. Astazi m-am dus sa ma spovedesc si am cerut ajutorul Domnului sa ma pot spovedi dimineata pentru ca nu imi era mai convenabil decat seara dupa Taina Sfantului Maslu. Am reusit sa ajung in timp util, iar doua doamne care chiar daca erau mai in varsta mi-au permis sa ma spovedesc inaintea danselor. Slava Tie Dumnezeul nostru, slava Tie! Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Adina-Ioana, 18-12-2015

 Multumesc Sfantului Pantelimon si Sfantului Nectarie ca ieri cand m-am rugat de-mi era rau, tiut in urechi, stres, durere mare de cap m-au tamaduit si azi noapte cand m-am pus in pat aceiasi poveste. Nu stiu ce am dar ii rog sa nu ma lase caci am mare nevoie de ajutorul lor, al Maicii Domnului si a lui Hristos Dumnezeu. Amin.


Ionela, 18-12-2015

  Am mai scris si altadata despre minunile pe care le-a facut Sfantul Nectarie in viata mea si voi scrie mereu, ori de cate ori ma va ajuta, deoarece stiu ca asa ii multumesc cel mai bine. Sunt fericita ca in sfarsit mama mea a gasit un serviciu si pentru asta iti multumesc din suflet Sfinte Nectarie! Mi se parea aproape imposibil, pentru ca vedeam cum trece timpul si nu gaseam nimic dar de asta e bine sa nu deznadajduim ci sa ne rugam mereu pentru ca numai Dumnezeu stie ce este mai bine pentru noi si cand e bine sa se intample. Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Cornelia, 21-12-2015

  In primul rand vreau sa miultumesc Bunului Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria, maicuta Domnului  nostru Isus Hristos, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Nicolae Sfintei Rita, Sfantului Iuda Tadeu  pentru tot ajutorul primit dea lungul timpului. Am fost tot timpul ajutata in toate problemele,....si mici si mari si grave si putin grave .Problema sunt eu ca nu sunt recunoascatoare niciodata, asi vrea sa fiu mai recunoscatoare, sa citesc acatiste in fiecare zi, sa pot tine post macar in zilele de luni, miercuri, vineri, dar nu reusesc, ideea e ca remuscarile imi apar atunci cand am un necaz, acela e momentul cand ma simt vinovata .Doamne te rog din suflet sa ma ierti, Maicuta Sfanta, roaga Te pentru noi pacatosii, Te rog Doamne Isuse Hristoase, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale sfintilor parintilor nostri, ajutati-ma sa imi iasa analiza bine si sa nu fie nevoie de interventie, Imi e tare teama, Te rog Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfinte Efrem Cel Nou Sfinte Nicolae, Sfanta Rita, ajutati ma si de data aceasta, va rog din tot sufletul. SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE, SLAVA SFINTILOR CARE TE AU SLAVIT, SLAVA TIE MAICUTA A DO NULUI ALILUIA....ALILUIA....ALILUIA!


Marinela G., 21-12-2015

  Sfinte Nectarie,te rog ajuta-ma sa ies din starea de neliniste, anxietate, depresie, panica si insomnie cronica. Te implor Sfinte drag, fa o minune si ajuta-ma sa scap de boala aceasta care ma chinuie de ani de zile, zi de zi. Boala de ochi de care sufar, se pare ca se agraveaza, in ciuda tratamentelor numeroase pe care le-am facut. Te rog scapa-ma de interventia chirurgicala care ar fi periculoasa in cazul meu. Iarta-ma pt deznadejdea in care cad cateodata si nu am puterea de a ma ruga in fiecare zi. Adu pacea si liniste in familia mea si mijloceste la Bunul Dumnezeu, Maica Domnului si Mantuitorul Iisus Hristos, sa ne ierte de pacate si sa il ajute si pe sotul meu, care e disperat pt.ca nu a reusit sa finalizeze inca nici un contract, datoriile s-au marit considerabil si acest lucru il distruge fizic si psihic; iar pe fiul meu ajuta-l sa isi gaseasca linistea sufleteasca si sa reuseasca sa isi gaseasca ceea ce cauta. Parintilor mei, care sunt bolnavi, ajuta-i sa se vindece si sa aiba putere sa lupte cu bolile de care sufera.Te mai rog Sfinte Nectarie, ajuta-le pe prietenele mele Adriana si Monica sa de vindece de Cumplita boala, cancerul. Ajuta-ne Doamne Dumnezeule, Iisuse Hristoase, Maica Domnului si toti Sfintii la care le cerem ajutorul, sa ne scape de necazuri si sa intampinam Sfanta zi a nasterii Mantuitorului Nostru Iisus Hristos, cu bucurie in suflet, pace liniste sufleteasca si iubire. DOAMNE AJUTA!!!


Mihaela Turita, 21-12-2015

  Sunt bucuroasa, am simtit  ajutorul Sfantului Nectarie. Cand ma gandesc la el, ma umplu de bucurie si iubire, uit raul. Iti multumesc, Parintele meu drag! Fii alaturi de mine, desi nu merit. Vreau sa ies din intuneric!


Ursanu Radu-Ionel, 21-12-2015

  Dragii mei,
  Incep povestea mea prin a-I multumi Bunului Dumnezeu, Maicutei Domnului si Sfantului Nectarie ca mi-au dat sansa sa va pot povesti intamplarea mea de viata. I-am promis Sfantului ca de ma va vindeca o sa ii aduc la cunostinta intregii lumi. Ma numesc Radu – Ionel si locuiesc in Iasi. La varsta de 37 de ani, cand eram foarte multumit de ceea ce realizasem pana atunci (aveam o familie reusita cu doi copii frumosi, un baietel de 5 anisori si o fetita cu 2 ani mai mica, o sotie frumoasa, intru-un cuvant eram un om implinit).
  Am studiat Seminarul Teologic Sf. Gheorghe din Roman, apoi Facultate de Teologie Ortodoxa la Iasi, apoi am mai urmat ceva studii si am culminat cu Doctoratul in Economie.”Ce puteam sa am mai mult? “
  Nu v-am zis asta ca sa ma laud, insa cu toate acestea eram mai tot timpul implicat in alte chestiuni si ajungeam din ce in ce mai rar la biserica, iar la un moment dat mai deloc. Nici seara nu ma mai rugam asa cum ma rugam in studentie. Pe data de 3 mai 2014, de ziua tatalui meu, Dumnezeu mi-a dat puterea sa depasesc o mare cumpana.. Am trecut pe la tata, ne-a servit cu bucate alese si la plecare i-am invitat la noi acasa, ca si asa a doua zi era duminica si erau liberi. Au acceptat invitatia. Nici bine nu am ajuns acasa, cam dupa 10 minute aveam sa nu mai stiu de mine. Cazusem din picioare si m-am trezit dupa 10-15 minute cu mama si nevasta dandu-mi palme si udandu-ma cu apa rece. Ajunsesera si salvarea la poarta. M-au dus la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi. Aveam sa aflu mai tarziu ca suferisem o criza comitiala si in urma unui rmn mi-au descoperit o tumora pe creier. Nu a trecut mult pana sa vad dublu, asa ca medicii au hotarat sa ma opereze. Pe 8 mai am fost operat in regim de urgenta. Inainte de operatie l-am rugat pe Sf. Nectarie sa ma fereasca de moarte. (NUMAI LA NEVOIE MI-AM ADUS AMINTE DE DUMNEZEU SI DE SFINTII LUI). Dupa 5 ore am iesit din operatie, am fost dus la reanimare si apoi am fost dus in salon. De acum abia mi-au zis medicii ca incepea lupta cu viata. Nu puteam sa misc piciorul si mana dreapta si vorbeam doar cu da si nu. Tumoarea era pozitionata in apropierea centrilor motorii si a centrului vorbirii. Aveam sa aflu mai tarziu ca tumoarea nu a fost extrasa toata, insa am avut noroc de un instrument relativ nou, achizitionat de spital, care se stricase initial, insa am avut sansa sa fie reparat la timp (AVEAM SA AFLU DUPA ACEEA DE LA MEDICI) care arata medicilor cat de mult sa ia din tumora pentru a nu ramane paralizat (TOT CU AJUTORL LUI DUMNEZEU SI MAICUTEI DOMNULUI SI AL SFANTULUI NECTARIE). Si nu am ramas paralizat; dupa aproximativ o saptamana, mai intai am miscat mana dreapta si apoi am inceput sa merg prin salon.
  Am fost si inainte si dupa vizitat de multi prieteni, colegi si amici. In ochii unora simteam ca au venit la mine ca pentru ultima oara. La analiza anatomopatologica mi-a iesit rezultat: oligoastrocitom grad 3. Cum era mai rau! Tumora maligna! Mai ramasese dupa operatie un rest de tumora. Lucrurile s-au petrecut intr-un ritm atat de alert incat dimineata cand ma trezeam si realizam ca nu este un vis urat si ca e cruda realitate, plangeam si ma rugam Domnului si Sfantului Nectarie sa ma ajute. Ma uitam in ochii copiilor mei si imi imaginam cum o sa creasca ei fara tata. A fost o perioada neagra din viata mea. Cand eram cu psihicul la pamant, cand dupa rugaciune ma simteam puternic. Dupa vreo doua luni, mergand la Bucuresti am ajuns si la Manastirea Radu Voda, unde sunt moastele Sfantului Nectarie. Intr-o Vineri, la Sf Maslu, stand sub policandru, am simtit ca ma picura ceva pe cap (inca nu apucase sa-mi creasca parul dupa operatie). Ma picura o data, ma dau mai incolo. Ma picura a doua oara; m-am uitat si la cei din jur. Ma dau si mai incolo. M-a mai picurat inca de trei ori. Ultima oara am pus mana pe cap sa vad ce e. Si minune: era o textura uleioasa si atunci am realizat ca Sfantul mi-a ascultat rugile. Dumnezeu lucreaza prin sfintii Sai si prin mijloacele Sale si-ti scoate in cale cei de care ai nevoie. Intre timp Dumnezeu a facut sa-l cunosc pe domnul profesor Florea Adrian si deasemeni sa ajung la Viena pentru a face tratament cu chimioterapie si radioterapie. Pe 10 octombrie m-am intors din Austria cu un dor nespus de copii si sotie. Dupa ce am ajuns la racla Sfintei Parascheva pe 14 octombrie, pe 9 noiembrie eram din nou la Bucuresti, la Manastirea Radu Voda, multumindu-I Sfantului pentru ajutorul dat si i-am promis ca revin an de an. In toata aceasta perioada m-am spovedit si am participat la biserica Sf. Nectarie din Iasi la mai multe Sfinte Masluri! Deasemenea am facut mai multe rmn-uri. Tumora a disparut!
  Anul acesta am avut sansa sa merg la Egina, de ziua Sfantului Nectarie pentru a-I multumi pentru ajutor in vindecare!
  DUMNEZEU PRIN INCERCARILE SALE NE ADUCE CU PICIOARELE PE PAMANT LA DREAPTA CREDINTA. FERICE DE CEI CARE NU AU TREBUIT SA SUFERE SUFLETESTE SAU TRUPESTE PENTRU A AJUNGE LA CUNOSTINA ADEVARULUI. SFINTE IERARH NECTARIE MILUIESTE-MA!


Cristina, 21-12-2015

  Multumesc SFINTE IERARHE NECTARIE. MULTUMESC MAICA DOMNULUI, MULTUMESC TATA CERESC, IISUSE HRISTOASE, MULTUMESC, TUTUROR SFINTILOR MULTUMESC, PREASFANTA TREIME MARIRE TIE! din nou nu ne_ai lasat....l_ai ajutat pe tati sa primeasca raspuns bun la proces, tu ai stiut sfinte ca nu dispunem de acei bani sa platim aceea amenda; ai lucrat ca de sarbatori sa merg acasa, sa fiu langa fam mea, stiai ce greu imi va fi singura intr o tara straina, iti multumesc pt tot; te iubesc din inima si indemn pe toata lumea sa se roage sfantului IERARH NECTARIE ca bun si milostiv este, plin de dragoste pentru noi cei pacatosi si plini de patimi care nici macar in post nu facem o schimbare in viata noastra, DOAMNE TE ROG IARTA_NE SI CURATESTE MULTIMEA GRESELILOR NOASTRE!


Gabriela, 22-12-2015

    Buna ziua! Numele meu este Gabriela Ungureanu si sunt din Focsani. Doresc sa va scriu si sa incerc sa va povestesc cum mi-a schimbat viata Sfantul Nectarie si sper sa publicati si povestea mea.
  Incep prin a va spune ca sunt cinci ani, de acum, de cand Sfantul Nectarie a intrat in viata mea. Si spun ca a intrat pentru ca pana in acel moment nu auzisem nimic despre el. In anul 2011, in februarie am aflat ca sunt insarcinata, sarcina care s-a lasat foarte mult asteptata (5 ani), eram foarte fericiti, atat eu cat si sotul meu, dar din pacate aceasta fericire nu a durat prea mult. Cand am facut ecografia morfo-fetala, la 22 de saptamani, am aflat ca fetita mea are o problema la rinichi sau la ficat, o tumora, medicii din Focsani nu stiau sa-mi spuna cu exactitate, motiv pentru care am plecat la Iasi. Aici am intalnit un medic minunat, dr. Nemescu, dar din nefericire pentru noi, acesta ne-a confirmat faptul ca fetita noastra are o problema, nu o tumora, dar are trei rinichi si ca are un ureterocel si din cauza acestuia rinichii nu s-au dezvoltat cum trebuie. Ne-a trimis in Belgia sa incercam sa rezolvam problema, dar nici acolo nu am gasit nicio izbanda. In toata aceasta perioada, in care noi incercam disperati sa gasim o solutie, o persoana apropiata noua, mama nasei mele de cununie, mi-a dat o carte despre viata si minunile Sfantului Nectarie. Am citit-o, dar recunosc ca nu am dat importanta acestui fapt. Acela a fost momentul in care am facut cunostinta cu acest Sfant.
  Atunci cand eram in maternitate, dupa ce fetita s-a nascut, ea era la incubator, nascuta prematur si cu problemele mentionate mai sus, sotul mi-a cumparat o revista. Era sfarsitul lui septembrie, eu am nascut la Iasi si ma asteptam ca in toate revistele sa fie articole despre Cuvioasa Parascheva, dar si in aceasta revista am gasit articole despre Sfantul Nectarie. - A fost al doilea semn de la Sfantul.
  La cateva zile dupa nastere am fost mutata cu fetita la Spitalul de copii Sfanta Maria, acolo am primit de la nasa mea de botez, care locuieste la Cluj, o carte despre viata si minunile Sfantului Nectarie. Acela a fost cel de-al treilea semn, dar si cel care mi-a deschis ochii ca Sfantul vegheaza asupra copilului meu. In timp ce citeam aceasta carte, m-a vazut o asistenta si mi-a spus ca in Iasi exista Biserica Sfantul Nectarie unde se afla Moastele Sfantului. Eu eram in spital, dar eram si in cele 40 de zile de lauzie si nu aveam cum sa ajung acolo, dar l-am rugat pe sotul meu sa mearga la Biserica si sa imi aduca ulei de la candela Sfantului. Sotul meu nu este un om foarte credincios, dar pentru copilul lui a mers acolo si mi-a adus ulei de la candela, dar si mir de la acea biserica. Trebuie sa mentionez ca fetita mea a fost botezata in spital de mine, pentru ca la sapte zile mi s-a spus ca va trebui sa intre in operatie si nu doream sa intre nebotezata, si am botezat-o eu ajutata fiind de parintele meu duhovnic ce se afla la telefon. Eu eram langa incubatorul fetitei, parintele in telefon imi spunea ce trebuie sa zic si asa a fost copilul meu botezat. A doua zi am fost anuntata ca fetita nu va mai fi operata si va trebui sa mai asteptam.
  Au mai trecut multe zile pana la operatie, fetita a fost operata prima data la doua luni si jumatate, operatia a reusit, a fost o operatie de ureterocel, apoi a doua operatie a avut loc la noua luni - operatie de reimplantare bilaterala de uretere. Dupa cea de-a doua operatie, fetita mea nu a mai facut infectie urinara, de unde medicii, desi inca sceptici, spun a fost o reusita.
  Acum sa ma intorc la dragul meu, Sfantul Nectarie, tin sa va spun ca in toata perioada spitalizarii mele si a fetitei, l-am simtit foarte aproape, am simtit ca ne-a ajutat foarte mult. Eu, pana cand fetita mea nu a inceput sa fie bine, nu am reusit sa ajung la Biserica Sfantul Nectarie sa ma inchin. De fiecare data se ivea cate ceva, dar din momentul in care am putut sa ajung sa ma inchin la Moastele Sfantului, pot spune ca totul a inceput sa mearga foarte bine. Fetita mea nu s-a vindecat, adica are o insuficienta renala de gradul III, dar in acest moment nu face tratament si merge la gradinita ca orice copil normal. Desi inca mai sunt probleme, in momentul in care cineva ma intreaba ce face fetita eu spun ca este bine. Spun asta pentru ca eu asa simt, eu simt ca Sfantul o pazeste si o sa o ajute pana la capat. Ma rog la Dumnezeu si la Sfantul Nectarie ca functia renala sa nu se mai strice si sa nu ajungem la dializa sau la transplant, deoarece daca organismul se obisnuieste sa functioneze cu ce are va fi bine, cel putin asa ne spun medicii. In acest moment toti cei trei rinichi functioneaza in proportie de 46%
  La doi ani, fetita mea a trebuit sa faca o analiza care se numeste scintigrafie. Aceasta analiza se face sub anestezie totala, cand s-a trezit din anestezie am intrebat-o pe fetita daca a fost singura, iar ea mi-a zis ca Necta (asa i-a zis ea o perioada) a fost cu ea. La inceput am crezut ca spune asa ca se afla inca sub efectul medicamentelor, dar a doua zi am intrebat-o iar si ea mi-a raspuns acelasi lucru ca Neacta a fost acolo.
  Poate va intrebati de ce am asteptat atat de mult pana cand sa vorbesc despre binele pe care ni l-a facut noua Sfantul. Este o intrebare la care, sincera sa fiu, nici eu nu stiu sa raspund. Acum doua luni, din pacate, am pierdut o sarcina. A fost o perioada foarte grea, dar nasa mea de botez, cea care se si roaga pentru noi foarte tare, mi-a spus ca ar trebui sa povestesc despre minunile traite, aducandu-mi aminte de femeia pe nume Paraschiva care a uitat sa scrie despre minunile facute de Sfantul.
  Recunosc ca am mai avut cateva momente, in aceasta perioada de cinci ani, cand m-am gandit ca ar trebui sa scriu despre binele pe care l-am primit de la Sfantul Nectarie si despre felul cum a intrat el in viata mea, dar de fiecare data se ivea ceva. Dupa indemnul primit de la nasa mea am hotarat sa va scriu, sa va povestesc cat bine a facut acest Sfant fetitei mele si ca in camera ei se afla o icoana cu Sfantul Nectarie care o vegheaza mereu. Il simt tare aproape si de cate ori am un necaz alerg la el, ca stiu ca ma aude. MULTUMESC DIN TOATA INIMA MEA, SFINTE NECTARIE!
Gabriela Ungureanu, Focsani, jud. Vrancea


Stefania, 22-12-2015

  Vreau sa scriu si eu despre minunea primita de la Sf. Nectarie: m-am rugat pt a reusi la examen ....am inceput sa citesc rugaciunea Sf. NECTARIE ..si am mers la examenul scris, nu stiam daca am sa reusesc erau multe persoane cu relatii..eu eram mic copil pe langa ce era la acel examen...am iesit din examen si eram un pic stresata si am picat in deznadejde ca n-o sa intru pt ca s-a copiat pe rupte de cei cu pile..iar restu nu au avut voie sa se miste ca era dat afara..am asteptat raspunsul rugandu-ma la SF NECTARIE..SF MINA ...ARHANGHEL MIHAIL SI GAVRIL..ARHANGHEL SAMUEL, LA MAICA DOMNULUI SI IISUS HRISTOS..Arhanghel Zadkiel...s-a afisat rezultatul la scris ...eram pe lista de Admisi....am multumit sfintilor...din suflet; a urmat dupa 2 zile proba interviu cand am ajuns la examen proba de interviu s-a transformat in proba scrisa fara ca noi...sa stim ..afara pana sa intru era o fata care mi-a spus ca ea stie ce va fi la proba ..eram deja foarte speriata ca n-o sa am sansa din cauza celor cu pile..am intrat, am avut trei intrebari cap coada cu diagnostic, tratament..etc..in sala se copia pe rupte in fata mea, am scris, am asteptat si nu mi s-a parut normal sa copieze si eu sa pic pt cine copiaza c-o sa ia nota mai mare; am facut semn la cele ce ne supravegheau si s-a facut ca nu ma aude si ca nu vede ..desi pe cei fara pile nu ii lasa sa se miste ca le lua foaia si afara, nu mi s-a parut corect si am spus in gura mare ca nu este normal ..au sarit si ceilalti din sala ...si in sfarsit a venit cineva si i-a luat foaia si copiutele A4...de pe banca si au fost date afara si la altele 2 li s-a incercuit pe lucrare daca au copiat le anuleaza si lor ..de unde una a fost anulata din cele 2 date afara si una din cele 2 incercuite respinsa...normal, doar erau pile trebuia sa ia ..cum sa te dea afara si sa apari admis?..in fine m-am rugat sfintilor si am stat in credinta ca Dumnezeu si sfintii vor face dreptate, au aparut si rezultatele ..eram pe lista de admisi..am multumit din nou din suflet Dumnezeu m-a ajutat pt ca am invatat si meritam sa intru. Multumesc Sf Nectarie ..SF Mina ..Arhanghel Mihail si Gavril..Arhanghel Samuel ..Arhanghel Zadkiel..Maicii Domnului si lui Iisus Hristos. Cu adevarat va spun ca Dumnezeu exista si sfintii..rugati-va cu credinta si veti vedea ajutorul ..si cand nu stii nimic Dumnezeu va face in asa fel sa stii si sa iesi cu bine de acolo...si din orice situatie..Multumesc din suflet Doamne .


Ana. B., 23-12-2015

 Multumesc bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, tuturor sfintilor si Sfantului Nectarie pentru ajutorul ce ne-a dat in ultima vreme. L-am rugat sa ne ajute cu operatie de proteza sold pentru mama si pentru tatal meu scoaterea unui neg ( cancer de piele ) pe fata si cu sanatatea mea, a copiilor mei, a lui sora mea si multe alte. Sa stiti ca, cu toate m-a ajutat, nu i s-au parut multe. Toate au decurs bine, ceea ce fara ajutorul lor n-ar fi posibil. Mama este dupa operatie 5 saptamani si este destul de bine, tata a fost operat, este bine, asteptam rezultatul analizei, copilasii sunt si ei bine si eu cumva desi avem multe probleme si multe rugaminti, prin rugaciune si credinta totul va fi bine. Sfantul meu cel drag, ajuta-mi sora, cu sotul ei si micutul lor sa ajunga cu bine in tara, deja sunt pe drum si sa nu stea mult la vama; si te rog pentru toti crestinii dragi tie, pentru cei pe care ai ajutat si cei pe care o sa-i ajuti si la toata lumea sa ne dai sanatate, iubire, pace, sarbatori binecuvantate si liniste sufleteasa. Craciun fericit va doresc si nu uitati sa multumim cu toti bunului Dumnezeu pentru sfintii prin care lucreaza. Doamne ajuta.


Nela, 23-12-2015

 Sfântul Nectarie m-a ajutat din nou la un obiect destul de dificil cu materie multă si profesor destul de dur. Trebuia să iau o notă mare ca să pot intra în examenul practic. M-am pregătit cât am putut pentru test...dar nu am reusit să retin suficient. L-am rugat pe Sfântul meu drag să mă ajute la test că singură nu mă descurc...s-a dat pe 3 numere...eu am fost pe numărul unde am scris toate subiectele si am luat o notă foarte mare. Vă spun sincer dacă eram pe celelalte numere nu luam testul...nu stiam nici un subiect. Doamne ajută tuturor!


Any, 23-12-2015

   Doamne ajuta!
  Nu am mai scris de mult, am avut probleme si cu calculatorul, dar astazi îmi dorii tare mult sa va scriu si uite ca pot.
  Am citit în cartea despre Viata, Minunile, Acatistul Sfântului Nectarie, cuvântul Sau despre cumpatare. Mie nu-mi iese. Am încercat sa nu-i mai cer bani, l-am rugat sa-mi lumineze mintea sa mi-i chivernisesc pe cei pe care îi am. Tot nu-mi iese înca. Azi dimineata citii Acatistul Sf Nectarie întrebându-l în gând de unde sa mai fac rost de bani sa am de Craciun, ca am luat si de la mama si de la fiul meu si-mi era rusine sa mai cer. Si pe la prânz, într-o doara, cu jumatate de glas o întrebai pe o prietena. Urmarea:.....îmi dadu o suma nesperata (mult mai mare).
  Dupa aceea ma gândii ca atât am dat eu la service ca sa-mi repar iar masina, suma ce am considerat-o paguba si ca din cauza ei am ramas fara bani de Craciun. Iarta-ma Sfinte Nectarie pentru putinatatea credintei mele. Sa ma ierte Maica Domnului si alti Mari Sfinti ce m-au ajutat de atâtea ori, ca nu vreau sa le fiu nerecunoscatoare, dar sa-mi deie bani când aveam mare nevoie, nici unul nu mi-au dat asa de repede ca Sf. Nectarie.
  În toamna aceasta am aflat istoria Icoanei Maicii Domnului Prodromita (Înaintemergatoarea), icoana în care fata Maicii Domnului si a Pruncului s-au pictat, nu de mâna de om, ci prin minune dumnezeiasca, la noi în tara, la Iasi. Am cautat pe Net, acest Sf Acatist, al Maicii Domnului Prodromita si citindu-l mi-am schimbat unele conceptii.
  Va îndemn sa-l cautati si sa-l cititi, precum si istoricul Sf. Icoane si sa ne bucuram si sa zicem si noi ca mitropolitul vremii aceleia: \"Cu adevarat, mare dar ne-a daruit maica Domnului prin aceasta minunata si slavita icoana a sa \" Si tot Sf. Nectarie m-a ajutat sa gasesc si sa cumpar mai multe iconite cu M Domnului, Prodromita. Praznicul ce se apropie, al Nasterii Domnului, sa ne ajute sa îl petrecem cu bucurie si multumire sufleteasca. Maica Domnului sa ne ocroteasca, Amin!


Bianca, 23-12-2015

  Se simte Dumnezeirea in aer, dragii mei, mai mult ca in alt moment al anului! Ce moment magic ne daruieste in fiecare an mila bunului Domn, venit Prunc nevinovat, din maretia Cerului. Sa intampinam, dragii mei, Nasterea Celui ce este Mila, Iubire si Bunatate cu sufletul deschis, cantandu-i colinde laolalta cu ingerii, iubindu-ne unii pe altii asa cum El ne iubeste pe noi. Sa cadem in genunchi in fata Tainei Nasterii Sale, sa ii marturisim: \"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!\", sa Il slavim si sa ne inchinam cu smerenie.
  Mari minuni faci, Iubitorule de oameni, Doamne, si multa mila si iubire daruiesti zidirii tale cazute! Pentru fiecare zi in parte, pentru fiecare greseala pentru care nu ne-ai spulberat, pentru binefacerile primate, pentru ca ne suporti, ne iubesti, ne ajuti, ne trimiti ca ajutoare pe ingerii si sfintii tai, pentru ca pleci urechile Tale catre dorintele aparute din micimea noastra, pentru ca ne-ai trimis-o pe insasi Stapana Cerului si a pamantului sa mijloceasca pentru noi, cei ce Te-am rastignit...Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostrum, pentru toate acestea si pentru toate cele stiute si nestiute pe care le faci cu noi - multumire, slava si inchinaciune!


Marinela G., 24-12-2015

  Multumesc Sf. Nectarie, Sf. Mina, Sf. Arsenie Boca, Sf.Efrem cel Nou, Sf. Nicolae, Sf. Ioan Rusul, Sf. Anton, Sf. Iosif, Sf. Pantelimon, Sf. Luca de la Cremeea, Sf. Rita, Sf. Parascheva, Sf.Gregorie Decapolitul, Sf. Spiridon, Sf. Filofteia, Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, Ingerilor Pazitori, si tuturor Sfintilor grabnic ajutatori la care ne rugam, ca sunt tot timpul alaturi de noi si ne asculta rugaciunile. De fiecare data când deznadejdea, indoiala si necredinta se cuibaresc in sufletele noastre, ne iarta pacatele si ne ajutasa ne rezolvam necazurile prin care trecem. Multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Mântuitorul Iisus Hristos, pt.tot ajutorul si Ii rog din suflet sa-mi apere familia de tot raul, sa ne dea sanatate si rezolvarea tuturor problemelor financiare, care ne streseaza. Ajuta-ne ca anul care vine sa ne aduca liniste sufleteasca, pace, intelegere in familie, sanatate si spor in casa. Ajuta-ne Doamne sa ne bucuram de Sfanta Sarbatoare a nasterii Mântuitorului nostru Iisus, cu bucurie si iubire. Laudat fie Domnul si Slava Sfintilor Sai! Multumesc din suflet administratorului acestui site si le doresc tuturor celor care il acceseaza \"SARBATORI FERICITE\" si\ "LA MULTI ANI\"!


Vasile, 24-12-2015

  Aveam o dilema cu o anumita persoana cu privire la un lucru. Nu stiam cum sa rezolv problema, cum sa deschid o discutie cu acea persoana cu privire la acel lucru. Ieri cand am vazut iar persoana respectiva mi-am amintit iar problema si m-am rugat sa primesc cumva un raspuns sa dezleg cumva acea dilema. Azi din nou m-am intalnit cu acea persoana si a deschis ea subiectul asa ca mie nu mi-a ramas decat sa raspund la intrebarile ei, ocazie cu care totul s-a lamurit si dilema sa rezolvat. Multumesc pentru aceasta Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si Sfantului Mina pentru raspuns. Marturisesc ca mai demult parca aveam o legatura mai stransa cu Sf. Nectarie si stiam foarte bine si parca mai clar de la cine primeam ajutor. Acuma parca sunt mai confuz, primesc ajutor ca cel de sus mentionat dar parca nu as putea sa spun sigur de la cine exact il primesc. Stiu doar ca problema s-a rezolvat dar nu stiu clar de la cine am primit ajutor.


Iordache A., 24-12-2015

  Sfantul Nectarie este prezent in viata mea si a familiei mele de multi ani. Iti multumesc pentru tot ce faci pentru noi, si ca existi! Am promis ca o sa povestesc despre ajutorul dat intr-o seara cand mi-a fost fff rau, am avut frison de o ora si jumatate, cu durere mare de cap si stare de voma. Am citit acatistul Sfantului si in 15 minute parca toata starea de rau mi-a fost luata din senin. Mari minuni face Sfantul Nectarie pentru noi oamenii. Este suficient sa te rogi si rugaciunea este ascultata. Doamne Ajuta!


Antonia, 28-12-2015

 De cateva zile aveam probleme ginecologice,  usturimi,  inflamații, dureri,  am avut adeseori complicații de genul asta și știu cât de greu mă însănătoșesc.  Am folosit mir de la Eghina și m-am rugat aseară către Domnul Iisus Hristos, către Maica Domnului,  către Sfântul Nectarie,  Sfântul Ioan Rusul,  Sfântul Efrem,  Sfântul Spiridon și Arhanghelul Rafail să mă vindece,  promițând că voi da mărturie. Sunt bine,  așa că mulțumesc din suflet pentru ajutor,  căci sănătatea este cu adevărat cel mai important dar pe care l-am putea primi.


Alina.Olteanu, 28-12-2015

 Ma numesc Alina si eu l-am descoperit pe Sf. Nectarie in urma unui diagnostic dat surorii mele in urma cãrui s-a pus problema unui transplant de ficat; dupa ce m-am rugat Sf. Nectarie nu a mai fost nevoie de transplant, ne rugam in continuare Sfântului si nãdãjduim ca va fi bine. Eu simt ca Sf. Nectarie este aproape de mine si  fam. mea si-mi asculta rugãciunile. Dumnezeu si Sf. Nectarie sa va binecuvinteze.


Danut, 28-12-2015

  Craciun Fericit! Sfantul Nectarie a facut multe minuni cu noi. Prin Sfantul Nectarie l-am cunoscut pe Parintele meu Duhovnic, pe Sfintii Mucenici de la Aiud, pe Sfintii Inchisorilor, pe Sfantul Ioan Rusul si pe Marele Facator de Minuni Sfantul EFREM CEL NOU! Sfantul EFREM este un Mare PRIETEN, este un Sfant care pana seara iti implineste dorinta, in aceiasi zi cand ii ceri ceva .Printre miile de minuni pe care le-a facut cu familia mea...ultima a fost aceea prin care ne-a scapat de o rata la Cetelem, facuta cu un an in urma...sotia mea i-a promis Sfantului Efrem ca daca ne scapa de aceasta datorie cu dobanzi f mari, va darui o Icoana si o candela unei Biserici; in maxim 2 luni de la cerere, dorinta s-a implinit, am facut o refinantare la Banca Transilvania, prin care am scapat de Cetelem si ne-am cumparat mobila pt o bucatarie ridicata de mine in 3 luni tot cu ajutorul Sfantului Efrem....ieri am daruit Icoana si Candela la biserica din localitatea noastra...Sfintii usor implinesc dorintele noastre, dar noi nu cerem cu credinta...si ei nu ne ajuta..Pe SFINTI trebuie sa-i iubesti ...sa simta iubirea ta...daca ne amintim de ei numai cand avem nevoie ..nu ne ajuta, ca ei vad ca suntem niste fatarnici, vad multi oameni zi de zi, care se joaca de-a credinta, si se plang ca Dumnezeu nu-i ajuta...dar pe Dumnezeu nu-l manevram noi cum vrem, Dumnezeu nu este jucaria noastra. Am auzit de curand pe o prostuta care a zis ca nu se mai roaga si nu mai merge la Biserica pt ca Dumnezeu nu a ajutat-o sa ia Permisul de Conducere..Dumnezeu a vazut din inainte ca este o caricatura de om si de asta nu a ajutato! DUMNEZEU ESTE O PUTERE PREA MARE SI INTELEAPTA PT CA SA SE LASE LUAT IN RAS DE NOI OAMENII CEI MURITORI!


Adina-Ioana, 28-12-2015

  In primul rand doresc sa urez tuturor un Craciun binecuvantat cu pace de la Domnul Dumnezeul nostru si Maica Sa. Dumnezeu sa va calauzeasca inima, mintea, trupul, pasii in fiecare secunda, sa va daruiasca credinta, nadejde, putere, iubire, rabdare si tot ce aveti nevoie. Doresc sa marturisesc ajutorul Maicii Domnului, al Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, al parintelui Arsenie Boca, ingerului pazitor si al Mantuitorului nostru Iisus Hristos in toate: sanatate, curaj, liturghie, credinta, rabdare, izbanda in ispite, alungarea gandurilor nefolositoare si aducerea celor folositoare, lumina, pace, bucurie, iubire, protectie, lumina, repararea calculatorului, pornirea lui, toate pe care le stiu si pe care nu le stiu. Doamne ajuta tuturor. Amin!


Roxana A., 28-12-2015

 Cu ajutorul Sfantului Nectarie, Sfantului Mina si al Maicii Domnului, am reusit anul acesta sa facem niste investitii in apartament, pe care nu credeam ca le vom realiza vreodata, din cauza costurilor ridicate si veniturilor limitate. Aceste investitii erau vitale pentru reducerea costurilor curente si cresterea nivelului de confort. Acum ma rog sa-mi mearga si la anul mica afacere, sa imi mai ramana si mie ceva dupa plata atator taxe la stat.


Carmen Camy, 28-12-2015

  Sfantul Ierarh Nectarie m a ajutat si pe mine vindecandu ma de niste dureri abdominale f. mari pe care le aveam de 1 saptamana si jumatate. Auzisem de el insa nu ma rugasem niciodata prea mult la el. nu citisem nimic despre el. doar auzisem ca e vindecator de cancer. In a doua saptamana de dureri. intr o joi dupa ce am citit acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea..nu stiu cum mi a venit gandul sa citesc pt prima oara despre viata Sfantului Sfantului Ierarh Nectarie. care m a emotionat f mult. mai ales intamplarea pe care a avut o in copilarie cand i s a aratat Domnul Iisus..apoi am citit si cele doua acatiste. Dupa ce am terminat de citit am simtit un prim semn de insanatosire..iar ungandu ma si cu mir.. dupa 2 zile mi am revenit complet..nu mai aveam nicio durere. Ii multumesc din suflet Sfantului Ierarh Nectarie pt izbavirea din boala si durerea ce am avut o si il rog sa ma ierte si sa ma ajute in continuare sa raman sanatoasa.


Oana Larisa Chitoiu, 28-12-2015

 Vreau sa-i multumesc Sfantului Nectarie pt tot ceea ce imi ofera zilnic. Sunt sanatoasa, am un loc de munca, am familia alaturi si pt toate acestea Ii sunt recunoscatoare Sf. Nectarie si bunului Dumnezeu. Doamne ajuta!


Raluca, 28-12-2015

 Multumesc Sfantului Nectarie, Sfintei Fecioare Maria si Sfantului Nicolae ca au ascultat rugaciunile mele si au venit degraba in ajutorul meu. Marturisesc ca, la inceput, nu stiam nimic despre Sfantul Nectarie. L-am descoperit intamplator, pe internet. Asa am inceput sa citesc despre minunile savarsite de Sfantul Nectarie pentru toti cei care il chemau in ajutor. Aflata intr-un moment dificil, am inceput sa citesc si eu Acatistul Sfantului Nectarie cu credinta in inima ca ma va ajuta. Ori de cate ori citeam Acatistul Sfantului Nectarie si cand ma rugam, simteam cum sufletul meu se umple de speranta si incredere, imi dadea puterea sa cred ca totul va fi bine. Imi doream foarte mult un loc de munca si, desi realitatea arata ca sansele sunt de 0 % sa ocup acel post pe care mi-l doream din toata inima, am continuat sa ma rog Sfantului Nectarie si...minunea s-a intamplat, dovada ca astazi ocup acel post pe care mi-l doream enorm de mult. Povestea este ceva mai lunga, dar tot ce pot sa va spun este ca am simtit ajutorul Sfantului Nectarie ca pe o adevarata minune. De aceea, nu ezitati sa va rugati cu credinta Sfantului Nectarie care este cu adevarat mare facator de minuni. Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, Sfantului Nicolae si bunului Dumnezeu! Doamne Ajuta!


Mihaela P., 28-12-2015

    Doamne ajuta, tuturor! Ceea ce voi scrie este o marturisire despre ajutorul minunat pe care Maicuta Domnului il ofera in fiecare clipa. Depinde doar de noi sa il vedem ca pe un lucru minunat, sau doar o intamplare.
  Azi dimineata m-am trezit brusc, parca aveam o vapaie in mine, atat imi era de cald. Abia am putut sa ma ridic din pat si sa constat ca ardeau foarte tare caloriferele; m-am mirat, pt ca eu nu programasem mai mult de 20 de grade, la centrala. Cand m-am uitat la afisajul centralei arata ca mai avea putin si depasea limita de presiune, dupa care ar fi intrat in avarie, sau, cum am mai patit, s-ar fi incins foarte tare. Am facut trei cruci cu mana pe centrala si am chemat ajutorul Maicii Domnului, sa ma lumineze, ca nu stiam ce sa fac. Apoi, am alergat la un dispozitiv conectat la centrala si am vazut ca nu mai afisa deloc gradele pana la care ea trebuia sa ajunga, deci ea mergea incontinuu, pt ca nu se mai declansa oprirea. Am schimbat imediat bateriile de la dispozitiv, dar tot nu se oprea, insa am programat alte grade pe dispozitiv si imediat s-a declansat oprirea; eu nu am vrut sa o scot din priza in timp ce functiona, pt a nu o opri fortat. Stiu, poate parea un lucru obisnuit, insa, daca te gandesti bine, nu este asa.
  Multumesc Maicutei Domnului, multumesc sfantului Nectarie, sfantului Arsenie Boca si tuturor sfintilor pentru ajutorul Lor minunat! Alte intamplari frumoase: mi se intampla, uneori,ca atunci cand la televizor se prezinta vreo emisiune despre sfantul Arsenie Boca sa ma gandesc brusc la aceasta si sa alerg efectiv la televizor pentru a verifica acest gand. Nu o data mi s-a intamplat sa deschid televizorul si sa vad emisiuni despre el. O alta intamplare deosebita s-a petrecut chiar in ziua de Craciun. Eram in vizita la sora mea, iar in timpul discutiilor am aflat despre constructia unei biserici. Eu am tresaltat de bucurie si am zis sa ajutam si noi cu ce puteam, dar raspunsul surorii mele si al cumnatului meu m-a surprins neplacut. Azi-de ziua sfantului arhidiacon Stefan, am cautat pe net date despre aceasta biserica si am aflat ca are chiar hramul sfantului Stefan si al sfantului Grigorie Decapolitul. Sarbatori fericite, cu ajutor de la Domnul!


Diana, 28-12-2015

 Slava lui Dumnezeu, Maicutei Domnului si Sf Ierarh Nectarie si tuturor Sfintilor care ne protejeaza si ne ajuta mereu! Sf Nectarie m-a ajutat in nenumarate randuri si m-a iertat de fiecare data cand am intarziat sa-i aduc multumire pt toate binefacerile primite. Mai mult decat atat m-a ajutat si sa-i aduc multumire atunci cand nu stiam cum sa fac acest lucru. M-a povatuit tainic de cate ori il rugam simtind in inima mea ce trebuie sa fac si a fost alaturi de mine astfel incat am reusit mereu sa realizez lucruri aparent imposibile si de neatins, profesional vorbind. Am spus ca m-a iertat in nenumarate randuri, ma refer la faptul ca-i ceream si-l rugam sa realizez pe linia profesionala un anumit lucru, primeam imediat o oportunitate si dupa aceea renuntam eu, schimbandu-mi optiunea. Dar Sfantul nu m-a lasat niciodata, de cate ori i-am cerut ajutorul si m-am rugat lui! Rugati-va cu inima curata si cu nadejde in ajutorul lui grabnic ca nu veti fi lasati de Sfant si va va ajuta. E greu si e prea mult de povestit toate minunile facute de Sfantul Nectarie cu viata mea, asa ca voi concluziona in cateva cuvinte: Sfantul devine prieten, bunic, parinte fata de toti cei care-i cer ajutorul si-l pretuiesc.


Any, 28-12-2015

  Sunt bucuroasa si mai ales, sunt multumita sufleteste ca am petrecut zilele acestea de sarbatoare cu pace în familie si fara stres ca nu am cine stie ce. Trebuie sa multumesc ca ne-a daruit Dumnezeu o vreme minunata si am putut ajunge la Sf. slujbe atât la Madona Dudu (Craiova) cât si a doua zi la Manastirea Calui, asa cum mi-am dorit, iar masina a mers fara probleme. Dar cel mai mult vreau sa le multumesc Maicii Domnului si Sf Nectarie ca ieri 26 dec. am primit o suma de bani pe care o asteptasem si pe care nu mai contam.
  Îi rog sa ma ierte ca nu am avut rabdare si m-am enervat, ma suparasem rau din cauza banilor, asa ca mi-am facut rau singura în privinta sanatatii. Acum sunt multumita sufleteste ca am cu ce înapoia banii împrumutati si-mi mai ramân sa am pâna la viitorul salariu.
  Multumesc mult Sfinte Nectarie! Stiam ca particele de Sf. Moaste, ale Sf. Nectarie se gasesc la manastirile Clocociov si Brâncoveni, la Biserica Episcopiei din Rm. Vâlcea, am auzit ca sunt dar nu am verificat, si la Biserica noua a Episcopiei Slatina, iar asta seara pe OLTV aflai ca sunt si la Biserica Sf. Nicolae (din coasta) din Slatina. Îmi doresc sa ajung acolo, pentru ca nu am fost atenta de la început, la reportajul tv, cred ca au stabilit în 2013 ca al II-lea hram al Bisericii Sf. Nicolae, sa fie si SF. Nectarie. Spun aceasta pentru ca îmi parea greu de ajuns la Bucuresti, la M. Radu Voda si uite ca vine Sf. Nectarie aproape de mine si poate mai vor si alti crestini sa afle distante mai scurte pentru a-L întâlni. Doamne ajuta!


Stoian Gabriela, 29-12-2015

  Mulțumesc Sfântului Nectarie pentru grija sa si pentru rugile sale împreună cu Maica Domnului, Sfântul Nicolae, Sfinții Arhangheli Gavriil și Mihail. Aceștia ne-au dat mie și mamei mele o casă nouă,  fiind alungate din cealaltă chiar de Crăciun. Încă o data ni s-a făcut o minune iar grija lor este nemăsurată. Rugati-va lor cu încredere fiindcă asculta rugile noastre și sunt buni și blânzi.


Mihaela, 29-12-2015

    Sfantul Nectarie este mare factor de minuni si imi pare rau ca nu pot enumera toate minunile care le-a facut pentru mine, minuni mai mari sau mai mici care pt mine au importanta pentru ca stiu ca au fost raspuns la rugamintile adresate Sfantului.
  In vara acestui an am reusit cu ajutorul Sf.Nectarie sa ajung la Manastirea sa din insula Eghina, insula pe care am ramas 5 zile. Faptul ca am ajuns acolo pt mine a fost tot o minune in primul rand pt ca imi era f frica sa merg pe apa cu feriboat-ul si pentru ca nu stiu nici f bine engleza si imi era teama ca nu ma descurc....dar ce credeti...ca nici o data, cuvintele in engleza imi veneau foarte usor in minte si m-am descurcat ca si cand as fi vorbit in limba mea...pt mine chiar a fost o minune. Citisem pe internet ca cine isi pune urechea pe mormantul Sfantului aude batai de toiag...nu chiar toata lumea...ci fiecare dupa credinta sa...si pt mine a fost o minune sa aud cand am pus urechea ca si cum ai bate cu ceva de metal in marmura, apoi am pus din nou si nu am mai auzit...sotul meu a spus ca el nu a auzit nimic... M-am rugat acolo pentru multe si pentru multi...ma rugasem pt o matusa si un unchi care de foarte multi ani nu mai gaseau serviciu sa ii ajute Sfantul pe unul din ei sa gaseasca serviciu...Sa va spun ca atunci cand am venit in tara si am mers la ei dupa 2 saptamani mi-au spus ca matusa mea s-a angajat? si am intrebat-o cand s-a intamplat si dupa cum mi-a povestit, o sunase sa se prezinte la serviciu dupa 1 sau 2 zile dupa ce eu ma rugasem la Sfantul in Eghina. Matusa mea pana atunci depusese multeeee CV-uri.faptul ca atunci o sunase in saptamana cat eu eram in Eghina, pt mine e o minune.
  De curand am avut o operatie la ovare (si afectiunea de care sufeream ma impiedica sa raman insarcinata) eram ingrozita de faptul ca nu o sa ma mai trezesc din anestezie...dar eu stiu ca tot cu ajutorul Sfantului sunt bine acum. Si tot cu ajutorul lui, daca Dumnezeu considera ca este bine, voi ramane si insarcinata desi sansele sunt minime. Acum vreo 4 saptamani fata matusii de care vorbeam mai sus se simtea f rau si o doctorita i-a pus diagnosticul de \"tiroida nu stiu de care...\"pe romaneste bolnava de glanda...ea avand 21 de ani...m-am rugat Sfantului sa ii schimbe diagnosticul in ceva mai putin grav...si am sunat-o si i-am spus\"du-te la analize si apoi mergi si le interpreteaza si o sa vezi ca nu ai glanda”...ea imi zicea ca 100% are glanda ca asa i-a spus dr. I-am spus ca un prieten de al meu de Sus ii va schimba diagnosticul si va avea ceva mai putin grav. Nu m-a crezut pana a fost a doua oara la doctor si i-a spus ca de fapt are atacuri de panica. Oare nu este o minune? Oare nu a schimbat Sfantul Nectarie diagnosticul? Eu cred ca da...
  Si multe alte minuni face Sfantul cu mine pentru ca la orice greutate intampin si la serviciu si acasa si il rog pe el sa ma ajute, va spun sincer ca imediat raspunde rugaciunii mele incat de multe ori chiar imi e rusine sa ii mai cer pentru ca nu fac nimic ca sa merit, decat ca simt in sufletul meu o dragoste mare pt el.


Florentina, 29-12-2015

  Multumesc Sfantului Nectarie pt autor dat pt analiza Papanicolau de care imi era foarte frica! M-a ajutat sa imi gasesc nasi de cununie si de botez pt pruncuta nenascuta! Sper cu ajutorul Sfantului sa iasa cu bine nunta, cu toate ca avem si persoane care vor sa impiedice nunta! Am gasit bilet de avión foarte ieftin tot cu ajutorul sau! Mai am problema de sanatate dar sper sa le rezolv cu ajutorul de la Sfantul Nectarie! Bucura-te Sfinte Nectarie!


Raluca Anastasia, 30-12-2015

  Vreau sa va marturisesc si eu inca una dintre minunile pe care Sf. Nectarie le-a facut pentru mine si familia mea! Ieri foarte de dimineata am plecat cu masina pe o ceata foarte groasa. Din pacate, trebuia neaparat sa facem acest drum, desi conditiile meteo erau extrem de nefavorabile. Nu se vedea la nici 2m si inaintam cu mare frica si greutate, gandindu-ne ca sansele de a face un accident sunt ridicate. Aveam in geanta Acastistul Sf. Nectarie si tinandu-l in mana am inceput sa ma rog in gand cu ardoare la Sfant sa ne ajute si sa ridice ceata ca sa putem ajunge cu bine la destinatie. Vreau sa va spun cu mana pe inima ca dupa jumatate de ora ceata ce inainte parea de nepatruns s-a rispit ca prin minune si soarele a inceput sa straluceasca pe cer. Vremea devenise atat de senina, incat ziceai ca pasisem in alt taram. Dragostea si grija Sf.Nectarie pentru pacatoasa de mine m-au scapat inca o data de primejdie. Vreau sa ii multumesc din inima pe aceasta cale Sfantului, pentru ca niciodata, dar absolut niciodata rugaciunea catre El nu ramane fara raspuns. O alta minune despre care mi-am propus sa scriu inca de la inceputul anului a fost atunci cand Sf. m-a ajutat si rezultatele unor analize importante au iesit foarte bine, desi ar fi fost foarte posibil sa fiu bolnava. Rugati-va la Dumnezeu din inima, puneti-va nadejdea in EL si nu ezitati sa va incredeti in ajutorul Sfantului Nectarie, acest doctor fara de arginti care ne tamaduieste ranile trupesti si sufletesti! Va doresc la toti un an binecuvantat! Doamne-ajuta!


Marius, 30-12-2015

   Sa credeti in minuni. O spune un om care nu prea a fost pe la biserica si care simtea o razvratire impotriva lui Dumnezeu datorita faptului ca nu reuseam sa am un copil impreuna cu sotia mea. Povestea mea este lunga, o insiruire de minuni de care pe moment nu iti dai seama dar cand iti aduci aminte iti dai seama ca toata viata este o minune. Incercam de 7 ani impreuna cu sotia sa avem un copil. Medici peste medici, tratamente. Ultimul medic la care s-a operat sotia, a facut minuni, prin mainile sale Sf. Nectarie ne-a trimis o rasplata. Dupa operatie am mers la Manastirea Radu Voda unde ne-am rugat la Sf. Nectarie ca sa avem si noi un copil, ceea ce s-a si intamplat, sotia ramanand insarcinata la cateva luni dupa operatie. Toata sarcina a decurs bine pana cand spre sfarsit s-a intamplat ceva si copilul a tb sa se nasca cu mari probleme, viata fetitei noastre atarna de un fir de ata. Simteam cum mi se naruie toate visele dar mi-am adus aminte de Sf Nectarie pe care recunosc ca il uitasem destul de repede. Prin credinta in minunile lui, prin acatistul pe care il citeam chiar si de 4 ori pe zi, prin sprijinul moral acordat de parintele bisericii din curtea spitalului, prin bunatatea medicului, copilul meu a reusit sa treaca peste 3 operatii din care una in primele ore de viata, a reusit sa treaca peste mai mult de 100 de zile de terapie intensiva. Doar credinta in minunile Sf Nectarie, Efrem cel Nou, Maica Domnului ne-au facut pe mine si sotia mea sa trecem peste aceste momente. Am credinta ca o vor ajuta pe fetita mea sa treaca si peste inca 3 operatii necesare ca sa aiba o viata normala. Aceste intamplari m-au facut sa vad viata cu alti ochi, analizand trecutul iti dai seama ca majoritatea lucrurilor bune din viata ta, care ti se par ca ti se cuvin de la sine sunt de fapt minuni. Cineva vegheaza asupra ta. Credeti in minuni, ele chiar exista, tb doar sa ne dam seama de ele. Sunt mult mai multe minuni care au avut loc in toata aceasta perioada ca de exemplu oportunitatea de a sta cazati cat mai aproape de copil noi fiind din provincie iar copilul la spital in Bucuresti, aflarea vestii ca boala nu este una incurabila, sprijinul moral dar si material al bisericii si conunitatii la aflarea vestii mai ales ca fetita necesita a alimentatie speciala extrem de scumpa, si alte minuni. Cand ma uit in ochii albastrii ai fetitei mele vad toate aceste minuni, ea insasi este o minune. Multumesc tuturor Sfintilor si Maicii Domnului si sa ne ajute si la celelalte interventii necesare.


Cornelia, 30-12-2015

  Multumesc Maicuta Sfanta, multumesc Iisuse Hristoase ca pentru rugaciunile Maicutei Tale, ale Sfantului Nectarie, ale Sfantului Efrem cel Nou si ale Sfantului Nicolae, mi a mai trecut starea de rau ingrozitor pe care o aveam. De 2 zile ma simt foarte rau, nu pot sa imi dau seama ce s-a intamplat, dimineata ma trezesc cu o durere ingrozitoare de cap, stari de voma, durere in tot corpul, am luat calmante dar durerea a trecut pentru putin timp. In dimineata asta la ora 4 incepuse iar raul, incercam sa mai dorm putin, dar nu reuseam; la un moment dat imi apare ca o idee care imi spunea ridica te si roaga te, m am ridicat am aprins candeluta si am inceput sa citesc acatistul Maicii Domnului Vindecatoarea, un acatist foarte foarte frumos, am rugat o pe Maicuta sa imi aline durerile si mi le a anilat, ma simt un pic mai bine, multumesc Maicuta Sfanta, ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA!


Adriana, 30-12-2015

  În ajunul Anului Nou gandul meu se îndreapta catre Sfantul drag sufletului nostru si catre Maicuta noastra, a tuturor. Multumesc pentru tot ajutorul primit si ma rog sa fiu vrednica a sta în genunchi în fata lor si anul ce vine. Tuturor celor care mi-au devenit apropiati prin marturisirile lor precum si administratorilor acestui site le multumesc si le doresc un an nou sanatos si plin de credinta. Doamne ajuta la toata lumea.


Gheorghe Alina Catalina, 31-12-2015

  Doamne ajuta tuturor! As vrea sa le multumesc celor 3 sfinti care m-au ajutat si continua sa ma ajute de 1 an si mai bine: Sfantului Nectarie, pe care il consider indreptator, invatator si parinte al sufletului meu; Sfantului Ioan Rusul, pe care il simt ca si pe un frate mai mare al meu, desi, nevrednica de mine si cea mai pacatoasa de pe acest pamant, nu ma simt vrednica de un asemenea maret sentiment si, Sfantului Efrem cel Nou, pe care il simt ca pe un stalp maret de care ma sprijin fara de teama ca voi cadea in necazurile mele... Fara de rugaciunile Preacuratei, Stapanei noastre si de Dumnezeu Nascatoarei, fara de mila si indurarea Preasfintei si de viata Facatoarei Treimi si fara de rugaciunile celor 3 sfinti mai sus mentionati, eu azi, respir, traiesc, vorbesc, intr-un cuvant, vietuiesc.


Mihaela P., 31-12-2015

  Doamne ajuta, tuturor! La final de an, ma rog Domnului Dumnezeu si Maicutei Domnului pentru toti cei care au marturisit minunile din viata lor, pentru cei care s-au ingrijit de acest site, dar si pentru toti oamenii aflati in suferinta si in nevoi! Sa aveti un an nou cu sanatate, liniste sufleteasca si bucurie sfânta!


Admin,

Un An Nou linistit si binecuvantat doresc tuturor!
Doamne Ajuta!


Julia, 04-01-2016

  Vreau sa multumesc sf. Nectarie pt .tot ce a facut pt. mine si familia mea. Tot ce pot sa va spun sa va rugati sfantului si bunului D-zeu si minunile nu se vor lasa asteptate. Datorita lor am reusit sa scap de transplantul de cornée. Sf.Nectarie face parte din familia mea si nu voi uita niciodata tot ce a facut pt. mine.


Florina, 04-01-2016

    Iarta-ma Sfinte Nectarie ca a durat atat pana sa imi povestesc minunea infaptuita de tine.
  Este Anul Nou, 2016 si a trecut un an de când am avut parte de o minune. Anul trecut pe vremea asta, eram tare suparata. Nu aveam serviciu, nu gaseam nici o cale de iesire. Incepusem sa ma cert cu sotul din cauza neajunsurilor, eram terminata psihic. Mi-am intors fata catre credinta, catre Dumnezeu. Auzisem ca exista sfantul Nectarie care ii ajuta pe oamenii aflati in suferinta si pe cei care isi cauta un loc de munca. Am inceput timp de 40 zile acatistul Sfantului ,l-am tinut cu credinta si cu lacrimi. Minunea s-a infaptuit si la putin timp, am tinut un interviu, unde am fost si acceptata. Atat de usor! Sfantul chiar nu m-a lasat! Am fost si i-am multumit la Manastirea Radu Voda, pentru ca intr-adevar a fost o minune!
  Alta minune, cumnata mea trebuia sa nasca si ei sunt in alta tara, departe de casa. M-a sunat fratele meu când se duceau spre spital, si am citit acatistul Sfantului cu mare credinta ca totul va fi bine.In mai putin de o ora cumnata mea a nascut o fetita sanatoasa, pe care am si botezat-o! Sfantul exista si este langa noi, trebuie doar sa il chemam! Minunile mele poate sunt mici pentru altii, dar pentru mine sunt MARI! In fiecare seara ma rog la Sfantul Nectarie sa nu ma uite, ii multumesc din suflet pentru ajutor!
  Ai grija Sfinte Nectarie de noi si ajuta-i pe toti ce te cheama!
  AMIN!


Mihaela P., 04-01-2016

  Doamne ajuta, tuturor! Azi am promis sfantului Nectarie ca nu voi ascunde ajutorul sau cel puternic! Nu m-am simtit prea bine in ultimele zile, iar azi starea de rau a culminat cu dureri in tot corpul si o stare sufleteasca foarte rea. Cu puterile slabite, am reusit sa citesc Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului si apoi Acatistul Sfantului Nectarie. In acest timp, m-am uns de trei ori pe inima, in semnul Sfintei Cruci, cu ulei din candela Sfantului Nectarie din Grecia. Dupa acestea, inima s-a linistit, iar durerile au trecut aproape cu totul. Sunt total nevrednica de ajutorul primit, dar multumesc, din inima, Maicutei Domnului si Sfantului Nectarie! Scriind acestea, mi-am adus aminte de cuvintele citite in Sfanta Scriptura: \" Fiule, da-mi inima ta\".


Any, 04-01-2016

     Slava, lauda, multumire Bunului Dumnezeu, Maicii Sale si Tuturor Sfintilor, pentru ca ne-au ajutat sa ne reîntâlnim pe acest site.
  Multumiri si Administratorului acestui site, pentru ca îl îngrijeste si pentru urarile ce ni le-a adresat.
  Minunea pe care ma simt datoare sa v-o marturisesc are legatura cu ce v-am marturisit în decembrie, anume ca, doream sa aflu unde pot gasi Sf. Moaste ale Sf. Nectarie mai aproape de domiciliu, (gândind ca nu voi mai avea sansa curând, sa ajung în Bucuresti). A aparut din senin o oportunitate, sa rezolv un comision la Bucuresti, pe 1 ian, fiind zi libera si necirculând mijloace de transport auto interjudetean, iar cu trenul era dificil de mers. Astazi când va scriu, parca tot nu-mi vine sa cred ca ieri 1 ian pe la ora 14 eram în manastire la Radu Voda si ma închinam Sfântului meu drag (sa va mai spun si ca drumul mi-a fost sponsorizat?) Dupa ce am rezolvat, ce comision am avut; mi-am pus în gând: hai la biserici! M-am gândit ca la R. Voda fiind manastire s-ar putea sa fie deschis. Si a fost! Parca m-a chemat, dar m-a si ajutat foarte mult sa ajung la R.Voda, pentru ca tot drumul de câteva sute de km pâna la Bucuresti masina a mers brici.
  Necazurile au început dupa ce am iesit din parcare si am vrut sa merg întâi la Bis. Sf. Ciprian si apoi la M. R. Voda:
1) mi s-a oprit motorul masinii, din senin, (nu puteam sa o mai pornesc, bordul era negru, parea ca nu are contact, ca nu primeste curent de la baterie) norocul meu ca erau mai multe benzi pe sens. A pornit din senin când, disperata, am început sa spun în gând rugaciunea Tatal nostru. Poate sa râda cine o vrea, sau e liber sa nu creada. pe mine m-au trecut toate transpiratiile, pentru ca situatia a durat câteva minute bune. Aceasta întâmplare m-a afectat, am comis 2 greseli, de obicei conduc rezonabil, lejer, echilibrat (spun cei din jur), dar n-am renuntat la gândul de a merge la biserici
2) nu am reusit în timp util sa ma preselectez pentru banda de mers înainte
3) nu-mi explic nici acum cum am actionat la un semafor Bine ca de fiecare data au fost mai multe benzi pe sens! Am de multumit si Maicii Domnului si Sf. M. M Mina ca la aceasta ora stau linistita în fata calculatorului si pot sa va scriu. M-a bucurat faptul ca, la acea ora erau crestini, ce venisera sa sarute Sf Racla. M-am bucurat ca printre cei prezenti erau multi tineri si câtiva copii cu parinti sau bunici. Sf Nectarie sa le rasplateasca vointa ce au avut-o, de a veni sa-L sarute! Doamne ajuta!


Maria-Magdalena C., 04-01-2016

  In primul rand un sincer La multi ani tuturor si un an 2016 asa cum va doriti. Am avut de curand o problema de sanatate (nu f grava) peste care am reusit sa trec cu ajutorul acestui sfant minunat. Practic, dupa ce citeam acatistul, ma simteam vizibil mai bine, fapt pentru care tin sa-i multumesc Sf. Nectarie si sa-i promit ca voi continua sa ma rog.


Adina-Ioana, 04-01-2016

  An nou cu bucurie, binecuvantare si impliniri. Sa va calauzeasca Dumnezeu, Maica Domnului, Sfantul Ierarh Nectarie, toti sfintii si toti ingerii cerului, sa va implineasca toate cererile bune si sa va ajute la tot pasul! Multumim pentru acest site administratorului, intru multi ani binecuvantati! Amin!


Izabela, 04-01-2016

  Vreau sa-i multumesc Sf. Nectarie pentru ca ne-a ajutat atunci cand s-a stricat masina fratelui meu pe autostrada cand ne intorceam de la mare. Am promis ca, daca se rezolva si nu mai trebuie sa chemam pe cineva sa ne tracteze o sa scriu aici despre ajutorul sfantului. Iarta-ma Sf. Nectarie pentru ca au trecut atatea luni pana sa-ti multumesc. Pe fiecare zi imi aduceam aminte cand citeam rugaciunile apoi uitam complet. Multumim frumos Sfinte drag ca nu a mai fost nevoie de remorcher si a inceput din nou sa mearga masina.
  Multumesc bunului Dumnezeu, Domnului Iisus Hristos, Maicutei Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe, Sf. Efrem cel Nou, Sh. Mare Mucenic Mina si Sf. Xenia pentru tot ajutorul si binefacerile Lor asupra mea si a familiei mele. Multumesc celor care administreaza acest site si celor care scriu marturii zi de zi aici pentru alinarea sufletelor noastre. Le doresc un An Nou plin de sanatate, credinta si nadejde. Doamne Ajuta pe toata lumea!


Nicoleta, 05-01-2016

  Doamne ajuta, tuturor! As vrea sa multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sf.Nectarie, Sf.Nicolae, Sf.Mina, Sf.Fanurie, Sf.Stefan, Cuv.Parascheva si tuturor sfintilor pentru ajutorul primit de mine si familia mea in decursul anilor la nenumaratele probleme de sanatate, familie, scoala, serviciu si in viata de zi cu zi. Nu voi inceta sa ma rog bunului Dumnezeu si Sf.Nectarie. Sa aveti un an bun, cu sanatate, pace, liniste si intelepciune!


Felicia, 05-01-2016

  Sfantul Nectarie mi-a ajutat sa imi gasesc un loc de munca minunat. Dupa ce m-am rugat la sfintele sale moaste aduse de la Eghina in 2012 am primit un email despre un loc de munca asa cum imi doream. Am pe un raft iconita sfintita a Sfatului Nectarie si ii multumesc in fiecare zi. Am in grija pacienti cu probleme de circulatie venoasa, varice, tromboze, ulcere de gamba si ii ajut pe toti cu rabdare si dupa priceperea ce am capatat-o de la seful meu, dl doctor, Dumnezeu sa ii dea sanatate si mai ales dupa indrumarea duhovniceasca pe care o simt cand ma rog. Am rabdare si gasesc solutii chiar si cand lucrurile se complica cu clienti mai dificili. Imi face mare placere sa vin aici, pe str Vasile Lascar nr. 193 vizavi de spitalul Colentina si sa imi fac datoria. Azi imi era rau inainte sa plec la munca, abia am ajuns la metrou. Dar pe masura ce ma apropiam de locul  meu de munca starea mi se imbunatatea si cand am ajuns la serviciu nu mai aveam nimic. Am dat zapada din fata magazinului si am multumit pentru usurarea suferintei. Multumesc inca o data, Sfinte Nectarie, pentru tot!


Alina C., 05-01-2016

 De multa vreme am promis ca am sa marturisesc minunile pe care Sf. Nectarie le face pt mine pacatoasa....cred ca acum a venit timpul. Am mari probleme in dragoste...parca nimic nu se leaga....acum 7 luni am cunoscut un barbat la care tin tare mult, insa relatia noastra nu merge asa cum mi-as dori. De cateva ori ne-am despartit si am crezut ca este definitiv....insa in aceste momente grele am citit Acatistul Sf. Nectarie si lucrurile s-au imbunatatit ca prin minune cand nu mai speram. Multumesc din suflet Sf. Nectarie si Maicii Domnului pt ca ma ajuta pe mine pacatoasa. Doamne ajuta la toata lumea.


Vasile, 05-01-2016

 Multumesc Sfantului Nectarie ca mi-a raspuns la intrebare. In timp ce ii citeam acatistul am inteles raspunsul cu privire la dilema pe care o avem. Multumesc.


S., 05-01-2016

  M-am trezit dimineata cu o durere cumplita de burta, aveam crampe atat de puternice, de simteam ca o sa lesin; Nu puteam sa ma ridic in picioare. Au tinut 3-5 minute crampele, deodata am reusit sa-mi fac semnul crucii, sa incep sa spun Sf.Nectarie ajuta-ma, Sf.Arsenie Boca ajuta-ma, Sf.Efrem cel Nou ajuta-ma, mi-a trecut prin cap gandul "Sfintilor ajutati-ma" - si durerea mea cumplita a incetat deodata. Multumesc din suflet.
  In alte zile, am avut alte probleme de sanatate; Am cerut ajutor de la Maicuta Domnului, care m-a indrumat sa citesc despre ceva care mi-ar face mie bine, la afectiunea respectiva. Maicuta Domnului m-a ghidat si astfel m-am vindecat; Povestesc acest lucru cu recunostinta, cu bucurie, cu speranta; Imi vad nevrednicia, insa simt ca bunatatea Domnului, a Maicii Domnului si a sfintilor, e nemarginita!


R., 07-01-2016

  In orasul nostru, la bisericuta din cartier, exista o icoana a Maicii Domnului - facatoare de minuni. In seara asta, cand m-am asezat in genunchi in fata icoanei, inima mea a inceput sa bata puternic si haotic dintr-o data, fara alte simptome. Pe scurt, am avut o criza de tahicardie care mi-a trecut, totusi, in cateva secunde (circa 9 sau 10). Dintre voi, cei care sunteti mai credinciosi ca mine, ori mai calzi, mai buni, poate sa-mi explice si mie cineva ce a fost cu manifestarea asta, independenta de vointa mea? Multumesc.


Laura, 07-01-2016

  Multumesc Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Nectarie si tuturor sfintilor din ceruri chiar si Ingerilor nostri pazitori care ne-au ajutat pentru minunile pe care le-au facut cu copilasul meu Alexandru Marian cand era bolnav in spital pentru ca l-au ajutat sa se vindece de pneumonie. Ii rog sa-l ajute de acum inainte toata viata lui si le multumesc din suflet pentru ca este sanatos si sunt recunoscatoare pentru ca este in viata si traieste fericit si pentru ca Dumnezeu si Maica Domnului Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria mi l-au daruit. Promit sa-l iubesc si sa am grija de el pt. totdeauna. Rog cine are mir de la biserica Sf. Nectarie sa-mi trimita si mie daca poate, adresa de email este: timaralexandru37@yahoo.com. Multumesc inca o data pe aceasta cale pentru ca ne-au ajutat.


Vasile, 07-01-2016

 Revin cu multumiri adresate Sf. Nectarie. Azi in biserica nu ma simteam prea bine, de ceva vreme am probleme cu tensiunea crescuta, respiram destul de greu parca nici cum nu-mi ajungea aerul. La noi sfintirea apei se face in centrul satului la cateva sute de metri de biserica. De obicei pe mine ma pun sa duc un prapur, insa acum nu ma simteam in stare. Intodeauna mi-am facut probleme la boboteaza cu statul in frig. Daca ar fi trebuit sa duc prapurul trebuia apoi sa-l duc si inapoi la biserica iar eu nu ma simteam in stare. L-am rugat pe sfantul Nectarie sa ma scape El cumva si voi marturisi aici. Chiar la final cand preotul a anuntat ca trebuie sa iesim deja ma indreptam spre iesire cu gandul ca tot nu scap si ca va trebui sa iau eu unul din prapuri. Celalalt il luase deja un baiat mai tanar si cand am ajuns in dreptul lui atunci un barbat mai in varsa l-a luat si pe cel care care mi-ar fi revenit mie. Pe de alta parte mi s-a dat sa impart cuminicatura in biserica, lucru care se intampla mai rar si cu asta m-am consolat ca nu am dus prapurul.


Bogdan, 08-01-2016

 Vreau sa multumesc si eu Sfantului Ierarh Nectarie pentru ca l-a ajutat pe tatal meu, caruia ii ramasese un os de peste in gat. Atunci am inceput sa ma rog Sfantului Nectare si sa zic troparul. Pana sa termin troparul tatal a tusit si osul a plecat din gat. Dupa ce am terminat troparul l-am intrebat daca mai simte ceva si a zis ca nu, ca osul s-a dus. Initial vroaia sa se duc la spital sa-l scoata. Ii mai multumesc pentru minunile pe care le face cu mine in fiecare zi!


Carmen, 08-01-2016

     Anul 2016 binecuvantat !
  Multumesc Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem cel nou, Sf Spiridon, Sf Nicodim Aghioratul si tuturor sfintilor care se roaga lui Dumnezeu pentru noi pacatosii, pentru ca astazi m-au ajutat in rezolvarea unor probleme importante. Am gasit un dosar cu acte in original pierdut de un coleg si de care eram raspunzatoare, am gasit o cheie pierduta de 3 zile (avea un regim special ) si astazi baiatul meu a reusit sa depuna actele pentru scoala de soferi - lucru pe care pana acum nu a reusit sa-l faca din motive financiare. S-au aplanat discutiile din familie. Nu pot decat sa multumesc pentru ajutorul primit si pentru ocrotirea sfintilor - eu cea plina de pacate, care nu am facut nimic din ceea ce trebuia sa fac pentru iertarea pacatelor. Nemarginita este bunatatea lui Dumnezeu care lucreaza prin intermediul sfintilor. Doame ajuta! Nimic nu se face fara Dumnezeu!


I., 11-01-2016

  Vreau sa mai impartasesc si eu o minune a Sfantului Nectarie, pe care spre rusinea mea nici nu am apreciat-o la timp. L-am descoperit pe Sfantul Nectarie anul trecut cand treceam printr-o perioada foarte grea a vietii mele, aflandu-ma singura intr-o tara straina si de cand i-am simtit prezenta benefica in viata mea, mi-am dorit sa ajung la Radu Voda. Dorinta mi s-a implinit pe 31 decembrie cand am mers sa ma inchin la racla si sa iau ulei sfintit. Punand uleiul in sticluta, a curs putin si l-am sters pe maini observand ca nu avea un miros deosebit ci mirosea normal a ulei. Am plecat de la manastire, mi-am vazut de ale mele si apoi am luat un autobuz catre o prietena. In momentul in care m-am urcat in autobuz m-a lovit un puternic miros de mir, incat primul gand mi-a fost ca ia uite a mai venit cineva de la biserica! Apoi mi-am dus mainile la nas si am observat ca si mainile imi miroseau a mir.
  Ii multumesc nespus Sfantului Nectarie ca a intrat in viata mea si mi-a aratat atata bunatate.


Elena, 11-01-2016

  Nu am cuvinte sa multumesc Sfintei Treimi, Maicii Domnului, sf Nectarie, sf Arsenie Boca, sf Mina, sf imparati Constantin si Elena si tuturor sfintilor cunoscuti si necunoscuti pentru ajutorul si minuniile pe care le fac cu familia mea...suntem mult mai linistite de 2 luni, problemele de sanatate se amelioreaza pe zi ce trece, laptopul meu a fost reparat de sf Nectarie in mod miraculos, au aparut persoane in viata mea care mi.au dat speranta...situatia financiara s.a imbunatatit...la stomatolog cand merg simt ajutorul Lui Dumnezeu pt ca nu simt o durere insuportabila, mai degraba este inexistenta...acum ii rog pe Maica Domnului si toti sfintisorii sa aibe grija de mami, bunica mea si de mine sa fim sanatoase ca asta este cel mai important si sa il readuca pe baiatul pe care il plac inapoi si sa inceapa sa ma iubeasca...Doamne ajuta tuturor...Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!


Nicusor, 11-01-2016

 Vreau sa multumesc Sf Nectarie ptr ca anul trecut am intalnit o fata extraordinara alaturi de care mi-am intemeiat o familie iar acum asteptam sa vina pe lume copilasul nostru. Mentionez ca totul s-a petrecut in mai putin de 8 luni. Desi ajunsesem intr-un moment al vietii in care nu credeam ca mai este posibil sa-mi intemeiez o familie, Sf Nectarie m-a ajutat sa o intalnesc pe sotia mea iar dupa numai 5 luni sa ne casatorim, fara sa avem in prealabil mijloacele materiale necesare. Dar ajutorul Sf Nectarie a venit cum nu credeam ca este posibil, iar la o luna de la nunta am reusit sa mergem in Eghina chiar de ziua Sfantului. O alta minune pe care Sf Nectarie a facut-o cu noi este ca sotia mea este insarcinata in 3 luni. Desi nu stiam cand am mers in pelerinaj in Grecia sotia mea era deja insarcinata, si cred ca Sf Nectarie ne-a indeplinit dorinta noastra cea mai mare inainte sa apucam sa ne rugam in Sf sa manastire. Acum ne rugam Sf Nectarie si Sfintilor nostri dragi sa fim sanatosi, sa avem o sarcina fara probleme, si sa avem un copilas frumos, sanatos, care sa poarte numele Sf Nectarie, pe care sa-l crestem in frica de Dumnezeu si.........sa avem parte de mai multi copilasi. Doamne ajuta!


Deny, 11-01-2016

 Multumesc Sf. Nectarie Sf. Parascheva si Sf. Spiridon pentru minunea care a facut-o pentru fetita mea Anastasia. Dupa o zi zacuta la pat cu febra si frisoane fetita mea si-a revenit iarasi plina de viata cum este de obicei. Multumesc Sfintilor dragi mie. Doamne ajuta!


Vasile, 11-01-2016

  Multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si Sf. Mina pentru ajutorul dat astazi si ieri. Am avut unele probleme la masina din vina mea insa ieri si azi toate sau rezolvat cu bine, mai mult nici nu a trebuit sa mergem nicaieri cu ea ne-au fost rezolvate problemele de catre un vecin. Am fost indrumati de Sfant pe toata lucrarea de la inceput pana la sfarsit iar acum totul s-a incheiat cu bine si masina e in regula cum era inainte de defectiunile facute din prostia mea. Multumim.


O., 11-01-2016

 Nu am cuvinte ca sa multumesc bunului Dumnezeu, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Sfantului Ierarh Nectarie pentru minunile pe care le-a savarsit pentru mine si familia mea. De cum am inceput sa citesc acatistul Sfantul Nectarie a inceput sa imi raspunda la rugaciuni si anume ne-a scapat copilul de la un diagnostic urat, ne-a ferit de o laringita si i-a vindecat tremurul membrelor, i-a luat durerea bunicii mele care este bolnava la pat si mi-a adus pace si liniste in familie. Iti multumesc Sfinte Nectarie ca tu te rogi si mijlocesti pentru mine pacatoasa!


A., 11-01-2016

  Vreau să îi multumesc Sfântului Nectarie pentru că prin intermediul lui l-am cunoscut pe sfântul meu ocrotitor Sfântul Efrem cel nou. Mai întâi Sf Nectarie m-a ajutat la scoală precum si atunci când l-am rugat asa \"Sfinte Părinte Nectarie, dacă sunt persoane cu rea vointă în viata mea sau care îmi vor răul, te rog îndepărtează-i de la mine si după voia ta să cunosc alti oameni buni sufletului meu\". Si după câteva zile am aflat niste lucruri urâte pe care le gândeau doi foarte buni prieteni de-ai mei despre mine si am rupt orice legătură cu ei, fără să mă simt vinovată sau să încerc să refac relatiile cum mi se mai întâmplase.
  După alte două-trei zile am cunoscut o altă persoană cu care am foarte multe în comun si pe care o îndrăgesc foarte mult. Desi poate părea o simplă întâmplare eu sunt convinsă că Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugăciunea pe care a si împlinit-o. Am aflat \"întâmplător\" pe acest site de Sf Efrem cel nou, dar si prin faptul că atunci când cerusem, tot aici pe site, ca persoanele care pot să îmi trimită putin mir, ulei si o iconită cu Sf Nectarie, una dintre doamne mi-a trimis o icoană cu Sf Efrem si o carte intitulată \"Viata, Acatistul si Paraclisul Sf Efrem cel nou\". În seara în care am citit despre viata si minunile Sf Efrem am adormit foarte greu. Si pe la miezul noptii m-am trezit din cauza unei întepături groaznice în zona gâtului în partea dreaptă sub ureche. Mă durea îngrozitor si nu stiu de ce, mi-am făcut cu degetul cruce pe locul dureros de trei ori si am spus în gând \"Sfinte Părinte Efrem, te rog ajută-mă să îmi treacă durerea!\". Am spus acest lucru tot de 3 ori si imediat ce am terminat durerea a dispărut.
  O altă minune este faptul că tatăl meu îsi pierduse acum câteva zile telefonul. Era foarte important pentru el deoarece acolo avea toate numerele de telefon si toti oamenii aveau numărul lui de ani de zile si îl sunau pentru diverse lucruri. Desi mama spunea că nu va mai găsi niciodată telefonul, având în vedere că tata nu îsi amintise unde l-a pierdut si că afară ninsese si probabil s-ar fi udat sau descărcat, eu am citit acatistul Sf Efrem cel nou rugându-l să găsească tatăl meu telefonul si după două zile de căutări acesta a fost găsit. A fost găsit desi părea pierdut pentru totdeauna.
  Îi multumesc Sf Nectarie că mi l-a făcut cunoscut pe Sf Efrem, dar bineînteles îi multumesc si pentru faptul că el însusi a săvârsit minuni pentru mine care la început nu prea credeam în puterile sfintilor. Rugati-vă Sfintilor Nectarie si Efrem cel nou pentru că sunt grabnic ajutători, precum si celorlalti sfinti. Totodată să nu îi uităm pe Măicuta Sfântă si pe Domnul Dumnezeul nostru si Iisus Hristos care fac ca aceste minuni să se întâmple pentru noi. Doamne ajută la toată lumea!!


Ioana, 12-01-2016

  Multumesc Sf Nectarie ca ne-ai ajutat sa ne cumpărăm apartament. Dumnezeu le rânduieste pe toate asa cum stie el mai bine. Sotul cauta dar nu era multumit de nimic asa ca sfintii ne-au îndrumat sa-l luam pe acesta. Ne doream sa avem casa noastră iar bunul Dumnezeu ne-a dăruit-o cu mult timp înainte de cât de gândeam. Sf Nectarie mă ajuta mereu sa adorm în pace iar în aceasta perioada aflandu-ma singura am simtit protectia Domnului mai mult ca oricând. Sa ne rugam cu totii pt pacea sufletului si a mintii. Multumesc Maicii Domnului Iisus Hristos, Sf Arsenie, Sf Mina, SF Nicolae, Sf Parascheva, Sf Serafim din Sarov, Sf Efrem, ingerului pazitor, tuturor sfintilor. AMIN! Doamne ajuta-ne pe noi pacatosii!


Nm, 12-01-2016

  Multumesc Sf. Nectarie, parinte Arsenie Boca si Maicuta Sfanta pt tot ajutorul acordat in depresia in care ma aflu si cu toate problemele pe care le am, ma rog si voi ma auziti, ma rog si voi ajutati sa merg mai departe, va multumesc din suflet.
  Sf. Nectarie este de ceva timp in casa si viata mea doar ca o nevretnica, o pacatoasa ce sunt au fost atatea momente cand mi-a fost bine nu m-am mai rugat, te rog sa ma ierti sfinte drag, sa nu ma parasesti si sa ma scapi de toata rautatea, de depresia si suferinta pe care le am in acest moment. Ieri eram la pamant, neagra de suparare cu gandul ca luni o sa am pr. la serv din cauza ca vineri m-am cam certat cu o colega mai in varsa care este prietena directoarei si care multa putere acolo unde lucrez, m am rugat sa fie bine si asa am fost, azi de dim directoarea nu mi-a zis nimic deci clar ca colega nu I-a spus vineri nimic, in plus mai era si faptul ca am gresit ceva si imi era teama sa nu-I zica si de asta.
  Multumesc Sf. Nectarie, Maicuta si parinte Arsenie Boca, m-am linistit un pic, am realizat ca nu sunt singura pe pamantul asta. Aseara ne-am pus in pat, nu puteam sa dorm de stres asa ca am hotarat sa cobor la tv in living si ce credeti, usa la intrare larg deschisa, am uitat sa o inchidem cu cheia si era vant rau afara, iar noi aveam amandoi portofelele la intrare, cum sa nu va multumesc pt ca m-ati indemnat sa cobor si ca nu ne-a lipsit nimic? Sf. drag Nectarie, iarta-ma pt ca m-am apucat de fumat dupa ce am promis ca o sa ma las, m-am lasat aproape 1 an si acum iar fumez, iarta-ma si nu ma parasi si ajuta-ma sa ma scap si eu de depresia asta care ma distruge pe mine si familia mea. D-zeu si sfintii sa va aiba in paza pe toti !


Andre P, 12-01-2016

  Vreau sa-i multumesc si eu Sfantului Nectarie, nu stiu cum as putea sa o fac ca sa arat cat de mult m-a ajutat si cat de fericita sunt pentru ca exista si imi este alaturi. Asa ca voi povesti, pentru ca si altii sa ii ceara ajutorul si sa fie siguri ca il vor primi negresit. Povestirea mea de azi este in special pentru viitoarele mamici. Am avut o sarcina cu mici probleme, dar cu ajutorul Maicii Domnului si ale Sfintilor buni, am ajuns la final. Imi doream sa nasc natural, dar dr mea spunea sa stimulam putin procesul si sa imi faca o injectie ca bebe sa vina pe lume intr-o zi cand era de garda. M-am tot gandit la asta si nu eram deloc impacata cu ideea, vroiam ca bebe sa vina el cand vrea, cand era pregatit si mai ales, cand vroia Dumnezeu. Asa ca m-am rugat la Sf Nectarie sa ma ajute sa se intample totul spontan si, cu o zi inainte sa merg la declansarea nasterii, bebe a venit pe lume, cand a decis el.
  Asta a fost prima minune ca a mai urmat una, desi travaliul nu a fost usor, a fost f scurt. De la ora 3 cand am ajuns la spital, pana la ora 7 cand am nascut. Si in tot timpul asta m-am rugat Sfantului sa ma ajute, sa nu ma lase iar mama mea a stat acasa si a citit Acatistul Sfantului tot timplul travaliului. Nu va pot spune cat de recunoscatoare ii sunt bunului Sfant Nectarie ca mi-a fost alaturi si m-a ajutat sa depasesc rapid aceasta etapa. Nu am cuvinte! Asa ca nu uitati mamici, aveti un doctor tamaduitor bun si grabnic ajutator in Sfantul nostru iubit. Multumesc Sfinte Nectarie, binecuvantat fie numele tau intre Sfinti.


Ionela, 13-01-2016

      Buna ziua,
  Nu stiu cum as putea sa ii mulțumesc Sf. Nectarie ca exista.il iubesc din tot sufletul si din toată inima mea.il consider parte din familia mea.in ultimii ani am avut probleme de sanatate si probleme sufletești pe care nu le-as fi putut suporta fără ajutorul sfântului. In vara am scris la Eghina in Grecia si am primit ulei de la parintele meu drag sf Nectarie. Pot sa va mărturisesc ca nu puteam sa stau întinsa in pat pt ca m-a durea tot corpul, m-am uns cu ulei si starea mea s-a îmbunătățit. Ii cer sf sa ma ierte ca nu m/am rugat in fiecare zi si il rog sa ma ajute in continuare. Dumnezeu exista iar Maica Domnului si Sfinții sunt mereu cu noi.
  Doamne ajuta pe toată lumea.


R., 13-01-2016

  Îi multumesc din adâncul sufletului lui Iisus Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru si, binenteles, Sf. Nectarie, pentru care am ceva pus deoparte (o afinitate si un sentiment puternic de recunostinta), ca astazi, 12 ianuarie, m-au salvat de la moarte. Am fost la un pas de a intra în soc anafilactic. Daca as fi facut asta, acum nu mai eram în fata calculatorului si nu mai puteam sa scriu asa ceva. Uimitor cum suntem aparati de Sus, iar noi habar nu avem ca tocmai am fost la un pas de moarte. Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Multumesc, Doamne!


Cornelia, 13-01-2016

  Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicutei Domnului, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Nectarie, Sfantului Nicolae si ingerului pazitor pentru ajutorul primit azi dimineata la analiza care am facut o, nu am simtit durere deloc aproape, aveam iconitele in buzunar si pe parcursul examenului medical ma rugam sa ma ajute, imi era foarte frica, s-a dovedit a nu fi ceva foarte grav, dar astept rezultatul, ii rog din suflet sa fie negativ si sa nu fie nimc, SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE MAICUTA DOMNULUI , SLAVA VOUA SFINTII MEI DRAGI ,ALILUIA, ALILUIA, ALILUIA .....


Tusca63, 13-01-2016

  Un an 2016 cu pace, liniște și binecuvântare de la Dumnezeu! Vreau să vă relatez o minune trăită de mine chiar de la începutul acestui an. În seara de 3 ianuarie am vrut să fac un ceai. Când umpleam ulcica cu apă de la robinet am căzut dintr-o dată inconștientă, dar nu am stat mult, zic eu, pentru că m-am lovit și mi-am revenit, numai că am rămas cu o slăbiciune și o presiune în cap. Atunci mi-am dat seama că nu am mai citit acatistul sf. Nectarie cam de multișor, chiar dacă citeam alte acatiste. Am luat tratament și am început să citesc și acatistul sf. Nectarie șă pot spune că mă simt mult mai bine. Mulțumesc sf. Nectarie, tuturor sfinților și Maicii Domnului pentru tot ajutorul primit până acum și vă ROG fiți alături de mine și familia mea în fiecare clipă. Slavă Ție Doamne, slavă Ție!


Cristina, 14-01-2016

  Multumesc Doamne Dumnezeule Mare, Doamne Iisuse, Maicuta Sfanta, Sfinti ai Sfantului locas, Ingeri si Arhangheli, Heruvimi si Sefafimi. Trec in momentul de fata prin grele incercari, probleme financiare si un divort. Ma simt deznadajduita si parca nu mai stiu cum sa ma rog si cum sa gasesc binele in tot rau acesta. Mi-am amintit de forumul acesta si citind minunile Sf Nectarie ma simt mai bine. In 2011 Sf Nectarie, Sf Marina si Sf Parascheva m-au ajutat mult. Aveam probleme mari la lucru, pierdusem si o sarcina. Imi doream foarte mult un copilas. Eram deznadajduita ca si acum, plecarea in concediu cu sotul meu era inceputul minunii. In statiunea unde am fost este o bisericuta ce porta hramul Sf Parascheva, acolo m-am rugat cat am fost in acel concediu. Acatistul Sf Nectarie l-am gasit in rucsac si am inceput sa il citesc in fiecare zi al concediului, (acatistul mi-l daduse mama sa-l citesc cu mult timp in urma, dar din lipsa de timp si a nesabuintei mele nu l-am citit, ci l-am pus in rucsac si am uitat de el, Nu-L stiam pe Sf Nectarie in momentul acela. ). Si s-a nimerit sa fim acolo in 17 iulie , cand intr-un satuc din apropierea statiunii, se tinea Hramul Sfintei Marina (pana atunci nu auzisem de ea). Acum va intrebati care este minunea. Ei bine in 9 noiembrie a aceluias an cand este pomenit Sf Nectarie am aflat ca sunt insarcinata. Bucurie mare. Bucurie si mai mare cand medicul mi-a spus ca voi naste in 17 iulie de Sf Marina.( Am nascut in 15 iulie  caci baietelul meu s-a grabit un pic), iar problemele de serviciu s-au rezolvat. Acum sper din tot sufletul sa mai am parte de minuni si sotul meu sa renunte la divort (in momentul de fata pare imposibil, dar la Bunul Dumnezeu totul e posibil). Doamne ajuta !


Ioana, 14-01-2016

 Acum câteva zile scriam pe site ca Sf Nectarie ne-a ajutat sa găsim apartament, însă era o problema cu actele pt ca dura, exact printr-o minune s-au făcut si actele, m-am rugat sa-l putem închiria si am găsit si chiriasi, pt tot ce Ne-am rugat Sfantul Ne-a ajutat si totul în scurt timp ca sotul meu sa se întoarcă mai repede unde locuim acum. Ieri eram în autobuz si nu aveam bilet si asa bine au apărut si controlorii, aveam un bilet făcut în alta zi, i l-am arătat asa, mă rugam sa nu se uite si chiar nu s-a uitat, în spatele meu dăduse o amenda, mă rugam sa coboare si după au coborat, dar eu tremuram toată. Sf Nectarie si Maica Domnului m-am ajutat. Slava lui Hristos celui ce te-a arătat, slava celui ce lucrează prin tine tuturor tamaduiri. Rugati-va pt orice Dumnezeu, ne ajuta doar sa fie după voia lui. Amin. Mulumesc din suflet pt tot!


Adriana, 14-01-2016

  As dori sa multumesc Maicii Domnului si Sf Nectarie pentru ajutorul dat in solutionarea unui dosar depus la o institutie. Desi doamnele de la ghiseu nu au vrut in prima faza sa imi primeasca dosarul din cauza unui act, in final l-au inregistrat spunandu-mi ca nu cred ca va fi solutionata cererea. Astazi m-am rugat Maicii Domnului si Sf Nectarie sa ma ajute si cand m-am uitat pe siteul institutiei am vazut ca dosarul a fost acceptat iar cererea a fost solutionata. Multumesc.


Valentina, 14-01-2016

  Vreau sa îi cer iertare Sfântului ca nu am mai citit de mult timp minunile postate aici, vreau sa mărturisesc că am trecut cu bine peste un examen greu la facultate si am zis ca de ma va ajuta voi scrie despre asta, nu reuseam daca nu ma ajuta asa cum de fiecare data o face, desi mai mereu îl supăr cu păcatele mele... Dar cum spune si în acatistul său \" Cine te-a chemat în ajutor si nu l-ai auzit?\" De multe ori m-a ajutat si multe sunt minunile sale..zilnic. Trebuie doar să avem mai multa credintă si sa vorbim, sa vorbim prin cuvinte simple cu Sfantul, cu Dumnezeu sa îi cerem ajutorul. De când l-am cunoscut (3ani si umpic tot când aveam cea mai mare nevoie de ajutor de la Dumnezeu fiind vorba de o problemă de a mamei de sănătate si ne-a salvat.) niciodată nu m-a părăsit si îi multumesc! Ajută-ne Doamne si ne întăreste credinta!


Ana Maria, 18-01-2016

  Buna ziua !!! As vrea si eu sa va povestesc despre momentul in care simti ajutorul Sfantului, momentul in care simti ca Sfantul iti asculta rugaciunile, este ceva unic, se umple  sufletul de bucurie. Zilele trecute am avut niste certuri foarte urate in familia mea si ambos crezut ca ñu este iesire si ca ñu se vor termina sau se vor termina rau de tot. Dupa ce m-am rugat cu lacrimi si cu tot sufletul va jur ca a doua zi sfantul mí-a raspuns la rugaciuni si totul parca s-a  schimbat, ñu stiu cum sa va explic dar acum de cateva zile este pace si liniste in casa mea, total contrariu la ce era inainte. Rugati va si credeti ca puterea Sfantului e foarte mare. Doamne ajuta la toata lumea!!!


Cristina, 18-01-2016

    Doamne ajuta!
  Ma numesc Cristina si revin si eu cu o marturie despre cum si cat de frumos lucreaza Sfintii Parinti pentru noi toti pacatosii!. Dar sa va povestesc ajutorul sau mai bine zis cum prin mila bunului Dumnezeu si ajutorul sfintilor Mare Mucenic Efrem Cel Nou, Sf Ierarh Nectarie, Presfanta Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Sf Cuvioasa Parascheva am reusit sa ajung si eu pacatoasa si nevrednica a ma inchina sfintelor moaste. In preajma sarbatorilor de iarna m-am intors in tara, frumos si multumesc Sf Ierarh Nectarie, Sf Mare Mucenic Efrem Cel, Maicuta Domnului, Preasfanta Cuvioasa Parascheva ca ne-au ocrotit si ne-au ajutat de a ajunge acasa farà probleme de fapt pe tot parcursul concediului totul a fost in mod surprinzator de frumos, liniste, pot spune ca erau Ani buni de cand nu petreceam sfintele sarbatori ale Craciunului asa frumos, cu toate ca avem probleme trupesti si sufletesti in familie si eu personal ma imbat intr-o continua nesiguranza, frica, tristeze, nu am un loc de munca, nu reusesc sa ma casatoresc, singuratatea este apasatoare...dar au fost doua saptamani minunate.
  Revenisem in tara si cu promisiunea de a merge si eu la Manastirea Radu Voda din Bucuresti pentru a ma inchina, cere iertare si a multumi sf ierarh Nectarie pentru multa sa milostivire pentru noi toti pacatosii pentru mine mare pacatoasa...nu a decurs totul dupa cum am incercat sa prevad, chiar nu mai credeam ca voi putea ajunge la Bucuresti  (tin sa mentionez ca eu sunt din Brasov ), de fiecare data cand stabileam ca in ziua x voi merge, tot timpul intervenea altceva ce ma impiedica, ceea ce m-a facut la un moment dat sa ma razgandesc la idea de a merge la Bucuresti si sa ma indrept cu gandul la o alta sfanta Manastire din zona Brasovului si anume la Sinca Veche unde auzisem ca si acolo este o particica din sfintele moaste ale sf ierarh Nectarie, dar spre a mea suparare nu am reusit sa ajung nici macar acolo si uite asa a ajuns ziua in care trebuia sa ma reantorc in Italia ...cu doua zile inainte de a mea plecare sun un verisor pentru a-i ura un craciun frumos si binecuvantat si din vorba in vorba auzind ca sunt in tara a insistat sa trec pe la el asa ii cunosc si eu sotia si copii el locuind in Bucuresti si va spun cu adevar, varul meu chiar m-a certat auzind de a mea dorinta ca de ce nu l-am anuntat ca sunt in tara asa ma caza el si m-ar fi dus in mai multe locasuri Sfinte pentru a ma inchina; pana la urma am plecat cu o zi mai devreme din Brasov spre Bucuresti, (a doua zi avand plecarea din Bucuresti ), de cum am luat aceasta hotarare am gasit imediat un autobuz avand in vedere ca era zi de sarbatoare mai precis ziua Sfantului Stefan, ajung in Bucuresti seara la ora 19, ma gasesc cu verisorul meu si familia dar spre a mea uimire nu ne-am indreptat spre casa ci spre Sfanta Manastire Radu Voda; va dati seama ce surpriza pentru mine; era inca deschis pentru inchinare la sfintele moaste ale sfantului nostru drag si scump, m-am asezat in Rand inca nedumerita de ceea ce mi se intampla, si cum asteptam la un moment dat ridic privirea si ce vad langa racla cu sfintele moaste ale sfantului Nectarie? ! Icoana sfantului meu drag Sfantul Mare Mucenic Efrem, lacrimi am varsat caci nu ma asteptam sa am si o asemenea mare binecuvatare de a ma inchina si la sfintele moaste ale Sfantului Efrem cel nou  ,mult ajutor am avut si am de la Dansul, m-a ajutat sa ies dintr-o urata depresie si nu numai...pentru mine este o minune si binecuvatare ca am ajuns la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Bineinteles acest moment a fost de o traire intensa, sunt multe de relatat dar nu am priceperea de a relata in cuvinte cat de minunat este Bunul Dumnezeu intru sfintii Lui si cata mila si bunatate are pentru noi toti pacatosii si neputinciosii....multa evlavie am si pentru Preasfanta Cuvioasa Parascheva, si sfanta sa icoana este pusa la loc de mare cinste la manastirea Radu Voda, am plans; mult am plans si plang pentru a mea neputinta si pentru multele mele pacate...Doamne ai mila de noi, ajuta-ne, iarta -ne, miluieste-ne!!!
  Cred Doamne, ajuta necredintei mele!!!
  Va multumesc frumos!!!

 Slava Tie Doamne pentru toate, Slava Tie!!! Multumesc Sfinte Parinte Nectarie, Sf Mare Mucenic Efrem Cel Nou, Sf Nicolae, Preasfanta Curata Sì Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara Maria, Preasfanta Cuvioasa Parascheva si tuturor sfintilor a lui Dumnezeu, tocmai eram in tratative pentru a inchiria o mica locuinta pentru mine si erau anumite aspecte din contractul de inchiriere care ma tineau un pic mai mult nelinistita, uite dragi mei cum Sfintisorii nostri dragi lucreaza, ne binecuvinteaza cu sfintele lor rugaciuni si nu ne lasa, tocmai m-au sunat de la agentia respectiva si mi-au relatat ca au reusit sa imi vina in favoare ceea ce acum o saptamana sustineau ca prin lege nu se poate, Doamne Doamne miluieste-ne, caci minunat esti Tu intre sfinti!!! Ah, si asupra sumei a fost o schimbarea, binenteles in bine, multumesc dragi mei sfinti!!! Cred Doamne, ajuta necredintei mele!!!
  Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe noi toti pacatosii si pe toti cei in necazuri si suferinze si pe toti cei care il cheama in rugaciune!!!
  Doamne ajuta!!!


Maria, 18-01-2016

 Multumesc din suflet tuturor sfintilor, in special sf. Nectarie, sf Neculai, sf Parascheva, sf Efrem cel Nou, sf Ioan Rusul, sf Alexandru, sf Spiridon, Sfintilor Ciprian si Iustina, sf Fecioara Maria, Domnului Nostru Iisus Hristos pentru ajutorul primit de fiecare data cand ma rog lor. De cand citesc acatistele lor mi-am gasit linistea. Acum ma rog pentru un loc de munca si stiu ca voi fi ajutata. Doamne Ajuta!


Mariana, 18-01-2016

  Si pe mine m-a ajutat Sf Nectarie si Sf. Xenia sa ne cumparam o masina buna cu o suma mica si cu banii necesari. Cu toate ca nu era inca inregistrata pe noi, ne-a ajutat sa plecam la tara, la 250 km fara  incidente.
  Multumesc Sf. Nectarie ca are grija de noi pacatosii!


Ileana, 18-01-2016

  Multumesc din suflet Maicii Domnului, Sfantului Nectarie, tuturor sfintilor, pentru ajutorul pe care ni-l dau mereu. Astazi sotul meu a fost la medic si desi nodulii exista, medicul i-a spus ca situatia este buna, nu este nimic alarmant, si deocamdata operatia nu este necesara. Ma rog pentru ca lucrurile sa mearga spre bine si sotul meu sa se vindece de toate problemele de sanatate pe care le are. Multumesc Sfinte Nectarie pentru ajutor.


Felicia, 18-01-2016

  Multumesc Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pentru ajutorul dat azi cand tata s-a simtit foarte rau brusc. Am citit paraclisul Maicii Domnului si incet, incet a inceput sa se simta mai bine. Doamne ajuta.


Simion Oana-Andreea, 18-01-2016

    L-am descoperit pe Sf. Nectarie când aveam aproape 17 ani, fără 2 luni. Într-o zi rece de toamnă (15 Octombrie 2006), am mers cu mama la sfinţirea altarului Bisericii cu hramul Naşterea Sf. Fecioare Maria, Sf. Ierarh Nectarie şi  a Sf. Ilie Tesviteanul din Iaşi, unde am stat la o coadă asemnănătoare cu cea care se formează la Sf. Cuv. Paracheva, doar că mai scurtă (cel puţin de când ajunsesem noi, că în urma noastră coada se întinsese până pe podul Alexandru cel Bun). Atunci l-am cunoscut pentru prima dată pe Sf. Nectarie.
  Un an mai târziu la un control o doctoriţă mi-a pus un diagnostic dur pentru o tânără aflată nici măcar la începutul vieţii de familie. Am întrebat-o dacă se tratează şi dacă duce la cancer ... mi-a răspuns sec "Da, duce la cancer!"... Am ieşit plângând din cabinet, prietenul meu (în prezent soţul meu) nu ştia cum să mă oprească din plâns cât să-i pot explica ce a zis medicul. Vă mărturisesc că printre sughiţuri i-am zis ce imi spusese dr. şi singurul meu gand a fost să ajung la Biserica Sf. Nectarie, iar soţul mi-a zis că dacă mă liniştesc, mergem la Biserică. Cu greu mă abţineam să nu plâng, doar doar să ajungem la Biserica Sf. Nectarie. Odată ce am intrat în Sfânta Biserică am izbucnit în plâns şi m-am rugat fierbinte la moaştele Sf. Ierarh Nectarie. Nu ştiu dacă pot numi rugă ceea ce eu îi spuneam Sfântului, cât mai mult mă întrebam cum va reacţiona mama când va afla şi dacă va putea ea accepta şi trece peste acest şoc pe care pe mine mă zdruncinase, ce va face prietenul meu (în prezent soţul meu) fără mine, fratele meu şi întreaga familie. Am urmat un tratament local, iar câteva luni mai târziu am mers să cer şi alte opinii de la alţi 2 medici, care constataseră că nu ar fi nici vorbă de aşa ceva, unul din medici mi-a dat să fac o analiză mai amanunţită a cărui rezultat a fost negativ. M-am bucurat nespus de mult că, chinul fizic şi psihic prin care trecusem luase sfârşit, cu toate că în sinea mea aveam o oarecare nesigruanţă că boala ar putea reveni.
  Singurul meu gând a fost că doar Sf. Ierarh Nectarie mă vindecase cu rugăciunile sale către Bunul Dumnezeu care s-a milostivit de mine şi m-a însănătoşit. Soţul meu a fost singurul care a ştiut de cele întâmplate şi m-a încurajat, fără sprijinul lui moral şi fără încurajările lui nu aş fi ajuns persoana care sunt astăzi. Îi mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos că mi-a dăruit un sot atât de bun. Cred cu tărie că am fost binecuvântată de bunul Dumnezeu pentru rugăciunile Sf. Fecioare Maria şi ale Sf. Ierarh Nectarie cu un soţ atât de minunat. Vă mărturisesc sincer că nu am dus o viaţă evlavioasă nici unul dintre noi, mergeam la biserică din când în când, posteam după cum consideram noi, spovedania nu o făceam aşa cum se cuvine, însă întotdeauna ne închinam seara la culcare şi uneori dimineaţa. Când am început pregătirile de nuntă nu eram hotărâţi la ce biserică să ne cununăm, însă Sfântul Necatrie a vrut să ne cununăm la Biserica sa, aici l-am cunoscut pe preotul paroh care ne este şi duhovnic şi cu ajutorul căruia uşor, uşor am început să-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu.
  Fac o mică paranteză pentru a vă relata că Sf. Fecioara Maria a fost mereu cu noi şi ne-a ocrotit. Soţul meu ezita să oficializăm relaţia din anumite probleme familiale, însă în noaptea de Înviere din 2013, soţul meu insista să mergem de Înviere la Hadâmbu, unde mai fusesem şi în alţi 2 ani de Înviere şi ne-a plăcut tare mult. Atunci am făcut un pomelnic pe care l-am rugat pe soţul meu să-l lase (întrucât eu eram în perioada firii lunare) la Icoana Făcătoare de minuni a Sf. Fecioare Maria de la mănăstirea Hadâmbu. A fost singura dată în care am cerut în pomelnic să primim ajutor pentru a putea primi şi noi binecuvântarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Căsătoriei. Vreau să vă zic că după ce am luat lumină, am mers să stăm la rând la Icoana Făcătoare de Minuni, unde sotul meu a insistat să intru în pridvor pentru a face o poză, atunci s-a aşezat în genunchi şi m-a cerut de soţie în faţa lui Dumnezeu, a Sf. Fecioare Maria şi a tuturor sfinţilor. Am simţit ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos şi a Maicii Sale în toată perioada pregătirilor de nuntă. La o săptâmână de la Sfintele sărbători Pascale am mers la naşi, care ne-au acceptat cu braţele deschise, o săptămână mai târziu am închiriat sala ş.a.m.d., toate pregătirile le-am făcut într-un an de zile, Bunul Dumnezeu rânduind toate cele ce erau necesare nunţii. 
  După nuntă am trecut printr-o perioadă mai grea (însă am fost şi suntem dintotdeauna uniţi, ne înţelegeam foarte bine unul altuia sentimentele şi stările, doar dintr-o privire) întrucât nu ne găseam locul (nici la mine, nici la el acasa), ne doream casa nostră dar am întâmpinat mereu dificultăţi, am încercat să stăm cu chirie dar am renunţat pentru că nu aveam sentimentul de aparteneţă în acea locuinţă, şi aşa ne-am mutat la casa părinţilor soţului, unde am locuit timp de un an jumătate până să găsim locuinţa care ne era rezervată acolo "Sus". După multe căutări şi lungi aşteptări am găsit un apartament chiar lângă biserica noastră de suflet a Sf. Nectarie. Ne-a adus Sfântul şi mai aproape de Biserica şi de Dumnezeu. Simţim pretutindeni iubirea Sf. Nectarie pentru noi şi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră pentru rugăciunile Sf. Fecioare Maria şi a Sfinţilor Părinţilor noştri.
  Imediat după nuntă am rămas însărcinată, însă din pricina multelor noastre păcate, întrucât rămăsesem însărcinată în Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, am pierdut sarcina gemelară la 6 săptămâni. A fost o palma dura pentru noi, mult prea dureroasă, dar care ne-a adus pe drumul cel bun, pe calea cea îngustă a mântuirii sufletelor noastre. Mă rog neîncetat pentru sufleţelele copilaşilor ce ar fi trebuit să fi fost astăzi în viaţa noastră. Ne doream tare mult un copilaş, însă în ciuda încercărilor noastre timp de un an, nu primeam vestea cea mult aşteptată, mai mult descoperisem ca aş avea o trompă înfundată şi că ar fi necesar să urmez anumite proceduri şi tratamente. Însă mi-am pus nădejdea doar în Dumnezeu, fără să urmez cele recomandate de medic.
  Prin iulie am început să citesc câte un acatist timp de 40 de zile, am început cu Acatistul Maicii Domnului - Bucuria celor necăjiţi rugându-mă cu tărie pentru un prunc. Vreau să vă zic că în această perioadă de 40 de zile de când începusem acatistul am găsit apartamentul mult căutat, trebuia doar să aşteptam demersurile băncii ce finanţa creditul imobiliar. După cele 40 de zile am început acatistul Sf. Nectarie, tot pe o perioadă de 40 de zile. În tot acest timp cât citeam acatistul simţeam ajutorul Maicii Domnului şi al Sf. Nectarie, întrucât primisem răspuns de la bancă, că imobilul fusese subevaluat, şi că ar fi trebuit ca într-o săptămână să  plătim diferenţa de 1000 de euro la semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Eram total descurajaţi, ne gandeam că vom pierde avansul şi apartamentul, întrucât nu ştiam de unde să luăm o sumă aşa mare într-un timp atât de scurt, însă Bunul Dumnezeu ne-a ajutat şi am reuşit să strângem bănuţii de care aveam nevoie. La jumătatea celor 40 de zile, am reusit să semnăm actele pt imobil, devenind astfel proprietarii unei "mici căsuţe", pe care ne dorim să o facem căminul sufleţelelor cu care ne va binecuvânta Dumnezeu (ne dorim cât mai mulţi copilaşi). În aceeaşi zi în care am semnat actele pentru apartament ne-au vizitat niste prieteni ce doreau să le fim naşi de cununie, ne-au încântat tare mult căci s-au gandit la noi şi aşteptam nerăbdători să fim martori în faţa Lui Dumnezeu pentru ei. Cu 7 zile înainte de a termina acatistul Sf. Nectarie şi în dimineaţa în care ne hotărâsem să mergem la rând la moaştele Sf. Cuv. Parascheva, am aflat că vom deveni părinţi ... Astăzi ne pregătim să devenim părinţi, aşteptăm un prunc, un dar divin.
  Astfel, Bunul Dumnezeu pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale Sfinţilor noştri Părinţi le-a rânduit pe toate în viaţa noastră (căsătoria, casa şi cea mai mare binecuvândare rodul iubirii noastre), a trebuit doar să nu ne pierdem nădejdea şi răbdarea.
  Îi mulţumim neîncetat Bunului nostru Dumnezeu, milostiv şi mult răbdător cu noi, căci după cum vă spusesem la început nu am dus o viaţă evlavioasă, nu ne-a abandonat nici o clipă ci a aşteptat întoarcerea noastră la El. Le mulţumim pentru ajutor şi că mijlocesc mereu pentru noi la Bunul, Milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria,  Sf. Ierarh Nectarie,  Sf. Efrem cel Nou, Sf. Cuv. Stelian, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Înger Păzitor şi  tuturor Sfinţilor ce înalţă neîncetat rugăciuni pentru noi, păcătoşii.
  Bunul Dumnezeu să se milostivească asupra noastră, a tuturor părinţilor şi să ne lumineze gândurile şi sufletele noastre spre a ne creşte şi educa copii în sânul Bisericii şi în dreapta credinţa în Hristos!
  Doamne ajută!


Ileana, 18-01-2016

  Sfinte Nectarie, ma rog de multi ani tie, pentru cei dragi mie, sa fie sanatosi si sa se vindece de toate bolile lor si intotdeauna ne-ai ajutat. Acum simt nevoia sa ma rog pentru mine. Sunt intr-un mare impas, mi se pare ca totul merge prost, grijile si spaimele si neintelegerile cu cei dragi mie ma coplesesc. Stiu ca sunt pacatoasa, ca gresesc mult, dar incerc din rasputeri sa fac ceea ce este bine. Nu reusesc, insa. Ajuta-ma Sfinte Nectarie sa am si eu o familie fericita, armonioasa, sa fim veseli si multumiti, sa nu ne mai certam, sa fie si in sufletul meu bucurie, copiii sa fie sanatosi si sa mearga pe calea cea buna. Scoate-o pe fiica mea din ratacire si deruta, ajut-o sa mearga pe calea cea buna, sa-si faca o familie crestina, binecuvantata, cu cineva potrivit pentru ea, indeparteaza de la ea persoanele nepotrivite si scoate-i in cale un om bun, spre fericirea ei si multumirea noastra, a parintilor. Doamne, Maica Domnului, Sfinte Nectarie, va rog iertati-ma pe mine pacatoasa si ajutati-ne!


Elena, 18-01-2016

  Slava Sfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfantului Nectarie si tuturor sfintiilor ca joi am ajuns la manastirea Radu Voda, unde acolo am intalnit 2 doamne care m.au luat cu ele la 9 biserici si am lasat acatiste..nimic nu este intamplator, in fiecare zi simt ajutorul Bunului Dumnezeu...O rog pe Maica Domnului si toti sfintii sa o ajute pe bunica mea, mama mea si pe mine sa fim sanatoase si sa imi gasesc un servici acolo unde imi doresc ....Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!!!


Tatiana, 18-01-2016

  Sf. Nectarie e un sfant mare si grabnic ajutator, pe care ar trebui sa-l chemam mai des in rugaciuni, fie de sanatate sau de credinta; si fetei mele i-a ajutat in lupta cu o boala incurabila, iar pe o crestina Ana-Maria (20 ani) care s-a mutat la Domnul, i-a ajutat, nadajduiesc, sa aiba o moarte usoara fara suferinta prea mare, asa cum se-ntampla deobicei la bolnavii de cancer, (stop cardiac de la atatea citostatice si radioterapie). Cu cateva zile inainte, se impartasise si era fericita ca il visase pe Sf.Nectarie care a asigurat-o ca e prietenul ei si nu o va lasa. Medicii o trimisesera acasa sa mai stea cu fetita ei Nectaria de doi ani si cu bunica ei. Ea avea evlavie la Sf.Nectarie, iar cand ramasese insarcinata, medicii i-au recomandat sa faca avort, dar ea a refuzat, spunand ca mai bine sa moara ea decat fetita ei. Domnul s-o miluiasca si pe ea si s-o aseze intr-un loc luminat, cu Sfintii Sai!
  Sa avem parte si noi de ajutorul Sf. Nectarie in toate zilele noastre, iar la iesirea noastra din viata aceasta, sa se roage Domnului sa ne mantuiasca!
  Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai! Te rugam, Sf.Nectarie sa ne ajuti si noua sa ne mantuim cu rugaciunile tale!


Maria, 18-01-2016

  Vreau sa multumesc Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Nicolae, Sf Mina, Sf Efrem cel Nou , Sf Spiridon , Sfanta Parascheva , Sf Ioan Rusul, Sf Matrona, Arhangelilor Mihai si Gavril, Arhanghelului Rafael, Parintelui Arsenie Boca, Sfanta Xenia, pentru ca, cu ajutorul lor am reusit sa trec cu bine peste tot ce mi-a scos viata in cale in ultimele 6 luni. Daca nu ar fi fost ei si increderea ca doar ei ma mai pot ajuta nu stiu ce faceam. Rugati-va, spuneti-le lor necazurile voastre si ei o sa va ajute, poate nu cum vrem noi, dar cum stie Dumnezeu ca e bine pentru noi.


Valentina, 18-01-2016

  Laudat fie Domnul Dumnezeul nostru si cu toti sfintii prin care lucreaza si ne ajuta pe noi pacatosii. Ii multumesc din tot sufletul dragului Sfant Nectarie pt ca m-a ajutat sa obtin un loc de munca foarte bun in strainatate, pt ca m-a ajutat sa ma mut in chirie singura, si a tinut departe de mine pe toate persoanele care nu aveau intentii bune. Rugati-va cu smerenie si Sfântul Nectarie ne va ajuta pe toti. Doamne ajuta!


Steluta, 18-01-2016

  Iarta-ma Doamne, ca nu am mai scris de multă vreme...vreau doar sa-ti multumesc pentru tot ce mi-ai dăruit în această perioadă prin Sfintii Mei Ocrotitori. Chiar recunosc ca am început anul minunat, restul ce va urma Doamne, las toate bucuriile, remediile sufletului meu în grijă Ta si a Măicutei Sfinte. Te iubesc Doamne, ca am asa Protectori minunati: Sfantul Arsenie Boca, Sfantul Nectarie, Sfantul Nicolae etc toti sunteti minunati împreună cu Măicuta Sfanta, Tatăl Ceresc si Duhul Sfânt. Multumesc si pentru ce om minunat am cunoscut în seara de Revelion si ne-am combinat la ora 12 si deja în 10 zile ne-am si logodit, ce pot să spun decât multumesc, te iubesc, iarta-ma Doamne pt păcate si slabă credintă. Doamne Binecuvanteaza-ne si ne ocroteste pt putină noastră credintă!!! Amin!


Octavian Oancea, 18-01-2016

    In tot timpul Dumnezeu Tatal ,Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta si sfintii dragi sunt in jurul nostru si ne ajuta mereu cind avem nevoie, dar noi uitam sa multumim de multe ori.
  In urma cu circa doua saptamini, m-am trezit intr-o duminica pentru a merge la sfinta slujba la biserica dar aveam o puternica durere de stomac. M-am rugat Domnului Iisus Hristos, Dumnezeu Tatal, Maicuta Sfinta, Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, sa ma ajute sa nu ma mai doara stomacul. In citeva minute durerea a disparut complet.
  Suntem inconjurati cu dragoste si iubire si suntem tot timpul ocrotiti de Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta, Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag si toti sfintii dragi. La rindul nostru trebuie sa dam si noi dragoste si iubire si sa ne rugam cu evlavie si sa multumim pentru tot ajutorul dat. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste si ne mintuieste pe noi pacatosii.


Adriana, 19-01-2016

     Mulțumesc Sfântului Nectarie pentru tot ajutorul primit; întotdeauna a rãspuns rugãciunilor noastre.     
  Mama mea a fost diagnosticatã cu cancer la sân luna trecutã, a trecut printr-o intervenție chirurgicalã și încã mai așteptãm o parte din rezultate sã vedem dacã nu s-a extins cancerul. Mi-am dorit sã pot face rost pentru mama de o sticluțã cu mir de la Mãnãstirea Radu Vodã, și prin intermediul unei persoane de pe acest site am primit sticluța mult doritã.
  Seara trecutã am avut o migrenã puternicã, am citit acastistul Sfântului Nectarie, m-am dat cu undelem de la racla Sfântului dupã care m-am așezat în pat spunând în gând Tatãl Nostru. Nu numai cã am adormit imediat (mã așteptam sã nu adorm din cauza durerii), dar în 40 de minute m-am trezit și nu mã mai durea deloc, Sfântul s-a milostivit și de aceastã datã.... Sper din tot sufletul sã mijloceascã și pentru mama mea, sã îi dãruiascã Dumnezeu tãmãduire sufleteascã și trupeascã.
  Doamne ajuta!!!


Laura, 19-01-2016

     Buna ziua!
  Inca o data aduc multumire Sfintei Treimi, Maicutei Noastre Scumpe, Sfantului Nectarie, tuturor Sfintilor si ingerilor pentru tot ajutorul primit si rugaciunile ascultate. De data aceasta, Sfantul Nectarie m-a ajutat in probleme de sanatate, dupa ce am folosit ulei de la candela de la icoana Sfantului Nectarie din Manastirea Radu Voda. Dupa ce am folosit timp de mai multe saptamani ulei de la candela Sfantului pe care l-am aplicat sub forma de Cruce in locurile cu probleme, tot ceea ce aveam a disparut. Nu imi mai puteam folosi o mana si un picior, aveam dureri care nu-mi mai permiteau sa fac nici o miscare, si niste probleme dermatologice. Despre mana, va pot spune ca am observat in timp ca durerile au disparut si ca o pot folosi normal, ca si inainte de a incepe durerile, dar despre problemele dermatologice, dupa ce am folosit in fiecare seara uleiul, Sfantul Nectarie m-a ajutat (asa am observat) dupa ce, la o intalnire cu o cunostinta pe care nu o mai vazusem de mult, i-am spus, la inceput fiindu-mi cred, rusine, ca pentru toate problemele pe care le am, ma rog Sfantului Nectarie sa ma insanatoseasca si ma ung cu ulei de la candela Sfantului. Pe masura ce ii spuneam, nu am mai avut nici o retinere. Nu cred ca mint sau exagerez, dar in ziua/zilele urmatoare, probleme dermatologice au disparut. Cunostinta mea vrea sa se unga si ea cu ulei de Sfantul Nectarie pentru diferitele probleme pe care le are si isi doreste forte mult sa ajunga la Manastirea Radu Voda, la Sfantul Nectarie. I-am promis ca vom merge si imi doresc sa ma tin de promisiune. Mi-a spus ca unul dintre parintii ei s-a vindecat de o boala incurabaila cu ajutorul Sfintei Treimi, al Macutei Sfinte dar si cu mijlocirea Sfatului Nectarie.
  Il iubesc mult, mult de tot si il rog mult pe Sfantul nostru Nectarie sa ma ierte pentru ceea ce am spus. Ii multumesc Sfintei Treimi, Maicutei Noastre Sfinte, Sfantului Nectarie, tutror Sfintilor si ingerilor pentru tot ajutorul primit si rugaciunile ascultate.
  Sfantul Ierarh Nectarie este minunat si Domunl Nostru Iisus Hristos este minunat intre Sfintii Sai! Doamne Ajuta!


Cristina, 19-01-2016

  Sfinte ierarhe Nectarie....speram ca in clipa in care iti scriu sa iti scriu cu bucurie...dar voia lui Dumnezeu nu a fost sa fie asa. tu m-ai ajutat de atatea ori. m ai scos din depresia in care eram....m-ai ajutat in toata clipa. nu ma lasa nici acum! nu am cuvinte sa iti zic prea multe sau sa ma rog., dar tu sti cat de mult ma doare inima si sufletu, te rog adu mi si mie alinare dupa voia LUI DUMNEZEU. te rog da mi putere rabdare si credinta, ajuta ma sa ridic. singuratatea este atat de grea si ma gandesc ca atat este de frumos sa ai pe cineva, sa simti ca te iubeste cineva, ca ai pe cineva laga tine...iar eu nu am sfinte aceasta binecuvantare. te rog ajuta ma si pe mine dupa mila LUI DUMNEZEU. nu ma lasa sa imi pierd credinta. BINECuvanteaza l sfinte NECTARIE SI pe Valentin si lumineaza sufletu si inima lui, te rog daruieste i cele de folos si fi ocrotitorul lui. te rog ajuta ma sa ma linistesc, ada pacea in viata mea si ajuta ma sa primesc cu suflet linistit tot ceea ce primesc. te rog fii langa mine, te rog din inima si cu tot sufletul meu strig din adancul sufletului ...ajuta ma tu MARE FACATORULE DE MNUNI NECTARIE!


Bianca Pascu, 19-01-2016

  Sunt deja vreo 2-3 luni de cand nu am mai intrat pe acest site pentru a multumi lui Dumnezeu, Iisus Christos, Maicii Domnului si Sf. Nectarie pentru tot ceea ce am primit. Am vrut sa o fac in preajma Revelionului, dar nu mi-a mers internetul si am zis ca o sa o fac alta data. Iata ca alta data este acum. Saptamana trecuta aveam de facut cateva drumuri vineri si sambata in afara orasului cu masina si am avut o presimtire ca se va intampla ceva. Asa ca am vrut sa iau cartea cu minunile Sf. Nectarie sa o am in geanta sa ma apere. Cand m-am intins sa iau cartea din biblioteca a cazut si Psaltirea. Am spus ”na, daca vrei si tu sa vii cu mine, hai si tu.”Si le-am pus pe amandoua in geanta. Vineri nu s-a intamplat nimic. Sambata, plecand la drum lung, nu am facut nici 15 km si baiatul care conducea a pierdut controlul volanului. Am patinat pe gheata si dupa ce ne-am invartit de doua ori cu masina ne-am oprit. Am avut noroc si ca nu venea nicio masina din niciun sens si ca nu am picat in rapa, ca de asta mi-a fost teama cand am vazut cum se clatina masina si se invartea. Dar masina a revenit pe sosea, fara nicio avarie si chiar cu botul si catre sensul de mers. Ne-am continuat drumul fara niciun incident ulterior, multumind Sfantului Nectarie, caci sunt sigura ca el a fost langa noi si ne-a ajutat.
  Si atunci, cum sa nu am mereu incredere in el, pentru ca a fost mereu langa mine, asa cum a fost de mai mult de un an, de cand l-am descoperit, intr-un moment dificil al vietii mele. De aceea, vreau acum sa-i multumesc bunului Nectarie, celorlalti sfinti stiuti si nestiuti de mine, care au lucrat impreuna pentru ca mie si copiilor mei sa ne fie bine. E greu sa iei viata de la zero cu doi copii mici langa tine. Dar puterea a venit de la Domnul nostru IIsus Christos, de la Maica Lui, care e si ea mama, si de la ocrotitorul meu Sf. Nectarie. Lor vreau sa le multumesc pentru ca mi-au oferit cel mai greu, dar in acelasi timp, cel mai frumos an din viata mea. Le multumesc pentru ca am intalnit oameni minunati care mi-au oferit sprijinul lor neconditionat. le multumesc pentru ca mi-am gasit servici si am primit casa. Tot lor le multumesc pentru ca, trecand prin ceea ce am trecut, am invatat sa las trufia la o parte, am invatat sa fiu mai buna, sa ajut mai mult. Am invatat sa plang, dar cu masura, am invatat din nou sa rad. Dar mai ales, am invatat sa daruiesc. Sa daruiesc iubire, hrana celor in nevoie si, mai ales o vorba buna. Face mult sa stii ca atunci cand esti in necaz cineva incearca sa te aline si sa te ajute cum poate el. Daruiti celor din jur, pentru ca fapta buna intotdeauna va fi rasplatita. Poate nu atunci, poate nu de persoana care credeti voi, dar veti vedea ca lucrurile bune vi se vor intoarce! Doamne ajuta!


Dimitrie, 21-01-2016

  Le multumesc Bunului Dumenzeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, Sfantului Mare Mucenic Mina, Sfantului Ierarh Nicolae, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca ne ajuta si ne protejeaza pe mine si familia mea. Ieri mama mea avea glicemie foarte mare si se simtea rau, am citit acatistul Sfantului Mare Mucenic si tamaduitor Pantelimon, iar la sfarsit am sunat-o pe mama sa vad cum se simte si era mult mai bine. Saptamana trecuta dupa ce m-am rugat Sfantului Mare Mucenic Mina am gasit un document contabil pe care-l pierdusem. De asemenea puterile ceresti m-au ajutat saptamana trecuta sa scap de o infectie urinara fara sa iau pastile. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie!


Nicoleta, 21-01-2016

  De foarte mult timp incerc sa scriu aici, as vrea sa le multumesc Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sf. Treimi, Sf. Nicolae, Sf. Nectarie, Sf. Parinti Ioachim si Ana, Sf. Arhangheli, Pr. Arsenie Boca si tuturor Sfintilor si ingerilor Lui Dumnezeu pentru rugaciunile ascultate. Cu ajutorul lor, dupa ce am citit acatistul Sf. Nectarie am ramas insarcinata si am nascut o fetita sanatoasa, deasemenea m-am vindecat si de noduli tiroidieni. M-am uns cu ulei de la candela Sf. Nectarie in tot acest timp. Slava Lui Dumnezeu si Sfintilor Sai! Doamne-ajuta!


Roxana, 21-01-2016

  Doresc sa marturisesc inca o minune pe care Sf. Nectarie a facut o pt.mine. Dupa multe analize, consultatii, mi s a spus ca e imposibil sa raman insarcinata momentan. M am conformat deoarece trebuia sa slabesc ff mult ca sa fac anumite tratamente, sa fiu sigura ca bebe o sa fie bine.
  La inceputul lui noiembrie m am uns pe ovare cu ulei de la manastirea Radu Voda, pt dureri si l am uns si pe prietenul meu pe picior pt ca se lovise. Am citit si acatistul, doar 4, 5 seri si apoi am incetat sa citesc sau sa ne ungem cu ulei.
  Chiar si asa sfantul nu m a lasat, nu m a uitat si am aflat acum 10 zile ca voi fi mamica (2 luni). Ma rog sfantului neincetat sa nu apara complicatii si sa duc sarcina La bun sfarsit. Doamne ajuta!


Cristiana, 22-01-2016

  Multumesc sfintului Nectarie ca este mereu alaturi de mine si ma ajuta mereu, pentru minunile efectuate cu mine si il rog incontinuare sa fie alaturi de mine si sa imi daruiasca un copilas pe care ni-l dorim de 4 ani... rog pe cine ma poate ajuta cu ulei de la candela, am nevoie urgenta, suport cheltuelele...sint din MOLDOVA .cristianaluca_87@mail.ru.multumesc mult.


Elena, 22-01-2016

  Am promis Sf. Nectarie ca voi marturisi aici daca analizele imi ies bune. Se pare ca este nevoie sa repet una dintre ele, dar am credinta ca Sfantul Nectarie va fi alaturi de mine, cum a fost in multe alte situatii de cand l-am cunoscut. Viata mea s-a schimbat mult cu ajutorul Sf. Nectarie. Ma rog sa ne dea Dumnezeu sanatate, copilasul nostru sa fie sanatos, sa am o nastere usoara si sa avem intelegere in casa. Doamne ajuta! Slava tie Doamne Iisuse Hristoase! Ajuta-ne Parinte Nectarie!


Raluca, 22-01-2016

  Multumesc din suflet Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si bunului nostru Dumnezeu ca m-au adus pe calea credintei, ca asculta rugaciunile mele si ca sunt mereu alaturi de mine. Rugati-va cu credinta si veti primi ajutor pentru ca mare este puterea bunului nostru Dumnezeu si a Sfintilor nostri. De cand am inceput sa citesc Paraclisul Maicii Domnului si Acatistul Sfantului Ierarh Nectarie sufletul meu si-a capatat linistea si am mai multa incredere. Ma rog cu credinta si simt ca rugaciunile mele sunt ascultate pentru ca de multe ori am primit raspuns. Ma rog Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Parinte Nectarie si bunului nostru Dumnezeu sa ma ajute sa intalnesc si eu persoana potrivita, sa-mi intemeiez o familie si am credinta ca Dumnezeu ma va ajuta. Multumesc Sfantului Nectarie si Fecioarei Maria pentru ca mijlocesc pentru mine, caci Dumnezeu lucreaza in chip minunat prin Sfintii nostri. Sper din toata inima ca rugaciunile voastre sa fie ascultate si sa primiti degraba ajutor. Slava Tie, Sfinte Parinte Nectarie! Slava Tie, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu! Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Doamne ajuta la toata lumea!


Marinela G., 25-01-2016

  Multumesc Sfinte Nectarie, Sfinte Mina, Sfinte Arsenie Boca, Sfinte Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae, Sfinte Anton, tuturor Sfintilor grabnic ajutatori, ca ne-ati ascultat rugaciunile si ne-ati ajutat saptamana aceasta. Fiul meu s-a vindecat, fara probleme, tatalui meu i-au iesit bune analizele facute, am reusit sa ne rezolvam cateva probleme financiare. Va rog Sfintilor dragi sa fiti alaturi de noi si saptamana urmatoare si sa ne ajutati sa ne rezolvam problemele de sanatate si cele financiare pe care le avem. Slava Tie Doamne si slava Sfintilor Tai! AMIN!


Fanica, 25-01-2016

  Multumesc Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Spiridon, Parintelui Arsenie Boca si tuturor Sfintilor, pentru ajutorul pe care l-am primit in urma cu aproape doua saptamani cand am reusit cu ajutorul Lor, sa depasesc durerile provocate de o colica renala si sa elimin o piatra de la rinichi. Multumesc pentru ajutorul primit si pentru faptul ca au adus in jurul meu oameni care au facut toate eforturile sa pot primi acasa, timp de aproape o saptamana, tratamentul pentru care in alte conditii ar fi trebuit sa stau in spital. Tin sa le multumesc din suflet pentru ajutorul primit acum, deoarece in urma cu doisprezece ani, pentru o situatie asemanatoare am ajuns in spital la Bucuresti, cu un rinichi blocat si a trebuit sa suport o interventie destul de dificila, cu dureri ulterioare vreme de aproape trei saptamani. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Slava tie Doamne Iisuse Hristoase! Slava Tie, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu! Slava Tie, Sfinte Parinte Nectarie! Slava Tie Sfinte Efrem cel Nou! Slava Tie Sfinte Spiridoane! Slava tuturor Sfintilor grabnic ajutatori! Ajuta Doamne tuturor celor care sunt in nevoi si miluieste-ne pe noi pacatosii!


Ramona, 25-01-2016

  Vreau si eu sa ii multumesc sfantului Nectarie si Maicii Domnului, fara ajutorul carora nu as fi reusit la examene. Fiind la Drept este foarte multa materie de invatat, iar tot greul se observa mai alea in sesiune. Am mers la un examen la risc, stiind unele parti f.bn, altele doar citite. Sfantul si Maica Domnului m-au ajutat sa nu fie cele nestiute de mn extrase si pt asta le multumesc din suflet. Cititi acatistul sfantului inainte de examene!


Rebecha 6, 26-01-2016

   Asa cum am promis Sf. Nectarie, dau marturie nu doar despre una, ci despre trei minuni recent intamplate. In urma cu o saptamana, mama mea fusese reprogramata la o mamografie, deoarece la prima nu se vedea bine ceva...asa cum se exprimasera chiar medicii. Va inchipuiti ce suparare, chiar panica se nascuse in sufletul meu la auzul acestei vesti, gandindu-ma doar la ce e mai rau. Si spun asta pt ca in ultimii doi ani jumatate am avut parte de multe necazuri...doar o astfel de problema nu ne mai lipsea; astfel ca, stiind ajutorul grabnic al sfintilor lui Dumnezeu si mai ales al Sf. Nectarie, cu ochii in lacrimi am citit, doar o singura data acatistul sau pt mama si pentru o veste buna in legatura cu sanatatea ei. Si minunea nu a intarziat sa apara...in urma ecografiei facute, mama nu avea nimic, doar o urma de tesut adipos strans intr-un anumit loc, nimic altceva.
  Mai apoi, nu cu mult timp in urma, avusesem niste probleme la serviciu, in urma carora fusesem acuzata de anumite lucruri pe care nu le facusem, insa inca o data, cu ajutorul rugaciunilor catre Sf. Efrem adevarul a iesit la iveala.
  A trei minune s-a intamplat cu matusa mea care inainte de Craciun isi pierduse o bratara din aur, foarte valoroasa si in legatura cu care nu mai avea nicio speranta sa o gaseasca. La indrumarea mamei de a citi 40 zile Acatistul Sf. Mina, chiar inainte de a se implini \"termenul\", aceasta isi gasise bratara intr-un loc in care nu isi amintea sa fi umblat in ultimul timp. Laudat fie Dumnezeu intru sfintii Sai, carora le multumim pentru ajutorul acordat in toate problemele noastre, mici sau mari si carora sa ne rugam neincetat sa ne mijloceasca mila de la Bunul Creator!


Andreea, 26-01-2016

   Numele meu este Andreea si recunosc cu rusine ca i-am intors spatele de atatea ori lui Dumnezeu, desi El nu m-a lasat niciodata. De vreo saptamana am o incercare foarte grea, o problema de sanatate care a necesitat operatie. Am avut nopti nedormite, plans necontrolat, atacuri de panica. Ieri, abia ieri m-am intors catre Dzeu, eram disperata si mi-a venit in gand sa caut rugaciunea Sf Nectarie. Abia am putut s-o citesc, mai mult cu gandul la ce ma asteapta.
  Dar m-am rugat sa-mi dea putere si sa nu ma lase singura, desi nu merit mila Lui. Sincer va spun, minunile exista, operatia n-a fost cu complicatii asa cum anticipasera doctorii, l-am simtit pe Sfant alaturi de mine si m-a ajutat cand nu mai vedeam nicio speranta. Puneti-va toata increderea in Sf Nectarie, intotdeauna va va ajuta chiar daca eu mi-am amintit de El doar la necaz. Multa sanatate si liniste sufleteasca tuturor!


Bianca, 26-01-2016

   Doamne ajuta tuturor! Pentru ca de ceva timp nu am reusit sa ajung la Radu Voda, am realizat cata binecuvantare este faptul ca il avem pe bunul Sfant Nectarie atat de aproape de noi, chiar in mijlocul orasului, si cat de greu este pentru cei din afara Bucurestiului sa ajunga si sa I se inchine. De aceea, revin cu mentiunea ca pot trimite in tara ulei de la candela Sfantului, pentru toti cei care isi doresc sa aiba binecuvantarea Sfantului in casele lor. Cine doreste ma poate contacta pe adresa: predutbianca@yahoo.com .Sanatate multa tuturor!


Teo, 26-01-2016

  Vreau sa multumesc si eu Sf Nectarie si tuturor Sfintilor carora ne am rugat si Maicii Domnului care au fost mereu alaturi ne noi. Sunt mai multe minuni care au avut loc in viata noastra. Baietelul meu cand a avut doar 2 luni a fost diagnosticat gresit cu o boala foarte grava pentru ca isi tinea tot timpul limba afara (asta era din cauza colicilor) dar medicii nu au luat in seama acest aspect. Am facut analize de mai multe ori, am fost si la Cluj si acolo consultand mai multi medici si facand din nou analize, o parte dintre ei au confirmat diagnosticul (cu toate ca analizele ieseau bine) numai ca tinea limba tot timpul afara. Am venit acasa si ne-am lasat in voia Sf Nectarie si a Maicii Domnului si am inceput sa il ungem pe baietel in fiecare zi cu mir de la Sf Nectarie si in 2 si ceva baietelul nu a mai scos limba deloc afara. Ne am rugat foarte mult Sf Nectarie sa nu se confirme diagnosticul medicilor in timpul si Sfantul Nectarie ne a fost alaturi si acum copilul este bine si dezvoltat din toate punctele de vedere.
  O alta mare minune a facut Sf Nectarie si cu fratele meu care era in ultimul an la Fac de Drept si avea foarte multe restante, de multe ori pe parcurs a vrut sa renunte dar noi tot l-am incurajat. Era in pragul licentei si mai avea vreo 5 restante, iar un examnen l-a dat de vreo 4 ori si numai nu il trecea. Atunci s -a dus la Bucuresti la moastele Sf Nectarie s-a rugat, a dat slujbe, a venit a dat din nou examenul si a 5 oara l-a trecut si reusit sa intre in licenta si sa scape cu mine. Stim ca Sf Nectarie a facut si aceasta minune. O alta minune a facut cu mine dupa ce am nascut al doilea copil. M am imbolnavit foarte rau de mai multe ori. Din cauza oboselii, a alimentatiei haotice si alaptam, am inceput sa ma simt foarte rau ma durea la inima, nu puteam sa dorm, nu aveam putere in mine, am crezut ca mor asa de rau m-am simtit. Am mers la medic de fiecare data im zicea altceva si imi dadea alte medicamente de ma simteam tot rau. Am inceput sa ma dau cu mir de la Sf Nectarie si mi am revenit. Sunt multe minuni care le a facut Sf Nectarie cu noi si ii multumesc in fiecare zi. Doamne ajuta!


Georgeta, 26-01-2016

  Multumesc din suflet Maicutei Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sf. Nectarie, Sf. Efrem, Sf. Paraschiva si tuturor sfintilor carora m-am rugat si iata, dupa numai 5 zile, deja am aflat ca analizele pe care o verisoara de-a mea le-a facut (simptomele indicau o grava problema de sanatate) au iesit, - minune! - bune, iar ea se simte mai bine. Sa dea Domnul sa nu mai revina boala, stiu ca aici numai cei de Sus ne-au ajutat, aproape nici nu mai stiam cum sa ma rog!...


Nm, 26-01-2016

  Multumesc din nou Sfantului Nectarie si Maicutei Sfinte pt ajutorul pe care mi l au dat si azi cand am fost la stomatolog suparata ca mi a cazut plomba la dintele din fata si eram sigura ca voi plati din nou pt ca acum 3 sapt cand am fost medicul mi a zis ca e prea mare gaura si ca este posibil sa mi cada ceea ce s a si intamplat, dar cu ajutorul Sfantului drag nu am platit mai nimic azi si mi s a pus o alta plomba doctorul zicand ca mai incercam odata. Multumesc pt tot ajutorul dat! Multumesc ca esti alaturi de mine mereu!


George P., 26-01-2016

   Buna ziua, Nu am mai scris demult la aceasta rubrica, poate din comoditate sau poate ca asteptam o minune, cine stie.....
  Oricum s-au intamplat multe evenimente in viata mea si a familiei mele, mai mult neplacute, dar pot spune ca acestea ne-au intarit si un pic parca familia este mai unita. Nu detaliez, nu am dispozitia necesara, dar ce pot sa va spun este ca sfintii dragi mie m-au ajutat cu varf si indesat, desi eu pacatosul nu am meritat. Un sfat. Nu incetati sa va rugati neincetat Maicutii Domnului, sfintilor Nectarie, Efrem, Gheorghe, Paisie, Porfirie, Parascheva sau oricui sfant care va este mai apropiat. Nu exista indoiala ca nu ne pot ajuta, trebuie sa fim prietenei cu ei si cine stie, poate bunul Dumnezeu se va milostivi si de noi.


Elena-Cristina, 28-01-2016

    Buna seara,
  Vreau sa povestesc si eu o intamplare din viata. Imi cer scuze, dar nu sunt foarta buna la scris, la povestit. Acum 3 luni am fost sa-mi fac testul Papanicolau, mi-au iesit celulele Ascus. Mi s-a facut colposcopie si mi-a zis ca nu este rau, dar nici bine. Mi-a dat tratament cu ovule si sa iau suplimente pentru imunitate. Am inceput sau catina cu miere, vitamina C. Cand am ajuns acasa am inceput sa plang, sa-mi fac scenarii ( sunt un pic si ipohondra), dar m-am uitat la Icoana Maicii Domnului si mi-am zis ca plang ca fraiera, in loc sa ma bucur ca am descoperit la timp; inainte de-a afla de acest rezultat la analizei, mergeam in fiecare duminca si vineri la Biserica; vineri tineam post, doar ca in ultimul timp nu mai faceam asa in fiecare vineri. Am inceput sa merg la Biserica Radu Voda, dupa aflarea rezultatului si la biserica Sf. Gheorghe unde se afla moastele Sfantului Nicolae. Eu l-am ca si ocrotitor / prieten pe sfantul Nicolae. Chiar si Sfantul Nectarie l-a avut ca si ocrotitor pe f Nicolae, pe care l-a visat intr-o noapte, si-l ruga pe sf Nectarie sa-i faca un tron de argint. De aceea cred ca ca cei 2 sfinti au o legatura puternica si lucreaza impreuna. Am inceput sa citesc acatistul sf Nectarie, viata acestuia cat si o carte in care Sfantul ne da cateva sfaturi de viata. Au trecut cele 3 luni, iar azi cand va scriu am primit rezultatul la al doilea Papanicolau pe care l-am refacut acum saptamana. Eram increzatoare ca totul va fi bine, stiam ca am facut ce trebuie, ca m-am rugat in stilul meu, ca mi-am facut tratamentul corect, dar rezultatul se pare ca este tot celule Ascus; cand am vazut rezultatul, am zis OK. Intentionam sa ma duc in auchan, insa m-am gandit si am zis Nu, vreau sa ma duc la sfantul Nectarie. Am intrat in Biserica, plangeam, imi tremurau mainile, am dat sfantul Mazlu; m-am lipit de un stalp al Bisericii, langa mine un domn pe care l-am intrebat daca are idee cum sa fac sa vb cu un preot, slujba nu incepuse. Un domn foarte amabil mi-a explicat ca dupa maslu sa ma duc la Preot. Si atat am retinut ca mi-a zis: ai rabdare si nadajde, iar la final mi-a zis o sa fie bine, si spera ca data viitoare sa ma vada cu zambetul pe buze; am stat si m-am gandit la vorbele lui sa am nadejede. M-am oprit din plans, si am avut un gand, totul este de la Dumnezeu, trebuie sa fiu puternica si sa am incredere in El. Si gandurile mele erau doar: Doamne sa se faca voia Ta, Tu sa decizi ce va intampla maine la colposcopie daca ma va trimite la biopsie, si indiferent de rezultatul biopsiei, fa-ma puternica. Dintr-o data, parca m-am trezit, parca eram alt om, nu mi mai era frica de ce o sa se intample. M-am miruit, am stat la slujba sf Maslu, unde m-am simtit foarte bine, si va spun din toata inima, dar in locul unde sunt moastele Sf. Nectarie, in Biserica, avem senzatia ca acolo este sfantul, nu stiu cum sa explic este ca si cum i-am simtit prezenta; pentru ziua de maine, imi doresc sa ma faca puternica Dumnezeu sa ma las pe mainile LUI, pentru ca indiferent de ce va fi, eu am sa incred il El. Si de acum Biserica Radu Voda va fi vizitata de mine, in fiecare miercuri. Sanatate tuturor!


Maria-Simona, 29-01-2016

   L-am intalnit pe Sfantul Nectarie la finalul anului 2015. Suferisem doua interventii chirurgicale in urma carora as fi putut sa pierd capacitatea de a face vreodata copii (nu avem niciun copil, dar ne dorim foarte mult unul). Exact in seara in care m-am intors de la spital de la Bucuresti, in timp ce urcam greoi scarile spre apartamentul nostru, m-am intalnit cu o vecina care m-a intrebat ce am patit. I-am explicat pe scurt in timp ce ma chinuiam sa urc in continuare. Nu voiam decat sa ajung in pat si sa-mi plang de mila.
  A doua zi dimineata, vecina respectiva si-a trimis mama la mine cu o icoana a Sf. Nectarie si cartea \"Vindecari minunate\". Fiind aproape imobilizata la pat, m-am apucat sa citesc din carte si n-am mai putut s-o las din mana. Am simtit cu fiecare minune cum ma atasez de acest Sfant necunoscut mie pana atunci. Tin minte ca in prima seara in care am citit aveam dureri ingrozitoare, nu puteam dormi si ma saturasem sa dorm pe spate. Nu voiam decat sa ma intorc si sa dorm pe o parte, dar mi-era teama sa nu-mi afecteze operatia inca proaspata. Stiu ca am adormit asa si am visat ca eram pe un pat de spital, cand am auzit o voce spunandu-mi: \"Esti bine!\". M-am trezit, am zambit si am stiut in sinea mea ca mi-a vorbit Sf. Nectarie. M-am intors cu greu pe o parte si din acea noapte am inceput sa ma simt si sa dorm mai bine.
  Era cu cateva zile inainte de Craciun si simteam nevoia de a ma spovedi (nu o mai facusem de 5 ani de zile, de cand ma casatorisem). Nu stiu ce mi-a venit sa caut sa vad daca exista vreo biserica cu hramul Sfantului in Constanta si am aflat ca da, exista. A doua zi l-am rugat pe sotul meu sa ma duca pana acum, simtind cumva cum Sfantul imi indruma pasii intr-acolo. Cand am intrat, am vazut icoana Sfantului adusa aproape de intrarea in Biserica pentru inchinare. Am sarutat-o cu emotie si am intrebat-o pe femeia de la lumanari daca exista un preot care poate sa ma spovedeasca. Mi-a spus ca este un parinte acolo, care tocmai in acel moment iesea si se grabea sa plece. I-am spus situatia mea, s-a intors din drum, m-a invitat sa ma asez pe un scaun (nu puteam inca sa stau in genunchi) si m-a spovedit. M-a ascultat ca si cum nu s-ar fi grabit nicaieri, mi-a oferit cadou un Indreptar pentru spovedanie si m-a rechemat din nou peste doua saptamani.
  Cert este ca am plecat usurata de cele mai mai framantari pe care le tineam in mine si am castigat un duhovnic pe care nu mi-as fi imaginat ca as fi putut sa-l gasesc. Intre timp starea mea de sanatate s-a imbunatatit simtitor si au inceput sa apara mici probleme in viata de zi cu zi. N-am ezitat sa apelez din nou la Sfant. De exemplu, am inceput sa avem probleme cu priza de la frigider care se oprea cand foloseam cuptorul electric. Poate ca nu pare o minune, dar pentru mine o priza care se opreste si nu mai functioneaza si care porneste imediat dupa rugaminti de ajutor catre Sfantul Nectarie este cu adevarat o minune. Intre timp am chemat un cumnat si a reperat priza, dar s-a mirat nu numai ca a functionat, ci ca nu a luat foc sau nu ni s-a ars frigiderul pentru ca ea era intr-o stare foarte proasta.
  Mai sunt minuni in curs de desfasurare, sa le spun asa, dar o sa revin atunci cand pot sa povestesc si cum s-au terminat lucrurile. Sfantul Nectarie a devenit intre timp ocrotitorul familiei noastre (l-am rugat in timp ce-i citeam acatistul si am simtit un fior care mi-a ridicat parul pe maini - atunci am stiut ca a acceptat sa ne ocroteasca si a fost prezent langa mine). Cand am mers la control la Bucuresti am ajuns si la Manastirea Radu Voda. A fost chiar de Boboteaza si prin multimea de oameni, Sfantul mi-a ghidat pasii direct catre racla cu moastele sale si a adus in calea mea o doamna care mi-a oferit o sticluta si mi-a pus ulei de la candela Sfantului (nu plecasem pregatita de acasa cu sticluta).
  Multumesc Sfinte Nectarie pentru toata mila si ajutorul tau!
Maria-Simona, Constanta, Ianuarie 2016


Elena-Cristina, 29-01-2016

   Buna dimineata, asa cum am scris mai sus azi am fost la colposcopie, mi-a zis ca acum colul arata mai bine, a intrat in remisie, dar o alta parte nu arata prea bine. Nu s a pus problema biopsiei ci doar sa mai astept 3 luni. Sincer, va spun ca nu mai intelegeam de ce a afectat o alta parte? Mi-a dat alt tratament. Am iesit din cabinet si mi aminteam cuvintele ei \" imi pare rau\". Am inceput sa plang si in drum spre serviciu m-am oprit la Biserica Sf.Nicolae cea de la 11 iunie. L-am rugat plangand pe bunul Nicolae sa ma ajute, sa ma invete ce sa fac. Am dat un Acatist pentru 40 zile. Am ajuns la serviciu, eram trista, dezorientata, vai de mine. La un moment dat mi-am amintit de o prietena de-a mea care mi-a zis de un medic ginecolog foarte bun si mi-a zis: du-te acolo. L-am sunat si m-a programat pentru azi ( ieri, 28.01) la ora 17 la consultatie. Era ora 2.30. Am plecat de la serviciu si m-am dus repede la Biserica Radu Voda. Pentru ca i-am promis Sfantului Nectarie ca trec la Biserica dupa ce termin colposcopia. Nu mai stiu cate de repede am mers, dar trebuia sa ajung la Sfanta Biserica. Am ajuns, m-a pornit iar plansul am fost la Moastele Sfantului Nectarie. Dupa ce am trecut pe la Moaste, m-am dus ca vantul la Preot si i-am zis ca vreau sa ma spovedesc; m-a intrebat daca sigur sunt pregatita sa marturisesc tot si i-am zis Da. Eu nu m- am mai spovedit de 11 ani.
  Nu stiu cum as putea sa i multumesc lui Dumnezeu, sfantului Nectarie si sfantului Nicolae si sfantului Efrem a carei zi era azi (28.01) sarbatorita in calendarul crestin-ortodox. Dragii mei, dupa spovedenia de aproximativ o ora, pentru ca Parintele m-a invatat si explicat multe, zicandu-mi ca am avut pacate mari, dar Dumnezeu nu ma lasa si ceea ce mi-a dat este faptul ca vrea sa ma intorc la El. Mi-dat ulei de la sfanta candela, m-a indrumat ce sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, sa beau dimineata agheasma si sa mananc anafura, si foarte important si luati aminte sa particip la Sfanta Liturghie de duminica. Am plecat cu sufletul schimbat, eram vesela, eram atat de fericita ca am marturisit tot, indiferent de gravitatea lor. Am ajuns la programarea de la ora 17, nu mi pasa ce mi zice doctorul, eram in al 9 cer. S-a uitat pe rezultatul colposcopiei, m-a consultat si el, mi-a zis ca intr-adevar este o problema, dar mai mult este o inflamatie, pe care nu si-o poate explica acum. Mi-a dat alt tratament, mi-a zis sa nu iau ce mi-a dat prima doctorita. Ideea este asa, dupa ce mi-a scris reteta mi-a zis o scoatem la capat. Ei si acum ganditi-va cum am fost dupa ce mi s-a spus: Imi pare rau de primul medic si acum o scoatem la capat si o sa fii bine. Am plecat cantand pe strada, eram cel mai fericit om, dar nu neaparat ca l-am gasit pe acest doctor, bine este un procent, dar cea mai mare bucurie a mea este cea sufleteasca ca m-am spovedit. Credeti-ma, sunt alt om dupa ce m-am spovedit si mi-a explicat Preotul tot. Cat de mult m-au ajutat Sfintii mei dragi, Nicolae,Nectarie, Efrem, si Maica Domnului si Domnul Nostru Iisus Hristos. Dumnezeu ne iubeste si minunile exista. Doamna ajuta!


Bianca, 01-02-2016

      Pentru Elena-Cristina: draga mea, bunul Dumnezeu si Maicuta sa sa iti daruiasca in primul rand liniste, incredere si pace sufleteasca; toate celelalte (sanatate, familie, comfort, etc ) vor veni dupa aceea... In primul rand, rugaciune. cu credinta in suflet ca nu orice afectiune este maligna, ca exista \"n\" variante de afectiuni, insa nu toate sunt atat de periculoase pe cat le banuim noi, necunoscatorii. Apoi, avem alaturi de noi atatia Sfinti minunati - Nectarie, Luca al Crimeii, Pantelimon, Efrem, etc., si toti se roaga bunului Dumnezeu si cer mila pentru sufletele si trupurile noastre. iar Maicuta Domnului...nimeni nu are atata trecere in fata Sfintei treimi, deci roaga-te Ei, vorbeste-i, plangi, povesteste-i Maicutei toate gandurile tale...o sa vezi cu cata graba va raspunde rugaciunilor tale.
  Poti folosi de asemenea ulei sfintit la de racla Sf Nectarie sau de la cea a Sf Luca al Crimeii, de oriunde poti, cere ulei sfintit, si, mai ales, acasa aprinde candela la icoana Maicii Domnului si miruieste-te zilnic cu el (il poti pune si pe buze, dimineata, dupa ce bei agheasma si iei anafura - foloseste toate armele posibile, caci fiecare ne protejeaza ). Sa iti fie de folos spovedania facuta si sa auzim de bine! Doamne ajuta!


Raluca, 01-02-2016

   Buna ziua! Incep aceste randuri prin a multumi din tot sufletul Sfantului Nectarie, Maicii Domnului, tuturor Sfintilor si Domnului Nostru Iisus Hristos pentru tot ajutorul si sustinerea data in tot acest timp.
  L-am cunoscut pe Sfantul Nectarie dupa ce tatal meu fusese diagnosticat cu cancer pulmonar. Atunci a fost momentul in care am inceput sa caut pe net rugaciuni si acatiste care ar putea fi citite in astfel de cazuri. De foarte mult timp nu mai fusesem la biserica pana cand nu am avut aceasta mare problema, iar de rugat fusese si mai rar. Tot cautand si citind despre multi Sfinti care mijlocesc prin rugaciunile lor vindecarile acestor grave boli...am gasit marturisiri despre multele minuni ale Sfantului Nectarie. Din acel moment am inceput sa ma rog acestui mare Sfant care degraba mi-a ascultat rugaciunea si l-a ajutat pe tatal meu sa treaca cu bine peste acea operatie. Ulterior tot rugandu-ma Sfantului Nectarie a facut minunea de a ma ajuta sa ajung pe insula Eghina (mi-a indeplinit dorinta de a-i multumi in Sfanta lui manastire pentru toate binefacirile savarsite). Si in gasirea unui loc de munca mijloceste acest bun si drag Sfant mie.
  Rugati-va si cu siguranta orice poate fi posibil, daca veti crede cu adevarat. Doamne ajuta la toata lumea!


Andreea, 01-02-2016

  Buna seara! Multumesc din nou bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf.Nectarie, Sf Efrem cel Nou si tuturor sfintilor si le cer iertare ca nu am marturisit mai devreme ajutorul primit. In noaptea de 30 spre 31 decembrie 2015, m-am simtit f rau, ma durea tare stomacul, capul, eram si racita, am facut si febra, stari de voma si chiar stari de lesin. Nu am putut sa dorm deloc, ma durea tot corpul, ma si gandeam ca e ceva grav si ca va trebui sa merg la urgenta, in loc sa petrec de revelion asa cum am planificat. Insa m-am rugat la Dumnezeu, Fecioarei Maria si sfintilor mei dragi si nu m-au lasat nici de aceasta data, am reusit sa adorm putin in dimineata zilei de 31 decembrie si pana seara mi-am revenit complet, fara sa fie nevoie sa merg la spital si astfel am putut sa ajung si la petrecerea de revelion. Aseara am avut iarasi o durere de stomac, desi la inceputul lui ianuarie am fost la medic si am urmat un tratament. Insa pe baza de stres aseara durerea a revenit si m-am uns cu putin ulei sfintit din Grecia de la moastele SF. Nectarie si Efrem cel Nou si durerea a disparut la scurt timp.
  Multumesc din suflet Doamne ca de fiecare data imi intinzi mana de ajutor si Te rog sa ma ajuti in continuare si sa-mi ierti pacatele. Amin!


Cristina, 01-02-2016

  Buna ziua Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie si lui Dumnezeu ca prin intermediul unei bune prietene si cu sprijinul familiei si celor apropiati, am reusit sa imi recapt o parte din increderea in mine si sa depasesc o perioada destul de dificila din viata mea. Am ajuns unde nu as fi crezut vreodata si am avut acces intr-un mediu care in alte circumstante ar fi fost ostil. Astfel dupa o relatie esuata, lipsa unei familii a mea, a unui loc de munca dar si cu moralul la pamant, Dumnezeu m-a ridicat iar Sf. Nectarie cu al carui mir m-am uns ininte de a iesi pe usa astazi au facut posibila reusita unui interviu pt un post pe care niciodata nu am crezut ca il pot avea vreodata. Pe acesta cale, ii multumesc lui Dumnezeu si tuturor sfintilor la care m-am rugat de-a lungul anilor si ii rog sa-mi dea putea si increderea sa trec cu brio si peste partea a doua a acestui interviu si sa imi revin pe deplin. Iar pe viitor, poate imi voi intalni si eu jumatatea cu care sa imi pot intemeia o familie si sa fiu fericita. Doamne ajuta! Multa sanatate tuturor celor ce cititi aceste randuri, care au fost alaturi de mine si m-au sustinut sau cei care intr-un fel sau altul au contribuit la dezvoltarea mea ca om.


Agnes, 02-02-2016

  Multumesc din suflet Sf Nectarie si Maicii Domnului pentru ajutorul pe care îl primesc zilnic fără sa-l merit. M-am uns cu ulei de la candela Sf Nectarie si am scăpat de o durere puternică la mâna stânga. Doamne ajuta tuturor!


Verginia, 02-02-2016

  Vreau sa ii multumesc inca o data Bunului Dumnezeu, care prin Minunatii Lui Sfinti ne ajuta la fiecare pas; ce trebuie sa facem este doar sa ne rugam din inima. De fiecare data cand am scris aici cu multa recunostinta am fost ajutata de Sfantul Nectarie care a mijlocit pentru mine. Daca ati mai citit aici stiti povestea mea legata de dramele familiei mele...Acum am venit din nou cu speranta ca ma veti ajuta cumparand de la mine martisoare superbe, lucrate manual, pentru ca se apropie minunata zi de 1 martie, cine vrea solicita foto pe mail. Doar astfel imi pot ajuta mama bolnava de cancer la colon si cu un regim de viata destul de strict; va multumesc din inima pentru tot. Doamne ajuta tuturor! adresa mea de mail este; diana_diana485@yahoo.com si tel 0768867832.


Cornelia, 02-02-2016

  Am o perioada foarte grea, dar te rog Dumnezeule Iisuse Hristoase, Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae sa trec cu bine peste tot ce mi se intampla acum...da-ti-mi puterea sa rezist sa nu fiu doborata de toate problemele pe care le am. In primul rand am facut testul paptestul si nu a iesit bun, caut un loc de munca si nu il gasesc, relatia cu sotul meu se inrautateste, Doamne nu stiu ce sa mai fac, deznadajduiesc Doamne...te rog iarta-ma Maicuta Sfanta Fecioara Maria, Sfinte drag si bun Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae, rugati-va pentru mine pacatoasa, am momente cand simt ca numai pot, parca totul se darama in jurul meu, ajuta-ma Doamne, ajuta necredintei mele, nici putere sa ma rog numai am; am fost ajutata de foarte multe ori de Dumnezeu, Maicuta Sfanta si sfintisorii dragi, sper si acum sa fiu ajutata cu toate ca increderea mea a scazut, iarta-ma Doamne; azi dimineata in timp ce citeam acatistul Sfantului Nectarie la un moment dat aveam nasul atat de infundat ca pur si simplu numai puteam respira, am terminat de citit acatistul, si mi-am pus 2 picaturi de ulei de la moastele sfantului Nectarie in nas si s-a desfundat imediat; multumesc Sfinte Nectarie, mir mai era foarte putin in sticluta si ingrijorata ca se termina si numai am pus peste acea picatura care mai era, si am umplut sticluta, amestecat e sfintit tot, am vazut la preot la manastirea Radu Voda ca a facut asa cand s-a terminat uleiul de la candela Sfantului Nectarie. Doamne te rog ajuta-ma in toate problemele mele, Aliluia, Aliluia, Aliluia....


Ionela, 03-02-2016

  Multumesc din suflet Sf.Nectarie, Maicii Domnului pentru tot ajutorul acordat pina acum. Astept un raspuns in legatura cu plecarea in voiaj si stiu ca Sf.Nectarie ma va ajuta. Sa ne rugam Sf.Nectarie si tuturor Sfintilor pentru ca Acestia au grija permanent de noi, ne ajuta sa trecem peste toate necazurile si ne dau speranta mintuirii. Doamne ajuta.


Simona, 04-02-2016

  Am avut dificultati in utilizarea unui program la calculator, m-am rugat Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Maicutei, Sf.Ioan Rusul, ingerasului care mi-au dat o idee buna si problema calculatorului s-a rezolvat. Am ramas blocata intr-o cladire, m-am rugat dreptului Simeon, Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Maicutei, Sf.Ioan Rusul, ingerasului si deodata a aparut cineva cu o cartela si mi-a deschis usa.
  Am stat o ora in farmacie, asteptam medicamentele pt o reteta, dar calculatorul se blocase; Dupa ce am stat o ora, mi-a venit ideea "Domnul stie mai bine de ce stau aici.. Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Maicuta sfanta, Sf.Ioan Rusul, ingerasul meu, ajutati-ne", si astfel deodata calculatorul s-a deblocat.
  Am mers la bancomat in timpul unui ger puternic, cardul a ramas blocat inauntru, banii nu au iesit, nu aveam curajul sa plec, am zis "Sf.Efrem am intrat in incurcatura, ajuta-ma!" si s-a rezolvat dificultatea, am reusit sa scot banii si cardul. Am descoperit ca am nevoie de bani pentru a repara o masina si eu nu-i aveam, iar pana la salariu mai era timp destul; Am strigat "Sf.Mina, ajuta-ma, Doamne in mainile Tale este ajutorul!"; Si banii au inceput sa apara.
  Am promis ca duc un dar Sf.Arsenie Boca la biserica, dar nu mai aveam bani, trebuia sa mai astep; In aceeasi zi am primit doua sume de bani, care impreuna faceau posibila achizitia! Eram in vizita la un copil care a râs mult si s-a inecat, nu mai putea sa respire, parintii nu stiau ce sa faca, am strigat in gand "Sf.Nectarie ajuta-l! Sf.Arsenie Boca, Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou, Maicuta sfanta, Sf.Ioan Rusul, ingerasul meu, ajutati-ne; Si copilul a inceput sa respire normal; Am dat o icoana a Sf. Efrem cel Nou si in timp ce tineam icoana in brate, mergand pe drum, pot sa spun din toata inima, SFANTUL ZAMBEA! Un zambet cald, bland, luminos; Multumesc din toata inima!!! Doamne ajuta!!!


Elena-Cristina, 04-02-2016

  Bianca, iti multumesc din suflet. Asa am sa fac. DA, spovedania m-a ajutat enorm.


Ana Maria, 05-02-2016

  Vreau si eu sa va marturisesc doua dintre minunile pe care Sfantul Nectarie, Sfantul Efrem Cel Nou si Maicuta Sfanta mi le au facut in ultimele zile. Sambata fiind sfarsit de luna am ramas cu putini bani, insuficienti pentru a iesi in oras, sotul meu a mers la o lucrare ce o face sambetele si stiam ca de obicei ii da banii la terminarea lucrarii asa ca mi am luat gandul de a iesi in oras, desi in gandul meu parca vroiam sa putem iesi un pic dar nu am indraznit sa ma rog Sfantului si pentru asta am zis fie ce o fi, la care baiatul nostru intruna imi repeta sa vrea sa iasa sa si cumpere nu stiu ce si ca vrea sa iasa, in fine... la amiaz vine sotul meu acasa cu banii pt 2 zile de munca, i-a dat in avans cum ar fi, asa m-am bucurat ca am reusit sa mi fac copilul fericit; pentru mine asta este o minune ca stiu sigur ca Sfanul a lucrat si aici. O alta este aseara; dupa o cearta groaznica cu sotul meu prin telefon si prin mesaje, ma gandeam ca ajung acasa si o sa am un scandal monstru, asa se anunta  un scandal monstru, va jur ca eram la munca dar in gandul meu nu am incetat a ma ruga Sfantului sa linisteasca apele si sa puna pace; in jur 4 ore cat mai aveam pina sa ajung acasa numa m-am rugat in gand si am ajuns acasa, totul era calm si nici macar un cuvant nu mi-a mai zis, efectiv nimic si nici azi dimineata nimic nimic parca nici nu ne am fost certata pe cand alta data treceau zile si nopti pina ne impacam; sunt convisa ca Sfintii mei protectori  iar m-au ajutat. Nu incetati a crede si a va ruga ori de cate ori se poate .MULTUMESC INCA O DATA si nu ma satur sa laud minunile Sfantului Nectarie si Sfantului Efrem si ale Maicutei Domnului!!!! DOAMNE AJUTA LA TOATA LUMEA !!


Raluca, 05-02-2016

  Slava Tie, Sfinte Parinte Nectarie! Iti multumesc din suflet ca esti ocrotitorul meu si al familiei mele, iti multumesc ca ma ajuti in chip minunat ori de cate ori te chem in ajutor! Ma bucur ca revin cu noi marturisiri despre grabnicul ajutor primit de la Sfantul meu drag, Nectarie. Astazi, a izbucnit o cearta in familie. M-am rugat Sfantului Nectarie sa aduca linistea si pacea in casa, iar la putin timp conflictele au incetat. Un alt ajutor primit a fost atunci cand mamei mele i s-a pus un junghi in spate, incat simtea ca ii strapunge pana in plamani. Durerea era atat de mare, incat mama mea abia se putea tine pe picioare. M-am rugat din nou sfantului meu iubit si dupa putin timp n-a mai simtit niciun fel de durere. In chip minunat a ajutat-o si pe nepotica mea, eleva in clasa I, care a participat la un concurs de matematica, era primul ei concurs si era un pic cam speriata. Ca sa treaca in etapa urmatoare a concursului, trebuia sa obtina 100 de puncte. Am rezolvat acasa mai multe modele de teste, dar mai mult de 90 de puncte nu reusea sa obtina, desi de multe ori gresea din cauza neatentiei. In ziua concursului, m-am rugat Sfantului Nectarie pentru nepotica mea, sa ii lumineze mintea, sa o ajute sa nu se mai grabeasca si sa rezolve cu atentie cerintele. Cu ajutorul Sfantului Nectarie a reusit sa obtina cele 100 de puncte si astfel sa se incrie pentru urmatoarea etapa a concursului. De cand am citit pentru prima oara Acatistul Sfantului Nectarie l-am simtit aproape de mine si este sprijinul si ajutorul meu minunat. Rugati-va cu credinta acestui mare sfant pentru orice problema ati avea, caci este grabnic ajutator. Nu stiu cum as putea sa exprim in cuvinte multumirea si recunostinta mea pentru toate minunile pe care le-a facut pentru mine si mai ales pentru faptul ca mi-a indrumat pasii catre el si catre credinta.
  Multumesc din suflet si Maicii Domnului, Sfantului Nicolae, Sfintei Xenia si Parintelui Arsenie Boca si bineinteles Domnului nostru Iisus Hristos si bunului nostru Dumnezeu caruia ii datoram tot. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! Doamne ajuta pe toata lumea!


Ioana, 05-02-2016

  Astăzi tatăl meu a primit rezultatul la analize si nu are cancer datorita rugaciunilor Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Arsenie, Sf Efrem, Sf Mina, Sf Nicolae, Sf Parascheva, Sf Serafim de Sarov, toti sfintii catre Iisus Hristos Dumnezeu. Are pancreasul distrus si pe deasupra nici nu tine regimul cum trebuie, bea, mănâncă. Initial făcuse analizele si îi iesise o valoare f mare ceea ce indica ca are o tumoare, a urmat după o săptămână o analiza amănuntită, timp în care toată familia Ne-am rugat sa aibe mila de el si Dumnezeu a avut. II Multumesc ca ne asculta rugăciunile neîncetat. Rugati-va cu încredere pentru orice, Dumnezeu ne poarta de grija mereu. Slava Tatălui si Fiului si Sf Duh. Amin!


Ionela, 08-02-2016

  Oare ne aude pe toti sfintia sa ???


Taty, 08-02-2016

   Buna ziua, in sfarsit ma decid si eu sa scriu cum l-am descoperit si a intrat in viata mea Sfanul Nectarie. Prima data am dat de EL citind pe net cam acum doi ani, am ramas surprinsa si am inceput sa caut si sa citesc tot ceea ce gaseam, cu cat citeam mai mult cu atat il simteam mai aproape.
  Am inceput sa ma rog si sa-l rog sa mi fie aproape pentru ca treceam printr o perioada grea, o operatie ce trebuia sa fac, o relatie de 10 ani terminata, un om la care incepusem sa tin mult in depresie, singura pentru ca locuiesc in Italia. Am inceput sa ma rog, am scris in Grecia si maicutele mi au trimis acatistul si o iconita, am scris aici si doamna Natalia Diaconescu din Bucuresti mi a trimis mir, aghiasma, acatiste, carti si icoane _chiar si a Sfantului Efrem cel Nou (parintele de aici din Italia imi zisese sa citesc acatistul). Multumesc mult doamna Natalia! Mi-am pus in gand sa ajung in Grecia sau daca nu macar la Radu Voda, dragostea si frica de nu a perde acesta persoana din viata mea m-a facut sa ma apropii mult de Biserica, de Rugaciune si de Sfintii mei dragi. Operatia am facut o pe 5 mai, ziua Sfantului Efrem... totul bine. Este o coincidenta ????? Eu nu cred, cred ca acesti Sfinti sunt Sfintii care ma ajuta si ma protejeaza.
  In vara asta am fost in concediu in Moldova la mama, aveam in gand sa ajung la Radu Voda insa in ultimul moment m am razgandit si am zis ca o sa merg altadata, insa Sfantul Nectarie m-a vrut la EL si am ajuns, avionul era seara la 20, iar eu am ajuns in Bucuresti pe la amiaza cu valizele dupa mine; am intrebat cum sa ajung la biserica si am ajuns, m-am rugat si am sarutat moastele Sfantului Nectarie, as fi vrut sa ma spovedesc dar nu am reusit....Le cer..iertare Sfintilor mei dragi ca pentru o perioada nu am mai citit acatistele, nu m-am mai rugat si parca am uitat de ei, chiar daca Sfintele lor icoane le am in casa si aprind in fiecare zi candela, stiu ca nu am facut bine. Sfintii mei dragi stiti cata nevoie am de ajutorul, supravegherea si presenta voastra in viata mea: Ajutati-ma sa -mi intemeiez si eu o familie cu omul pe care iubesc, si ajutati-l sa iese din depresie.
  Iertati-ma pentru tot ceea ce gresesc si aratati-mi calea cea buna.


Raluca Anastasia, 08-02-2016

  Revin pe acest site cu mare bucurie si emotie pentru a face cunoscuta cea mai recenta minune pe care bunul si degrab- Ajutatorul Nostru, Sf. Nectarie, a facut-o pentru mine. La inceputul acestui an am aflat ca firma la care lucram va fi inchisa. Cu tristete m-am dus sa ma inscriu la somaj si ma gandeam ca va urma o perioada lunga de cautari si indoiala. Aveam totusi credinta ca Sfantul nu ma va parasi si ca ma va ajuta si de data aceasta, ca intotdeauna. Si asa s-a si intamplat. Am inceput sa aplic pentru diverse posturi, rugandu-ma la Dumnezeu sa ma ajute. Si asa s-a si intamplat. Dupa doar 2 saptamani am fost chemata la un interviu important. Inainte sa merg la firma respectiva, am citit Acatistul Sfantului nostru drag si l-am chemat in ajutor. Vreau sa spun ca interviul a mers ca pe roate si la doar doua ore dupa, m-au sunat si mi-au spus ca vor sa ma angajeze. De luni am inceput deja lucrul si sunt foarte fericita si recunoscatoare lui Dumnezeu si Sf.Nectarie, care raspunde neintarziat nevoilor noastre! Nu va sfiiti sa-L cautati si nu va indoiti de generozitatea Lui! Dumnezeu este Iubire, iar cei ce se roaga LUI si au incredere in EL nu sunt uitati! Slava Tie, Doamne, Slava Tie!


Cristina, 08-02-2016

  Tin sa multumesc Sfantului Nectarie, Maicii Domnului si lui Dumnezeu pentru minunea pe care mi-a trimis-o in viata, cand nici eu insumi nu mai credeam posibila o imbunatatire a lucrurilor in viata mea, trimitandu-mi un ajutor nesperat din partea unei bune prietene. Mi-a redat speranta ca viata mea poate intra pe un fagas normal. Si pentru asta sunt etern recunoscatoare lui Dumnezeu si celor prin care a lucrat ca eu sa pot ajunge aici astazi. Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin!


Oana, 08-02-2016

  Multumesc Sfantului Nectarie pentru familia minunata pe care ne-a daruit-o mie si sotului meu drag. Cu ajutorul Sfantului, acum asteptam un copilas pe care ni l-am dorit inca de cand ne-am casatorit si care va purta numele Sfantului Nectarie, speram sa mai avem si altii cu ajutorul Domnului! Desi nu ne-am fi gandit, Sfantul ne-a ajutat sa mergem in Eghina, la Sfintele Sale Moaste la scurt timp de la casatorie, chiar de ziua Sa si pe atunci eram deja insarcinata fara sa stiu. Cateva luni nu am avut serviciu si m-am rugat Sfantului sa ma ajute, iar raspunsul a venit de curand si ii aduc slava si multumire! Ma rog in continuare Sfantului sa ne binecuvanteze familia, pruncul ce urmeaza a se naste si pe toti cei dragi si cunoscuti ai nostri, daruindu-ne toate cele ce ne sunt spre folos!


Dana, 08-02-2016

  Ii voi multumi vesnic Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat. Era in anul 2011 atunci cand eram in cautarea unui loc de munca (am terminat in 2008 studiile). Dupa lungi cautari ajunsesem intr-un punct in care eram dezamagita si fara speranta. Am aflat de minunile Sf. Nectarie din paginile Formulei AS. Am inceput sa citesc Acatistul Sf. Nectarie, la inceput cu stangacie apoi pe masura ce citeam simteam cum ma cuprinde o liniste sufleteasca greu de descris si o incredere in ajutorul pe care mi-l va da Sfantul Nectarie. Dupa aproximativ 2 saptamani am primit o oferta de munca fara nici un efort, loc de munca pe care il mai am si astazi. Intre timp m-am si casatorit iar acum ma rog Sfantului sa ma ajute sa imi intemeiez o familie cu copii. Multumesc din inima Sfinte Nectarie! Rugati-va Sfantului cu incredere si rabdare si va va ajuta cu siguranta!


Nicoleta, 09-02-2016

  Multumesc din nou Sfantului Nectarie pentru minunile pe care le savarseste in fiecare zi pentru mine si cei dragi mie.Trebuie sa marturisesc ca trec printr o perioada dificila cu probleme de sanatate care ma nelinistesc,dar ma rog Sfantului Nectarie si ajutorul nu intarzie sa apara.Doamne ajuta tuturor!


Dimitrie, 09-02-2016

  Le multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Domnului nostru Iisus Hristos, Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sfantului Parinte Dimitrie cel Nou de la Basarabov, Sfantului Ierarh Spiridon, Sfantului Nicolae, Sfantului Mare Mucenic Mina, Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, Sfantului Mucenic Elefterie, Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, Sfantului Ioan Rusul, Sfantului Serafim de Sarov, Sfintei Cuvioase Paraschiva, Sfintei Mucenite Filofteia, Sfanta Cuvioasa Marina si tuturor celorlalti Sfinti pentru ca vineri si ieri mi-au dat putere sa citesc in picioare acatistele Sfantului Ierarh Nectarie si Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou la Manastirea Radu Voda cu toate ca eu am probleme cu coloana. Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie! Bucura-te Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Valentina, 09-02-2016

  Doamne, iarta-ne pe noi pacatosii, iarta-ne pe noi cei care ne aducem aminte de Tine doar in vreme de deznadejde sau de intuneric in sufletele nostre! Iti multumesc Tie Dumnezeul nostru de tot ajutorul care mi l-ai oferit prin SfantuL Nectarie, ii multumesc Sfantului Nectarie care m-a ajutat sa obtin locul de munca mult dorit si deasemenea ii multumesc ca a ajutat-o si pe prietena mea sa treaca de interviu si te rog ai grija de ea ajuntand-o sa treaca de toate etapele obtinerii acestui loc de munca! Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, Doamne miluieste-ne pe noi! Doamne ajuta tuturor!


Alena, 09-02-2016

  Vin din nou sa marturisesc ajutorul Sf Nectarie. Fiind insarcinata, am arsuri ingrozitoare in stomac, mai ales noaptea. Am ezitat sa cer ajutorul Sf Nectarie pentru atata lucru, dar intr-o seara, obosita de sculatul noaptea si de dureri, rugat pe Sf Nectarie sa nu mai am dureri in acea noapte. Nu numai ca nu am mai avut nimic in noaptea aceea, dar nici in urmatoarele, dupa ce m-am uns in dreptul stomacului cu mir de la biserica sa. Multumesc din suflet, Sfinte Nectarie, si ajuta-ma in continuare pe mine, pacatoasa.


Zavoianu, 09-02-2016

  Vreau sa i multumesc Sf Nectarie Si Maicii Domnului ca m-au ajutat sa trec cu bine peste o operatie ginecologica la care nici medicii nu se asteptau sa iasa atat de bine, desi 2 doctori mi au spus ca sunt sanse dupa operatie sa intru la menopauza desi am aproape 29 de ani si anul acesta ne propusesem sa facem un bebe, iata ca cu ajutorul rugaciunilor Sf Nectarie, Sf Fanurie, Parintele Arsenie Boca si Maicii Domnului am ajuns in Bucuresti unde am trecut cu bine peste operatie si dupa recuperare am sansa sa raman insarcinata. Doctorii au fost placut surprinsi de cum au putut sa scoata doar ce era bolnav fara sa imi afecteze organele de reproducere. Rugati-va neincetat pentru izbavirea de boli, necazuri si ajutor de servici.


Alexandra Madalina, 09-02-2016

   Doamne ajuta.
  Vreau sa marturisesc si eu cateva din minunile realizate de sfinti in viata mea. Sfantul Nectarie e un sfant drag mie care m-a ajutat intr-o perioada extrem de stresanta. Descoperisem un nodul la san si, desi il aveam de o perioada mai lunga de timp, in ultima vreme am simtit ca a crescut in dimensiuni si a devenit mai dureros. M-am speriat si am inceput sa citesc acatistul Sfantului Nectarie. Desi credinta mea este putina Sfantul s-a milostivit de mine si m-a ajutat astfel incat la ecografie sa nu apara decat un fibroadenom (acesta nu necesita tratament sau interventie chirurgicala ci doar monitorizare anuala).
  Multumesc Sfantului Nectarie pentru marea lui dragostea fata de noi si pentru fiecare minune din vietile noastre. De altfel, am primit ajutor si in alte situatii, de la alti sfinti. Sfantul Efrem cel Nou a fost ajutorul meu de nadejde la examene. De obicei luam nota maxima chiar si atunci cand nu ma asteptam. Sfantul Ioan Rusul m-a ajutat sa ma vindec de niste dureri mari de cap care durasera o perioada si apoi, la interventia Sfantului, au disparut in mod minunat. Sfantul Mina a ajutat-o pe mama mea la gasirea unei genti pierdute. Avea in ea circa 300 de lei si toate actele. Cu rugaciune la Sfantul Mina, geanta a fost gasita de un om extraordinar si adusa direct acasa, dupa doar doua ore. Maica Domnului este pentru mine marele ajutor. Ea m-a ajutat in situatii care pareau fara scapare. De o perioada de timp nu mai stiam nimic de o persoana draga mie. Cu disperare, am citit acatistul Maicii Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti, si dupa jumatate de ora m-a sunat persoana respectiva. De asemenea Ea m-a ajutat sa scap cu bine de problemele dentare.
  Multumesc tuturor sfintilor pentru ajutorul lor si sper sa nu uitam ca minunile exista chiar si astazi. Sunt prezente le fiecare pas chiar si pentru cei pacatosi. Doamne ajuta.


Vasile, 10-02-2016

 Vreau sa multumesc Maicii Domnului si Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat. Ma rugasem Lor pentru tatal meu sa reuseasca sa conduca masina. Are o varsta mai inaintata nu mai condusese de vreo 25 de ani si primul contact cu volanul a fost destul de igrijorator pentru mine. A facut mai multe greseli in trafic si am hotarat ca va trebui sa ia cateva ore cu un instructor deoarece asa nu putea continua. Nu a mai urcat la volan si cateva saptamani am tot asteptat confirmarea unui instructor sa-l primeasca cand va avea timp insa instructorul nu mai suna. Pe de alta parte tata nici nu prea vroia sa conduca cu cineva el sustinea ca se va descurca si singur .In tot acest timp eu ma rugam la Sfantul Nectarie si la Maica Domnului sa faca cumva sa-l invete sa conduca. Pe mine de exemplu Sfantul Nectarie m-a invatat sa repar motoare care uneori ma depaseau complet. Ce-i drept la un moment dat nu am mai crezut ca va mai putea conduce vreodata cat sa te simti in siguranta cu el in masina, deznadajduisem comlpet cu privire la acest lucru. I-am spus de mai multe ori ca daca va vrea sa invete sa conduca va trebui sa se roage Sfantului Nectarie si El il va ajuta. Dupa o vreme mi-am dorit sa ajung pana la Vatra Dornei chiar si pentru cateva ore. Cu gandul sa merg a doua zi cu trenul mi-a venit in minte ca de cate ori am fost acolo niciodata nu am intrat in biserica mare din parc desi mereu treceam pe langa ea. De data asta mi-am pus in minte sa intru si sa caut daca gasesc vreo carte cu Sfantul Nectarie una pe care nu o am. Si tocmai ca am gasit o carte albastra. Din momentul in care am cumparat cartea nu mi-a mai trebuit nici sa merg pana pe partie parca aveam o comoara la mine abea asteptam sa treaca cateva ore pana la trenul de intoarcere sa ma urc in tren si sa pot citi. Ajuns acasa tocmai facusem o infectie urinara asa ca dupa ce mi-am facut urocultura asteptam rezultatul si de obicei in zilele astea de la debutul infectiei si pana la primele zile de tratament eu nu mai sunt bun de nimic, insa avea comoara de carte de care nu ma puteam desparti ,asa ca toate zilelea alea desi fizic nu mi-era prea bine cu sufletul eram parca in rai tot citind din carte. Intr-un moment de pauza tata a luat cartea si a inceput sa citeasca si el. El nu prea e cu sfintii din cate observ desi mergem amandoi regulat la biserica si se roaga in fiecare dimineata. Mi-am dat seama ca e magnetizat si el de carte si ca abea asteapta sa aiba timp liber sa puna mina pe ea; la un moment dat parca eram la concurs cu el care are timp mai mult sa citim. Am simtit ca ceva se va intampla cu el o data ce va citi din carte. In toata aceasta perioada nu se mai urcase la volan tot asteptand sa-l sune acel instructor care nu mai suma. Cateva zile a durat pana a terminat si el cartea si a doua zi dupa ce a terminat a luat singur hotatrarea sa se intereseze de un alt instructor. A dat niste telefoane si dupa 2 zile a facut prima iesire, vreo 50 de kilometri si atat a fost tot. Am simtit ca pot urca cu el iar la volan si de data asta a fost cu totul altfel era mult mai atent ma precaut si am parcurs cativa kilometri pana in orasul invecinat destul de relaxat cea ce mi-a dat incredere ca se va descurca. De atunci a trecut cam o luna am iesit de mai multe ori si se descurca tot mai bine, si asta doar datorita Sfantului Nectarie si Maiicii Domnului care l-au ajutat.
  Un alt ajutor am primit chiar ieri de la Sfantul Nectarie desi am citit fara prea mari sperante ultima rugaciune scrisa aici pe site. Ba chiar spre sfarsit nici macar nu mai eram atent la ce citesc si deja ma gandeam sa ies de pe site sa caut altceva (mi-am zis ca uite desi nu e lunga rugaciunea eu nici macar nu sant in stare sa fiu atent la ce citesc pana la capat). De cateva zile s-a aprins un martor in bord la masina ,stiam cam la ce se refera insa piesa respectiva a fost shimbata relativ recent nu era normal sa se defecteze iar, mai si costa vreo 400 lei si ma gandeam ca chiar daca o schimb, poate o sa se aprinda din nou martorul dupa cateva zile si ca poate defectiunea nu provine de acolo. La un mecanic la care am fost ne-a sugerat sa schimbam piesa de care vorbeam dar mie nu mi se parea firesc sa le tot schimb la cateva luni. Am tot incercat sa ma informez cat mai mult pe net cu privire la defectiune insa parca tot mai incurcat ramaneam. Alti mecanici nu mai cunosteam si nu vroiam sa mi se spuna acelasi lucru sa schimb piesa si sa mai si dau atatia bani poate pe degeaba. Spre seara eram deja satul de problema asta nu mai stiam ude ar trebui sa mergem cu masina.Pe net cate intebari se punea cu problema pe care o aveam noi se dadeau tot atatea si raspunsuri diferite.In disperarea asta am citit rugaciunea dupa cum spunea mai sus cu speranta vaga ca poate o sa faca ceva Sfantul Netarie sa ne de-a un semn deoarece eu nu mai stiam ce ar trebui facut .Si spre seara tocmai il suna pe tata un mecanic, preactit o ruda mai indepartata si ii spune lui tata ca daca vrea azi il poate primi sa se uite la masina. Tata vorbise cu el saptamana trecuta pentru schimbul de ulei insa i-a spus ca nu prea se mai ocupa in domeniul asta si ca nu prea are timp deci erau sperante slabe asa ca noi ne-am si luat gandul de la ajutorul lui. Insa azi dupa masa mergem la el si speram sa ne lamureasca ce e cu problema respectiva. Imi cer iertare daca m-am intins atat de mult, nu am mai scris de ceva vreme aici desi Sfantul nu a incetat sa ne ajute, de ex. mi-a mai adus cate o lucrare atunci cand a stiut El mai bine ca pot lucra .Eu nu am un program fix. Si cu toate ca au fost mai multe momente in care am fost ajutat eu am tot amanat sa scriu cum faceam de obicei si cum e normal sa marturisesti ajutorul primit. Doamne ajuta.


Maria, 11-02-2016

  M-am rugat Sf Nectarie pt un loc de munca. Azi am fost chemata la un interviu. Maine voi merge in proba, sunt foarte stresata nestiind mai nimic din ce am de facut dar stiu ca Sf Nectarie ma va ajuta daca este ca acest post sa fie a meu, daca nu, faca-se voia lui Dumnezeu. Multumesc Sf Nectarie, Sf Efrem cel nou, Sf Ioan Rusul, Sf Parascheva, Sf Alexandru, Sf Ciprian, Sf Spiridon, Sf Neculai, Sf Ioan cel nou de la Suceava, Sf Fecioara Maria, Domnului nostru Iisus Hristos si tuturor sfintilor care stau de-a dreapta Tatului si se roaga pt noi pacatosii!


Georgiana, 12-02-2016

    Buna seara! Vreau sa multumesc din toata inima si din tot sufletul Sf Ierarh Nectarie, Maicii Domnului, Sf Ierarh Nicolae si Sf Efrem pentru minunile savarsite.
  Am auzit de Sf Nectarie, in urma cu 7 ani prin intermediul unei emisiuni difuzate la TVR, Universul Credintei (imposibilitatea nasterii unui copil de catre o preoteasa.) Acest reportaj m-a determinat sa-l caut pe SF.Nectarie, in rezolvarea unor probleme de sanatate si de serviciu. Am cautat un acatist si o icoana cu Sf Nectarie, dar nu am gasit...din fericire o prietena mi-a spus ca merge intr-un pelerinaj catre manastirile din Dobrogea si am rugat-o sa-mi cumpere acatistul si icoana. Am inceput sa-i citesc acatistul rugandu-l pe Sf Nectarie sa pot obtine un loc de munca in invatamant. Cu toate ca luasem o nota mica am fost repartizata in anul 2013 pe o catedra de 27ore. In luna noiembrie 2014 m-am rugat in continuare la SF Nectarie sa-mi gasesc un duhovnic adevarat mai ales ca sufar de o hepatita care pur si simplu m-a terminat psihic. Minunea s-a intamplat, in ianuarie 2015 sa ajung la un duhovnic care mi-a marturisit ca si sotia sa a suferit de aceiasi boala....hepatita B si care in urma rugaciunilor si a unui tratament naturist a reusit sa se vindece. M-a incurajat sa merg sa-mi fac analizele, cu toate ca nu fusesem de 2ani, sa ma rog la Sf Nectarie, SF.Efrem si Maica Domnului. In urma analizelor valorile indicau normale...insa mi-a fost frica, teama sa-mi fac si incarcatura virala, deoarece cand am fost diagnosticata in urma cu 8 ani, indica 7800UI. Anul aceasta, in ianuarie tot cu ajutorul Sf Nectarie, Maicii Domnului si Sf Nicolae am mers sa-mi fac virimia si minune dumnezeiasca!! Mi-a iesit 340UI!! Fara sa tin un regim strict!! Sper ca in continuare SF Nectarie, Maica Domnului si Sf. Nicolae imi vor raspunde in continuare la videcarea acestei boli!!


Mihaela, 12-02-2016

 SLAVA BUNULUI DUMNEZEU SI IUBITULUI SAU SFANT NECTARIE CARE ASCULTA RUGACIUNILE NOASTRE ALE PACATOSILOR! MAMA MEA A FOST DE CURAND SUSPECTATA DE CANCER CU METASTAZA LA COLOANA SI MIJLOCIND RUGACIUNI CATRE SFANTUL NECTARIE CEL BUN MARE ESTE MILA LUI SI METASTAZA NU ERA IAR LA FICAT ERA O PATA NEAGRA DAR NU AU PUTUT AFIRMA CA E TUMOARE; VOR URMA ENDOSCOPIA SI COLONSCOPIA CARE CU RUGACIUNILE SFANTULUI SPERAM SA FIE BUNE! DOAMNE AJUTA TUTUROR!


Mihaela, 12-02-2016

  Trebuie sa va marturisesc si eu minunile pe care sfantul Nectarie le-a facut pentru mine si sa va impartasesc bucuriile pe care Dumnezeu mi le-a daruit. Am fost binecuvantata cu o familie minunata pa care o iubesc enorm, dar in ultimul timp mama mea s-a simtit din ce in ce mai rau asa ca am facut singurul si cel mai bun lucru pe care as fi putut sa il fac ...m-am rugat Dumnezeului nostru, Sfintei Feciore, Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor, am citit Acatistul Sf Nectarie 40 de zile, acum il citesc din nou iar ajutorul cel sfant nu a intarziat sa apara: analizele au iesit bine si urmeaza sa mai faca si altele, iar eu ma rog cu tot sufletul sa iasa bune si acelea. Sfantul Nectarie prin rugile Sale cele sfinte a facut minunea, pentru ca eu ma asteptam la ce era mai rau, dar bunul Dumnezeu a avut mila. Am avut sufletul plin de disperare si deznadejde dar Preasfanta Fecioara m-a intarit. (nu a fost prima data cand Sfantul a facut o minune pentru mine, cunosc mila, puterea si iubirea lui de ceva timp) .
  Rugati-va neincetat Dumnezeului nostru, Sfintei Fecioare si Sfantului Nectarie caci rugile voastre vor fi ascultate si negresit veti primi daruri minunate si tamaduire. SLAVA DUMNEZEULUI NOSTRU CEL MLOSTIV! MULTUMESC SFINTE IERARHE NECTARIE MARELE FACATORULE DE MINUNI! DUMNEZEU SA NE AJUTE PE TOTI!


Adriana, 12-02-2016

  Buna ziua, in sfarsit ajung si eu sa scriu despre modul cum l-am cunoscut pe Sf.Nectarie. Primisem de ceva vreme de la o colega o brosurica mica cu Acatistul Sf.Nectarie. Cred ca atunci am rasfoit-o doar si am pus-o in poseta, dar o purtam mereu cu mine. Mai tarziu cred ca am si citit o data acatistul Sfantului. Povestea continua asa...Sunt casatorita, am familie... Dupa ce ne-am casatorit, o problema de sanatate a sotului meu care nu prea il lasa in pace a reaparut. Am crezut ca pica cerul pe mine. Am reusit sa ajumgem la un medic renumit in capitala, a primit un tratament foarte bun si totul era bine. Dar am uitat sa-i multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a dat, si, problema de sanatate a reaparut din nou. Acum am inteles amandoi ca nu i-am multumit Domnului indeajuns pentru toate cate ni le-a dat. In acest moment, mi-am amintit de Sfantul Nectarie, de brosurica din poseta mea cu acatistul Sfantului. Am inceput sa ma rog Lui si Maicii Domnului. Trebuia sa ajungem din nou la medic, doar ca acest lucru a durat. Imi doream atat de mult sa ajunga din nou sotul meu la acest medic prof., dar imi era si teama deoarece este in varsta si nu mai profeseaza.
  Dar Sfantul Ne-a ajutat.L-am rugat pe sotul meu ca daca ajunge in capitala, caci aici se afla cabinetul domnului doctor sa treaca si pe la Manastirea Radu Voda. Tot Sfantul l-a ajutat si a ajuns cu bine la medic, a primit din nou tratament, si cum mi-a povesti el ... se indrepta spre manastire. Avea la dispozitie timp foarte putin. A intrebat in dreapta si in stanga, dar nimeni nu stia unde se afla manastirea. La un moment dat s-a uitat putin in lateral si a vazut ca langa el era un preot, pe care pana atunci nu l-a vazut ca ar fi prin preajma lui si acesta i-a spus pe unde sa o apuce. Apoi nu l-a mai vazut pe preot pe unde a luat-o. Eu zic ca Sfantul Nectarie i l-a scos in cale ca sa-i spuna unde este manastirea. Ajuns la manastire de unde ne-a adus si noua ulei sfintit, s-a rugat pentru sanatate, a lasat un acatist si cu ajutorul Sfantului si al Maicii Domnului S-a intors acasa. Eu am citit 40 de zile Acatistul Sfantului Nectarie, Paraclisul Maicii Domnului si Acatistul Maicii Domnului Grabnic Ajutatoare, care mi-au dat putere sa merg mai departe. Primisem in aceasta perioada si ulei sfintit din Grecia. Am inceput sa citesc si acatistul Sf. Ioan Rusul al Sf. Efrem. Cred cu tarie ca Sfantul Nectarie ne-a ajutat si noua, ma voi ruga in continuare, si acum am realizat ca nimic pe lumea asta nu e important. Trebuie sa te rogi, sa ai credinta si sa nu uiti niciodata sa multumesti Domnului, Maicii Domnului si Sfintilor pentru toate cate ni le-au dat. Pentru mine Sf. Nectarie e cel care a avut grija de sotul meu in aceste momente. Rugati-va Sfantului, el e mereu cu cei care ii cer ajutorul.


Alina-Bianca, 15-02-2016

  Vreau sa marturisesc si eu una dintre minunile pe care Sfantul Nectarie a facut-o pentru mine. Am mari probleme cu dintii, am multe lucrari de facut, dureri mari, nopti nedormite si agitatie maxima. Acum doua zile stomatologul mi-a spus ca mai mult ca sigur nu se poate salva caninul care ma durea ingrozitor, m-a luat panica si supararea. Ajunsa acasa am citit Acatistul Sf. Nectarie care mereu m-a ajutat cand am avut nevoie si l-am rugat sa ma ajute sa se salveze, desi dentisul zicea ca nu mai sunt sanse. Azi am mers sa vada ce e cu el, mi-a curatat tot dintele, canalul, scos nerv, a mai ramas doar un perete din acel dinte, dar....miercuri imi va pune un cui si plomba, deci s-a salvat, pentru mine a fost exact ce l-am rugat pe Sf. Nectarie. Cat am stat pe scaun, in timp ce imi facea lucrarea, in gandul meu spuneam doar te iubesc Sf. Nectarie, am crezut cu tarie desi eram panicata de dimineata, si minunea nu a intarziat sa apara. Iti multumesc din tot sufletul. Credeti cu tarie, pentru ca acest Sfant Minunat e facator de Minuni si vine de indata in ajutorul celor care il cheama. Amin! Bucura-te Sf. Nectarie, mare facatorule de Minuni!


Andreea Maria, 15-02-2016

   Ieri a fost o zi plina de minuni pentru mine. Minuni ale Sf Nectarie. Pe langa faptul ca am luat 10 la un examen la care am plans o saptamana pentru ca era mult de invatat, Sf Nectare m-a mai ajutat intr-un fel.
  Cand m-am intors de la examen, am mers intr-un loc ca sa ma penseze. Dupa ce am paltit, am ramas cu porofelul in mana si pana la metrou am vorbit la telefon. Cobor pe peron si astept metroul ca sa merg la Gara de Nord, stand pe un scaun si las portofelul pe scaunul liber de langa mine. Dupa 2 minute, ma razgandesc si plec de pe peron, lasandu-mi portofelul pe scaun, fara sa constientizez. Ajung in camera de la camin, unde petrec vreo 2 ore, dupa care plec din nou la facultate, ca sa mi se dea nota la examen. Ajungand la facultate imi dau seama ca nu am portofelul, dar am crezut ca l-am uitat in camera. Petrec si pe la facultate 1 ora, iar cand ajung acasa realizez ca eu nu am portofelul.
  O sun pe mama mea, si ea intrebandu-ma unde l-am pierdut, mi s-a luminat mintea si am zis \"pe peron\". Plec intr o graba spre metrou, iar un spirit ini mine zice \"nu te panica, e acolo ,si daca nu e pe peron intreaba la doamna de la bilete\". Am ajuns la metrou, doamna de la bilete nu era, asa ca am coborat pe peron, merg catre scaunul unde ma asezasem si constat ca portofelul nu era acolo. Ma intorc si doamna de la bilete venise intre timp. Ma apropi de ghiseu si intreb daca cumva a gasit un portofel maro, sau dava cineva l-a gasit si i l-a adus. In timp ce eu puneam aceste intrebari, dansa aproba miscand capul de sus in jos. Fața mi s-a luminat. Mi-a dat portofelul. Totul era la locul lui. Nu mi-ar fi parut rau daca mi-ar fi luat banii din el, ci daca imi dispareau actele (legitimatie, carnet de student, card, buletin, permis..). Plecand spre camin am multumit Domnului si Sf Nectarie, pentru ca ceea ce mi s-a intamplat nu a fost noroc, ci minune.


Cristina, 15-02-2016

   Iti multumesc Sf Nectarie pentru toate binefacerile de care ma invrednicesti zi de zi! Sf Nectarie este speranta mea, puterea mea, nadejdea mea!
  Chiar daca nu am primit inca vindecarea trupeasca, am primit vindecarea sufleteasca, linistea sufletului meu. Pentru prima data in viata mea am reusit sa ma spovedesc, am inceput sa merg la Biserica, sa ma rog in fiecare zi, sa postesc. Sa aduc jertfa lui Dumnezeu! Simt ca Sf Nectarie imi asculta rugaciunile. Intr-o dimineata aveam gingia umflata, se urca pe dinte si m-am speriat. M-am uns imediat cu ulei de la candela Sfantului de la Manastirea Radu Voda si Sfantul m-a ajutat si mi s-a desumflat imediat gingia, apoi mi-a trimis un leac care imi este foarte folositor pentru gingivita mea: tinctura de propolis cu care ma ung in fiecare zi, iar rezultatele se vad. Altadata, fratele meu care nu este un credincios prea mare se plangea ca a racit foarte tare si are ameteli mari. Fara ca el sa stie, i-am uns asternutul cu ulei sfant si l-am rugat pe Sf Nectarie sa il ajute, iar a doua zi fratele meu si-a revenit.
  Au mai fost si alte ajutoare venite din partea Sf Nectarie: intr-o seara m-am trezit din somn cu un carcel foarte puternic la un picior, o durere insuportabila si l-am rugat pe Sfant sa ma ajute si imediat durerea mi-a trecut. Altadata, eram la slujba Sf Maslu la Manastirea Radu Voda cand a inceput sa ma doara foarte tare un calcai, nu mai puteam sta in picioare si l-am rugat pe Sfant sa ma ajute sa-mi treaca durerea sa pot sta toata slujba si imediat durerea mea a disparut. Chiar daca pentru altii sunt niste \"nimicuri\", pentru mine inseamna enorm, inseamna ca Sf Nectarie este atat de bun si milostiv si ma asculta de fiecare data pe mine pacatoasa. Sf Nectarie impreuna cu Maica Domnului se roaga pentru mine. I-am mai facut Sfantului 3 promisiuni in cazul in care ma va indvrednici sa ma insanatosesc! Sper ca Sf Nectarie sa se milostiveasca in continuare spre mine pacatoasa. Am sa continui sa ma rog toata viata mea. Dumnezeu ingaduie bolile si necazurile noastre tocmai pentru ca ne iubeste si vrea ca si noi sa-l iubim pe El. Din pacate, atunci cand suntem bine uitam de Dumnezeu si nu-l chemam decat la necazuri. Dumnezeu sa ne ajute pe noi toti si, in primul rand, sa ne tamaduiasca sufletele! \"RUGATI-VA NEINCETAT\"! Doamne ajuta!


Alina C., 15-02-2016

  Scriam aici cu ceva timp in urma ca relatia mea cu iubitul meu nu merge asa cum eu as fi vrut. In preajma sarbatorilor am crezut ca totul intre noi s-a terminat. Am inceput sa citesc Acatistul Sf. Nectarie, Acatistul Maicii Domnului- bucuria celor necajiti, Acatistul Sf. Efrem cel Nou, si spre surprinderea mea lucrurile au inceput sa se aseze intre noi. Multumesc din suflet Sfintilor mei dragi si Maicutei Domnului. Am promis Sf. Nectarie ca am sa il marturisesc, si sa ii aduc multumire. Doamne ajuta la toata lumea.


Rozalia, 15-02-2016

  Vreau sa multumesc Sfantului Nectarie pentru a nu stiu cata oara, pentru ca imi asculta rugaciunile zilnic si face mereu minuni cu noi. Saptamana acaeasta, fiind vacanta, nepotii mei au fost la mine. Tudor care are 7 ani, a racit si tusea foarte tare, mai ales noaptea. Dupa 2 nopti cu tuse care ne tinea treji pe toti, in a treia noapte ne-am rugat toti fierbinte si Sfantul ne-a ascultat rugaciunea. Toata noaptea, precum si urmatoarele, nu a mai tusit aproape deloc si am dormit foarte bine.
  Multumesc Sfantului Nectarie pentru ca nu ne lasa niciodata si il rog sa mijloceasca la Bunul Dumnezeu sa ne ajute si sa ne ierte. Maica Sfanta plina de iubire pazeste-ne sub Sfant Acoperamantul Tau si nu ne lasa, pe noi pacatosii. Sfinte Stelian, ocrotitorul copiilor, ajuta pe toti copilasii si ii fereste de boli, foamete si necazuri, Sfinte Nectarie ajuta-ne in continuare si ne primeste rugaciunile noastre ale pacatosilor! Doamne iti multumim pentru toate!


Ioana, 15-02-2016

  Mi se umple sufletul de bucurie vazand cum iubirea lui Dumnezeu se revarsa asupra noastra. Vreau sa-i multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul primit. Am inceput sa citesc acatistul Sfantului Nectarie punandu-mi toata nadejdea in Dumnezeu, si l-am rugat sa ma ajute prin rugaciunile lui sa-mi gasesc un loc de munca. Inainte cu o zi de a se implini cele 40 de zile, am primit raspuns la rugaciunile mele si mi-am gasit loc de munca. In momentul in care am primit vestea mi s-au umplut ochii de lacrimi si primul meu gand a fost sa-i multumesc Sfantului Necatrie si bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit. Doamne ajuta tuturor si nu va pierdeti nadejdea!


R., 15-02-2016

  Luni de zile m-am rugat Sfantului Nectarie ca fiica mea, studenta in anul I la medicina, sa ia toate examenele, sa nu aiba restanta si sa fie tot la buget, sa nu treaca la taxa. Ei bine, acum marturisesc cu mana pe inima ca este integralista, nu a picat niciun examen, desi au foarte foarte grele. Ba mai mult, are media 9,10 pe acest semestru, ceea ce inseamna ca are sanse mari sa ramana tot la buget. Asteptam si cea de-a doua sesiune. Speram sa treaca si atunci toate examenele si daca are o medie tot asa frumoasa, atunci ramane sigur la buget. MULTUMESC, SFINTE NECTARIE! Acum ma rog sfantului sa-mi treaca durerea asta de cap ingrozitoare pe care o am de circa o luna. O sa fac o encefalograma, ca nu-i a buna deloc. Sfinte, roaga-te, te rog, si ajuta-ma sa nu am nimic!


Alina, 15-02-2016

  Buna seara, si eu vreau sa va împartasesc din experienta mea cu Dumnezeu. Eram ff depresiva, am început sa ma rog si am citit acatiste peste acatiste, si cu cat citeam mai mult cu atât, cel rau încerca prin diferite lucruri, vise, smd sa ma sperie, însa cu ajutorul lui Dumnezeu si al Sf Maicii Domnului si al Sf Nectarie am reusit sa depasesc depresia, însa am uitat sa multumesc si sa ma bucur. Am facut un lucru mizerabil. M-am îndepartat de Dumnezeu si mi-am înselat sotul... Ce vreau sa spun este ca uneori ne amagim singuri crezând ca putem face totul singuri si ca Dumnezeu nu ne vede... Am judecat fff mult, toate faceam lucruri rele înselat smd... Însa Dumnezeu mi-a dat si mie sa simt cum sunt si eu....


Mihaela P., 15-02-2016

    Doamne ajuta, tuturor! Desi nu am vrut sa scriu decat foarte putin, am realizat, in timp ce scriam, ca ajutorul sfantului este mult mai mare!
  Ajutorul Sfantului Nectarie s-a aratat si azi, pentru mine pacatoasa. Sunt sigura ca de multe ori ma ajuta, iar eu nici nu sesizez. In seara aceasta, inainte de a merge la masa, am deschis televizorul la un post de televiziune care prezenta un documentar foarte frumos despre viata si minunile sfantului Nectarie. A fost ca un balsam sufletesc pentru mine, pentru ca m-am rugat, m-am bucurat de cele vazute si auzite; parca nu voiam sa se mai termine. Dupa terminare, m-am dus la masa, dar vrand sa mananc m-a cuprins o durere intensa de cap; ma durea in special urechea, gatul si maxilarul; oare de la ce? ma intrebam eu. Am venit repede in camera, am luat acatistul sfantului si am promis ca ii voi citi acatistul si voi marturisi facerea lui de bine, pe care eu o consider absolut minunata! Acest lucru mi-a amintit de o promisiune facuta sfantului: de a-i citi acatistul sau; in ultima perioada, aproape in fiecare zi dadeam efectiv peste acatistul sau, aflat la mine in camera; ori il luam in mana cu gandul de a-l citi , dar apoi trebuia sa fac ceva, ori il puneam pe masa, zicand ca il voi citi mai tarziu, efectiv era acolo langa mine; chiar si aseara m-am gandit ca il voi citi, dar s-a facut destul de tarziu, iar eu ma simteam epuizata. Motiv de renuntare sunt peste tot, dar ce bine ar fi daca noi am fi tari in credinta, daca am avea gandul cel bun si taria de a-l duce la capat.
  Evident, acum cand scriu, am scapat de durere,dupa ce am citit acatistul sau! Aici voiam sa inchei istorisirea mea, dar mi-am adus aminte de un ajutor foarte mare pe care sfantul Nectarie mi l-a dat , chiar acum doua luni si pe care eu nu l-am postat aici! Doamne, te rog sa imi ierti nepasarea, nerecunostinta si necredinta! Va scriu intamplarea minunata: mama mea era in spital foarte grav bolnava, iar in acele zile au fost aduse la noi in oras racle cu sfinte moaste de la mai multi sfinti ( Sfantul Nicolae, Sf. Nectarie, sf. Mare Mucenic Gheorghe, sf. Efrem cel Nou, sf. Ioan Rusul, sf. Dimitrie Basarabov, sf. Parascheva). Sfintii au stat o saptamana la noi in oras. In fiecare zi ma duceam si ma rugam lor, iar intr-o zi, am luat-o pe mama din spital, chiar daca abia se tinea pe picioare si am dus-o la sfintii nostri dragi sa se roage-bisericuta se afla vis-a vis de spital. M-am inchinat si la moastele sf. Mare Mucenic MIna si ale sf. Ioan cel MIlostiv, aflate la noi in oras. Desi am spus si altor persoane ca mama s-a vindecat, in chip minunat, iar noi ne aducem aminte adeseori despre aceasta, pe acest site am uitat sa postez!!
  Imi cer iertare Maicutei Domnului pentru greselile mele si o rog sa asculte rugaciunile sfantului Nectarie, precum si ale tuturor sfintilor pentru noi pacatosii! Ii cer iertare sfantului Nectarie pentru lipsa mea de recunostinta si il rog sa ne intareasca! Iti multumesc sfinte drag ca esti alaturi de noi! Azi, cand citeam acatistul, mi-au ramas in suflet cuvintele: \" Cine poate spune multimea minunilor tale, sfinte al lui Dumnezeu? Ca toti cei care te-au chemat in ajutor, au fost mangaiati in nevoile lor. Si impreuna cu bolnavii care au primit prin tine tamaduire minunata, I-au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!\" ( Condacul 6)


Dorin, 15-02-2016

  Multumesc Sf. Nectarie, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor pentru ajutorul văzut si nevăzut. Am făcut o greseală la serviciu si sa Vă rugati pentru mine să se rezolve cu bine. Slavă Domnului!


Adriana, 15-02-2016

  Multumita bunilor Sfinti si Parinti Nectarie si Efrem cel Nou, Maicutei noastre si Sfintei Paraschieva analizele mele au iesit bine si am scapat de gândurile negre care ma bântuiau. Rugaciunile noastre spuse din inima si cu smerenie ne ajuta negresit. Sfintii mei dragi mereu va voi marturisi pentru ca multe probleme mi-ati rezolvat. Va multumesc !


Anca Iovita, 15-02-2016

  Cum nimic nu este intamplator in aceasta viata, ci toate sunt dictate de acolo de Sus, la sfarsitul anului trecut mi s-a oferit ocazia de a vizita Grecia, si anume Atena, fara nici un ban. Asa a vrut Dumnezeu! cu 4 zile inainte de a pleca in Grecia, a trebuit sa merg cu sotul meu sa faca niste analize (era programat, intrucat suferise cu un an in urma un infarct miocardic, dupa care I s-au montat 2 stenturi, asta la varsta de 36 de ani). In urma examenului de rutina domnul doctor I-a zis ca este ok, dar nu iesisera inca rezulattele de sange, iar dl doctor a plecat acasa intrucat avea treaba. In jurul orei 2 ni se dau si rezultatele la anlizele de sange si am simtit cum picioarele mi se inmoaie. Rezultatele aratau ca a facut infarct iar. Il sunam pe dl doctor, care zice ca e imposibil, ca dansul nu a cerut sa I se faca acele analize ( mana oare a cui A fost?) si sa mergem in UPU sa I se reface analizele. Se refac, confirma primele rezultate, o luam iar de la capat: terapie intensive, iar monitorizare, frica etc. Toata noaptea aceea am citit tot ce mi-a picat in fata ochilor si spre dimineata imi dau seama punand informatiile cap la cap ca analizele au iesit atat de proaste din cauza medicamentelor pe care le lua pentru cholesterol (a statinelor).
  M-am rugat Sfantului Nectarie si I-am promis ca daca va fi bine si daca vom putea pleca in Grecia ca vom merge la mormantul sau de la Eghina. Dimineata am plecat spre spital, dar inainte am fost la Biserica unde sunt Moastele Sfantului in Iasi, m-am inchinat, rugat si promis iar Sfantului (desi nu stiam unde sunt moastele si cat de departe este Eghina de Atena). Cum am iesit din Sfanta Biserica, ma suna sotul meu si imi spune ca nu ii mai face coronarografie, ci doar CT. Ajung la spital, ma intalnesc cu domnul doctor si ii spun ce am citit si el imi confirma ca am dreptate, dar ca ii va face un CT pentru a fi siguri ca ne e de alta natura si razand imi spune ca daca va fi nevoie ii face dupa coronarografie si ii va pune un stent, dar de plecat in Grecia oricum vom pleca. Cu ajutorul Sfantului totul a fost ok, I s-a intrerupt tratamentul pentru cholesterol si am plecat cu ajutorul Maicii Domnului, al Sfantului in Grecia; am fost la Eghina, unde am avut parte de cel mai inaltator moment din viata mea. Nu pot descrie in cuvinte ce am simtit si de cum m-am simtit. In luna ianuarie, am fost din nou la control si surpriza, fara medicamente, analizele sotului meu au iesit aproape in limite normale ( desi in trecut, fara medicamente o luasera razna). Sunt convinsa ca este mana Sfantului Nectarie si a Maicii Domnului. Multumesc pentru aceste binecuvantari.


Simona, 16-02-2016

  M-am rugat Fecioarei Maria si lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Sfantului Nectarie, Sfantului Mina si tuturor Sfintilor mijlocitori dragi pe care Ii amintesc mereu sa ma ajute la un control medical. Am primit ajutorul Lor si Le multumesc.


Alina W., 16-02-2016

  Buna Ziua, vazand acest Site si de ce nu, trebuie sa recunosc cautand minunile facute catre alti enoriasi ai Sf Bisericii de catre Sf Nectarie. Sf Nectarie m-a ajutat enorm de mult, cand am inceput sa citesc acatistul sfantului, parca simteam o liniste deplina, in ideea in care eu nu prea sunt credula (Toma necredinciosul). Simteam ca imi merge rau, defapt imi mergea ff rau, aveam ganduri de sinucidere, parca nu mai vroiam nimic; intr-o seara, cautand pe internet, am dat de Ac Sf Nectarie (insa dupa ce am citit minunile lui) am inceput sa il citesc si sa ma rog, eu primisesem Ac Sf, insa l-am aruncat in sertar, negandindu-ma ca dupa ani imi va fi de folos....Insa va spun din experienta mea, sf Nectarie m-a vindecat de f multe...dar ca orice om cand este vindecat, fuge si uita ca a fost vindecat si uita sa multumeasca. Sf Nectarie, te rog din suflet sa ma ierti ca nu am stiut sa iti multumesc pt tot ce ai facut pt mine, insa iti multumesc astazi din suflet si multumesc si celor care au facut acest Site de a ne incuraja sa iti spunem minunile, pt ca, sunt multi care, ca si mine cauta un ocrotitor. Va multumesc din suflet pt tot.


Raluca, 16-02-2016

  Multumesc bunul meu Parinte Nectarie, multumesc bunul meu Parinte Efrem, multumesc Maicuta Sfanta ca sunteti ocrotitorii mei, ca aduceti linistea si pacea in sufletul meu, in familia mea, in casa mea! In voi imi pun toata nadejea si va sunt recunoscatoare ca ascultati rugaciunile si veniti degraba in ajutorul meu. Slava tie bunul nostru Dumnezeu pentru tot ceea ce faci pentru noi prin Maicuta Sfanta si Sfintii nostri iubiti!


R., 16-02-2016

  Zilele trecute am primit o lectie de smerenie. I-am cerut Sfantului Nectarie si lui Dumnezeu sa-mi dea credinta, smerenie, bunatate, blandete, intelepciune etc. Am crezut toata viata ca am un copil superior celorlalti, ca \"al meu\" este cel mai bun, cel mai sincer etc. - prostii de genul asta. Dumnezeu mi-a dat o lectie. NU ESTE asa. E un copil normal, ca oricare altul. M-a dezamagit profund, poate si prin prisma faptului ca l-am pus pe un piedestal prea inalt pentru el. Si...ei bine, a cazut. Am avut si am sufletul sfasiat de durere, am zis ca mi se crapa inima in doua la propriu, dar am inteles. Am inteles ca asta a fost o LECTIE DE SMERENIE. Am inteles ca in clipa in care incepi sa ai necazuri in viata, inseamna ca Dumnezeu te-a iertat pentru ce ai facut toata viata, altfel nu ai suferi. Si Dumnezeu vrea ca noi sa suferim acum si aici, nu dincolo, o eternitate, ci un timp scurt, finit, suficient pentru o adevarata mantuire.
  Suferinta fizica sau psihica este benefica pentru curatarea pacatelor noastre. Fratilor, TOTI SUNTEM LA FEL, fara exceptie. Cu cateva plusuri si minusuri, dar in esenta toti suntem la fel, toti suntem EGALI pe acest pamant. Niciunul nu mai breaz. TOTI suntem o apa si un pamant. Nu suntem cu nimic mai buni decat cei de langa noi. Singurele exceptii sunt cei care sunt deja sfinti inca din timpul vietii. Ca sunt si astfel de oameni. Ei sunt \"cei alesi\". Noi, ceilalti, suntem o gramada. O gramada draga insa lui Iisus Hristos.
   Multumesc, Sfinte Nectarie!
  Multumesc, Iisuse Hristoase, Mantuitorul meu! Si cand spun asta, nu o spun de complezenta. Chiar le multumesc. In urma acestor lectii, am mai invatat cate ceva, fiindca in fond, viata asta de aici nu este altceva decat o scoala. AICI invatam iubirea, AICI invatam iertarea, AICI invatam smerenia si bunatatea. \"Dincolo\" plecam cu temele facute deja. Doamne ajuta tuturor!


Any, 16-02-2016

  Buna seara, dragii mei prieteni! Dupa mai multe intamplari si bune si rele mi-am amintit aceste zile ca am uitat sa-i multumesc Sf Nectarie si sa va marturisesc ca l-a ajutat pe fiul meu sa intocmeasca raportul anual si sa treaca cu bine de inspectia de la sfarsitul lunii ianuarie.
  Iar eu saptamana trecuta am fost intr-o excursie de 5 zile si vizitand locuri noi pentru mine, mi-am amintit ce-i spusesem Sf Nectarie vara ce a trecut, ca nu vreau sa merg in excursie la Ierusalim, pentru ca nu mi-am vazut tara mea. Si uite ca Sfantul nu a uitat si m-a ajutat sa vizitez partea de centru a tarii. Ii multumesc si pe aceasta cale ca m-a ajutat si Il rog sa ma ierte ca am multe cereri si mai uit sa multumesc.
  Va multumesc si dumneavoastra ca aveti rabdare sa cititi aceste randuri. Si mie imi place sa citesc ceea ce postati, pentru ca in unele aspecte ma regasesc si eu. Toate cele bune!


Vasile, 16-02-2016

  Multumesc Sfantului Nectarie pentru ca m-a ajutat sa rezolv o dilema pe care o aveam de ceva vreme. Print-o intamplare neplacuta pentru care eu m-am cam infuriat, am ajuns la un servis auto la care nu-mi propusesem sa merg si acolo ni s-a rezolvat dilema. Dupa ce totul sa terminat am constientizat ca Sfantul ne-a ajutat prin acea intamplare sa ne rezolvam dilema insa eu am ramas cu gustul amar de pacatele ce le-am facute enervandu-ma.


Adina-Ioana, 17-02-2016

  Nu am mai facut o marturisire demult. Zilele trecute, tatal prietenei mele si-a facut niste analize caci era suspect de TBC, fata lui se afla in Spania la munca. La ei in zona in Biserica sunt icoanele Sfantului Nectarie si a Sfantului Efrem cel Nou si m-am rugat lor si Maicii Domnului ca tatal prietenei mele sa fie bine, sa iasa bune analizele. Astazi, privind icoana Sfantului Nectarie am observat ca se uita cumva la mine si citisem ca daca nu faci ceea ce ai promis, sfintii iti vor aminti printr-o cale. Eu am promis Sfantului Nectarie sa marturisesc ajutorul sau, macar atat sa fac. Initial nu am inteles ce nu am spus, pe urma a venit mama acasa si mi-a zis ca analizele au iesit bune. Doamne ajuta. Credinta multa si smerenie caci eu tare sunt pierduta in ultima vreme. Sanatate si Dumnezeu sa va binecuvinteze, Maica Domnului fie cu voi si toti sfintii! Doamne ajuta!


Laura, 17-02-2016

    Buna ziua,
  Ma numar printre persoanele care inca o data au fost ajutate de Sfantul Ierarh Nectarie. De aceasta data, Sfantul s-a milostivit si m-a ajutat sa imi recapat mobilitatea piciorului, sa imi alunge durerea si sa fie precum inainte. In afara de acesta minune, mai sunt o multime, zi de zi. Si cred ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, al Domnului Nostru Iisus Hristos, al Sfantului Duh, al Maicutei Noastre Sfinte, al Sfantului Ierarh Nectarie, al Sfantul Mucenic Efrem cel Nou, si al tuturor puterilor ceresti, poate voi fi invrednicita sa ajung in Grecia, in locurile in care au vietuit sfintiile lor-Sfantul Ierarh Nectarie, Sfantul Efrem cel Nou si ceilalti Sfinti.
  Aveti credinta si nadejde si totul este posibil! Iubiti-l pe Tatal Nostru Ceresc din tot sufletul si toata inima! Doamne ajuta!


Andreea, 17-02-2016

  Buna ziua, vreau sa multumesc si eu Sf Nectarie si Sf Efrem cel nou ca m.au ajutat in aceasta perioada foarte mult. M.am mai linistit dupa multe neplaceri cu iubitul meu si sper in continoare sa ne impacam. Multumesc ca mi-am gasit de lucru, inca nu stiu unde ma duc ca am fost acceptata in 2 locuri, dar stiu ca sfintii mei cei dragi ma vor ajuta sa aleg ce e mai bun; multumesc, multumesc si multumesc. Doamne ajuta la toata lumea!


Ileana, 17-02-2016

  Acum aproape o luna am fost intr-o scurta calatorie. La intoarcere, in timp ce asteptam imbarcarea in avion, sotul meu s-a dus sa cumpere ceva. In acest interval s-a deschis boarding-ul, iar el nu mai aparea. Am asteptat o vreme linistita dar deja ramasesem printre ultimii si am inceput sa ma impacientez. M-am rugat atunci in gand Sfantului Nectarie sa ne ajute si sa-l aduca la timp inapoi, si chiar in timp ce eu ma rugam, el a aparut. Stiu ca poate parea o coincidenta, dar stiu de asemenea ca a fost ajutorul grabnic al Sfantului Nectarie. Ma simt nevrednica de atata bunatate, stiu ca nu o merit, pentru ca gresesc tot timpul. Ma rog Sfantului sa ma ajute sa am mai multa stapanire de sine si sa nu ma mai las prada panicii si maniei cu care fac atata rau, sa-mi dea mai multa rabdare, mai multa veselie si optimism, caci ma simt coplesita de ingrijorare si tristete. Ma rog pentru cei doi copii ai mei, care sunt amandoi in momente de cumpana, sa fie ajutati sa ajunga la un liman, sa mearga pe calea cea buna, sa li se ierte greselile si sa fie fericiti, iar noi, parintii sa ne bucuram de ei. Doamne ajuta.


Mihaela, 18-02-2016

     Buna seara,
  In primul rand, vreau sa imi cer iertare Sfantului Nectarie pentru ca este prima oara cand scriu pe acest site, desi au fost multe minuni in viata mea.  Cea mai recenta minune s-a intamplat luna trecuta cand mi-au iesit bine niste analize de al caror rezultat ma temeam foarte mult, credeam ca am o boala grava. Am fost programata la analize pe data de 21 ianuarie si ulterior am aflat ca la aceasta data se praznuieste Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Hodighitria (Indrumatoarea), a carei copie se gaseste si in Bucuresti la biserica Mihai Voda (acolo, langa aceasta icoana se afla si o icoana a Sfantului Nectarie). Inaintea acestei zile am fost la Manastirea Radu Voda de unde am luat mir si la biserica Mihai Voda. Analizele au iesit bine, iar durerile pe care le aveam au disparut dupa ce m-am dat cu mir pe locurile dureroase timp de aproximativ 2 saptamani. Vreau sa multumesc Maicii Domnului, Sfantului Nectarie si bineinteles Mantuitorului IIsus Hristos ca mi-au ascultat rugaciunile. Am invatat cat de importante sunt viata si sanatatea, pe care nu prea le-am pretuit niciodata.
  Rugaciunile mi-au fost ascultate  si in trecut, cand am reusit sa depasesc o perioada intunecata din viata mea. Anul trecut am avut parte de multe lucruri minunate, Dumnezeu mi-a luminat viata si m-a ajutat enorm dupa o perioada plina de dezamagiri si tristete.  Rugati-va cu credinta si sa nu va pierdeti niciodata speranta! Doamne ajuta!


Adriana, 18-02-2016

  Mâna dreapta a Sfântului Nectarie va ajunge sambata, 20 februarie la Biserica Dorna Arini din judetul Suceava însotita de o delegatie de preoti din Eghina. Am speranta ca va este de folos informatia.


Vasile, 18-02-2016

  Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutor. M-a ajutat sa \"repar\" doua motoare (mereu am evitat genul asta de motoare) dar de data asta am simtit ca trebuie sa le fac ca vin din partea \"Lui\". Desi m-am indoit si nu am crezut la un moment dat ca o sa fiu ajutat sa le repar pana la urma a iesit bine. La final am realizat ca cea mai grea lupta e cu noi insine cu propriul nostru eu. Desi cu unul din motoare m-am chinuit cateva zile la rand tot nu am reusit sa-i dau de cap iar la urma sa sa ma las pagubas si sa recunosc ca nu pot sa-l repar. Culmea e ca atunci cand a venit proprietarul la el a pornit desi eu deja ii spusesem la tel. ca nu am facut decat unul din doua. Practic Sfantul a facut sa porneasca iar la final m-am simtit atat de gol si mi-am dat seama ca fara ajutorul Lui nu pot sa fac absolut nimic. Sa lucrezi cateva zile sa-ti pui toata priceperea in lucrul pe care il faci si la final sa nu reuseti si sa te lasi infrant cu totul, apoi sa sa vezi ca in mana altuia porneste fara probleme, treaba asta te rastigneste cu totul, iti rastigneste propriul tau eu, tot cea ce crezi ca sti si poti, incat tie nu-ti mai ramane mimic. Eu doar m-am rugat sa le pot repara atunci cand le-am primit.


Mirela, 18-02-2016

  Ma numesc Mirela si le-am promis Sf.Nectarie, Bunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, Parintelui Arsenie Boca si Domnului Iisus Hristos ca o sa impartasesc tuturor credinciosilor minunea înfaptuita de Sf.Nectarie. Sunt însarcinata si de câteva zile aflasem ca intrasem în contact cu un copil care avea varicela, o boala f.periculoasa în sarcina. La acel moment eu stiam ca nu avusesem în copilarie o asa boala, în urma unor analize pe care le facusem cu 5 ani în urma. Am fost devastata. Am mers la Manastirea Radu Voda, m-am rugat la moastele Sf.Nectarie si timp de 4 zile am citit zilnic Acatistul Sf.Nectarie. Am repetat analizele si a 4 zi dupa rugaciuni am primit rezultatele care, spre surprinderea tuturor au iesit bine. Mi-am promis mie, Sf.Nectarie si Bunului Dumnezeu ca o sa impartasesc tuturor minunea. Si am facut-o. Acum astept sa nasc si ma rog în continuare sa un copil sanatos si o nastere usoara. Sa aveti încredere în puterea Sf.Nectarie. AMIN!


Bianca, 18-02-2016

  Doamne ajuta, dragii mei ! Revin cu mentiunea ca cei care doresc ulei de la racla Sfantului Nectarie de la Manastirea Radu Voda imi pot scrie la adresa predutbianca@yahoo.com. Pot trimite oriunde in tara, cu rugamintea ca cei care primesc sa daruiasca la randul lor si altora care isi doresc, si au nevoie de tamaduire sufleteasca sau trupeasca. Sanatate multa!


Maria, 19-02-2016

  Dupa cum ziceam intro minune publicata mai sus, toti sfintii apropiati sufletului meu, printre care si Sf Nectarie m-au ajutat in gasirea unui loc de munca. Ma rog in continuare sa ma ajute sa invat repede ce am de facut si sa le multumesc ca pana acum m-au ajutat sa duc la bun sfarsit orice sarcina mi s-a dat. Tot ei sunt alaturi de mine si in relatia pe care o am cu prietenului meu, ca dupa multe luni de certuri acum am ajuns sa ne intelegem. Ma rog si pentru familia mea, pentru sanatatea lor, iertarea de pacate, ferirea de toate relele. Doamne Ajuta la toata lumea!


Iuliana, 19-02-2016

  Trebuie neaparat sa va mărturisesc despre o minune ce mi s-a întâmplat mie: de peste 5 ani aveam o relație cu un bărbat,  iar totul părea sa fie împotriva oficialității relației noastre si nici el nu făcea ceva pt asta. In Noiembrie am fost la ziua Sf.Nectarie la dansul "acasa\" la Eghina si l-am rugat sa îmi ajute. La exact 3 luni de atunci prietenul meu s-a mutat la mine, deși toti factorii păreau împotriva iar el este deși născut catolic si nemaiavând acum  nici un contact cu biserica, nicidecum cea ortodoxa a fost de acord sa mergem împreuna la Egina si sa ne închinăm Sfântului.
  Sper ca Bunul Dumnezeu pentru rugăciunile Preasfintei Maicii Sale, ale Sfântului Nectarie si ale Sfântului Nicolae, cărora deasemenea le-am cerut ajutorul, sa ne ajute sa ne cununăm si religios.
  Dumnezeu sa ne ajute tuturor si sa ne dea ceea ce este spre folos!


Elena S., 19-02-2016

  Doamne Ajuta! Vreau si eu sa dau marturie despre cum au lucrat si cu mine pacatoasa Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Sfantul Nectarie si Preacuvioasa Parascheva: ieri aveam nevoie de un raspuns la o intrebare, nu am vorbit cu nimeni despre acel lucru si cu bunavoirea Sfintilor, prin gura unei persoane ce lucreaza cu mine am primit raspunsul pur si simplu, ca si cand as fi intrebat eu. Mari sunt minunile ce se infatuiesc in jurul nostru!!! Va iubesc Sfintii mei dragi si am nadejde ca nu ma veti lasa niciodata fara ajutorul Vostru. Ajuta Doamne pe toti care-ti cer ajutorul si pe toti care au nevoie si nu stiu sa ceara ajutorul. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu miluiestene pe noi.


Elena-Cristina, 19-02-2016

  Buna ziua! Va rog daca se poate sa ma ajutati cu un program sau un nr de tel (daca se poate) al Parintelui Iachint. M-am spovedit acum 3 sapt la el, mi-a zis ca-l gasesc peste 3 sapt la Sf.Nectarie, insa cand am ajuns azi mi-a zis ca a fost si ca ar fi posibil sa l gasesc luni. Va rog, din suflet daca ma puteti ajuta, vreau tot la dansul sa ma spovedesc! multumesc.
  Adresa mea de email este: Cristina198429@yahoo.com.


Oana, 19-02-2016

  As dori sa va impartasesc o minune ce mi s-a indeplinit acum o saptamana: tocmai ce am nascut un baietel superb pe nume Gabriel; dupa atatea ore de travaliu, durere si suferinta a aparut pe lume aceasta minune de copil care din pacate nu respira, bine avea pulsul slab si bataile inimii reduse;,la aflarea acestei vesti triste eram distrusa, insa m.am recules si mi.am amintit ca am cu mine carticica Sf Nectarie cu acatistul acestuia pe care o cumparasem de la biserica cu o saptamana in urma; vreau sa ii multumesc Sf Nectarie ca s-a rugat pt copilul meu si la 3 zile dupa ce am citit acatistul el a revenit la normal si ne.au dat drumul din spital; multumesc si Maicutei Domnului, SF Gabriel, Parintelui Arsenie care m.au ajutat mereu cand m.am rugat si mi.au ridicat intotdeauna rugaciunile la cer; rugativa intotdeauna indiferent de necazul pe care il aveti si veti vedea ca Sf NEctarie va ajuta neconditionat.


Octavian Oancea, 19-02-2016

  \"Multumesc\", atit ar trebui sa spunem in fiecare clipa a existentei noastre. In fiecare zi simt ca sunt linga mine si imi indruma pasii pe calea cea buna, Dumnezeu Tatal, Domnul nostru Iisus Hristos, Maicuta Sfinta, Sfintul Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, si toti sfintii pe care ii iubesc. Am constata ca fara ajutor nu reuseam sa fac nimic. In urma cu citiva ani Sfintul Ierarh Nectarie m-a scos din intunericul in care eram si de unde strigam dupa ajutor iar Dumnezeu m-a auzit si mi i-a dat pe sfintii mei dragi. Am invatat ca trebuie sa ma rog cu dragoste si din inima si sa multumesc.
  Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste si ne mintuieste pe noi pacatosii.


Cristina, 22-02-2016

  Din sau pana in adancului sufletului pacatoasa si nevrednica, vreau sa multumesc pentru toate darurile trupesti si sufletesti ce acesti dragi sfinti ai nostri varsa in viata mea si a noastra. Tin sa aduc marturie de cum si ce frumos lucreaza acesti dragi sfinti; Sf.Ierarh Nectarie, Presfanta Cuvioasa Parascheva, Sf Efrem cel Nou, Sf Mare Mucenic Mina, Sf Parinte Nicolae si nu in ultimul rand Preasfanta Curata Sì Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara ce mult alina ale noastre dureri; desi nu primim dupa cum ar dori a noastra minte pacatoasa, ei nu ne lasa in nici o imprejurarare, greu uneori de acceptat dar cu al lor har si binecuvatare ne fac strada in orice situazie...dar cel mai important lucru, sfintisorii nostri dragi linistesc si dau pace sufleteasca, lucru cel mai de prez. Ziua mea se incheie mereu citind aceste marturii, sincer multa nadejde capat, mult imi ajuta si Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze acest suflet minunat ce administreaza aceasta pagina. Bunul Dumnezeu sa ne ajute, sa ne intateasca, sa ne dea pure si sa ne miluiasca! Liniste si pace si sa ne rugam cum putem mai bine!!! Cad, durere mare imi dau seama ca singura nu pot, am /avem nevoie de ajutor, Sfintii ai lui Dumnezeu, miluiti-ma pe mine pacatoasa! Multumesc dragii mei sfinti, ori de cate ori vin cu rugaciune catre voi imi dati alinare sufleteasca, lucru cel mai de prez!!!
Doamne ajuta, Cristina
  Iertati-ma daca nu este o relatare mai complexa...dar oricum o marturie despre cum dragii mei sfinti ori de cate ori le cer sa ma linisteasca, sa potoleasca intristarea sufletului meu, eu capat cele de care am nevoie! 


Cristiana, 22-02-2016

  Vrea sa multumesc doamnelor, Bianca, Irina, Monica care mi-au trimis ulei de la candela sfintului Nectarie, ma inchin pina la pamint in fata lor, si le sunt recunoscatoare... Multumesc sfintului Nectarie ca este mereu alaturi de mine si sper sa imi daruiasca copiii sanatosi; ma dau cu ulei sfintit si citesc acatistul sfintului Nectarie si sper sa scriu foarte repede ca  minunea s-a intimplat, dar pina atunci rog ca sfintul sa imi dea rabdare, putere si credinta...am dat ulei si altora si o sa mai dau celor ce au nevoie... multumesc mult sfintului meu drag..


Ionel, 22-02-2016

  Multumesc Sfintului Nectarie si lui Dumnezeu, pentru ca ieri am avut si eu ocazia de a ma inchina la Mina Dreapta a Sf. Nectarie care a ajuns si in orasul nostru, e o minune pentru ca am dorit mult asta, trebuie sa avem speranta si credinta si toate se vor rezolva cu ajutorul Sfintilor si lui Dumnezeu.


Elena-Cristina, 22-02-2016

  Doamne iti multumesc! L-am gasit pe parinte, am fost azi si am discutat cu el.


Elena, 22-02-2016

  Slava Sfintei Treimi, Maicii Domnului, sf Nectarie si tuturor sfintilor ca au grija de mine si familia mea..azi sf Nectarie a rezolvat o problema la locul de munca al mamei mele si ii multumesc Bunului Dumnezeu ca m.a ridicat din nou din mocirla in care cazusem si il rog sa ne ierte pe toti de toate pacatele...Slava Lui Dumnezeu!!!


Dorin, 22-02-2016

  Azi, cu ajutorul Domnului, Maicii Domnului, al tuturor Sfintilor am descoperit o greseală care ar fi putut avea consecinte grave. Eu mă rog catre Domnul, Maica Domnului, Sf. Nectarie, Sf. Spiridon, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Parascheva, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe, Sfântul Serafim precum si ceilalti Sfinti stiuti si nestiuti fără a considera pe nimeni mai prejos, inclusiv Îngerul Păzitor dar tare sunt nevrednic. Rugati va pt. mine. SLAVĂ DOMNULUI PENTRU TOATE!


Carmen, 22-02-2016

  Doresc sa multumesc Sfantului Nicolae, Sfantului Nectarie si Marelui Mucenic Mina pentru ca au ajutat-o pe o prietena de-a mea sa lupte cu anxietatea si frica ce o cuprindea inainte de examene. Am citit acatistele sfintilor pentru 40 de zile, incepand cu Sf Nicolae (din 6 Dec 2015). In februarie prietena mea s-a prezentat la examenul de licenta fara frica si l-a luat cu nota foarte mare (la scris a luat aproape 9 si la prezentare a luat nota cea mai mare- 9.50). Dupa examene am vorbit cu ea la telefon, mi-a spus ca a fost foarte linistita si chiar si-a dorit de data aceasta sa se dea licenta (de obicei se speria de examane si renunta sa se prezinte in ultima clipa). Multumesc Fecioarei Maria si Sfintilor pentru ajutorul dat. Aveti incredere in Sfanta Treime, rugati-va cu credinta si daca va fi pentru folosul nostru, rugaciunile ne vor fi ascultate si implinite. Doamne ajuta!


Raluca, 22-02-2016

  Revin cu o noua minune savarsita de Sfintii mei dragi, Sfantul Efrem cel Nou si Sfantul Nectarie. Ma aflam in fata calculatorului cand, deodata, s-a oprit singur. Initial, am crezut ca se luase curentul, asa ca am verificat, dar nu era vorba despre asta. Am pornit din nou calculatorul, dar nu pornea. Nu stiu care este cauza pentru care nu mai mergea, totul s-a intamplat asa din senin. Atunci mi-a venit in minte Sfantul Efrem si Sfantul Nectarie. M-am rugat lor sa ma ajute, sa-mi porneasca calculatorul deoarece mai citisem pe undeva ca ii ajutasera si pe altii in astfel de probleme. Dupa 5-10 minute am incercat din nou sa-l pornesc si...mergea. Dragii mei, minunile exista, cu fiecare zi ma conving tot mai mult de acest lucru. Rugati-va cu credinta ca bunul Dumnezeu ne aude pe toti si ne ajuta prin Sfintii nostri iubiti. Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie! ! Slava Maicii Domnului, Sfantului Efrem, Sfantului Nectarie si tuturor Sfintilor!


Valentin, 22-02-2016

  Sunt multe minunile pe care Sfântul Nectarie, Maica Domnului si alti sfinti mi le-au descoperit până acum. Din păcate pe multe dintre ele le si uităm după o vreme si nu le mai putem împărtasi aici. Eu de obicei mă rog Sf. Nectarie atunci când un membru al familiei si îndeosebi cei doi copilasi au nevoie de ajutor. Am să vă povestesc doar experienta avută ieri când băietelului meu i-a fost rău. Îl durea burtica, a vomat si plângea cum nu o face de obicei. În mod normal nu mă panichez la astfel de simptome stiind că copiii mici au des diverse probleme de sănătate. Dar în contextul actual cu atâtea cazuri de copii cu probleme digestive internati în Arges si Bucuresti am intrat un pic în panică. Asadar am început să mă rog sfântului Nectarie si Maicii Domnului să me ajute să îsi revină si mai ales să nu fie ceva grav. Între timp băietelul a adormit iar când s-a trezit era foarte bine, a mâncat si si-a revenit complet. Îi multumesc Lui Dumnezeu că a răspuns rugăciunilor Sf. Nectarie si Maicii Domnului si de această dată.
  Multumesc Sfântului si să îl rugăm cu totii să îi vindece pe toti acei copilasi internati acum în spital cu dializă si cu toate acele probleme prea mari pt. vârsta lor. Doamne ajută!


Gabriela, 22-02-2016

  Multumesc Doamne! Scriu din nou pe acest site si multumesc ca exista. Am avut o saptamana in care inima imi batea neregulat, suparator de neregulat. Trebuia sa merg la medic si am inceput sa caut un cardiolog care sa ma programeze cat mai curand si sa fie bun. Medicul de familie nu era o optiune pentru ca dura intai programarea la el si apoi la cardiolog.....Am gasit 4 medici la care m-am programat si primul era peste 2 zile. Incepusem deja sa citesc acatistul Sf. Nectarie... Dupa trei zile, care a coincis cu ziua programarii inima incepuse sa bata regulat. Seara am ajuns la medicul pe care nu-l stiam dar pe care l-am ales pentru ca avea referinte bune pe forumurile de specialitate. Surpriza a fost uriasa: dupa \"buna seara\" mi-a spus ca ma stie de la \"Radu Voda\", de la Sfanta Liturghie de duminica cand merg cu familia. Aici a lucrat Sf Nectarie asa cum a facut mereu cand am fost la necaz. Cu inima nu este grav, iar medicul este cel mai bun. Multumesc Doamne !


Ramona, 22-02-2016

  As dori sa va relatez o minune pe care Sfantul Nectarie a facut o din nou cu mine! Acum 3 ani, am primit de la o doamna o sticluta cu mir din Grecia, de la Sf.Nectarie, sticluta nu a fost plina cand am primit o. De fiecare data cand ma durea ceva, ma ungeam in locul respectiv cu mir si durerea imi trecea. Acum 2 zile, mi au aparut niste pete pe frunte si m am uns cu mir. Uitandu ma la sticluta sa vad daca mai este mir in ea, spre bucuria mea am observat ca in sticluta este mai mult mir decat acum 3 ani cand am primit o. Consider deci acest lucru ca fiind o minune, pentru ca eu am folosit mir din ea ori de cate ori ma durea cate ceva. Asadar, pe langa alte minuni, se pare ca Sfantul a dorit sa mi ofere din nou ajutorul. Multumezc, Sf. Nectarie! Rugati va cu credinta si minunile nu vor intarzia sa apara! Doamne ajuta!


Marinela G., 22-02-2016

  Multumesc Sfinte Nectarie pt.ca mi-ai ascultat rugaciunile si fiul meu s-a insanatosit, mama mea se simte mai bine si eu am speranta ca ma vei vindeca de boala oculara pe care o am si de problemele psihice cu care ma confrunt. Sfinte Nectarie, Sf.Mina, Sf.Arsenie Boca, va rog fiti alaturi de noi si in aceasta saptamana si ajutati-ne in toate problemele pe care trebuie sa le rezolvam. Slava Tie Doamne si slava Sfintilor Tai! AMIN!!!


Lenuta, 23-02-2016

  Multumesc TATALUI CERESC, DOMNULUI IISUS HRISTOS, MAICII DOMNULUI, SF.NECTARIE, SF.EFREM CEL NOU si tuturor sfiintilor pentru ajutorul pe care il primesc de cate ori ma rog. Fetita mea este studenta la medicina si m-am rugat sa treaca cu bine aceasta sesiune si sfintii ne-au ajutat la un examen pe care credea ca nu i-l va lua. L-a luat, dar nu cu nota foarte mare. Multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului , Sf.Nectarie, Sf.Efrem cel Nou si tuturor sfintilor!


Cristina, 23-02-2016

        Buna ziua,
  Astazi, 22.02.2016, am fost la Manastirea Radu-Voda pentru a-i cere lui Dumnezeu tamaduire sufleteasca si trupeasca si pentru a ma ruga sfintilor (Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou si Sf Parascheva) sa mijloceasca pentru mine.  Ma simteam foarte rau cand am intrat in Biserica, aveam mari ameteli. Cand am iesit din Manastire eram un alt om!!! M-a cuprins o liniste sufleteasca de nedescris! PUR SI SIMPLU ERAM UN ALT OM! Mi-am propus sa devin o persoana mai buna. Dumnezeu si Sfintii lui mi-au trimis mai multe semne. STIU ca rugaciunile imi sunt ascultate. PUR SI SIMPLU STIU, SIMT ASTA!!!
  Eu am noroc ca Manastirea Radu-Voda este aproape de mine si merg in fiecare saptamana sa-mi iau picatura de liniste de care are nevoie sufletul meu, dar ii sfatuiesc si pe cei care locuiesc mai departe sa faca tot posibilul sa ajunga la aceasta Manastire.
  Doamne ajuta!


Anonim, 23-02-2016

     "Mama, tu te lupti cu viata!”
   Povestea mea si a sotului meu, a fost si este una frumoasa, deoarece ne-am unit în fata lui Dumnezeu si ne-am dorit sa-i slujim Lui, prin misiunea de parinti.
  În primul an de casatorie, am ramas gravida...bucurie mare în sufletele noastre! Medicii însa, erau de alta parere...copilul trebuie eliminat cu orice pret caci el va aduce doar moartea. Cei patru medici la care am fost au dat sanse 0 copilului si sanse 0 mamei, întrucât eram suspecti de lupus. Am plâns, m-am rugat si n-am încetat sa cred ca altul este planul lui Dumnezeu.
  Am ajuns la Sfântul Nectarie la Manastirea Radu Voda si l-am rugat sa ne salveze, promitând ca daca va fi baiat, îi voi pune numele Nectarie... si Dumnezeu mi-a scos în cale medicul care a fost de acord cu planul Lui... Cu tratament a aparut în viata noastra o minune de...fetia, asa ca, Nectaria nu mi s-a parut potrivit si i-am pus numele Maria, un înger coborât din cer, pentru a ne umple sufletele si a ne da un scop vietii. Dupa nasterea prin cezariana au urmat dureri groaznice de oase specifice acestei boli, însa Bunul Dumnezeu m-a întarit si cu ajutorul sotului meu iubit si al parintilor am reusit sa crestem puiutul de om (acum are 3 ani si 7 luni). Dupa nastere, noi investigatii...un alt diagnostic...poliartrita reumatoida...aceleasi dureri de oase. Însa uneori în viata ne dorim si mai mult... A trecut un an de dureri si de tratament si a reaparut dorinta de a mai avea un îngeras...au trecut doi ani si jumatate si nicio schimbare.
  Cu sufletul îndurerat am ajuns iar în fata Sfântului Nectarie si l-am rugat cu lacrimi sa faca o alta minune cu noi promitând sa-i pun numele lui si sa dau marturie si despre minune... Pe 1 iunie 2015 am facut testul de sarcina care demonstra ca Sfintii sunt vii... Cu toate ca testul era pozitiv, eu aveam scurgeri de sânge... Ajunsa la un medic ginecolog, acesta îmi da vestea ca organismul meu elimina sarcina...Iar lacrimi, iar durere, dar speranta! Acelasi medic cu care am nascut-o pe prima fetia, mi-a dat tratament si scurgerea de sânge a încetat...acest lucru însemna ca pruncul este salvat!
  Din cauza bolii avansate, în primul trimestru de sarcina, am avut amorteli groaznice la ambele mâini, cu nopti întregi nedormite... Am ajuns la o doctorita care m-a certat pentru nebunia de care am dat dovada, fiind iar gravida si mi-a spus o replica ce m-a marcat: "Mama, tu te lupti cu viata!”... I-am dat dreptate pe moment, însa acest lucru este adevarat doar din punct de vedere al bolii... Da! Eu m-am luptat zi de zi cu viata prin durerile pe care le-am avut, însa faptul ca am vrut sa devin mama pentru a doua oara m-a ajutat sa devin o învingatoare si nu o învinsa! Cu tratament, am trecut si peste amorteli... Viata din pântecele meu, îmi daruia noi puteri, noi sperante... A venit ziua de 12 februarie 2016...puiul mic, a ajuns la clipa în care sa-si cunoasca parintii, sora si pe toti cei dragi. Am nascut tot prin cezariana, o minune de fetita de 4 kg, un alt îngeras frumos ce-i va purta pentru totdeauna numele Sfântului Nectarie...
  Multumesc Bunului Dumnezeu ca S-a milostivit de noi si pentru rugaciunile Sfântului Nectarie a împlinit doi oameni ce nu vor înceta sa-l iubeasca pe Sfântul lor drag.
Anonim, 22 feb. 2016


Roxana A., 23-02-2016

  Eu lucrez mult la computer si acum cateva zile m-a durut mana dreapta foarte rau. M-a mai durut dar niciodata asa. A doua zi mi-am dat cu mir de la Sfantul Nectarie, din Eghina si mi-a trecut. Aseara m-am inecat cu mancarea si am tusit mult timp, m-am trezit si din somn ca sa tusesc. In plus, incepuse sa ma usture un ochi, nu stiu din ce motiv. M-am uns cu mir si mi-au trecut ambele probleme si am reusit sa dorm si eu.


Vasile, 24-02-2016

  Multumesc din nou Sf. Nectarie pentru rezolvarea unei probleme. Desi iar m-am indoit si nu prea am crezut si dupa ce am incercat eu sa rezolv problema insa doar pentru putina vreme am reusit, in final tot Sfantul a facut ca problema sa dispara pur si simplu asa cum de fapt i-am cerut.


Dorin, 24-02-2016

  De doua săptămâni am facut încurcături pe la serviciu, ultima fiind azi. Aceste greseli dacă le descopeream mai târziu consecintele erau foarte grave. Descoperite acum consecintele sunt gravitatea scade.. lucru pentru care Multumesc lui Dumnezeu si Sfintilor. Rugati-va pentru mine sa trec cu bine peste toate astea. E un serviciu bun si nu vreau sa l pierd. Si nu imi place sa dezamagesc pe nimeni. Uneori zic ca loviturile sunt prea mari si mi se pare nedrept. Slava Domnului pentru toate!


Iulia, 25-02-2016

  Multumesc Sfantului Nectarie ca a rãspuns scrisorii mele. Pentru mine acest lucru a fost o minune, am scris o scrisoare la Mãnãstirea din Eghina si am rugat sa ma pomeneascã acolo, sa imi trimita iconita si ulei sfințit. La o lunã jumate am primit rãspuns de la maica Teodosia: o scrisoare, iconita si ulei sfințit de la sfintele Moaște. Mi-a scris ca nu e nimic ca nu pot ajunge acolo, sa il chem pe sfântul Nectarie si vine el la mine. Sa le dea Dumnezeu sãnãtate maicii Teodosia împreunã cu obștea. Multumesc Sf Nectarie ca imi esti aproape de cate ori te chem in ajutor.


Adina-Ioana, 25-02-2016

  Mamei care a facut marturisire in data de 23.02 astazi cu ocazia nasterii celei de-a doua fetite care poarta numele Sfantului Nectarie: mami, sa va dea Dumnezeu sanatate sa va cresteti fetitele frumos si placut lui Dumnezeu alaturi de sotul dvs iar fetitele sa va bucure pe dvs si pe toata lumea. Doamne ajuta!


Adriana, 25-02-2016

  Sfântului meu drag si Sfantului Efrem cel Nou aduc multumiri pentru toate minunile de zi cu zi din viata mea si a familiei mele ! Aseara îngerasul meu mirosea a mir la culcare dupa ce m-am rugat sfintilor mei sa ne dea gândul cel bun pentru înscrierea lui la scoala.
  Atunci am înteles ca decizia pe care am luat-o era cea buna. Ma rog zilnic pentru sanatatea puiului nostru si pentru sanatatea noastra fara de care nu am putea duce la îndeplinire planul pe care ni l-a harazit Dumnezeu în viata asta prin darul minunat pe care ni l-a dat acum trei ani, puiul nostru Andrei, copil nenascut de noi, dar adorat. La întrebarea lui ce înseamna copil adoptat putem sa îi raspundem fara echivoc copil adorat si minunea lui Dumnezeu pentru noi. Doamne ajuta la toata lumea sa poata sa-si împlineasca visele pe care Dumnezeu le are.


Lavinia Alina, 25-02-2016

  09.11.2015, data la care am ajuns, cu ajutorul Domnului, la moastele Sf. Nectarie de la Manastirea Radu Vodă. Nimic planificat, mai ales că era si ziua surioarei mele, m-am alăturat totuși colegelor mele de serviciu care, după programul de muncă, iși doreau să ajungă la moaștele Sf. Nectarie, in ziua comemorării sale ortodoxe. M-am rugat bineînteles pentru sănătatea părintilor, precum si pentru binecuvantarea cu copiii, pe care îi dorim atat de mult. La cateva zile după, o nenorocire se abătea asupra familiei mele, aflasem că tata avea cancer la colon. Universul meu se prăbusise! A urmat operația, pe 09.12.2015, ciudat mi-am spus, atunci gandul meu s-a dus către Sf. Nectarie, Sfantul care îi descoperise boala tatălui si urma sa-i fie alături si la operatie. Emotii multe, tata avand si alte complicatii, m-am rugat cu ardoare Sfantului sa mă ajute in continuare. Am fost programati pe 09.02.2016 la oncolog, pentru stabilirea unui tratament si surpriza, tata nu avea nevoie de citostatice, boala fusese descoperita la timp si eliminată problema. Mă urmãreste de atunci, in mod pozitiv si miraculos această dată si cifră 9. Sunt sigură că Sf. Nectarie va mijloci către Dumnezeu neputința noastrã de a avea copii si va mai face o minune. Credeți oameni buni, minunile există! Bucurați-vã de viață si iubiți tot ce vă inconjoară! Iertați pe cei care vă greșesc vouă!


Cornelia, 26-02-2016

  Multumesc Iisuse Hristoase, Maicuta Sfanta, Sfinte Nectarie, Sfinte Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae, Sfinte Iuda Tadeu, Sfanta Rita pentru ziua de azi, m-am simtit bine si nu am avut nici o durere, fapt pentru care  am  avut spor la treaba ce o aveam de facut. Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase pentru rugaciunile Maicutei Sfinte si ale sfintilor parintilor nostri ajutati-ma maine sa fiu acceptata la locul de munca, ajutati-ne sa iesim din depresiile in care am cazut si sa imi iasa rezultatul  bun la biopsie, am nevoie de ajutorul vostru, in problemele care devin apasatoare sufletului meu..Slava Tie  Dumnezeul  Nostru, Slava Tie, Slava Tie Maicuta Sfanta Slava Tie Slava voua Sfintisorii mei ocrotitori.


Andreea, 26-02-2016

  Din 2010 merg la Sfantul Nectarie, m-am ajutat foarte mult,  m-am isbavit de boli, de primejdii; doresc din sufletul sa-mi eliberez diploma de bacalaureat,  9,38 este media finala. AMIN. MULTIUMESC SFANTULUI NECTARIE PENTRU TOATE.
Andreea, Timisoara-Bucuresti


Adina-Ioana, 26-02-2016

 Sfantul Nectarie este mereu acolo unde trebuie sa fie, fara ca noi sa stim macar. Sfantul iubeste copiii si le poarta de grija, mai ales daca sunt bolnaviori de o boala atat de grea precum cancerul. Slavit sa fii Tu Doamne intru Sfintii Tai! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne si te roaga pentru noi, pacatosii. Doamne ajuta! Amin!


Pancu Elena-Iolanda, 26-02-2016

    Minunat ajutor in epiteliom bazocelular (cancer de piele)
  Slava Domnului nostru Iisus Hristos si Maicutei Domnului. Minunatul nostru Sf. Nectarie l-a ajutat pe tatal meu de 73 de ani in vindecarea unui epiteliom bazocelular. Dupa numai 7-10 zile de uns cu sf ulei de la candela Sfantului Nectarie de la icoana sa din Man. Radu Voda - Bucuresti, vindecarea tatalui meu s-a petrecut in chip minunat. Slava Domunului nostru Iisus Hristos ce lucreaza prin minunatii sai sfinti. Doamne ajuta!


Mihaela, 26-02-2016

  Sfantul Nectarie chiar face minuni. Sa va spun minunea mea: De aproximativ 3 ani incerc sa raman insarcinata insa pana acum nu s-a intamplat...am avut o endometrioza pe care cu greu m-am hotarat in dec 2015 sa o operez. Vara trecuta am reusit sa ajung la Sfantul in Eghina si m-am rugat daca este bine sa am copii sa imi dea si mie unul, daca nu, sa hoatarasca Dumnezeu pentru ca El stie ce este mai bine pt fiecare. Nu am reusit imediat sa raman insarcinata, iar inainte de operatie, renumitul profesor care m-a operat, uitandu-se pe analizele mele si ale sotului a zis ca dupa operatie ne \"calificam la fertilizare in vitro\". Eu am hotarat sa nu fac asta, am zis : \"daca Dumnezeu va vrea sa am copii imi va da El, nu ii voi face in laborator\". Imi cam luasem gandul de la asa ceva; in dec m-am spovedit si am vorbit cu duhovnicul de la Radu-Voda si mi-a dat sa citesc 40 zile Acatistul Sf Efrem cel Nou -dimineata si Acatistul Sf.Nectarie -seara....dupa ce s-au dus cele 40 zile ce sa vezi??? eram deja insarcinata....Nu poate fi decat o minune...Doar ca le sfatuiesc pe cele care vor sa aibe copii sa tina putin cont si de voia Domnului si sa incerce sa ii faca pe plac (de exemplu pe mine foarte multa lume ma considera paranoica ca eu in posturi nu incercam sa concep copii si imi ziceau ca tinand cont ca incerc de atat timp sa fac copii de ce nu incerc si in post)-raspunsul vi-l puteti da singure...


Mihaela, 26-02-2016

  Multumesc Domnului Iisus pentru tot ajutorul primit. Multumesc Maicii Domnului, Sf.Nectarie, Sf.Ioan Rusul, Sf.Efrem cel Nou si Sf.Spiridon ca au intrat in casa mea in mod miraculos prin niste Sfinte Daruri primite de la Manastirile din Grecia cu hramul acestor Sfinti. Dumnezeu sa fie binecuvantat si sa binecuvanteze si persoana care mi le-a trimis!


Stefania Lucia, 01-03-2016

   Sunt crestina catolica dar am fost educata de parinti sa apreciez si sa observ si alte lucruri din jurul meu. Am avut parte de multe semne divine pe parcursul tineretii dar in situatii mici. Nu am fost confruntata cu boli sau necazuri mari pana acum 4 ani. Terminasem facultatea si masterul si imi cautam in mod activ loc de munca. Aplicam in mod asiduu si mergeam la interviuri dar nu se mai AJUNGEA LA pasul final angajatul. Treceam de pasul unu, pasul doi, interviul final dar telefonul cu angajatul nu mai venea. Ajunsesem intr-o stare de tristete maxima. Intr-o zi mama mi-a zis de Sfantul Nectarie si fara sa stiu prea multe despre viata sa sau minunile facute de el m-am rugat. Pentru noi sa faci un acatist e ceva diferit. Rugaciunile la crestinii catoli sunt mai scurte ca sa nu zic foarte scurte. Am reusit sa duc la bun sfarsit acatistul si incet incet am simtit cum incep sa ma bucur din nou de micile lucruri si momente ale zilei. Avusesem ca si obiectiv final sa dau la doctorat si ma pregatisem serios pentru asta. E ca si un loc de munca pentru ca implica activitati didactice si esti platit. A fost o perioada plina de incercari dar l-am visat de 2 ori pe Sfantul Nectarie si am stiut cumva ca intr-un final voi ajunge la mal. Am intrat si sper ca intr-o zi sa ajung si profesor.
  Intre timp mi-am tinut promisiunea si zilele trecute am fost la mormantul Sfantului NEctarie pe Insula Egina. Imi imaginasem ca va fi altfel dar si ceea ce am gasit si vazut mi-a placut. Cel mai straniu lucru e ca a trecut ca printr-un vis. Doua ore si parca au fost cateva minute. Am asteptat 4 ani sa merg si calatoria in sine si drumul parcurs in acesti ani a fost sa imi accept crucea data de Bunul Dumnezeu. Unii zic ca Sfantul iti vorbeste la Mormant dar fara sa par nebuna l-am auzit in Manastire la Radu Voda in Bucuresti. Imi spusese ce am gresit care imi era pacatul cel mai mare. Sincer cred in puterea lui si e mare mijlocitor la Bunul Dumnezeu. A fost cea mai frumoasa vreme si ma bucur ca mi-am tinut promisiunea.


Ileana, 01-03-2016

  Nepotelul meu este bolnav de gripa de cateva zile si starea lui este destul de proasta. Nu mananca, e apatic si doarme toata ziua, fapt neobisnuit pentru el (si pentru orice copil sanatos). In seara asta m-am rugat Sfantului Nectarie pentru insanatosirea copilului si la scurt timp, vorbind la telefon cu fiica mea, mi-a spus ca baietelul s-a trezit, ca mananca si este vesel. Multumesc Sfantului Nectarie pentru ajutorul grabnic si minunat pe care ni-l da de cate ori i-l cerem.


Cornelia, 01-03-2016

  Am scris ieri pentru a multumi Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte, Sfantului Nectarie, Sfantului Nicolae, Sfintului Iuda Tadeu (a carei novena am facut-o, ) si Sfintei Rita pentru ziua de ieri, si pentru a-i ruga sa fiu azi acceptata la locul de munca, si da am fost acceptata si le multumesc si azi pentru marele ajutor pe care l-am primit ...ii rog sa ma ierte pentru ca am cazut in deznadejde si credeam ca nu voi fi ajutata poate pentru pacatele pe care le am...dar cum am spus de cate ori simt ca ma afund, Bunutul Dumnezeu pentru rugaciunile Maicutei sale si ale sfintisorilor dragi bineplacuti Lui, imi intinde doar un deget si ma ridica din abisul in care cad, 
  Multumesc Doamne, din tot sufletul meu plin de pacate iti multumesc si te voi slavi in veci. Aliluia. Doamne te rog, mereu te rog cate ceva, pentru ca eu stiu ca fara ajutoru Tau suntem nimic pe acest pamant, ajuta-ma sa fac biopsia si rezultatul sa fie bun, scoate-ne din depresiile in care am cazut, si orice ar fi ajuta-ne sa fie bine, indura-te Doamne de noi pacatosii, pentru rugaciunile Maicutei Sfinte si ale sfintilor bineplacuti Tie. Doamne faca-se voia Ta. Maicuta Doamnului este grabnic ajutatoare, mare putere are Ea la tronul ceresc, eu am fost ajutata in situatii grele, e atat de buna si milostiva...niciodata nu m-a lasat la nevoie, rugati-o cu incredere, ea nu lasa pe nimeni niciodata, indrazniti la Maicuta noastra si veti fi ajutati, ea nu lasa pe nimeni, te iubesc mamica mea sfanta. Aliluia, Aliluia, Aliluia, Slava Tie Dumnezeul Nostru, Slava Tie.


Nm, 01-03-2016

  Azi am primit iarasi ajutorul sfintilor dragi, am cautat un cec pt a l depune la banca pe care stiu sigur ca l am avut, am spart pamanutul cautandu l si degeaba, eram disperata, cum sa le spun ca l am pierdut? Am inceput sa ma rog la sf Mina si sf Nectarie sa ma ajute, eram disperata, am sunat la firma care trimisese cecul si mi au zis ca o sa l anuleze si o sa mi trim altul. Va multumesc sfinti dragi pt tot ajutorul dat, nimeni nu a aflat nimic si sper ca nu o sa afle.


Elena, 01-03-2016

  Multumesc Sfintei Treimi, Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem cel nou, Sf parinte Arsenie Boca si tuturor sfintiilor pentru tot ce fac pentru noi zi de zi..le multumesc ca am fost scoasa din starea proasta de pare o aveam si aseara eu si bunica mea nu ne simteam bine, dar rugaciunile noastre au fost ascultate si ulterior starea de sanatate s.a imbunatatit...le multumesc ca au grija si de mama mea si ca situatia de la serviciul este buna..si le multumesc ca rugaciunile mele sunt ascultate....Slava Bunului Dumnezeu!


Mihaela P., 01-03-2016

  Doamne ajuta, tuturor! Ma simt vinovata, pentru ca numai prin necazuri, boli si dureri personale-sau ale celor dragi, imi aduc aminte sa ma rog Sfantului Nectarie. In rest, imi amintesc mai putin de acest izvor de mangaiere, ce este sfantul Nectarie!
  Azi, mamei mele i-a fost tare rau; abia ne-am intors de la biserica, pentru ca avea dureri din ce in ce mai mari; ajunsa acasa, am luat sticluta cu ulei de la candela sfantului, pe care am primit-o din Eghina, si am uns-o, in forma de cruce, pe locurile dureroase; la nici cinci minute, mama nu mai avea dureri si a reusit sa manance si sa se simta bine. Ne-am facut cruce, i-am multumit sfantului, dar in special Domnului Dumnezeu si Maicutei Domnului care asculta rugaciunile sfintilor, pentru noi, pacatosii! Bineinteles, i-am citit si acatistul sau, care aduce multa liniste si tamaduire trupeasca si sufleteasca! Iti multumesc sfinte drag si te rog sa ma ierti, pe mine, pacatoasa!


Agnes, 01-03-2016

  Multumesc Sfinte Nectarie pentru grija si ocrotirea aratata mie si fiicei mele, multumesc pentru ca mi-ai gasit o locuinta superba si aproape de tine si pentru ca mi-ai ascultat ruga si ai redat sanatatea Nicolei! Mi-au fost si imi sunt alaturi Maica Domnului, Sfantul Nicolae, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, Sfantul Efrem cel nou, Sfânta Paraschiva, Sfântul Ioan Botezatorul, si cu ajutorul primit prin ei de la Dumnezeu, am reusit sa imi refac viata.


Nonu Eduard Antoniu, 02-03-2016

   Sfantul Nectarie mi-a dat ajutorul cand a stiut ca am cu adevarat nevoie
  Buna ziua, ma numesc Eduard sunt din Pitesti si de 5 ani trec printr-o experienta nu tocmai placuta din viata mea, suferind de cancer limfom Hodkin. Am trecut prin chinuri groaznice de tratamente si investigatii chimioterapie, radioterapie si un autotransplant de celule stem care nu a reusit. Am fost la o gramada de medici si spitale din Romania care se pot ocupa de aceast cancer hematologic dar fara nici un rezultat. Ba chiar un spital din vestul tarii mi-a spus ca o sa mor moment in care am simtit ca totul s-a terminat. Pe drumul spre casa m- am oprit impreuna cu parintii la Mormantul lui Arsenie Boca unde credeti-ma nu ma puteam da jos nici din masina si pe dealul ce urca spre mormant am simtit o palma calda in spate si efectiv am simtit k nu mai am nimic si nu oboseam, eram chiar bine.
  Dupa acest mic pelerinaj am ajuns acasa la Pitesti, am facut o tomografie Pet Ct la bucuresti si rezultatul a fost complet negativ la boala. Medicilor nu le -a venit sa creada asa ceva au spus ca este o minune..dar eu vazandu-ma bine, credinta mea a slabit si peste vreo 9 luni boala a revenit si mult mai agresiva. Ca sa fiu mai pe scurt la aceasta poveste am ajuns in ultima speranta, iara a nu stiu cata oara la Fundeni sa imi faca orice. Dar nu aveau solutii. Iesind din spital impreuna cu tata ne-am asezat pe o bordura si am inceput sa ne gandim si sa plangem si in 2 minute primeste tata un telefon sa plecam la o clinica in Italia renumita pentru oncologie hematologie. Auzind ca plec si o sa ma fac bine si acolo au solutii pentru mine am izbucnit in lacrimi. Pe 3 septembrie 2014 am ajuns in Milano la clinica unde am inceput tratamentul; organismul meu era plin de noduli, la gat plamani, abdomen torace etc. Eram ultimul stadiu de boala. Am facut o pneumonie groaznica care a fost nevoie sa imi dreneze plamanii si stateam cu o punga in permanenta dupa mine in care se adauga lichidul din plamanul drept. Dar intr-una din zile m- am gandit k e numai vina mea pentru astea pentru ca inca nu ma rugam decat seara si pot spune ca superficial, dar nu ma rugam si la Sf. Nectarie, stiam ca e vindecatorul pentru cei cu cancer dar nu am dar prea mare atentie probabil din cauza atator probleme personale cu sanatatea nu stiu. Pana la urma am inceput sa fac un tratament pentru cancer limfatic experimental la care nu credeam ca va functiona dar in fiecare zi citeam despre Sfantul Nectarie si citesc acatistul Sfantului Nectarie zilnic, oriunde sunt port mereu in buzunar carticica cu Acatistul Sfantului. Facand acest tratament experimental timp de 3 luni si la urma evaluare ca sa se vada daca boala este in remisie pentru a putea sa imi faca transplant de la tata de celule stem. Pe 2 decembrie am facut evaluarea iar pe 9 decembrie aflam rezultatul; mereu am citit Acatistul Sfantului Nectarie si eram foarte speriat ca nici de data asta nu va fi bine dar cu o noapte inainte sa aflu rezultatul la evaluare am visat un batranel in halat alb de doctor, parul alb eu crezand ca e medicul meu curant si m-am dus plin de bucurie sa ii spun ca am luat hartia cu rezultatul si sa ii arat. El s-a intors, a zambit la mine si mi-a spus ca stie ca m -am vindecat dar el nu e medicul meu curant si inca odata a zambit. Iar pe data de o decembrie 2015 m-am dus sa iau rezultatul iar rezultatul era vindecare totala si o sa fac transplantul, ultimul pas spre vindecare. Pe data de 12 ianuarie m-am internat pentru transplant dar cand am putut m-am rugat cand am putut la Sfantul Nectarie, Maica Domnului si diferite Acatiste ale Sfintilor, inclusiv am citit Noul Testament. Am reusit ca prin rugaciune sa simt si am vazut le propria persoana ca Sfantul Nectarie a fost protectorul meu si ocrotitorul meu in aceste grele cumpene ale vietii mele. Acuma dupa 40 de zile de internare si stat de rau si reactii adverse dure dar stiu si am convingerea in Sfantul Nectarie impreuna cu toti Sfintii ca sunt langa mine si m-au  ajut sa trec si peste aceasta ultima perioada foarte grea de transplant de celule stem de la o alta persoana. Dar in fiecare zi citesc si va recomand sa cititi Viata si Acatistul Sf. Nectarie si va va raspude cu siguranta la rugaciuni si la dorinta de a face bine.
  Concluzia pe scurt e credeti si va rugati cu sinceritate si din inima la Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului si toti sfintii. Si veti fi ascultati. Am povestit pe scurt si in mare minunea savarsita de Sfantul Nectarie cu mine care am trecut prin chinuri care nici medicii de aici nu le-au venit a crede ce istoric urat am putut avea cu sanse de 10%de supravietuire. A fost o minune savarsita cu mine de catre Sfantul Nectarie. Acuma sunt in perioada de recuperare, totul o sa revina la normal dar nu voi inceta sa ma rog zilnic.
  ( Eduard Antoniu Pitesti), imi cer scuze pentru greseli de ortografie. Dumnezeu sa aiba in grije pe noi toti!


Feli, 02-03-2016

  Iti multumim Sf. Ierarh Nectarie, Sf Muc. Efrem pentru ca rezultatul  IRM arata o imbunatatire a starii de sanatate a fetitei Nectaria.. Va  multumim ca ne scoateti in cale dr minunati care incearca s-o ajute!


Cornelia, 02-03-2016

  Multumesc Doamne Iisuse Hristoase, Maicuta a Domnului, Sfinte Nectarie, Sfinte Efrem cel Nou, Sfinte Nicolae, Sfinte Iuda Tadeu, sfanta Rita, ptr ajutorul primit azi la doctor, pentru ziua de azi. Azi inainte de a pleca la doctor m-am rugat Maicutei Domnului si domnului Iisus Hristos si sfintilor mei dragi, am citit acatistul Sfantului Efrem cel Nou si am trecut mai usor peste teama controlului, acum ii rog din suflet sa fie rezultatul bun si sa imi fie bine la locul de munca. Slava Tie Dumnezeul nostru...Slava Tie. Aliluia, Aliluia, Aliluia.


Alina Bianca, 03-03-2016

 Ptr Eduard Antoniu din ploiesti. Îți doresc multa sãnãtate și credinta. Totul va fi bine ptr ca ai ajutorul sf Nectarie și fecioarei Maria care te iubesc. Doamne ajuta pentru sãnãtate la Toata lumea. Amin!!!!


Alexandra, 03-03-2016

  Asa cum am promis o sa marturisesc rezultatele analizelor sotului, azi am mers la spital si sa confirmat k sufera de hepatita b cronica din pacate dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al tuturor sfintilor o sa reusim sa trecem peste, boala nu este foarte avanssta si cu tratament o sa poata avea o viata normala, ma rog din suflet sa reuseasca sa tina tratamentul si sa fie bn, numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reusit sa depistam boala neavand nici un simptom, facand niste analize de rutina am aflat groaznica veste dar stiu k totul va fi bn si toti sfintisori il vor avea in paza si o sa fie bn. Dumnezeu sa dea sanatate si putere la toata lumea!


Nonu Eduard Antoniu, 04-03-2016

  Iti multumesesc Alina Bianca. Dumnezeu impreuna cu toti Sfintii sai aiba grije de noi toti sa putem trece peste aceste incercari. Sanatate multa si incredere in Dumnezeu, Sf. Nectarie, Maica Domnului. Doamne ajuta!


Mihaela P., 04-03-2016

  Doamne ajuta, tuturor! Intr-un verset din acatistul sfantului se spune ca bolnavii ii multumesc sfantului pentru tamaduirile sale si ii canta lui Dumnezeu: \" Aliluia!\"Asa ii cant eu acum, cand sunt vindecata, pentru a nu stiu cata oara de acest minunat sfant! Azi nu m-am simtit bine deloc, pentru ca pur si simplu aveam un junghi in spate si abia mai respiram; de asemenea, aveam si alte dureri-de cap, in dreptul inimii, de picioare. Ajunsa acasa, am luat o icoana pe care o am de la sfanta manastire din Eghina si m-am rugat sfantului sa ma ajute si de aceasta data. Nici nu au trecut trei minute si toate au trecut, ca prin minune! De asemenea, a facut minuni si cu mama mea, cand a fost bolnava, aducandu-i alinare de dureri, intarire sufleteasca si apoi vindecarea! Multumesc, sfinte drag, si de aceasta data! Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!


Vali, 07-03-2016

  Vreau sa-i multumesc din tot sufletu meu Sf Nectarie, Maicii Domnului si lui Dumnezeu. Sa va zic minunea mea. Eu sunt in spital, sunt bolnav de leucemie. Intro zi am intrat pe int sa caut amanunte despre boala si am gasit pe cnv care zc ca a facut transplant de maduva pe 9 noiembrie de ziua SF Nectarie si este bn. Atunci eu am cautat pe int pe Sf Nectarie si am inceput sa spun rugaciuni. Nu puteam sa dorm, ma gandeam numai la boala si intro dupa amiaza m-am rugat la Sfantul Nectarie sa ma ajute sa dorm si eu putin; credeti-ma, va zic cu mana pe inima ca am adormit in secunda 0 am dormit sa zc circa 15-20 de min ca a venit asistenta, dar m-am simtit parca as fi dormit ore intregi. De aceea va zic si voua, rugati-va ca sfantul face minuni. Multumesc din suflet SF Nectarie. Multumesc Maica Domnului. Multumesc lui Dumnezeu ca sunt bn pana acu. Ma scuzati daca mai sunt greseli de scris.


Cristina, 07-03-2016

  Sfantul Nectarie este grabnic ajutator! Astazi cand m-am trezit aveam niste ameteli groaznice si o stare de voma. M-am rugat la Sf Nectarie si la Maica Domnului sa ma ajute sa-mi revin si m-am uns cu ulei de la candela Sf Nectarie si de la Sf Maslu. Cam dupa o ora mi-an revenit si nu stiam cum sa-i multumesc Sf Nectarie asa ca l-am rugat sa-mi dea un semn, sa-mi spuna ce sa fac ca sa-i multumesc indeajuns. Imediat dupa aceea mi-am amintit de acest site si mi-am dat seama ca Sfantul vrea ca eu sa scriu minunea aici ca sa afle si altii si sa se intareasca in credinta. Sfantul Nectarie ne asteapta sa ne indreptam sufletul catre El si sa inaltam rugaciunile noastre acolo sus! Rugati-va mereu! Sanatate sa va dea Bunul Dumnezeu! Doamne ajuta!


Simona, 07-03-2016

 Am cerut ajutorul Sfantului Mina Si Sfantului Nectarie ca sa potoleasca niste vecini care ma deranjau. Am citit acatistul Sfantului Mina, rugaciunea catre Sfantul Nectarie, am cerut si ajutorul Sfintilor Mihail si Gavril, Sfantului Nicolae, Fecioarei Maria, Lui Iisus Hristos. M-au ajutat imediat si Le multumesc.


Catalina, 07-03-2016

   Buna ziua! Doresc sa dau marturie despre minunatul ajutor dat mie si familiei mele de catre Bunul Dumnezeu, pentru rugaciunile Maicutei Sale si ale Sfintilor Sai si sa aduc in acest fel un mic prinos de multumire. Atat de mult si minunat ajutor primim in vietile noastre si din pacate nu putem multumi niciodata indeajuns. Sunt convinsa ca permanent suntem sprijiniti de Bunul Dumnezeu, care se indura de noi pentru grija Sfintilor nostrii, fata de noi toti. Ori de cate ori am indoieli in luarea unor decizii mai sensibile, cer ajutor si il primesc, uneori mai repede decat as vrea sa sper si sub o forma care poate de multe ori imi pare la prima vedere a nu fi prea grozava, dar ulterior se dovedeste a fi cea mai potrivita. Am inceput de o perioada de timp a "cersi" sprijin divin pentru aproape orice problema. De multe ori ma mustru singura pentru indrazneala si felul in care ii sacai periodic pe dragii nostrii Sfinti, dar asa cum scrie in acatistul catre Sf. Mina " Bucura-te, ca se chinuiesc cei ce nu cheama intr-ajutor numele tau" , inteleg ca Bunii Sfinti si Maicuta Domnului nicidecum nu se supara daca ii chemam in ajutor. Dimpotriva, bunatatea lor desavarsita, dragostea lor pentru oameni ne intaresc in a crede cu tarie ca vesnic vom gasi in ei sprijin tare si de nadejde!! Nu de putine ori mi-au ajutat copiii, pe noi si alti membrii ai familiei in situatie de boala, daruindu-ne putere in lupta cu simptomele bolii, dar si vindecare neasteptat de rapida. Daca pierd un lucru, nu se poate sa nu il gasesc, dupa rugaminte si rugaciune catre Sf. Efrem, Sf.Mina, Sf. Nectarie sau Sf. Parinte Arsenie Boca. Ultima boacana a mea, rezolvata intr-un mod miraculos de catre acesti Sfinti mult iubiti, este patania cu un mp3. Acest mp3 a fost spalat la masina de spalat, impreuna cu haine, evident din greseala. Cand l-am zarit in cuva masinii, la sfarsitul programului de spalare am inlemnit. Nu ar fi fost problema prea grava, dar este foarte valoros pentru mine, pentru ca am instalat pe el multe acatiste si paraclise in format audio si ador sa le ascult, aproape zilnic. Sunt o mangaiere sufleteasca nespus de blanda si tin enorm la acest " buchet de flori duhovnicesti" , asa ca supararea mea era total justificata. Spalat cu detergent, clatit, stors la 1400 rot\min.. imi devenise clar ca nu mai exista vreo speranta. Si totusi prima reactie a fost sa il ating in forma de cruce cu ulei sfintit de la mai multi Sfinti, m-am rugat sa existe o sansa de recuperare si l-am asezat pe o sursa de caldura, unde a stat 2 zile. Cu mare neliniste am incercat sa il pun in functiune si a pornit fara nicio ezitare, spre marea mea fericire! Evident ca poate parea o intamplare banala, dar va asigur ca nici un ajutor al Sfintilor nostrii milostivi nu poate fi considerat banal. Pentru ca omul cand inalta o rugaminte catre Domnul, o face pentru ca pe el il doare cu adevarat acea problema! Atat mai doresc sa adaug: orice rugaciune facuta cu credinta si siguranta ca suntem auziti, daca este spre binele si folosul nostru este imposibil sa nu fie implinita prin pronia divina! Si sa nu uitam ca macar un simplu " Multumesc, Doamne" sa spunem, inima noastra sa aduca slava Creatorului nostru bun si milostiv. Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va tina permanent in " causul mangaietor al palmelor Sale Sfinte" ! Doamne ajuta!


Oana, 07-03-2016

  Iti multumesc din suflet Sfinte Nectarie ca ma ajuti mereu! Am reusit sa cumpar un apartament in mai putin de 1 luna rugandu_ma acestui Sfant grabnic ajutator. Un coleg isi pierduse un document foarte important..m_am rugat iar la Sfantul meu iubit, si minunea s_a intamplat..colegul gasindu si documentul. Slava Tie Doamne, Maicutei Domnului si sfintilor minunati care vegheaza pentru noi! Doamne Iisuse Hristoase miluieste_ne pe noi!


Elena, 07-03-2016

  Le multumesc Domnului Iisus Hristos, Maicii Domnului, sf Nectarie, sf Efrem cel nou, sf parinte Arsenie Boca, sf Paisie Aghioritul, sf Mina, sf Nicolae, sf Parascheva, sf Rita, sf Ioan Botezatorul, sf Ioan Rusul, sf imparati Constantin si Elena si tuturor sfintilor care sunt alaturi de noi si ne ajuta necondintionat ci doar sa relatam minuniile pe care ei le savarsesc cu noi pacatos... acum cateva zile am trecut prin cumplite suferinte survenite de la o problema de sanatate si nu am cuvinte sa le multumesc ca dupa aproape o zi starea de sanatate s.a imbunatatit si ii mai rog acum sa ma ajute sa scap de o constipatie cum stiu ei mai bn...le mai multumesc ca i-au usurat durerea de cap pe care o avea bunica mea si sper din suflet ca starea ei de sanatate se va imbunatatii...ii rog sa ne tina sanatosi pe toti oamenii si sa ne ierte greselile noastre...Slava Tie Doamne!!!


Vali, 07-03-2016

 Tin sa-i multumesc din suflet Sf Nectarie, Maici Domnului si lui Dumnezei pentru minunea care mi sa int. Sa va povestesc eu sunt in spital cu leucemie si am int pe internet sa caut amanunte despre boala si am gasit pe cnv care sa operat pe 9 octombrie de ziua SF Nectarie si am cauutat pe int am inceput sa spun rugaciuni si int-ro seara nu puteam sa ma dorm si am zis in felu urmator ajutamma parinte nectarie sa dorm si eu si asa sa int credetima ca am adormit in doua sec si sa zc ca am dormit 15-20 de min ca a venit doctorul dar mam simtit parca as fi dormit ore intregi.Multumesc di suflet SF Nectarie Multumesc Maica Domnului Multumesc Lui Dumnezeu!


Octavian Oancea, 07-03-2016

 In urma cu citiva ani eram intr-o situatie disperata cind cu ajutorul lui Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei noastre Sfinte, l-am cunoscut pe sfintul ierarh Nectarie. Am simtit atunci ca m-a ridicat din negura in care eram si m-a primit in bratele sale. Am simtit atunci ca cineva are grija de mine si imi indruma pasii pe calea cea buna. In fiecare zi multumesc lui Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei noastre Sfinte pentru darul pe care mi l-au facut si pentru ca am deschis ochi si am iesit din intunericul in care traiam. In fiecare zi multumesc pentru tot ajutorul si ma rog sa imi fie calauziti pasii pe calea iubiri. Multumesc lui Dumnezeu Tatal, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicutei Sfinte, Sfintului Ierarh Nectarie, bunicutul meu drag, Sfintului Efrem cel Nou, parintelui Arsenie Boca si la toti sfintii dragi si iubiti pentru tot ajutorul de pina acum si care va sa fie si pentru toate binefacerile revarsate asupra mea sia familiei mele. Sa nu incetam sa ne rugam cu dragoste si credinta si sa impartasim dragostea pe care o primim si vom reusi sa traim in armonie. DOAMNE IISUSE HRISTOASE fiul lui DUMNEZEU miluieste si ne mintuieste pe noi pacatosii.


Simona, 08-03-2016

  Revin cu multumiri catre Sfantul Mina si Sfantul Nectarie. Prin ajutorul Lor mi s-a redus foarte mult o factura si astfel am avut extrem de putin de platit. Citisem inainte acatistul Sfantului Mina si rugaciunea catre Sfantul Nectarie. Slava tie Doamne Iisuse ca asculti rugaciunile Sfintilor!


Vasile, 08-03-2016

  Vreau sa relatez o intamplare petrecuta Duminica. Ajuns acasa de la biserica fiind timp frumos mi-am zis sa dau cateva ture cu motocicleta. Am niste trasee pe langa raul Somes pe care nu prea circula nimeni asa ca poti merge in voie cu orice viteza. La un moment dat din cauza vitezei nu am putut sa evit o groapa mai adanca, am dat direct in ea, am simtit un soc puternic si motorul mi s-a oprit. Am coborat si am incercat sa inteleg ce sa putut defecta de la socul acela, ma si gandeam cu groaza ca daca nu pot rezolva problema la fata locului va trebui sa imping motorul pana acasa lucru pe care il detest pur si simplu. In mintea mea tot vorbeam cu sfantul Nectarie ca daca ma ajuta sa o pornesc chiar acolo ma si duc acasa nu mai merg nicaieri si ii citesc acatistul. Am mai incercat de cateva ori sa o pornesc dar in zadar insa foarte repede mi-am dat seama ca contactul de la cheie nu mai functiona. Din cauza socului puternic se dezlipise doua fire si s-a intrerupt contactul. Am legat firele pe direct, am pornit si am mers direct acasa sa citesc acatistul. Dupa ce am citit acatistul m-am linistit atat de mult incat nici nu prea mi-a mai venit sa ies nicaieri. Atunci am realizat cat de agitat fusesem cand am iesit cu motorul, deoarece dupa slujba de la biserica fusesem invitat la o masa de parastas unde am baut niste cola, eu nu beau cola aproape niciodata, nu stiu la ce mi-a trebuit, ma agita foarte tare de nu mai pot sta locului, din cauza asta am cam luat toate gropile la rand nu mai aveam nici o masura la viteza, daca nu mi se intampla sa se opreasca putea sa se intample ceva si mai rau. Cred ca prin aceasta intamplare m-a ferit Sf.Nectarie poate de ceva mai rau. Cert e ca pana acum niciodata nu am promis asa ceva adica sa-i citesc acatistul daca ma ajuta, asta o faceam oricum cand simteam nevoia. Insa de data asta prin citirea acatistului mi-am constientizat starea in care ma aflam si ca deja depasisem orice masura. Dupa citirea acatistului am iesit iar pana la urma, insa de data asta treaz si precaut ca de obicei nu ca si prima data cand mintea mea parca era plecata in vacanta.


Nm, 08-03-2016

  Multumesc sf drag Nectarie ca iarasi cu ajutorul tau si al sf Efrem, parintelui Arsenie Boca si Maicuta Sfanta am scapat iarasi de probleme; am gresit la serviciu si imi era asa teama ca o sa ma dea afara dar m am rugat cu toata puterea mea sa ma ajute si pe mine sfintii si sa calmeze spiritele ca tare nevoie am de serviciul asta! De dimineata eram cu inima stransa, nu era cazul, nu mi a zis nimeni nimic. Va multumesc sfinti dragi si Maicuta scumpa! Nu incetati sa va rugati si veti vedea ca totul are o solutie cu voia lui Dumnezeu!


Adriana, 08-03-2016

  Sfântului meu drag ma rog cu credinta ca analizele sotului meu, suferind de o boala autoimuna sa fie bune si de aceasta data. Nu a fost nici o rugaciune care sa ramâna fara raspuns ci cu ajutorul Maicutei Sfinte, a Sfântului Nectarie si a Sfântului Efrem am depasit orice problema. Doamne ajuta la toata lumea !


Maria, 09-03-2016

  Sfantul Nectarie impreuna cu alti sfinti m-au ajutat sa imi gasesc un loc de munca. M-am rugat la Sfantul Ioan cel nou de la Suceava pentru un loc de munca, la cateva zile m-am angajat iar in biroul unde lucrez este lipita de perete o icoana mare cu Sf Ioan cel Nou de la Suceava. Nu cred ca este doar o coincidenta. Doamne ajuta la toata lumea.


Cristina, 09-03-2016

  Multumesc bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sf Nectarie si tuturor Sfintilor care au raspuns rugaciunilor mele de ajutor pt mama. Bolnava de cancer timp de opt ani, a luptat si indurat cu mult cu curaj aceasta boala. De foarte, multe ori si in momentele grele le-am simtit ajutorul. Doamne ajuta tuturor.


Ioana, 09-03-2016

  Multumesc Sf Treimi care lucrează prin Sfinti pt mine si familia mea. Eu mă rog mai multor sfinti, cel mai mult Sf Nectarie, Sf Mina, Sf Arsenie si Maicii Domnului. Mă rugam mereu pt o problema în legătură cu locul de munca al sotului. Într-o seara m-am rugat din tot sufletul Sf Nectarie si în doua zile s-a rezolvat desi era de 3 săptămâni problema. Multumesc lui Dumnezeu ca părintii mei au ajuns la mine, multumesc pentru tot. Amin.


R., 09-03-2016

  La multi ani tuturor femeilor de pe acest site!
  La Multi Ani tuturor mamelor, iubitelor, nepoatelor, matusilor, surorilor, colegelor si nu in ultimul rand, La Multi Ani tuturor fiicelor!
  Si sa nu uitam sa cinstim cea mai adevarata, cea mai VIE si cea mai neprihanita MAMA din istoria omenirii: FECIOARA MARIA! Sa-i multumim pentru tot ce a facut pentru noi si pentru tot ce face si acum, pentru tot ce va face de-a lungul vremii, pentru noi, oamenii! Cred ca EA este careia ar trebui sa-i dedicam toate gandurile noastre bune, toate rugaciunile si toata dragostea, fiindca fara ea, fara sacrificiul suprem pe care l-a facut, acum nu ar mai fi existat mantuirea. Datorita EI, datorita LUI - fiului ei si datorita TATALUI, putem spera intru salvarea noastra, a tuturor. Multa sanatate!


Nicoleta, 10-03-2016

  Buna ziua. Ma numesc Nicoleta si vreau sa va spun ca nu stiu ce m-as face daca SFANTUL NECTARIE nu m-ar ajuta; o mare problema, am avut zilele astea cand am vazut ca servarul nu mai functioneaza si nu mai putem sa fac lectii in laborator. Dar credeti-ma l-am rugat pe Sfantul Nectarie sa ma ajute sa pot sa-l fac ca daca nu era vai de capul meu, si minunea s-a intamplat; i-am facut cateva setari si totul e bine. Nici nu stiti ce fericita sunt ca daca nu mergea era un chin pentru mine. II multumesc Sfantului Nectarie si Maicii Domnului ca are grija de mine pacatoasa!


Felicia P., 11-03-2016

  Multumesc Sfantului Mare Mucenic Mina, Sfantului Nectarie si Maicii Domnului pentru ajutorul pe care mi l-au dat zilele acestea la locul de munca unde s-au pierdut niste documente importante, dar cu ajutorul sfintilor problema s-a rezolvat si acum e din nou liniste si intelegere cu colegii. Doamne ajuta.


R., 11-03-2016

  Pentru d-na Elena (09.06.2015)
As dori s-o intreb pe d-na Elena, care a postat in data de 9.06.2015: ce mai face nepotul dv., Ciprian-Nicolae? Cu se mai simte? Spuneati atunci ca este foarte bolnav... As dori sa stiu vesti despre el... Ma scuzati ca va intreb. Multumesc.


Elena, 14-03-2016

  Multumesc Sf Nectarie, Sf.Nicolae, Sf Efrem cel Nou, Sf mucenic Mina, Maicutei Sfinte, Bunului Nostru Dumnezeu si tuturor Sfintilor ca ne ajuta pe noi pacatosii! Sf Nectarie m-a ajutat intr-o problema financiara imposibila.  Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne pe noi pacatosii!


R., 14-03-2016

    Incredibil!!! Copilul meu s-a dus zilele trecute la Secretariatul Facultatii de Medicina.
  Am ramas stupefiata. Sincer? Nu ma asteptam la asta, dar mi-a dat telefon si tipa in receptor de bucurie. Are bursa de merit. Cee?? DA, a avut media peste 9 dupa prima sesiune, DA, este integralista, dar sa mai ia si bursaaa?
  Cine se face \"vinovat\" de asta? Pai, cine altcineva decat cel mai drag sfant: Sfantul Nectarie, desigur si bunul Dumnezeu!
  Multumesc Sfinte Nectarie, Multumesc, Dumnezeule mare pentru o asemenea surpriza cu totul si cu totul neasteptata. Multumesc pentru toate dorintele mele nu doar implinite, ba chiar implinite cu MUUUULTTTT peste asteptari, cu mult peste visele mele cele mai tainice. Uneori mi-e si rusine de cate imi ofera Dumnezeu... si tare nu as vrea sa-l dezamagesc....:( MULTUMESC, SFINTE NECTARIE, MULTUMESC IISUSE HRISTOASE, multumesc tuturor sfintilor si tuturor ingerilor care ne vegheaza aici, in viata asta trecatoare.


Catalina, 14-03-2016

   Buna ziua....tot citind minunile publicate de voi mi-am amintit ca si eu am fost ajutata de Sf Nectarie de foarte multe ori dar ca o pacatoasa am cam dat uitarii tot ce a facut pentru mine.
  In urma cu vreo 3 ani am suferit o operatie la san deoarece imi aparuse un nev seboreic pe san (o excrescenta care tot evolua in dimensiune).Cand am ajuns la doctor pentru un consult mi s-a spus ca trebuie neaparat scoasa...pentru mine a fost un soc pentru ca eu nu fusesem niciodata la spital pt o injectie dar pt o operatie...in ziua operatiei m -am rugat Sf Nectarie si Maicutei Sfinte precum si Sf Efrem cel Nou sa nu simt nimic in timpul operatie pt ca eram de a dreptul ingrozita. Vreau sa va spun ca nu numai ca nu am simtit absolut nimic in timpul operatie dar nici dupa ce s a dus efectul anesteziei eu nu am avut nicio durere ca si cum nici nu fusesem operata.
  Sf Nectarie m-a ajutat de fiecare data cand i-am cerut ajutorul desi poate de multe ori nu -mi dadeam seama de asta in disperarea mea...Multumesc Sf Nectarie pentru toate cate faci pentru mine pacatoasa.


Adela, 14-03-2016

  Niciodata nu am sa pot sa multumesc îndeajuns SF Nectarie, de fiecare data când il chem ma ajuta. Ieri toata ziua mi-a fost foarte rau, nu puteam sa stau in picioare si vomitam foarte des din cauza la fiere; in jurul orei sase dupa-amiaza am început sa citesc acatistul asa cum am putut si l-am rugat pe SF meu drag sa m-a ajute pt ca simteam ca nu mai pot si la sfârsit am înghitit putin ulei de la candela SF Nectarie. La o ora dupa ce am citit acatistul pot spune ca ma simteam chiar bine si aveam o stare de liniste. Iti multumesc înca o data SF meu drag si te rog Iarta-ma când cad in deznadejde. Doamne ajuta!


Adela Campean, 14-03-2016

  Nu stiu cum de nu mi amintesc exact cum l am descoperit pe SF Nectarie dar de atunci ma rog la el.
  L am rugat sa mi ajute tatal atunci cand a facut un accident vascular cerebral si Sfântul m a ajutat! De curând baietelul meu a fost diagnosticat cu multiple abcese cerebrale. Medicii au spus ca trebuie operat si îndepartate accesele! Am citit acatistul SF Nectarie de câte ori am putut. M am rugat cu credinta in fata icoanei Sfântului. L am rugat pe Sf Nectarie sa intre in sala de operatii si sa l binecuvânteze si sa l îndrume pe medicul care îmi opera copilul! Baiatul meu a fost operat de doua ori si amândoua operatii au decurs fara probleme.
  Sunt foarte recunoscatoare pentru ajutorul primit si ii multumesc lui Dumnezeu, Sfintei Marii, Sfântului Ioan Casian si Sfântului Nectarie ca ne au ajutat! Doamne te rog din suflet ai grija de copiii mei, de familia mea si de toata lumea !


Cristina, 16-03-2016

  Eu, Cristina mare pacatoasa si nerecunoscatoare, tin sa aduc multumire Sf Ierarh Nectarie, tare m-a ajutat si ma ajuta in continuare desi poate de multe ori in disperarea mea nu-mi dadeam seama ( iarta-ma Sfinte a lui Dumnezu). De putin timp locuiesc singura, am luat aceasta decizie cu speranza ca voi reusi si eu sa-mi gasesc un drum in viata, atunci cand luasem decizia respectiva tin sa precizez ca nu aveam loc de munca, financiar nu stateam prea bine, mai bine zis eram la limita cu totul si in toate. Rugandu-ma asa cum am putut eu nevrednica Sf Ierarh Nectarie, Sf. Mare Mucenic Mina care il simt foarte aproape de al meu suflet si mult ajutor am avut si de la dansul, multumesc,Sf. Mare Mucenic Efrem Cel Nou caruia tin sa-i multumesc, mult este langa al meu suflet pangarit, mult ma linisteste, Sf. Ierarh Nicolae, Prea Sfanta Cuvioasa Paracheva si nu in ultimul rand Prea Sfanta Curata si Binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu ca mult poate rugaciunea ei pentru noi si mult potoleste intristarile sufletului nostru! Nu am reusit sa imi gasesc locul de munca mult dorit cu un venit ca imi poata permite sa duc un trai decent, dar pe drumuri nu m-au lasat, lucrez intr-un loc frumos cu persoane frumoase si cu un venit ca deabea reusesc sa-mi platesc chiria, mai lucrez cate ceva extra, dar tot nu reusesc sa imi acopar cheltuielile, dar nu-i asta problema caci stie el bunul Dumnezeu cum si de ce le randuieste in asa fel....partea frumoasa este ca Sf. nostru drag, Sf. nostri dragi nu ne lasa si lucreaza in asa fel incat sa fie totul pentru linistea si mantuirea sufletului nostru. Chiar daca nu primim ceea ce noi vrem sau cerem, sa ne lasam totusi sau sa incercam totusi sa ne lasam in voia Bunului Dumnezeu desi eu recunosc, de multe ori este foarte greu de acceptat dar sa nu disperam, sa incercam asa cum putem sa aducem mereu rugaciune sincera. Mult ajutor am in fiecare zi, multumesc si Doamne iarta-ma pentru multimea pacatelor mele.
  Post cu folos si binecuvantat!
  Doamne ajuta! ....iertati, nu sunt foarte priceputa a relata, dar cel putin incerc sa nu tin lumina sub obroc. Va multumesc!


Irina, 16-03-2016

  MULTUMESC DIN SUFLET Sf NECTARIE CA MI_A AJUTAT SI M_AM VINDECAT DE CANCER STADIUL 3 LA COLUL UTERIN. DOCTORII DE LA INSTITUTUL ONCOLOGIC CLUJ NAPOCA MI_AU GARANTAT CA MAI TRAIESC DECIT 6 LUNI, ASTA SE INTIMPLA IN LUNA MARTIE 2010 PENTRU CA A FOST NEOPERABIL. MULTUMESC SF NECTARIE, BUNULUI DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI VINDECATOARE DE CANCER CA SUNT AICI. MI S-A INTIMPLAT EFECTIV UN MIRACOL, DUPA CE M_AM UNS CU MIR DE LA SF NECTARIE SI AM CITIT ACATISTUL PE CARE IL CITESC SI IN ZI DE ASTAZI IAR ICOANA LUI ESTE INTOTDEAUNA LA CAPUL MEU IN CAMERA MEA. SA CREDETI SI SA VA RUGATI SF IERARH NECTARIE, CHIAR EXISTA MIRACOLE SI VA AJUTA!


R., 17-03-2016

  Irina, FII BINECUVÂNTATA! ÎTI SCRIU LA FEL CUM AI SCRIS SI TU, CU MAJUSCULE. AM LUAT SCRISUL CA PE UN STRIGAT DE BUCURIE SI SPERANTA! SA-TI DEA DUMNEZEU MULTA SANATATE! AI FACUT TU CEVA BUN PE LUMEA ASTA, ESTI TU UN SUFLET IUBIT TARE DE DUMNEZEU DACA TE-A VINDECAT ASTFEL! SA FII FERICITA SI LUMINATA TOATA VIATA TA, TU SI FAMILIA TA! OARE CUM AI REUSIT ACEASTA PERFORMANTA? ÎNGERII SA TE OCROTEASCA, draga mea! :)


Cornelia, 17-03-2016

  Multumesc Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, multumesc Maicuta Sfanta Fecioara Maria, multumesc Sfinte bland si bun Nectarie, multumesc sfinte drag si grabnic ajutator sfantul Efrem cel Nou, multumesc Sfinte Nicolae, multumesc Sfinte Iuda Tadeu, multumesc sfanta Rita pentru tot, pentru multele binefaceri pe care le am primit de a lungul timpului de la voi. Rugati va Bunului Dumnezeu pentru iertarea pacatelor noastre, luminarea mintilor, pentru sanatatea sufleteasca si trupeasca, sa fim feriti de boli napraznice, moarte grabnica, accidente, necazuri, suparari griji, dusmani, va rog mult ajuta ti ne cu locurile de munca sa ne rezolvam problemele si pe Cristina ajutati o sa aibe o nastere usoara si sa avem un bebita sanatos.
  Dragii mei rugati va Maicutei Sfinte, Ea niciodata, dar absolut niciodata nu m a lasat si mi a adus mangaiere in problemele mele si sanatate in perioade de boala, Draga noastra Maicuta se roaga neincetat fiului sau pentru noi toti...eu am fost vindecata de Maicuta Domnului, impreuna cu sfintii dragi sufletului meu, Sfantul Nectarie mult ajutor am primit si de la el, in probleme de tot felul si in vindecari miraculoase, Sfantul Efrem ce sa spun....doar strigam in sufletul meu in gandurile mele.....\"Sfinte Efrem cel Nou ajuta ma\" si in minutele urmatoare imi venea gandul cel bun pentru a iesi din impasul in care ma aflam...Sfantul Nicolae de asemeni, am facut novena sfintei Rita si ajutorul ei l-am primit, multumesc Sfanta Rita, am facut novena Sfantului Iuda Tadeu si am fost ajutata in cazuri disperate, multumesc Sfinte Iuda Tadeu, iarta ma ca nu mi-am indeplinit promisiunea facuta...SLAVA TIE DUMNEZEUL NOSTRU, SLAVA TIE, SLAVA TIE MAICUTA SFANTA, SLAVA VOUA SFINTII MEI IUBITI .....ALILUIA, ALI,UIA, ALILUIA....


Maria, 18-03-2016

  Sf Nectarie impreuna cu ceilalti sfinti apropiati sufletului meu si carora ma rog zilnic m-au ajutat sa imi dau seama de o gresala pe care o facusem la servici si sper din suflet sa nu o fi indreptat prea tarziu. Ma rog sfantului Netarie pt ajutor! Irina, multa sanatate in doresc si chiar este impresionant modul in care te-ai vindecat de o boala asa grea.


Ioan, 21-03-2016

  Sfinte Nectarie iarta-ma si iti multumesc! Iarta-ma pentru ca de ceva vreme mi s-a parut mie pacatosului ca nu te simt langa mine si ti-am reprosat ca m-ai parasit si ITI MULTUMESC ca mi-ai demonstrat ca lucrurile nu stau nici pe departe asa. Va marturisesc si voua fratilor ca azi am avut parte de o noua minune a sfantului: mi-am cumparat un nou calculator, si desi ma pricep cat de cat la acest subiect, mi-a venit cu o droaie de erori in programul de instalare iar procedura de intoarcere la vaznator pentru remediere (pentru ca l-am cumparat prin internet) era foarte complicata.. riscul fiind mare ca eu sa raman cu ceea ce am cumparat fara sa ma pot folosi .. Si cumva, ieri, am rasfoit din nou site-ul acesta, citind din marturiile dumneavoastra, si mi-a trecut prin gand \"Sfinte, tu pe toti ii ajuti\" .. dar nu am avut curajul sa cer ceva.. sa ii cer sa ma ajute cu calulatorul.. sa pot sa il repar eu..  Insa, in mod si mai misterios, aproape ca l-am auzit pe Sfant in cugetul meu zicand \"Stai linistit! De ce te indoiesti? te ajut!\" .. am pus putin putin ulei din candela Sfantului pe calculator si l-am pornit din nou (a nu stiu cata oara zilele astea ca sa incerc sa il repar eu).. va dau cuvantul de onoare dragii mei ca in mod inexplicabil am pornit din nou calculatorul si, datorita unei erori, m-a intrebat daca vreau sa reinstalez programul din nou (este vorba, pentru cei ce cunosc, de windows 10 cu licenta pe care nu vroiam sa il pierd si care are aceasta caracteristica dar eu habar nu am cum sa ajung la ea).. va jur ca am dat 3 ok-uri si m-am trezit cu un calculator perefect functional.. fara sa imi explic cum si de ce.. repet.. chiar daca ma pricep putin.. Asa ca dau multumire Sfantului nostru drag si dau SLAVA lui DUMNEZEU pentru El! Rugati-va dragii mei cu orice va apasa sufletul si dati-i sansa sa va ajute.. va garantez ca nu va pregeta sa o faca! MULTUMESC DIN INIMA SFINTE NECTARIE!

PS. Ca bonus m-a ajutat astazi sa ma spovedesc si sa spun tot ce aveam pe inima punandu-mi efectiv in minte cum sa ma marturisesc deoarece rusinea imi dadea tarcoale si nu stiam cum sa imi formulez pacatele!

  Mare esti Doamne intru Sfintii Tai!


Elena S., 21-03-2016

  Doamne Ajuta!!! Revin si eu pentru a da marturie de ajutorul pe care l-am primit saptamana trecuta. Maicuta Sfanta si toti Sfintii la care ma rog sunt atat de garbnici ajutatori ca eu efectiv raman stupefiata si-mi spun mereu ca nu sunt vrednica de mila lor. Sfantul Nectarie drag mie,  m-a ajutat sa gasesc calea cea stramta, Sfantul Alexie, omul lui Dumnezeu ma asculta mereu, Sfantul Mucenic Mina imi raspunde la toate intrebarile fara sa trebuiasca sa ranesc eu pe cineva. Orice gand imi pun, sau am nevoie de vreun raspuns rapid, prin gura cuiva, fara sa-l intreb ajunge la mine. Este nemaipomenit!! Sfanta Cuvioasa Parascheva nu ma lasa pe mine pacatoasa. Va multumesc pentru mijlocirea voastra.Te rog Doamne octroteste-ne, ajuta-mi familia in tot ce crezi ca are nevoie, fie voia Ta, nu voia noastra. Post binecuvantat.


Alina Briceanu, 21-03-2016

   Buna ziua. Ma numesc Alina B. si as dori sa împartasesc cu voi cum m-a ajutat pe mine Sfântul Nectarie cu exact 2 saptamâni in urma.
  Povestea este putin mai veche... Eu si sotul meu ne doream foarte mult un copil iar dupa câtiva ani in care am încercat si adoptia doar in vitro a fost solutia pentru noi. Am ramas însarcinata din prima încercare cu un embrion congelat. In aceasta perioada m-am lasat mult calauzita de Sf. Nectarie si cum el aparuse cu mai multi ani in viata mea am stiut mereu ca mai devreme sau mai tarziu cu ajutorul lui si al lui Dumnezeu o sa ne strângem cândva copilasul mult dorit in brate.
  Sa revin la miracolul de acum 2 saptamâni. Exact la 12 noaptea in data de 4 Martie ( ziua termenului 40 de saptamâni ) mi s-a rupt apa. Am plecat la spital Fericiti ca in sfârsit se întâmpla si ne vom cunoaste copilul . Pe toata sarcina m-am rugat pt sanatatea bebelusului meu si m-am uns cu Mir de la Sf Nectarie. Am fost mereu foarte pozitiva in ceea ce priveste nasterea si in ciuda a celor propuse de cei din jurul meu am stiut ca vreau sa nasc natural in apa fara epidurala si ca cu ajutorul SF Nectarie , asa cum scrie si in acatist SF vine in ajutor femeilor care i-l cheama la nastere, voi avea parte de nasterea mult visata.
  Într-adevar am avut parte cred de cea mai minunata echipa de moase ( am nascut in Belgia cu echipa de garda ) care m-au încurajat neîncetat. Prezent a fost si sotul meu care mi-a fost de mare ajutor desi pe sfârsit s-a cam panicat saracutul cand a vazut ca se prelungeste travaliul.
  Ca sa scurtez dupa 9 h de travaliu care mi sa parut ca o zi la Spa si datorita ca mi-am petrecut orele in jacuzzi si apoi in cada unde am si nascut, a venit pe lume minunea noastra Nicolas Sol un copil foarte linistit , calm, Zen cum îmi place mie sa-i spun. Ajutorul SFantului l-am simtit din momentul in care am inceput sa ma rog adica cam in momentul cand am inceput sa împung adica cam o ora pana am nascut. Aceasta ora a fost magica, desi pare ireal vreau sa va marturisesc ca practic eu nu am fost prezenta decat fizic pentru ca am simtit cum partea dureroasa o face altcineva in locul meu. Este greu de descris dar dupa cum mi-au marturisit si moasele mai apoi, nu au mai vazut asa o nastere intr/un fel rapida pt o prima nastere. Eu am fost atat de calma si linistita nu m-am vaitat, tipat niciodata practic nu aveam de ce pentru ca nu am simtit durere, este ca si cum altcineva a preluat toata durerea in locul meu. Am simtit clar ajutorul SFantului Nectarie si ii multumesc pe aceasta cale din tot sufletul meu.
  Sper ca marturia mea sa ajute si alte viitoare mamici. Va zic dragelor ca sa lasati pe mâinile sfântului si sa nu uitati sa-l chemati in ajutor. Multumesc sfântului drag.


Catalina, 21-03-2016

  Din tot sufletul doresc sa multumesc Sfantului Mare Mucenic Mina, Sfantului Mare Mucenic Efem, Sfantului Ierarh Nectarie, Sfantului Parinte Arsenie Boca, precum si Maicutei Domnului si tuturor Sfintilor dragi care ne sprijina in fiecare clipa a existentei noastre! Sunt convinsa ca rugaciunile ne sunt ascultate, mereu si oricand. Facusem o comanda pe internet, un joc pentru fiul meu, de la o firma situata in SUA. Trecuse ceva vreme si pachetul nu mai ajungea. De fapt, se intamplase o eroare la primire, nu fuseseram pe faza in ziua respectiva, asa ca am fost anuntati ca pleaca retur. Destul de suparator pentru banii pierduti, dar mai ales pentru fiul meu care ce f multa vreme dorea aceasta jucarie. Am citit Acatistul Sfantului Mina si m-am rugat si celorlalti Sfinti sa ne ajute..sa gaseasca ei o solutie..desi, sincer nu mai speram mare lucru, pentru ca firma respectiva nu mai raspundea la mesajele mele. Nevrednica si necredincioasa de mine!! Minunea s-a intamplat, caci dupa 3 zile pachetul s-a reintors, tocmai din Praga! Dupa acest minunat dar facut noua de catre Sfintii nostri iubiti, si nu numai de data asta, zic asa: sa nu ni se mai para nimic imposibil in aceasta lume, NIMIC! Caci la Bunul Dumnezeu TOTUL este posibil! EL ne ajuta chiar si in situatii de acest fel, care par nesemnificafive.
  Multumesc Doamne, ca mereu ne auzi si ne ajuti, pentru rugaciunile minunatilor Tai Sfinti si pentru rugaciunile Preasfintei Tale Maici, iubita noastra ocrotitoare! Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti si sa va daruiasca tot ce este bun si folositor!


Elena, 22-03-2016

  Imi cer iertare Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor sfintilor pt ca nu am relatat minuniile care le.au facut cu mine saptamana trecuta....Le multumesc ca au fost cu mine in clipe destul de grele dpdv al sanatatii si de ieri simt cum ma ajuta in chip minunat cu vindecarea, mai aveam o problema care imi creea destul de multe ganduri negative, dar cu ajutorul Lui Dumnezeu totul s.a rezolvat si simt cum rugaciunile imi sunt ascultate...ii rog pe Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului, sf Nectarie, sf Efrem cel nou, sf Arsenie Boca si toti sfintii sa fie cu mine si familia mea mereu si sa ne daruiasca sanatate si sa ajung maine la Braul Maicii Domnului..Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu miluieste.ne pe noi pacatosii!!!


Monica, 22-03-2016

  Multumesc Bunului Dumnezeu, Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Parascheva, Sfantului Nectarie, Sfantului Efrem cel Nou si tuturor sfintilor pentru tot ajutorul primit. I-am promis Sfantului Nectarie ca o sa scriu despre minunea pe care a facut-o pentru familia mea si sa-i multumesc din suflet ca ne-a ajutat pe mine si pe sotul meu intr-o perioada de deznadejde, lipsita de orice speranta legata de o problema de somn a sotului meu.
  Eram dupa o perioada lunga de nopti pierdute, in care el nu reusea sa-si mai gaseasca linistea si somnul. Trebuia sa faca fata la un serviciu stresant chiar daca dormea sau nu. Lua antidepresive si sedative, care il faceau sa fie adormit toata ziua si seara nu putea sa mai doarma decat foarte putin sau uneori chiar deloc. I-am cerut ajutorul disperata sa ne ajute si nu am cuvinte de multumire ca ne-a facut sa vedem lumina si speranta chiar de a doua zi. Am inceput sa ne revenim incetul cu incetul. Incercam sa fim si mai activi in timpul zilei. Acum doarme mai bine fara acele medicamente, mai ia doar niste aminoacizi care il ajuta in problemele cu somnul.
  Multumim Sfinte Nectarie ca mi-ai ascultat rugaciunile si te-ai rugat pentru noi si nu ne-ai lasat!


Alina C., 22-03-2016

  Inca odata vreau sa ii multumesc bunului Sf. Nectarie si Maicii Domnului pt. ca sunt mereu alaturi de mine in diverse incercari ale vietii. A trebuit sa trec printr-o interventie stomatologica de care imi era teribil de teama. Mai exact 2 extractii. M-am rugat Sf. Nectarie sa lucreze el prin mainile doctorului si asa a si fost....pe tot timpul extractiei m-am simtit linistita si increzatoare ca totul o sa fie bine...vreau sa marturisesc ca nu am simtit nici cea mai mica durere. De ceva vreme vroiam sa ma mut din chiria in care stateam pt. ca era una destul de mare....si minune...mi s-a oferit o oportunitate la care nici nu speram. L-am rugat pe Sf. Nectarie, pe Maicuta Domnului, pe SF. Efrem cel nou, sa ma ajute cu mutatul, si totul a decurs foarte repede si usor. Cu doua seri in urma ma dureau ovarele ingrozitor, insa m-am uns cu mir de la icoana Sf. Nectarie si in 15 min nu mai aveam nimic. Tin sa ii multumesc si aici doamnei Bianca pt.mirul trimis, imi este de mare ajutor. Nu incetati sa va rugati si sa credeti ca sfintii ne ajuta. Sf. Nectarie iti multumesc, si imi cer iertare ca nu te marturisesc mai des. Ai te rog grija de mine pacatoasa si de toata lumea. Doamne ajuta!


>>>>>>> continuare



  Catre:
* Nume:
* Email:
  Telefon:
* Descriere:

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

 

 

Copyright ©2009 sfantulnectarie.ro


“ Aliluia ,Binecuvântat Esti ,Dumnezeul Parinţilor Noştri ! "