Sfantul Nectarie impreuna cu Maica Domnului si Domnul Dumnezeu


Icoane
Cărţi

Învăţături
Diverse

Icoane Ortodoxe


    


    Icoana Zilei

 



 

 

 

 

 

 

 


Manastirea Eghina,Grecia

 

 

   Pe data de 09-11-2010, s-a lansat la Editura Egumenita, prima carte cu minuni ale Sfantului Nectarie, petrecute exclusiv in Romania.
Bucura-te, Sfinte Parinte Nectarie, Mare Facatorule de Minuni !

 

     Cartea de faţă reuneşte mărturii despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie în România, minuni din zilele noastre. Mare parte dintre ele au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, această „Eghina românească”, cum inspirat a numit-o un cunoscut teolog.Sfantul Nectarie  Minuni in Romania
  Astăzi, din pricina lipsei de credinţă, unii spun că minunile scrise în Vieţile Sfinţilor sunt poveşti de adormit copiii. Dar cei care semnează aceste mărturii sunt oameni care trăiesc, şi sunt dovezi vii că cele scrise de ei sunt reale. Multe cazuri i-au uimit până şi pe medicii care au fost nevoiţi să îşi recunoască neputinţa şi nepriceperea, fiind covârşiţi de ajutorul dumnezeiesc primit de bolnavi.
  Cititorii vor înţelege că, în aceste vremuri de criză, de tulburare, de dezbinare, pot afla în Sfântul Nectarie un ajutor, un grabnic ajutător.
  Aproape fiecare tip de problemă cu care se confruntă omul zilelor noastre este descris în această carte. Şi, de fiecare dată, se vede şi modul în care sfântul reuşeşte să răstoarne situaţia, chiar dacă nu se mai vedea nici o scăpare.
  Aşa cum nu există oameni fără necazuri, tot aşa nu există oameni care să ceară ajutorul Sfântului Nectarie – sau altor mari sfinţi făcători de minuni – şi rugăciunile lor să rămână fără răspuns.
  Cartea de faţă vrea să fie un fel de ghid pentru cei care, aflându-se in momente grele sau chiar în situaţii disperate, nu se lasă biruiţi de deznădejde, ci aleargă la ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Între care Sfântul Nectarie străluceşte ca un luceafăr…
Editorul





 

 

Copyright ©2009 sfantulnectarie.ro


“ Aliluia ,Binecuvântat Esti ,Dumnezeul Parinţilor Noştri ! "