| 
  
  Icoane 
  Cărţi 
  Învăţături 
  Diverse 
 
    
      
 
   
    Icoana Zilei 
  
  | 
	
       
        
          
        
        
        
          Sfântul Nectarie de Eghina sau Taumaturgul a adunat în jurul   său din timpul vieţii o mulţime de oameni care l-au ascultat, l-au iubit şi l-au   văzut ca pe un sfânt. După oficializarea cultului de către Patriarhia Ecumenică   în anul 1961, mai multe biserici din întreaga lume ortodoxă l-au luat ca   ocrotitor. Printre ele, şi Parohia ortodoxă română "Sfântul Nectarie" din   Coslada, Spania, unde păstoreşte părintele George Cimpoca. 
         Deşi pe   pământ străin, românii de aici, având în sufletul lor o   nemărginită dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţii Săi, au reuşit să   închege o comunitate statornică, centrul de greutate al comunităţii fiind   biserica ce îl are ocrotitor pe Sfântul Nectarie. Iar sfântul îi ajută din plin   pe cei care au dragoste faţă de el, dovadă fiind numărul foarte mare de   credincioşi care vin la biserică şi se implică în activităţile iniţiate şi   desfăşurate de parohul acesteia, preotul George Cimpoca. Dorinţa de a avea o   viaţă mai bună, în care să nu mai ducă grija zilei de mâine, a atras un mare   număr de români în Spania, mulţi dintre ei stabilindu-se în Peninsula Iberică   împreună cu familiile lor. Bunăstarea, oferta generoasă de locuri de muncă au   atras şi atrag în continuare. Aşa se face că, sub oblăduirea Sfântului Nectarie,   în Coslada îşi duc în prezent viaţa un mare număr de români din diverse zone ale   ţării. 
        Pentru comunitatea românilor de aici a fost numit de către   Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi   Meridionale, începând cu data de 1 iunie 2007, părintele George-Ovidiu Cimpoca,   până la acea dată consilier social-misionar în cadrul Episcopiei Dunării de   Jos. 
       "La începuturile ei, comunitatea parohială s-a întrunit şi şi-a   desfăşurat activităţile liturgice, catehetice, misionare şi culturale într-un   spaţiu din imobilul Parohiei catolice "Santa Cruz". În timp, numărul   credincioşilor coslădeni a crescut în privinţa frecvenţei la biserică, astfel   încât s-a impus identificarea unui nou spaţiu, care să corespundă cât de cât   nevoilor liturgice şi misionare.  
       Misiunea printre românii ortodocşi, şi nu numai printre   ortodocşi, înseamnă a fi martor cu viaţa proprie, trăind în plinătate ceea ce am   experimentat şi am văzut cu ochii noştri. Misiunea noastră aici înseamnă a   promova binele, viaţa, dreptatea şi valorile creştine. Înseamnă a lupta   împotriva oricărei forme de rău din noi şi din afara noastră. Cu răbdare şi   perseverenţă, învingând chiar şi teama de a ne compromite imaginea", explică   părintele paroh George Cimpoca. Astfel, programul liturgic şi misionar din   parohie este unul intens, slujbele religioase fiind săvârşite nu doar în   duminici şi sărbători, ci ori de câte ori credincioşii au nevoie. 
      Evanghelia în fapte 
       Înţelegând misiunea pe care o are, părintele Cimpoca nu a   aşteptat oamenii să vină la biserică, ci s-a implicat şi i-a adus în Casa   Domnului, atrăgându-i nu doar pe adulţi, ci şi pe cei mici. Astfel, cu   binecuvântarea Preasfinţitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi   Portugaliei, au fost iniţiate şi se desfăşoară în cadrul parohiei mai multe   activităţi, precum seri duhovniceşti, cu vizionarea de filme documentare şi   artistice cu teme duhovniceşti, conferinţe sau campanii, cum a fost cea   antiavort. 
       De asemenea, a iniţiat şi susţinut campania de donare de sânge   "Dă o şansă vieţii!" şi a organizat expoziţia de fotografie "Coslada - Ortodoxia   românească în imagini". 
       În acelaşi timp, în parohie au avut loc diverse activităţi   culturale, precum lansarea cărţii "Spania - Trei milenii de istorie" a   cunoscutului autor Antonio Domínguez Ortiz, sau spectacolul de colinde "Deschide   uşa, creştine!", cu participarea artistului Ştefan Hruşcă. 
       Pe lângă organizarea de pelerinaje în locuri sfinte din lume,   viaţa parohiei este presărată şi de evenimente importante, cum a fost Sfinţirea   altarului din noul spaţiu liturgic în 2009 sau vizita Preafericitului Părinte   Patriarh Daniel în 2010. 
       Pentru nevoile misionare ale credincioşilor au fost întocmite o   serie de pliante, broşuri şi un buletin parohial săptămânal, precum şi pagina de   internet a parohiei, care se actualizează zilnic (www.sfnectariecoslada.ro). 
      Şcoala parohială şi şcoala catehetică 
       În cadrul parohiei funcţionează din martie 2009 Şcoala   parohială "Sfinţii Martiri Brâncoveni", care este frecventată în prezent de cei   30 de copii. Cursurile conţin noţiuni elementare de catehism creştin-ortodox, de   limbă şi literatură română şi noţiuni elementare de istoria românilor. În afara   orelor de curs, şcoala realizează şi excursii, drumeţii, vizionări de filme,   jocuri, responsabil de buna desfăşurare a activităţii şcolii fiind doamna   preoteasă, prof. Gina Cimpoca, care-l ajută pe părintele paroh în toate   activităţile parohiei. Din 4 iulie 2010 funcţionează şi Şcoala catehetică   parohială "Cuvântul care zideşte" - pentru adulţi.  
       Ţinând cont de noile realităţi comunitare, generate de   pierderea masivă a locurilor de muncă de o parte considerabilă a românilor din   această zonă şi că mulţi oameni se confruntă cu greutăţi, a fost înfiinţată   cantina parohială "Bunul samaritean". "În 6 martie 2011 a luat fiinţă   organizaţia de tineret a parohiei care, sub deviza "Tinereţe, apostolat,   responsabilitate, viaţă", are ca scop promovarea locului şi misiunii pe care le   are Biserica în societatea de astăzi, prin diverse activităţi ce au ca obiectiv   sensibilizarea tinerilor faţă de valorile autentice ale credinţei ortodoxe şi   tradiţiilor româneşti, organizarea de activităţi cultural-artistice, de excursii   şi pelerinaje, conferinţe, susţinerea tuturor activităţilor misionare   parohiale", a explicat părintele paroh George Cimpoca. În cadrul bisericii   funcţionează o bibliotecă parohială care pune la dispoziţia doritorilor de   carte, copii, tineri, adulţi, peste 750 de volume în limba română. 
      Activităţi dedicate hramului 
       Şi anul acesta, de sărbătoarea Sfântului Nectarie, prăznuit pe   9 noiembrie, credincioşii au putut participa la mai multe evenimente liturgice   şi duhovniceşti organizate de parohie. Duminică, 30 octombrie, după Utrenie,   Liturghie şi Paraclisul Sfântului Nectarie, credincioşii au vizionat şi filmul   intitulat "Steluţe pe pământ", urmat de discuţii şi comentarii. Luni, 31   octombrie, oamenii s-au putut spovedi, s-au rugat Sfântului Nectarie şi au   participat la cateheza "Halloween: o aşa-zisă "sărbătoare" de care chiar ne   putem lipsi". Sâmbătă, 5 noiembrie, a fost făcută pomenirea morţilor, iar seara   a avut loc prezentarea cărţii "Lumina din Cuvânt" - colecţia Buletinul parohial,   şi a broşurii "Cum să ne purtăm în biserică - câteva noţiuni pe care e bine să   le ştiţi când veniţi la biserică", apărute în cadrul parohiei. Duminică s-a   săvârşit Sfânta Liturghie, s-au sfinţit icoanele Sfinţilor de la Hozeva şi a   Sfinţilor Epictet şi Astion şi a avut loc agapă cu toţi credincioşii. În   perioada 7-11 noiembrie, s-a organizat un pelerinaj cu participare la slujba de   Priveghere şi Sfânta Liturghie la Sfântul Nectarie din Eghina. 
       Biserica parohială adăposteşte părticele din moaştele Sfântului   Ierarh Nectarie şi ale sfinţilor martiri din pustiul Hozevei. 
      articol preluat din Ziarul Lumina  
        
        
       
       
         
       
        
   |